Apropiaţi-vă cu încredere de scaunul de domnie al lui Dumnezeu

Pe o scară de la 1 la 10, cum aţi evalua încrederea dumneavoastră spirituală înaintea lui Dumnezeu? Aveţi o mărturie personală despre faptul că, în calitatea dumneavoastră de sfânt din zilele din urmă, sacrificiul dumneavoastră de până acum este suficient pentru a moşteni viaţa veşnică? Credeţi cu sinceritate că Tatăl Ceresc este mulţumit de dumneavoastră? Ce gânduri v-ar veni în minte dacă, peste un minut, aţi avea un interviu personal cu Salvatorul? Imaginea de sine v-ar fi dominată de păcate, regrete şi defecte sau, în mod firesc, aţi simţi bucuria acestei perspective? I-aţi căuta privirea sau aţi evita să-L priviţi? Aţi zăbovi la uşă sau v-aţi apropia cu încredere de El?

De câte ori duşmanul nu poate convinge sfinţi imperfecţi, totuşi luptători, ca dumneavoastră, să-şi abandoneze încrederea într-un Dumnezeu personal şi iubitor, el se foloseşte de o campanie vicioasă, cu scopul de a vă îndepărta de Dumnezeu cât mai mult posibil. Duşmanul ştie că, într-adevăr, credinţa în Hristos – acel tip de credinţă care produce îndurare necontenită şi chiar miracole puternice – este strâns legată de încrederea personală în faptul că vă străduiţi să alegeţi ce e drept. Din acest motiv, el va căuta să influenţeze gândurile şi sentimentele dumneavoastră cele mai profunde pentru a vă spune minciuni – că Tatăl Ceresc este dezamăgit de dumneavoastră, că binecuvântările ispăşirii nu vă sunt accesibile, că nu are nici un rost nici măcar să încercaţi, că toţi ceilalţi sunt mai buni decât dumneavoastră, că sunteţi nedemn şi o mie de variante ale aceleiaşi teme malefice.

Dacă permiteţi acestor glasuri să vă facă să aveţi o părere de sine tot mai rea, nu vă puteţi apropia cu încredere adevărată de scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Orice veţi face, pentru orice vă veţi ruga, orice fel de speranţe într-un miracol aţi putea avea, întotdeauna va fi destulă îndoială în forţele proprii, care să vă distrugă încet credinţa – nu numai credinţa în Dumnezeu, ci şi încrederea în sine. A trăi Evanghelia în acest fel nu este plăcut şi nu este nici foarte sănătos. Şi, mai presus de toate, este complet de prisos! Decizia de schimbare vă aparţine dumneavoastră, şi numai dumneavoastră.

Aş dori să împărtăşesc şase sugestii concrete care, dacă sunt urmate, vor împrăştia aceste glasuri malefice şi vă vor reda acea siguranţă liniştită şi încredere spirituală pe care le puteţi avea, numai să doriţi acest lucru. Indiferent de aprecierea pe care v-aţi acordat-o pe acea scară de la 1 la 10, folosind ispăşirea lui Isus Hristos, puteţi începe să creşteţi încrederea dumneavoastră spirituală, începând de astăzi, dacă doriţi să ascultaţi şi să acţionaţi. Voi vorbi cu îndrăzneală, sperând să edific şi nu să jignesc.

1. Asumaţi-vă responsabilitatea pentru propria bunăstare spirituală. Încetaţi să mai daţi vina pe alţii sau pe împrejurări, încetaţi să vă justificaţi şi încetaţi să găsiţi scuze pentru faptul că nu puteţi să vă străduiţi pe deplin să fiţi supus. Acceptaţi că sunteţi „liberi în trup” şi „liberi să [alegeţi] libertatea şi viaţa veşnică” (2 Nefi 2:27). Domnul cunoaşte perfect circumstanţele dumneavoastră, dar, de asemenea, cunoaşte perfect de bine dacă pur şi simplu alegeţi să nu trăiţi în deplin acord cu Evanghelia. Dacă aceasta este situaţia, fiţi suficient de cinstiţi să o admiteţi şi străduiţi-vă să fiţi perfecţi în măsura în care vă permit circumstanţele. Încrederea spirituală creşte atunci când vă asumaţi responsabilitatea propriei bunăstări spirituale, aplicând zilnic ispăşirea lui Isus Hristos.

2. Asumaţi-vă responsabilitatea pentru propria bunăstare fizică. Sufletul dumneavoastră este compus din trup şi spirit (vezi D&L 88:15). Hrănirea spiritului în timp ce vă neglijaţi trupul, care este un templu, duce de obicei la conflict spiritual şi un respect de sine scăzut. Dacă nu sunteţi în formă fizică, dacă nu vă simţiţi confortabil în propriul corp şi puteţi să faceţi ceva în legătură cu asta, atunci faceţi! Vârstnicul Russell M. Nelson ne-a învăţat că ar trebui „să privim trupul nostru ca pe un templu propriu” şi că ar trebui „să ne controlăm dieta şi să facem exerciţii pentru o condiţie fizică bună” („We Are Children of God”, Liahona, ian. 1999, p. 103).

