Îndrumaţi în siguranţă spre casă

Dragi fraţi, ne-am adunat ca organizaţie puternică a preoţiei, atât aici în Centrul de conferinţe, cât şi în locuri din întreaga lume. Mă simt onorat şi, totuşi, plin de umilinţă datorită responsabilităţii care îmi revine de a mă adresa dumneavoastră. Mă rog ca Spiritul Domnului să mă însoţească cât timp fac aceasta.

În urmă cu şaptezeci şi cinci de ani, pe data de 14 februarie 1939, în Hamburg, Germania, avea loc o sărbătoare publică. Printre discursurile fervente, uralele mulţimii şi intonările de imnuri patriotice, noua navă de luptă, numită Bismarck, a fost lansată pe râul Elba. Aceasta, cea mai puternică navă în funcţiune, era o imagine spectaculoasă cu blindajul şi tehnica sa. Construcţia a necesitat mai mult de 57.000 de schiţe numai pentru turelele cu câte două tunuri fiecare şi cu un blindaj de 380 de milimetri, care erau controlate prin radar. Circuitele electrice ale navei măsurau 45.000 de kilometri. Cântărea peste treizeci şi cinci de mii de tone şi blindajul îi oferea protecţie maximă. Maiestuoasă la înfăţişare, gigantică în dimensiune, incredibilă în ceea ce priveşte puterea de tragere, acest colos puternic era considerat de nescufundat.

Nava Bismarck a avut întâlnirea ei cu destinul doi ani mai târziu, când, la data de 24 mai 1941, două dintre cele mai puternice nave de război ale Forţelor Maritime Britanice, Prinţul de Wales şi Hood, s-au luptat cu Bismarck şi cu crucişătorul german Prinţul Eugen. În aproximativ cinci minute, Bismarck a trimis pe fundul oceanului Atlantic nava Hood şi aproape tot echipajul de 1.400 de persoane, exceptând trei bărbaţi. Cealaltă navă de război britanică, Prinţul de Wales, a suferit pagube importante şi s-a retras.

În următorii trei ani, Bismarck s-a luptat în repetate rânduri cu nave de război şi portavioane britanice. În total, britanicii au folosit puterea a cinci nave de luptă, două portavioane, 11 crucişătoare şi 21 de distrugătoare pentru a găsi şi scufunda puternica navă Bismarck.

Pe parcursul acestor lupte, multe rachete au provocat doar pagube superficiale navei Bismarck. Era oare de nescufundat? Apoi, o torpilă a lovit un loc important, lucru ce a blocat cârma navei Bismarck. Eforturile de a repara stricăciunile s-au dovedit inutile. Având armele încărcate şi echipajul gata, nava Bismarck nu putea să vireze decât lent, în jurul unui cerc mare. În depărtare, se afla puternica aviaţie germană. Nava Bismarck nu a putut ajunge la siguranţa oferită de portul ei. Dar nimeni nu îi putea oferi adăpostul necesar, deoarece Bismarck îşi pierduse capacitatea de a cârmui spre o destinaţie prestabilită. Fără cârmă, fără ajutor, fără port. Sfârşitul se apropia. Echipajul german distrugea şi scufunda aparent indestructibila navă în timp ce şi tunurile britanice trăgeau. Valurile flămânde ale oceanului Atlantic s-au dat la o parte şi, apoi, au înghiţit mândria forţelor navale germane. Nava Bismarck dispăruse.¹

Asemenea navei Bismarck, fiecare dintre noi este un miracol al ingineriei. Crearea noastră, totuşi, nu a fost îngrădită de limitele geniului uman. Omul poate inventa cele mai complexe maşinării, dar nu le poate da viaţă şi nu le poate oferi puterea raţiunii şi a discernământului. Acestea sunt daruri divine oferite doar de Dumnezeu.

Dragi fraţi, asemenea cârmei esenţiale a unei nave, ne-a fost oferită o cale de a determina direcţia în care mergem. Farul Domnului ne oferă lumină tuturor în timp ce navigăm pe mările vieţii. Scopul nostru este de a naviga pe o cale directă către ţelul dorit – acela de a ajunge în împărăţia celestială a lui Dumnezeu. Un om fără un scop este ca o navă fără cârmă, fără posibilitatea de a ajunge acasă, în port. Nouă ni se dă semnalul: cartografiaţi-vă drumul, pregătiţi-vă de plecare, ţineţi cârma şi porniţi la drum.

Ca şi în cazul puternicei nave Bismarck, aşa este şi pentru om. Accelerarea motoarelor şi puterea elicelor sunt inutile fără direcţie, fără acea folosire a energiei, fără acea direcţionare a puterii oferite de cârma ascunsă vederii, relativ mică în dimensiune, dar absolut esenţială pentru funcţionarea navei.

Tatăl nostru ne-a oferit soarele, luna şi stelele – corpuri cereşti care să-i ghideze pe marinarii care călătoresc pe drumurile mării. Nouă, în timp ce mergem pe calea vieţii, El ne oferă o hartă clară şi ne arată drumul către destinaţia dorită. El ne avertizează: aveţi grijă la devieri, pericole şi capcane. Nu putem permite să fim înşelaţi de cei care ne vor duce în rătăcire, de acele persoane păcătoase, inteligente şi ispititoare care ne sar în cale pe alocuri. În schimb, facem o pauză pentru a ne ruga; ascultăm acel glas duios şi încet care adresează sufletelor noastre invitaţia blândă a Învăţătorului: „Vino şi urmează-Mă”².

