Alegeţi cu înţelepciune

Dragii mei fraţi, doresc ca în această seară să vă ofer câteva sfaturi despre cum să luăm o decizie şi să facem o alegere.

Când eram un tânăr avocat în San Francisco Bay, firma noastră s-a ocupat de câteva probleme juridice pentru compania care producea emisiunile TV speciale de sărbători cu Charlie Brown.¹ Am devenit un fan al lui Charles Shultz şi al creaţiei sale – Peanuts, în care apăreau Charlie Brown, Lucy, Snoopy şi alte personaje minunate.

Una dintre seriile mele preferate era cu Lucy. Îmi amintesc că echipa de baseball a lui Charlie Brown juca un meci important – Lucy juca extrema dreaptă şi o minge înaltă fusese trimisă spre ea. Apărarea adversarului îşi ocupase poziţiile şi aceasta era ultima fază a meciului. Dacă Lucy prindea mingea, echipa ei câştiga. Dacă Lucy scăpa mingea, cealaltă echipă câştiga.

Aşa cum se poate întâmpla numai în comedii, întreaga echipă a înconjurat-o pe Lucy în timp ce mingea venea spre ea. Lucy se gândea: „Dacă o să prind mingea, voi fi o eroină; dacă nu, eu voi fi ţapul ispăşitor”.

Mingea venea şi, în timp ce colegii de echipă o priveau cu emoţie, Lucy a scăpat mingea. Charlie Brown şi-a aruncat mănuşa pe jos în semn de frustrare. Apoi, Lucy s-a uitat la colegii ei de echipă, şi-a pus mâinile în şolduri şi a spus: „Cum vă aşteptaţi ca eu să prind mingea când sunt îngrijorată de politica externă a ţării noastre?”

Aceasta a fost una dintre multele mingi pe care Lucy le-a scăpat din mână de-a lungul anilor şi ea avea câte o scuză nouă de fiecare dată.² Deşi amuzante, scuzele lui Lucy erau justificări ale eşecurilor ei; erau pretexte pentru a justifica eşecul ei de a prinde mingea.

În timpul slujirii sale, preşedintele Thomas S. Monson ne-a învăţat deseori că deciziile determină destinul.³ În spiritul acestui principiu, vreau să vă sfătuiesc, în această seară, să evitaţi scuzele care ne împiedică să luăm decizii corecte, mai ales cele legate de a-L sluji pe Isus Hristos. În Isaia învăţăm că trebuie să „[lepădăm] răul şi [să alegem] binele”⁴.

În zilele noastre, când Satana năvăleşte în inimile oamenilor în moduri noi şi subtile, cred că este foarte important ca alegerile şi deciziile noastre să fie luate cu grijă şi în acord cu ţelurile şi obiectivele conform cărora afirmăm că trăim. Trebuie să fim complet devotaţi poruncilor şi supuşi în totalitate legămintelor sacre. Când permitem scuzelor să ne împiedice să ne facem înzestrările în templu, să slujim cu demnitate într-o misiune şi să ne căsătorim în templu, acestea ne fac foarte mult rău. Este dureros că ne exprimăm crezul în aceste ţeluri şi, totuşi, nu ne comportăm aşa cum ar trebui pentru a le realiza.⁵

Unii tineri adulţi spun că ţelul lor este să se căsătorească în templu, dar nu ies la întâlnire cu o persoană demnă de a merge la templu. Ca să fiu cinstit, unii nici nu ies la întâlnire, punct! Tineri băieţi necăsătoriţi, cu cât rămâneţi mai mult necăsătoriţi, după ce aţi atins vârsta şi maturitatea potrivite, cu atât veţi fi mai mulţumiţi că sunteţi necăsătoriţi. Dar ar trebui să fiţi tot mai nemulţumiţi! Vă rog „să participaţi cu entuziasm”⁶ la activităţi spirituale şi sociale, care sunt compatibile cu ţelul vostru de a vă căsători în templu.

Unii amână căsătoria până îşi termină educaţia şi obţin o slujbă. Deşi acceptat în lume, acest mod de a gândi nu reflectă credinţa noastră, nu respectă sfatul profeţilor moderni şi nu este compatibil cu doctrina.