Preşedintele Boyd K. Packer ne-a învăţat că „spiritul şi trupul nostru sunt îmbinate în aşa fel încât trupul nostru devine un instrument al minţii şi temelia caracterului nostru” („The Instrument of Your Mind and the Foundation of Your Character” [Seară la gura sobei organizată de Sistemul educaţional al Bisericii, 2 feb. 2003], p. 2; speeches.byu.edu). De aceea, vă rog să judecaţi cu înţelepciune ce, şi mai ales cât de mult mâncaţi şi, cu regularitate, oferiţi-i trupului dumneavoastră exerciţiile de care are nevoie şi pe care le merită. Dacă sunteţi apt din punct de vedere fizic, hotărâţi astăzi să luaţi controlul asupra trupului dumneavoastră şi începeţi un program de exerciţii regulat, pe termen lung, potrivit cu capacităţile dumneavoastră, combinat cu o dietă mai sănătoasă. Încrederea spirituală creşte atunci când spiritul dumneavoastră, cu ajutorul Salvatorului, are cu adevărat control asupra omului firesc, bărbat sau femeie.

3. Acceptaţi supunerea voluntară, completă, ca făcând parte din viaţa dumneavoastră. Recunoaşteţi că nu puteţi să-L iubiţi pe Dumnezeu fără să iubiţi, de asemenea, poruncile Sale. Modelul stabilit de Salvator este clar şi simplu: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15). Supunerea numai faţă de unele dintre porunci aduce cu sine numai unele dintre binecuvântări, iar alegerea unui lucru rău în locul unui lucru şi mai rău este tot o alegere greşită. Nu poţi să te uiţi la un film imoral şi să te aştepţi să te simţi virtuos pentru că nu te-ai uitat la unul foarte imoral. Ţinerea cu credinţă a unor porunci nu justifică neglijarea altora. Abraham Lincoln, în mod corect, a spus: „Când fac bine, mă simt bine, când fac rău, mă simt rău” (în William H. Herndon şi Jesse William Weik, Herndon’s Lincoln: The True Story of a Great Life, 3 volume [1889], 3:439).

De asemenea, faceţi lucrurile corecte din motivele corecte. Domnul, care „cere inima şi un suflet binevoitor” (D&L 64:34) şi care „este un cunoscător al gândurilor şi al intenţiilor inimii” (D&L 33:1), ştie de ce mergeţi la Biserică, dacă sunteţi prezent acolo numai cu trupul sau vă închinaţi cu adevărat. Nu puteţi cânta duminica, „O Babilon, o, Babilon, [eu te părăsesc]” şi apoi să-l căutaţi sau să-i toleraţi compania câteva momente mai târziu („Vârstnici ai Israelului”, Imnuri, nr. 204 ). Amintiţi-vă că neglijenţa în aspectele spirituale nu a însemnat niciodată fericire. Faceţi ca Biserica şi Evanghelia restaurată să reprezinte întreaga dumneavoastră viaţă, nu doar o parte a vieţii exterioare sau sociale. A alege astăzi cui veţi sluji este vorbă în vânt, până nu trăiţi în conformitate cu ceea ce aţi ales (vezi Iosua 24:15). Încrederea spirituală creşte atunci când te străduieşti cu adevărat, din motivele corecte, să trăieşti o viaţă consacrată, în ciuda tuturor imperfecţiunilor pe care le ai!

4. Învăţaţi foarte, foarte bine să vă pocăiţi complet şi repede. Deoarece ispăşirea lui Isus Hristos este foarte practică, ar trebui să o aplicaţi cu generozitate, 24 de ore pe zi, 7 zile din săptămână, pentru că aceasta nu se epuizează niciodată. Acceptaţi ispăşirea lui Isus Hristos şi pocăinţa ca lucruri binevenite şi aplicate zilnic, potrivit poruncilor Marelui Tămăduitor. Învăţaţi să aveţi o atitudine de pocăinţă continuă, fericită şi bucuroasă făcând din acest lucru stilul de viaţă pentru care să optaţi. Făcând astfel, feriţi-vă de tentaţia de a amâna şi nu aşteptaţi ca lumea să vă felicite. Concentraţi-vă asupra Salvatorului, aveţi grijă mai mult de ceea ce crede El depre dumneavoastră şi lăsaţi consecinţele să urmeze. Încrederea spirituală creşte atunci când, de bună voie şi cu bucurie, vă pocăiţi atât de păcatele mari, cât şi de cele mici, atunci când ele apar, aplicând ispăşirea lui Isus Hristos.

