Povara plăcută a uceniciei

Anul trecut, pe data de 20 mai, o tornadă puternică a provocat pagube majore în suburbiile oraşului Oklahoma, din centrul Americii, distrugând o zonă de peste 1,6 km lăţime şi de 27 de km lungime. Această furtună, formată dintr-o serie de tornade devastatoare, a schimbat peisajul şi vieţile oamenilor din acea zonă.

La doar o săptămână după acea furtună, am fost desemnat să vizitez zona în care casele şi bunurile oamenilor fuseseră împrăştiate prin toate acele cartiere răvăşite, în care totul era la pământ.

Înainte să plec, am vorbit cu iubitul nostru profet, preşedintele Thomas S. Monson, care se bucură enorm de astfel însărcinări în slujba Domnului. Cu respect faţă nu numai de oficiul dânsului, ci şi de bunătatea sa, am întrebat: „Ce vreţi să fac? Ce vreţi să spun?”.

Dânsul mi-a luat uşor mâna, aşa cum ar fi făcut cu fiecare dintre victime şi fiecare dintre cei care ajutau în urma distrugerii ce avusese loc acolo, şi a spus:

„În primul rând, spune-le că îi iubesc.

În al doilea rând, spune-le că mă rog pentru ei.

În al treilea rând, te rog să le mulţumeşti tuturor celor care ajută”.

Ca membru al Preşedinţiei celor Şaptezeci, puteam simţi greutatea de pe umerii mei în cuvintele adresate de către Domnul lui Moise:

„Adună la Mine şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrânii lui Israel, din cei pe care-i cunoşti ca bătrâni ai poporului şi cu putere asupra lor…

Eu Mă voi coborî şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din Duhul care este peste tine [Moise] şi-L voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului şi să n-o porţi tu singur”¹.

Acestea sunt cuvinte din vechime şi, totuşi, căile Domnului nu s-au schimbat.

În prezent, în cadrul Bisericii, Domnul a chemat 317 bărbaţi să slujească în opt cvorumuri în calitate de Cei Şaptezeci, pentru a-i sprijini pe cei Doisprezece Apostoli să ducă sarcina pusă pe umerii Primei Preşedinţii. Accept cu bucurie din toată inima acea responsabilitate, aşa cum o fac şi fraţii mei în slujire. Totuşi, noi nu suntem singurii care participă la această lucrare glorioasă. Pretutindeni, ca membri ai Bisericii, avem cu toţii ocazia minunată să binecuvântăm vieţile altora.

Aflasem de la profetul nostru drag ce aveau nevoie oamenii afectaţi de furtună – dragoste, rugăciuni şi apreciere pentru ajutorul primit.

În această după-amiază, fiecare dintre noi va ridica mâna dreaptă în unghi drept şi-i va susţine pe membrii Primei Preşedinţii şi pe cei ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli ca profeţi, văzători şi revelatori ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Acest lucru nu este doar o simplă formalitate şi nici nu este limitat doar la cei care sunt chemaţi să slujească în calitate de oficianţi generali ai Bisericii. Este un privilegiu să ne susţinem conducătorii; acesta este asociat cu responsabilitatea personală de a purta împreună povara lor şi a fi ucenici ai Domnului Isus Hristos.

Preşedintele Monson a spus:

„Suntem înconjuraţi de cei care au nevoie de atenţia, încurajarea, sprijinul, alinarea, bunătatea noastră – fie ei membri ai familiei, prieteni, cunoştinţe sau străini. Noi suntem mâinile Domnului aici, pe pământ, având porunca de a-i sluji şi de a-i ridica pe copiii Săi. El Se bazează pe fiecare dintre noi …

«Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi… Mie Mi le-aţi făcut» [Matei 25:40]”².

Vom răspunde noi cu dragoste atunci când ni se va oferi ocazia să facem o vizită, să sunăm pe cineva la telefon, să scriem un bileţel sau să petrecem o zi având grijă de nevoile altora? Sau vom fi ca tânărul care a afirmat că ţine toate poruncile lui Dumnezeu:

„«Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţea mea; ce-mi mai lipseşte?»

«Dacă vrei să fii desăvârşit», i-a zis Isus, «du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă»”³?

Tânărul era chemat la o slujire mai măreaţă alături de Domnul pentru a face lucrarea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, totuşi el a refuzat, „pentru că avea multe avuţii”⁴.

Dar bunurile noastre materiale? Vedem ce poate face o tornadă cu acestea în numai câteva minute. Este atât de important ca fiecare dintre noi să se străduiască să-şi strângă comori spirituale în ceruri – folosindu-şi timpul, talentele şi libertatea de a alege în slujba lui Dumnezeu.

