Învierea lui Isus Hristos

Ucenicii lui Isus s-au simţit descurajaţi şi deznădăjduiţi când El a suferit şi a murit pe cruce, iar trupul Său fără viaţă a fost pus în mormânt. În ciuda faptului că Salvatorul le spusese de multe ori despre moartea şi învierea Sa ce va urma, ei nu înţeleseseră. Totuşi, după-amiaza întunecată a răstignirii Sale a fost urmată de minunata dimineaţă a învierii Sale. Dar acea bucurie a fost simţită doar când ucenicii au fost martori ai învierii, deoarece chiar şi atunci când îngerii le-au spus despre aceasta, ei nu au putut înţelege – era un lucru fără precedent.

Maria Magdalena, împreună cu câteva alte femei credincioase au mers în acea duminică dimineaţă la mormântul Salvatorului, aducând miresme pentru a finaliza ungerea începută atunci când trupul Domnului fusese pus în mormânt înainte de sabat. În acea dimineaţă specială, când au ajuns, mormântul era deschis, piatra fiind dată la o parte şi doi îngeri au declarat:

„Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?

Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea,

când zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie”¹.

„Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul;

şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi.”²

Precum a fost îndrumată de îngeri, Maria Magdalena s-a uitat în mormânt şi a observat doar că trupul Domnului nu mai era acolo. S-a dus în grabă să le spună apostolilor şi, găsindu-i pe Petru şi Ioan, le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus”³. Petru şi Ioan au alergat spre mormânt şi au realizat că era gol când au văzut „făşiile de pânză jos… iar ştergarul care fusese pus pe capul Lui… făcut sul şi pus într-un alt loc singur”⁴. Se pare că Ioan a fost primul care a înţeles importanţa mesajului învierii. El scrie că „a văzut şi a crezut”, pe când ceilalţi, la acel moment, „nu pricepeau că, după scriptură, Isus trebuia să învie din morţi”⁵.

Petru şi Ioan au plecat, dar Maria a rămas în urmă, încă jelind. Între timp, îngerii s-au întors şi, cu blândeţe, au întrebat-o: „«Femeie… pentru ce plângi?» Ea le-a răspuns: «Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus»”⁶. Atunci, Salvatorul înviat, care stătea în spatele ei a spus: „«Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?» Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: «Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau»”⁷.

Vârstnicul James E. Talmage a scris: „Ea vorbea cu Isus, Domnul ei preaiubit, şi nu îşi dădea seama. Un cuvânt spus de El a făcut ca agonia ei să se transforme în bucurie. „Isus i-a spus: «Marie».” Vocea, tonul, blândeţea glasului pe care le auzise înainte şi le iubea au ajutat-o să treacă peste tristeţea pe care o simţea. S-a întors şi L-a văzut pe Domnul. Fericită fiind, şi-a întins braţele pentru a-L îmbrăţişa, spunând un singur cuvânt duios şi plin de adorare „Rabuni!”, însemnând Învăţătorul meu preaiubit”⁸.

Şi astfel, această femeie binecuvântată a devenit prima persoană care L-a văzut şi a vorbit cu Hristosul înviat. Mai târziu, în aceeaşi zi, El a apărut în faţa lui Petru în sau în apropiere de Ierusalim⁹; în faţa a doi apostoli pe drumul spre Emaus¹⁰; şi, spre seară, în faţa a 10 apostoli şi a altora, apărând dintr-o dată în mijlocul lor, spunând: „Uitaţi-vă la mâinile şi la picioarele Mele, Eu sunt: pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu”¹¹. Apoi, pentru a-i convinge „fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau”¹², a mâncat în faţa lor o bucată de peşte fript şi un fagur de miere¹³. Mai târziu, El i-a instruit astfel: „Îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului”¹⁴.

Pe lângă aceste mărturii din Ierusalim, avem slujirea incomparabilă a Domnului înviat oferită locuitorilor din emisferă vestică. În ţara Abundenţa, a coborât din ceruri şi a invitat mulţimea adunată, aproximativ 2.500 de oameni, să înainteze unul câte unul ca să-şi pună mâna în coasta Sa şi ca să poată simţi urmele cuielor din Mâinile şi picioarele Sale¹⁵.

„Şi atunci când ei toţi s-au dus şi au depus mărturie pentru ei înşişi, au strigat cu un singur glas, zicând:

Osana! Binecuvântat fie numele Dumnezeului Celui Prea Înalt! Şi ei au căzut la picioarele lui Isus şi L-au preamărit pe El”¹⁶.

Învierea lui Hristos ne arată că existenţa Sa este autonomă şi veşnică. Isus a spus: „Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine”¹⁷.

„Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau.

Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi.”¹⁸

Salvatorul nu are nevoie de mâncare, apă, oxigen sau alte substanţe, putere sau persoane pentru a supravieţui. Atât ca Iehova, cât şi ca Mesia, El este Cel care este, Dumnezeul care există datorită propriei Sale voinţe şi puteri¹⁹. El există şi va exista întotdeauna.

Prin ispăşirea şi învierea Sa, Isus Hristos a depăşit toate efectele căderii. Moartea fizică va fi temporară şi, chiar şi moartea spirituală are un sfârşit, deoarece toţi se vor întoarce în prezenţa lui Dumnezeu, cel puţin temporar, pentru a fi judecaţi. Putem avea încredere totală în puterea Sa de a birui totul şi de a ne oferi viaţa veşnică.

„Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.

Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos.”²⁰

Vârstnicul Neal A. Maxwell a spus: „Victoria lui Hristos asupra morţii a pus capăt situaţiei dificile în care se afla omenirea. Acum mai există doar probleme personale din care, de asemenea, putem fi salvaţi urmând învăţăturile Celui care ne-a salvat de la distrugerea totală”²¹.

Satisfăcând cerinţele dreptăţii, Hristos ia acum locul dreptăţii; sau putem spune, El este dreptatea aşa cum El este dragostea²². De asemenea, pe lângă faptul că este un Dumnezeu perfect drept, El este şi un Dumnezeu perfect milos²³. Astfel, Salvatorul îndreaptă toate lucrurile. Nicio nedreptate din viaţa muritoare nu este permanentă, nici chiar moartea, deoarece El ne dă viaţa înapoi. Datorită dreptăţii şi milei Sale absolute, nicio rană, dizabilitate, trădare sau niciun abuz nu rămân nerăsplătite în cele din urmă.

În mod similar, noi suntem răspunzători în faţa Sa pentru vieţile, alegerile, acţiunile şi chiar gândurile noastre. Deoarece ne-a salvat de la efectele căderii, vieţile noastre sunt de fapt ale Lui. El a declarat:

„Iată, Eu v-am dat vouă Evanghelia Mea; şi aceasta este Evanghelia pe care Eu v-am dat-o vouă – cum că Eu am venit pe lume pentru ca să îndeplinesc voinţa Tatălui Meu, căci Tatăl Meu M-a trimis pe Mine.

Iar Tatăl Meu M-a trimis pe Mine pentru ca Eu să pot fi înălţat pe cruce; iar după ce Eu am fost înălţat pe cruce pentru ca să pot să-i aduc pe toţi oamenii la Mine, pentru ca tot aşa cum Eu am fost înălţat de către oameni, tot astfel oamenii vor fi înălţaţi de către Tatăl, pentru ca să stea înainte Mea ca să fie judecaţi după faptele lor”²⁴.

Gândiţi-vă pentru un moment la importanţa învierii în clarificarea, odată pentru totdeauna, a identităţii lui Isus din Nazaret, a disputelor filosofice şi a întrebărilor cu privire la viaţă. Dacă Isus, într-adevăr a înviat, acest lucru înseamnă că El este o fiinţă divină. Nicio fiinţă umană nu deţine puterea de a reveni la viaţă după moarte. Deoarece El a înviat, Isus nu poate fi doar un tâmplar, un învăţător, un rabin sau un profet. Deoarece El a înviat, Isus trebuie să fie un Dumnezeu, chiar Singurul Fiu Născut al Tatălui.

Aşadar, ceea ce El ne-a învăţat este adevărat; Dumnezeu nu poate minţi.²⁵

Aşadar, El este Creatorul pământului, precum a spus.²⁶

Aşadar, cerul şi iadul există, precum ne-a învăţat.²⁷

Aşadar, există o lume a spiritelor pe care a vizitat-o după moartea Sa.²⁸

Aşadar, El va veni din nou, aşa cum îngerii au vestit²⁹, şi va domni, în persoană, pe pământ³⁰.

Aşadar, există o înviere şi o judecată finală pentru toţi.³¹

Având în vedere realitatea învierii lui Hristos, îndoielile cu privire la atotputerea, atotştiinţa şi bunătatea lui Dumnezeu, Tatăl – care L-a dat pe Singurul Său Fiu Născut pentru mântuirea lumii – sunt nefondate. Îndoielile cu privire la semnificaţia şi scopul vieţii sunt nefondate. Isus Hristos este, de fapt, singurul nume sau singura cale prin care omenirea poate fi salvată. Harul lui Hristos este real şi oferă atât iertare, cât şi curăţarea persoanei care se pocăieşte. Credinţa este, într-adevăr, mai mult decât imaginaţie sau o invenţie a minţii. Există adevăr suprem şi universal şi există scopuri şi standarde morale neschimbătoare precum ne-a învăţat El.