De curând, am cunoscut un tânăr băiat bun. Ţelurile sale erau de a merge în misiune, de a dobândi o educaţie, de a se căsători în templu şi de a avea o familie fericită şi credincioasă. Eram încântat de ţelurile sale. Dar, continuând discuţia, era tot mai clar că modul în care se comporta şi alegerile pe care le făcea nu erau în acord cu ţelurile sale. Am simţit că el dorea cu adevărat să meargă în misiune şi că se străduia să nu comită păcate grave care să-i interzică să meargă în misiune, dar comportamentul său zilnic nu îl ajuta să se pregătească pentru încercările fizice, emoţionale, sociale, intelectuale şi spirituale pe care urma să le aibă.⁷ Nu învăţase să muncească din greu. Nu era serios în ceea ce priveşte şcoala sau seminarul. Mergea la biserică, dar nu citise Cartea lui Mormon. Petrecea o mare parte din timp jucând jocuri video şi stând pe reţelele de socializare. El părea să creadă că este suficient doar să mergi în misiune. Tineri băieţi, vă rog să vă dedicaţi din nou comportamentului demn şi pregătirii serioase de a fi emisari ai Domnului şi Salvatorului nostru, Isus Hristos.

Sunt îngrijorat nu doar pentru deciziile care ne determină drumul în viaţă, ci şi pentru cele aparent mai puţin importante – lumea de zi cu zi şi deciziile aparent obişnuite pe care trebuie să le luăm zilnic. În cazul acestora, trebuie să punem accent pe moderaţie, echilibru şi, în special, înţelepciune. Este important să ne ridicăm deasupra scuzelor şi să facem cele mai bune alegeri.

Un exemplu minunat al nevoii de moderaţie, echilibru şi înţelepciune este folosirea Internetului. Poate fi folosit pentru a face muncă misionară, pentru a ajuta la îndeplinirea responsabilităţilor preoţiei, pentru a găsi strămoşii preţioşi pentru a le face rânduieli sacre în templu şi pentru multe altele. Posibilitatea de a-l folosi în scopuri bune este enormă. Ştim, de asemenea, că poate împrăştia mult rău, inclusiv pornografie, cruzime digitală⁸ şi bârfa anonimă. Poate, de asemenea, perpetua nesăbuinţa. Aşa cum fratele Randall L. Ridd ne-a învăţat la ultima conferinţă generală, vorbind despre Internet, noi „ne putem lăsa seduşi să facem lucruri banale care vor fi o pierdere de vreme şi ne vor scădea potenţialul de a face bine”⁹.

Lucruri care ne distrag atenţia de la neprihănire sau sunt în opoziţie cu ea nu se găsesc doar pe Internet; sunt peste tot. Ele nu afectează doar tineretul, ci pe noi toţi. Trăim într-o lume care se află într-o stare de tulburare.¹⁰ Suntem înconjuraţi de demonstraţii obsesive a ceea ce înseamnă „distracţie şi jocuri” şi de vieţi imorale şi disfuncţionale. Aproape toate mass-media le prezintă ca fiind activităţi normale.

Vârstnicul David A. Bednar i-a avertizat recent pe membri să fie ei înşişi când folosesc reţelele de socializare.¹¹ Un cunoscut lider de opinie, Arthur C. Brooks, a subliniat acest lucru. El a observat că, atunci când folosim reţelele de socializare, avem tendinţa de a împărtăşi lucrurile pozitive din viaţa noastră, dar nu şi dificultăţile pe care le avem la şcoală sau serviciu. Noi prezentăm o viaţă incompletă – uneori într-un mod care ne face să părem mai grozavi sau într-un mod fals. Noi împărtăşim detalii despre această viaţă şi, apoi, ne hrănim cu „vieţile aproape în totalitate false ale «prietenilor» noştri de pe reţelele de socializare”. Brooks afirmă: „Cum să nu te facă să te simţi rău faptul că îţi petreci o parte din timp prefăcându-te că eşti mai fericit decât eşti de fapt, iar cealaltă parte, privind cum ceilalţi par să fie mai fericiţi decât tine”¹².