Isus Hristos continuă să ofere chemarea: „Vino şi urmează-Mă”⁵. El a străbătut pământul Său natal în mod altruist, alături de cei care Îl urmau. El continuă să meargă alături de noi, să ne fie alături şi să ne conducă. A-I urma exemplul perfect înseamnă a-L recunoaşte şi a-L cinsti pe Salvator, care ne-a purtat toate poverile prin ispăşirea Lui sacră şi salvatoare, dovada supremă de slujire. El cere de la fiecare dintre noi să putem şi să dorim să luăm asupra noastră „povara” plăcută a uceniciei.

Pe când mă aflam în Oklahoma, am avut ocazia de a mă întâlni cu câteva dintre familiile afectate de tornadele puternice. În timp ce vorbeam cu familia Sorrels, m-a impresionat în mod deosebit experienţa fiicei lor, Tori, care era atunci în clasa a cincea la şcoala gimnazială Plaza Towers. Ea şi mama ei sunt alături de noi astăzi.

Tori şi un grup mic de prieteni ai ei s-au înghesuit în baie pentru a se adăposti de tornada care distrugea şcoala. Ascultaţi cuvintele lui Tori despre întâmplările din acea zi, citez:

„Am auzit cum ceva a lovit acoperişul. Credeam că este doar grindină. Sunetul a devenit din ce în ce mai puternic. Am rostit o rugăciune ca Tatăl Ceresc să ne protejeze pe toţi şi să ne păstreze în siguranţă. Dintr-odată, am auzit un sunet puternic ca de aspirator, iar acoperişul a dispărut de deasupra capetelor noastre. Vântul puternic şi resturile de materiale care zburau în jur mă loveau peste tot. Afară se întunecase şi cerul părea să fie negru, dar nu cerul se vedea – ci interiorul tornadei. Am închis, pur şi simplu, ochii, sperând şi rugându-mă să se termine curând.

Dintr-odată, s-a făcut linişte.

Când am deschis ochii, am văzut un indicator rutier chiar în faţa ochilor mei! Aproape că-mi atingea nasul”⁶.

Tori, mama ei, trei dintre fraţii ei şi mulţi alţi prieteni care se aflau cu ea la şcoală au supravieţuit în mod miraculos acelei tornade; şapte dintre colegii ei nu au supravieţuit.

În acel sfârşit de săptămână, fraţii care deţineau preoţia au oferit multe binecuvântări membrilor care suferiseră de pe urma furtunii. M-am simţit umil să-i ofer o binecuvântare lui Tori. Când mi-am aşezat mâinile pe capul ei, un pasaj preferat din scripturi mi-a venit în minte: „Eu voi merge în faţa voastră. Voi fi la dreapta voastră şi la stânga voastră şi Spiritul Meu va fi în inima voastră şi îngerii Mei în jurul vostru pentru a vă susţine”⁷.

Am sfătuit-o pe Tori să-şi amintească ziua când un slujitor al Domnului şi-a aşezat mâinile pe capul ei şi i-a spus că fusese protejată de îngeri în timpul furtunii.

Ajutorul oferit pentru a ne salva unii pe alţii, în orice situaţie, reprezintă o dovadă eternă de iubire. Aceasta este slujirea la care am fost martor în acea săptămână, în Oklahoma.

Adesea ni se oferă ocazia de a-i ajuta pe alţii când se află la nevoie. Ca membri ai Bisericii, avem cu toţii responsabilitatea sacră de a ne „[purta] greutăţile unul altuia, pentru ca ele să fie uşoare”⁸, de a „[jeli] împreună cu cei care jelesc”⁹, de a „[înălţa] mâinile obosite şi [întări] genunchii care se clatină”¹⁰.

Fraţi şi surori, cât de recunoscător este Domnul pentru fiecare dintre dumneavoastră, pentru nenumăratele ore şi fapte de slujire, mici sau mari, pe care le oferiţi cu atâta bunăvoinţă în fiecare zi!

Regele Beniamin ne-a învăţat, în Cartea lui Mormon, că, „atunci când sunteţi în slujba aproapelui, sunteţi numai în slujba Dumnezeului vostru”¹¹.

Dacă ne concentrăm asupra slujirii fraţilor şi surorilor noastre, putem fi îndrumaţi să luăm decizii inspirate în vieţile noastre zilnice şi pregătiţi să preţuim şi să iubim ceea ce iubeşte Domnul. Făcând aceasta, mărturisim prin înseşi vieţile noastre că suntem ucenicii Săi. Când suntem angajaţi în lucrarea Sa, simţim Spiritul Său alături de noi. Creştem în mărturie, credinţă, încredere şi dragoste.

Eu ştiu că Mântuitorul meu, Isus Hristos, trăieşte şi că El vorbeşte către şi prin profetul Său, preşedintele nostru drag, Thomas S. Monson, în aceste zile în care trăim.

Mă rog ca noi să găsim, cu toţii, bucuria care vine din slujirea sacră de a ne purta poverile unii altora, chiar şi pe cele simple şi mici, în numele lui Isus Hristos, amin.