Viaţa eternă – să-L cunoaştem pe Tatăl nostru Ceresc şi pe Fiul Său, Isus Hristos

Cu mulţi în urmă, am avut ocazia să studiez ultimele mărturii ale profeţilor din fiecare dispensaţie. Fiecare a depus o mărturie puternică despre Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său, Isus Hristos.

Când am citit aceste mărturii – şi multe altele asemănătoare lor de-a lungul anilor – am fost totdeauna emoţionat simţind cât de profund Îl iubeşte Tatăl Ceresc pe Fiul Său mai mare şi cât de mult Isus Îşi arată dragostea prin supunere faţă de voinţa Tatălui Său. Mărturisesc că, atunci când facem ceea ce este necesar pentru a-I cunoaşte pe Ei şi dragostea Lor unul faţă de celălalt, vom obţine „cel mai mare dar dintre toate darurile lui Dumnezeu”– chiar viaţa veşnică¹. Petru că „viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”².

Cum poate acest dar să fie al nostru? El vine printr-o revelaţie personală, despre care s-a vorbit şi s-a propovăduit în această dimineaţă.

Vă amintiţi prima dată când aţi ştiut că există un Dumnezeu şi aţi putut simţi dragostea Sa? Când eram băiat, obişnuiam să privesc la cerul înstelat şi să simt prezenţa Lui. Exploram emoţionat frumuseţea magnifică a creaţiilor lui Dumnezeu – de la insectele mici la copacii foarte înalţi. Când am recunoscut frumuseţea acestui pământ, am ştiut că Tatăl Ceresc mă iubea. Am ştiut că eram literalmente copilul Său spiritual, că suntem toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu.

Aţi putea întreba: Cum am ştiut acest lucru? Scripturile ne învaţă: „Unora le este dat, prin Duhul Sfânt, să ştie că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi … altora le este dat să creadă în cuvintele acestora pentru ca ei să poată, de asemenea, să aibă viaţă veşnică, dacă rămân credincioşi”³. Din perspectiva mea, acest lucru nu înseamnă că unii oameni vor fi totdeauna dependenţi de mărturiile altora.

Mărturia mea a crescut când am învăţat despre Tatăl Ceresc şi Salvator din învăţăturile şi mărturia părinţilor mei, învăţătorilor, scripturilor – pe care le-am citit cu sârguinţă – şi, în mod special, de la Duhul Sfânt. Când mi-am exercitat credinţa şi m-am supus poruncilor, Duhul Sfânt mi-a mărturisit că ceea ce am învăţat era adevărat. Aşa am început să cunosc eu însumi.

În acest proces, cheia este căutarea revelaţiei personale. Nefi ne invită, pe fiecare dintre noi: „ospătaţi-vă din cuvintele lui Hristos; căci iată, cuvintele lui Hristos vă vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le faceţi”⁴.

Înainte de a împlini opt ani, am căutat să cunosc mai mult despre botez. Am citit scripturile şi m-am rugat. Am învăţat că urma să primesc darul Duhului Sfânt când am să fiu confirmat. De asemenea, am început să înţeleg că Dumnezeu şi Hristos sunt literalmente un Tată şi un Fiu – separaţi, distincţi, fiinţe individuale care sunt cu totul unite în scopul Lor. „Noi [Îi] iubim, pentru că [Ei ne-au] iubit întâi”⁵. Şi mereu am constatat modul în care Se iubesc unul pe altul şi lucrează împreună pentru binele nostru. Ascultaţi câteva dintre multele pasaje din scripturi care ne învaţă acest adevăr:

Propovăduind despre viaţa noastră premuritoare, Tatăl Ceresc Îl numeşte pe Isus Hristos „Fiul Meu Iubit, care a fost de la început Preaiubitul şi Alesul Meu”⁶. Când Tatăl a creat pământul, El a făcut acest lucru „prin Singurul [Său] Fiu Născut”⁷.

Mamei lui Isus, Maria, i s-a spus că ea urma să nască pe „Fiul Celui Prea Înalt”⁸. Şi când Isus era tânăr, i-a spus mamei Sale că El trebuie „să [fie] în casa Tatălui [Său]”⁹. Cu ani mai târziu, când Salvatorul a fost botezat, Tatăl Ceresc a vorbit din ceruri spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”¹⁰.

Pentru a-i învăţa pe ucenicii Săi să se roage, Isus a spus aceste cuvinte:

„Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se numele Tău;

vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ”¹¹.

El i-a spus lui Nicodim: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu”¹². Şi El a explicat miracolele Sale spunând: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai”¹³.

Când timpul ispăşirii s-a apropiat, Isus S-a rugat spunând: Tată, a sosit ceasul … Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac”¹⁴. Apoi, când greutatea păcatelor noastre s-a abătut asupra Lui, El S-a rugat: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”¹⁵. În ultimele Sale momente pe cruce, Isus S-a rugat: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” şi apoi a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez Duhul”¹⁶.

El a vizitat, apoi, spiritele celor care muriseră, pentru a le da „putere să se ridice, după învierea Sa din morţi, pentru a intra în împărăţia Tatălui Său”¹⁷. După învierea Salvatorului, El a apărut Mariei Magdalena spunând: „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru”¹⁸.