Având în vedere realitatea învierii lui Isus Hristos, putem şi trebuie să ne pocăim urgent de orice încălcare a legii sau a poruncilor Sale. Miracolele înfăptuite de Salvator şi promisiunile făcute ucenicilor Săi potrivit cărora ei pot, de asemenea, înfăptui miracole chiar mai mari, sunt reale³². Preoţia Sa este o putere reală care „administrează Evanghelia şi deţine cheia tainelor împărăţiei, chiar cheia cunoaşterii lui Dumnezeu. De aceea, puterea divinităţii se manifestă în rânduielile ei”³³. Având în vedere realitatea învierii lui Hristos, moartea nu reprezintă sfârşitul pentru noi şi chiar dacă viermii distrug trupurile noastre, totuşi în trupurile noastre Îl vom vedea pe Dumnezeu³⁴.

Preşedintele Thomas S. Monson a spus povestea lui Robert Blatchford, care cu 100 de ani în urmă, „în cartea sa «God and My Neighbor» (Dumnezeu şi vecinul meu), atacă cu vigoare crezurile creştine acceptate, cum sunt Dumnezeu, Hristos, rugăciunea şi nemurirea. Declară cu [îndrăzneală]: «Pretind că am dovedit tot ce am intenţionat să demonstrez atât de complet şi de hotărâtor, încât niciun creştin, oricât de măreţ sau capabil ar putea fi, nu poate să răspundă la întrebările mele sau să-mi răstoarne cazul». El singur se înconjoară de un zid de scepticism. Apoi, s-a întâmplat un lucru surprinzător. Zidul său deodată s-a prefăcut în pulbere… Cu încetul, a început să simtă calea înapoi spre credinţa pe care o dispreţuise şi pe care o ridiculizase. Ce a cauzat această schimbare totală în concepţia lui? Soţia lui a murit. Cu inima distrusă, a intrat în camera unde zăcea trupul eu muritor. A privit din nou faţa pe care a iubit-o atât de mult. Ieşind afară, a spus unui prieten: «Este ea, dar parcă nu este ea. Totul e schimbat. Ceva ce era acolo înainte nu mai există. Nu mai e aceeaşi. Ce putea să plece, dacă nu sufletul?»”³⁵.

A murit şi a înviat Domnul? Da. „Principiile fundamentale ale religiei noastre sunt incluse în mărturia apostolilor şi profeţilor cu privire la Isus Hristos, că El a murit, a fost înmormântat şi S-a ridicat din nou, în a treia zi, şi S-a înălţat la cer; şi toate celelalte lucruri care ţin de religia noastră sunt numai anexe ale acesteia.”³⁶

Pe măsură ce naşterea profeţită a lui Isus se apropia, au existat persoane printre lamaniţi şi nefiţi care au crezut, chiar dacă majoritatea s-au îndoit. În cele din urmă, semnul naşterii Sale a venit – o zi şi o noapte şi o zi fără întuneric – şi toţi au ştiut³⁷. Chiar şi astăzi, unii cred că Hristos într-adevăr a înviat, iar alţii se îndoiesc sau nu cred. Dar unii ştiu. În cele din urmă, toţi vor vedea şi toţi vor şti; într-adevăr, „fiecare genunchi se va pleca şi fiecare limbă va mărturisi în faţa Lui”³⁸.

Până atunci, cred mulţimea de martori ale cărei experienţe şi mărturii cu privire la învierea Salvatorului se găsesc în Noul Testament – Petru şi tovarăşii săi apostoli, şi preţioasa şi pura Maria Magdalena, fiind doar câţiva dintre aceştia. Cred mărturiile care se găsesc în Cartea lui Mormon – a lui Nefi, apostolul, şi a mulţimii din ţara Abundenţa, acestea fiind doar câteva dintre ele. Şi cred mărturia lui Joseph Smith şi a lui Sidney Rigdon care, după multe alte mărturii, au proclamat marea mărturie a acestei dispensaţii: „El trăieşte! Pentru că L-am văzut”³⁹. Sub privirea ochiului Său pătrunzător, stau ca martor că Isus din Nazaret este Mântuitorul înviat şi depun mărturie despre toate lucrurile care decurg din faptul că El a înviat. Mă rog ca dumneavoastră să dobândiţi convingere şi alinare prin aceeaşi mărturie, în numele lui Isus Hristos, amin.