Uneori, simţim că suntem copleşiţi de nesăbuinţă inutilă, distrageri fără sens şi certuri continue. Când ne oprim un pic şi examinăm lucrurile din jurul nostru, sunt foarte puţine lucruri care ne pot ajuta să ne îndeplinim ţelurile eterne neprihănite. Un tată oferă un răspuns înţelept copiilor săi care au numeroase cereri de a participa la astfel de distrageri. El pur şi simplu îi întreabă: „Te va face o persoană mai bună?”.

Când găsim scuze pentru alegerile greşite, mari sau mici, care nu sunt în acord cu Evanghelia restaurată, pierdem binecuvântările şi protecţia de care avem nevoie şi deseori suntem prinşi într-o capcană de păcate sau pur şi simplu ne abatem de la drum.

Sunt în mod deosebit îngrijorat de nesăbuinţă¹³ şi de faptul de a fi obsedat de „fiecare lucru nou”. În Biserică, noi încurajăm şi onorăm adevărul şi cunoaşterea de orice fel. Dar atunci când cultura, cunoaşterea şi obiceiurile sociale se îndepărtează de planul fericirii întocmit de Dumnezeu şi de rolul esenţial al lui Isus Hristos, are loc o dezintegrare inevitabilă a societăţii.¹⁴ În zilele noastre, în pofida multor descoperiri fără precedent în multe domenii, mai ales în ştiinţă şi comunicaţii, valorile de bază esenţiale s-au erodat şi gradul general de fericire şi bunăstare a scăzut.

Când apostolul Pavel a fost invitat să vorbească la Areopag, în Atena, el a găsit o parte dintre aceiaşi falşi intelectuali şi aceeaşi absenţă a adevăratei înţelepciuni care există şi astăzi.¹⁵ În Faptele apostolilor, citim următoarea relatare: „Căci toţi atenienii şi străinii, care stăteau în Atena, nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou”¹⁶. Pavel pune accent pe învierea lui Isus Hristos. Când mulţimea şi-a dat seama de natura religioasă a mesajului său, unii l-au batjocorit; alţii l-au refuzat spunându-i: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată”¹⁷. Pavel a părăsit Atena fără să aibă vreun succes. Clericul Frederic Farrar a scris despre această vizită: „În Atena, el nu a întemeiat nicio biserică, la Atena nu a scris nicio epistolă şi în Atena, deşi trecea deseori prin apropierea ei, nu a mai călcat niciodată”¹⁸.

Cred că mesajul inspirat al vârstnicului Dallin H. Oaks, care făcea diferenţa dintre „bun, mai bun, cel mai bun”, ne oferă un mod eficient de a evalua alegerile şi priorităţile.¹⁹ Multe alegeri nu sunt în mod normal rele, dar dacă ne absorb tot timpul şi ne împiedică să facem alegerile bune, ele devin periculoase.

Chiar şi activităţile de toată lauda trebuie să fie evaluate pentru a vedea dacă sunt distrageri de la cele mai bune ţeluri. La vârsta adolescenţei, am avut o discuţie memorabilă cu tatăl meu. El considera că nu erau mulţi tineri care acordau atenţie sau se pregăteau pentru îndeplinirea ţelurilor de lungă durată importante – cum ar fi obţinerea unei slujbe şi asigurarea celor necesare traiului familiei.

Printre principalele recomandări ale tatălui meu în ceea ce priveşte priorităţile se aflau mereu studiul şi experienţa de muncă pregătitoare. Considera că activităţile extracurriculare, precum dezbaterile în clasă şi cele din cadrul Comitetului elevilor, puteau avea un impact direct asupra unora dintre cele mai importante ţeluri ale mele. Nu gândea acelaşi lucru despre timpul pe care îl petrecem jucând fotbal, baschet, baseball şi făcând atletism. El a recunoscut că sportul te face mai puternic, mai rezistent şi te ajută să lucrezi în echipă, dar a sugerat că poate ar fi mai bine să mă concentrez asupra unui singur sport pentru o perioadă de timp mai scurtă. În opinia sa, practicarea sporturilor era un lucru bun, dar nu cel mai bun pentru mine. El era îngrijorat de faptul că unele sporturi se practicau pentru obţinerea unei celebrităţi sau faime locale în detrimentul ţelurilor pe termen lung mai importante.