Când a venit la oamenii de pe continentul american, Tată Lui L-a prezentat spunând: „Iată-L pe Fiul Meu Preaiubit, de Care Eu sunt foarte mulţumit, în Care Eu Mi-am slăvit numele”¹⁹. Când Isus a coborât printre oameni, El S-a prezentat singur spunând: „Iată. Eu sunt Isus Hristos … Eu L-am slăvit pe Tatăl luând asupra Mea păcatele lumii”²⁰. Când a propovăduit doctrina Sa, El a explicat:

„Este doctrina pe care Tatăl Mi-a dat-o Mie; şi eu depun mărturie despre Tatăl; şi Tatăl depune mărturie despre Mine”²¹.

„Adevărat … Tatăl şi Eu suntem una”²².

Puteţi vedea un exemplu în aceste scripturi care să mărturisească despre Tatăl şi Fiul ca fiinţe individuale, distincte? Atunci, cum sunt Ei una? Nu pentru că Ei sunt aceeaşi persoană, ci pentru că sunt uniţi în scop şi dedicaţi în mod egal să „[realizeze] nemurirea şi viaţa veşnică a omului”²³.

Isus este Dumnezeu, dar El Însuşi, în mod continuu, S-a caracterizat ca o fiinţă individuală, separată, rugându-Se Tatălui Său şi spunând că El face voia Tatălui Său. În timpul slujirii Sale printre nefiţi, El S-a rugat: „Tată, eu nu mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Tu Mi i-ai dat Mie din lume … pentru ca Eu să pot fi în ei, tot aşa cum Tu, Tată, eşti în Mine, pentru ca Noi să putem să fim unul, pentru ca Eu să fiu slăvit în ei”²⁴.

Amintindu-ne aceasta, noi nu suntem surprinşi că restaurarea Evangheliei a început cu apariţia, nu a unei, ci a două fiinţe glorificate. Vorbind despre Prima sa Viziune, profetul Joseph Smith a depus mărturie: „Unul dintre Ele Mi-a vorbit, chemându-Mă pe nume, şi a spus, arătând către celălalt: Acesta este Fiul meu Iubit. Ascultă-L”²⁵.

Tânărul profet, care s-a dus în acea dumbravă cu credinţă, fără să se îndoiască, a venit cu o cunoaştere şi o mărturie despre singurul Dumnezeu adevărat şi despre Isus Hristos, pe care Dumnezeu L-a trimis. Joseph, la fel ca şi profeţii dinaintea Lui, urma să fie atunci un instrument pentru a restaura în lume cunoaşterea care duce spre viaţa eternă.

Dumneavoastră, de asemenea, puteţi să-L căutaţi pe Tatăl Ceresc şi pe „acest Isus despre care profeţii şi apostolii au [mărturisit]”²⁶ în scripturi şi în această conferinţă generală. Dacă veţi căuta o mărturie personală – revelaţia dumneavoastră personală – veţi descoperi că Tatăl Ceresc v-a asigurat o cale specială pentru a cunoaşte dumneavoastră înşivă adevărul: prin al treilea membru al Dumnezeirii, un personaj de spirit pe care-L cunoaştem ca fiind Duhul Sfânt.

„Iar atunci când voi veţi primi aceste lucruri” – inclusiv ceea ce am împărtăşit astăzi – „eu vă îndemn pe voi să-L întrebaţi pe Dumnezeu, Tatăl Veşnic, în numele lui Hristos, dacă aceste lucruri sunt adevărate; şi dacă voi veţi întreba cu inima sinceră, cu intenţie adevărată, având credinţă în Hristos, El vă va arăta adevărul prin puterea Duhului Sfânt.

Şi prin puterea Duhului Sfânt veţi putea voi cunoaşte adevărul tuturor lucrurilor”²⁷.

Dragi fraţi şi surori, eu depun mărturie că Tatăl nostru Ceresc doreşte ca noi să căutăm această cunoaştere acum. Cuvintele profetului Helaman strigă din ţărână: „Aduceţi-vă aminte, aduceţi-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiţi voi temelia voastră … o temelie pe care dacă oamenii zidesc, ei nu pot să cadă”²⁸. Într-adevăr, nu vom cădea.

Această temelie sigură este Isus Hristos. El este „Stânca Cerului”²⁹. Dacă ne zidim casa pe El, ploile din zilele din urmă pot cădea şi vânturile pot sufla, dar noi nu vom cădea. Nu vom cădea, deoarece casa noastră şi familia noastră vor fi clădite pe temelia lui Hristos.³⁰

Eu depun mărturie că o asemenea casă este „o casă de slavă”³¹. Acolo, noi ne întâlnim să ne rugăm Tatălui Ceresc, în numele Fiului Său iubit. Acolo, noi Îi slăvim şi Le aducem recunoştinţă. Acolo, primim pe Duhul Sfânt şi „promisiunea pe care [El ne-o dă] de a avea viaţă veşnică, chiar gloria împărăţiei celestiale”³².

Îmi depun mărturia specială că Salvatorul nostru, Isus Hristos, trăieşte, că Tatăl nostru Ceresc ne iubeşte şi are grijă de noi, că avem un profet în această dispensaţie – chiar preşedintele Thomas S. Monson – care ne conduce şi ne îndrumă. Sfântul Spirit mărturiseşte că aceste lucruri sunt adevărate pentru fiecare atunci când merge şi caută cunoaştere. În numele lui Isus Hristos, amin.