5. Învăţaţi foarte, foarte bine să iertaţi. „Eu, Domnul, voi ierta pe cine vreau Eu să iert, dar vouă vi se cere să-i iertaţi pe toţi oamenii” (D&L 64:10). Iertaţi pe fiecare, totul şi tot timpul, sau cel puţin străduiţi-vă să faceţi aşa, permiţând în acest fel iertării să pătrundă în viaţa dumneavoastră. Nu purtaţi pică, nu vă supăraţi uşor, iertaţi şi uitaţi repede şi nu vă gândiţi vreodată că sunteţi scutiţi de la această poruncă. Încrederea spirituală creşte atunci când ştiţi că Domnul are cunoştinţă de faptul că nu aveţi sentimente negative faţă de alt suflet.

6. Acceptaţi încercările, piedicile şi „surprizele”, ca parte a experienţei dumneavoastră muritoare. Amintiţi-vă că sunteţi aici pentru a fi dovediţi şi încercaţi, „pentru a vedea dacă [veţi] face toate lucrurile pe care Domnul, Dumnezeul [vostru vi] le va porunci” (Avraam 3:25) – şi aş putea să adaug „în orice condiţii”. Milioane dintre fraţii şi surorile dumneavoastră au fost sau sunt astfel încercaţi, deci, de ce aţi fi dumneavoastră scutiţi? Unele încercări vin din pricina propriei dumneavoastră nesupuneri sau neglijenţe. Alte încercări vin din cauza neglijenţei altora sau pur şi simplu pentru că aceasta este o lume decăzută. Când vin aceste încercări, adepţii duşmanului încep să transmită că aţi făcut ceva rău, că aceasta este o pedeapsă, un semn că Tatăl Ceresc nu vă iubeşte. Ignoraţi aceste lucruri! În schimb, încercaţi să vă forţaţi să zâmbiţi, să priviţi către cer şi să spuneţi, „Înţeleg, Doamne. Ştiu ce înseamnă aceasta. Este timpul să fiu încercat, nu-i aşa?” Apoi, asociaţi-vă cu El, ca să puteţi îndura bine până la sfârşit. Încrederea spirituală creşte atunci când acceptaţi că „deseori încercărilor şi necazurilor li se permite să intre [în viaţa dumneavoastră] din cauza a ceea ce faceţi bine” (Glenn L. Pace, “Crying with the Saints” [Adunare de devoţiune desfăşurată în cadrul Universităţii Brigham Young, 13 dec. 1987], p. 2; speeches.byu.edu).

În timp ce prezidam asupra Misiunii Kiev, Ucraina, am întrebat o dată pe una dintre cele mai credincioase surori, de ce avea întotdeauna o părere atât de proastă despre ea însăşi, de ce, întotdeauna, îşi reproşa excesiv, cele mai mici lucruri. Răspunsul a fost un exemplu clasic ilustrând pe cineva care ascultă vocea incorectă, deoarece a răspuns: „Ca să nu-mi reproşeze nimeni înainte să o fac eu”.

Dragi fraţi şi surori, sfatul meu pentru această soră misionară este şi sfatul pentru dumneavoastră: acceptaţi şi înfruntaţi-vă slăbiciunile, dar nu fiţi imobilizaţi de ele, pentru că unele dintre ele vă vor însoţi până când veţi pleca din această viaţă pământească. Indiferent care este situaţia dumneavoastră actuală, chiar în momentul în care alegeţi de bună voie să vă pocăiţi sincer, cu bucurie, în fiecare zi, străduindu-vă să faceţi tot ceea ce este posibil, ispăşirea Salvatorului vă învăluie simbolic şi este cu dumneavoastră oriunde aţi merge. Trăind în acest fel, cu adevărat „veţi păstra pentru totdeauna iertarea păcatelor voastre” (Mosia 4:12), în fiecare oră a fiecărei zile, în fiecare secundă a fiecărui minut, aşa încât veţi fi pe deplin curaţi şi acceptaţi de Dumnezeu tot timpul.

Este privilegiul dumneavoastră ca, dacă doriţi, să obţineţi o mărturie proprie, astăzi sau în curând, despre faptul că puteţi fi plăcuţi lui Dumnezeu, în ciuda defectelor dumneavoastră. Depun mărturie despre un Salvator iubitor, care aşteaptă ca noi să trăim conform poruncilor. Depun mărturie despre un Salvator iubitor, care este foarte nerăbdător să acorde harul şi milostenia Sa. Depun mărturie despre un Salvator iubitor, care Se bucură atunci când noi aplicăm ispăşirea Sa zilnic şi facem acest lucru cu încrederea deplină şi plăcută că ne îndreptăm în direcţia corectă. Depun mărturie despre un Salvator iubitor, care este nerăbdător ca „încrederea [dumneavoastră să crească] puternic în prezenţa lui Dumnezeu” (D&L 121:45). În numele lui Isus Hristos, amin.