Dat fiind aceste lucruri, unul dintre motivele pentru care îmi place relatarea despre Lucy jucând baseball este acela că, în opinia tatălui meu, eu trebuia să studiez politică externă şi nu să mă îngrijorez dacă voi putea sau nu să prind o minge. Ar trebui să menţionez că mama iubea sporturile. Doar dacă ar fi fost internată în spital ar fi ratat unul dintre meciurile mele.

Am decis să urmez sfatul tatălui meu de a nu juca sport la facultate. Apoi, antrenorul meu de fotbal de la liceu m-a informat că antrenorul de la echipa de fotbal a universităţii Stanford dorea să ia prânzul cu mine şi Merlin Olsen. Cei care sunteţi mai tineri s-ar putea să nu îl cunoaşteţi pe Merlin. El a fost unul dintre cei mai buni apărători de la echipa de fotbal a liceului Logan unde eu am jucat ca mijlocaş, apărător şi atacant. În liceu, Merlin a fost curtat de majoritatea echipelor puternice din ţară. În facultate, el a câştigat trofeul Outland în calitate de cel mai bun mijlocaş central. În cele din urmă, Merlin a fost unul dintre cei trei jucători care au fost aleşi să joace în Liga Naţională de Fotbal şi a jucat de 14 ori consecutiv în meciul dintre cei mai buni jucători ai anului. El a fost inclus în Galeria celebrităţilor fotbalului profesionist în anul 1982.²⁰

Am luat prânzul cu antrenorul de la Stanford la restaurantul Bluebird din Logan, Utah. După ce am dat mâna, el nu s-a mai uitat deloc la mine. A vorbit direct cu Merlin şi pe mine m-a ignorat. La sfârşitul prânzului, pentru prima dată, el s-a uitat la mine, dar nu îşi mai aminte numele meu. Apoi, l-a informat pe Merlin: „Dacă alegi Stanford şi vrei să îl aduci pe prietenul tău cu tine, el are note destul de bune şi probabil acest lucru se poate aranja”. Această experienţă mi-a confirmat că trebuie să urmez sfatul înţelept al tatălui meu.

Intenţia mea nu este de a descuraja practicarea sporturilor şi folosirea Internetului sau participarea la alte activităţi de care se bucură tinerii. Acestea sunt activităţi care necesită moderaţie, echilibru şi înţelepciune. Atunci când le facem cu înţelepciune, acestea ne pot îmbogăţi vieţile.

Totuşi, încurajez pe oricine, tânăr sau în vârstă, să-şi revizuiască ţelurile şi obiectivele şi să se străduiască să fie mai disciplinaţi. Comportamentul şi alegerile noastre zilnice trebuie să fie în acord cu ţelurile noastre. Trebuie să ne ridicăm deasupra scuzelor şi distragerilor. Este deosebit de important să facem alegeri care sunt în acord cu legământul nostru de a-L sluji pe Isus Hristos în neprihănire.²¹ Nu trebuie să ne abatem de la acest ţel pentru niciun motiv.

Această viaţă este timpul pentru a ne pregăti să Îl întâlnim pe Dumnezeu.²² Suntem oameni fericiţi, veseli. Apreciem un simţ al umorului bun şi preţuim timpul neîngrădit petrecut cu prietenii şi familia. Dar trebuie să recunoaştem că există un ţel serios care trebuie să fie baza modului în care trăim şi facem alegerile din viaţa noastră. Distragerile şi scuzele care limitează progresul sunt destul de dăunătoare dar, când ne scad credinţa în Isus Hristos şi Biserica Sa, ele sunt tragice.

Mă rog ca noi, cei care deţinem preoţia, să ne comportăm astfel încât să fim în acord cu ţelurile nobile pe care trebuie să le aibă cei care sunt în slujba Învăţătorului. În toate lucrurile, trebuie să ne amintim că a fi „curajoşi în mărturia despre Isus”²³ reprezintă marele test care îi duce pe oameni fie în împărăţia celestială, fie în cea terestrială. Noi dorim să ajungem în împărăţia celestială. Ca unul dintre apostolii Săi, depun mărturia mea puternică despre realitatea ispăşirii şi divinitatea lui Isus Hristos, Salvatorul nostru. În numele lui Isus Hristos, amin.