Totuşi, sunt persoane care nu aud, care nu vor vrea să se supună, care preferă să meargă pe calea hotărâtă de ele. Prea des ele cedează ispitelor care ne înconjoară şi care pot părea atât de ademenitoare.

În calitate de deţinători ai preoţiei, noi am fost trimişi pe pământ într-o perioadă tulbure. Trăim într-o lume complexă unde găsim conflicte peste tot. Intrigile politice distrug stabilitatea naţiunilor, despoţii preiau puterea şi anumite clase ale societăţii sunt mereu oprimate, private de ocazii şi făcute să aibă sentimentul eşecului. Sofismele oamenilor se aud peste tot, iar păcatul ne înconjoară.

Avem responsabilitatea să fim demni de toate binecuvântările glorioase pe care Tatăl nostru din Cer le-a păstrat pentru noi. Oriunde ne ducem, preoţia noastră vine cu noi. Stăm noi în locuri sfinte? Vă rog, înainte să vă expuneţi, atât pe dumneavoastră, cât şi preoţia pe care o deţineţi, pericolului, aventurându-vă în locuri nepotrivite sau participând la activităţi care nu vă fac cinste dumneavoastră sau preoţiei pe care o deţineţi, opriţi-vă pentru a vă gândi la consecinţe.

Noi, cei care am fost rânduiţi la preoţia lui Dumnezeu, putem schimba lucrurile în mai bine. Când ne păstrăm puritatea personală şi ne onorăm preoţia, noi devenim exemple de neprihănire pe care alţii le pot urma. Apostolul Pavel a spus: „Fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie”³. De asemenea, el a scris că cei care Îl urmează pe Hristos trebuie să fie „ca nişte lumini în lume”⁴. A fi un exemplu de neprihănire poate ajuta la luminarea unei lumi care devine tot mai întunecată.

Mulţi dintre dumneavoastră îşi amintesc de preşedintele N. Eldon Tanner, care a slujit în calitate de consilier pentru patru preşedinţi ai Bisericii. El ne-a oferit un exemplu statornic de neprihănire de-a lungul întregii sale cariere în industrie, de-a lungul slujirii sale din cadrul guvernului Canadei şi ca apostol al lui Isus Hristos. El ne-a oferit acest sfat inspirat: „Nimic nu poate aduce o bucurie şi un succes mai mari decât a trăi conform învăţăturilor Evangheliei. Fiţi un exemplu; fiţi o influenţă în bine”.

El a continuat: „Fiecare dintre noi a fost prerânduit pentru o anumită lucrare în calitate de slujitor ales [al lui Dumnezeu], pe care El l-a considerat potrivit pentru a-i conferi preoţia şi puterea de a acţiona în numele Său. Amintiţi-vă întotdeauna că oamenii caută îndrumare de la dumneavoastră şi că influenţaţi vieţile persoanelor fie în bine, fie în rău, influenţă care va fi simţită timp de generaţii”⁵.

Suntem întăriţi de adevărul că cea mai mare forţă din lume astăzi este puterea lui Dumnezeu, care lucrează prin intermediul omului. Pentru a naviga în siguranţă pe mările vieţii muritoare, avem nevoie de îndrumarea Marinarului Etern – chiar marele Iehova. Căutăm în jur şi privim spre cer pentru a obţine ajutor ceresc.

Un exemplu binecunoscut al cuiva care nu a privit spre cer este cel al lui Cain, fiul lui Adam şi al Evei. Având un potenţial mare, dar cu o voinţă slabă, Cain a permis lăcomiei, invidiei, nesupunerii şi chiar crimei să-i blocheze cârma personală care l-ar fi îndrumat către un loc sigur şi exaltare. Lucrurile lumeşti au luat locul celor cereşti; Cain a căzut.

Într-o altă perioadă, un slujitor al lui Dumnezeu a fost testat de un rege ticălos. Fiind ajutat de inspiraţia divină, Daniel a interpretat pentru rege scrisul de pe perete. În ceea ce priveşte răsplata promisă – chiar o robă regală, un colier de aur şi putere politică – Daniel a spus: „Ţine-ţi darurile, şi dă altuia răsplătirile tale”⁶. Lui Daniel i-au fost oferite mari bogăţii şi putere, recompense care reprezintă lucrurile lumii, nu ale lui Dumnezeu. Daniel a refuzat şi a rămas credincios.

Mai târziu, când Daniel L-a preaslăvit pe Dumnezeu în pofida unui decret care spunea că acest lucru era interzis, el a fost aruncat în groapa cu lei. Relatarea biblică ne spune că, în dimineaţa următoare, „Daniel a fost scos din groapă, şi nu s-a găsit nicio rană pe el, pentru că avusese încredere în [Dumnezeu]”⁷. Când a avut mare nevoie de ajutor, hotărârea lui Daniel de a merge pe o cale dreaptă i-a adus protecţie divină şi i-a oferit un sanctuar al siguranţei. O astfel de protecţie şi siguranţă poate fi a noastră dacă, de asemenea, mergem pe acea cale dreaptă către casa noastră eternă.

Ceasul istoriei, asemenea nisipului din clepsidră, marchează trecerea timpului. Alte persoane se află acum pe scena vieţii. Problemele zilelor noastre ne ameninţă. De-a lungul istoriei acestei lumi, Satana a lucrat neobosit pentru a distruge ucenicii Salvatorului. Dacă vom ceda ispitelor sale, noi – asemenea puternicei nave Bismarck – vom pierde acea cârmă care ne poate ghida către un loc sigur. În schimb, fiind înconjuraţi de complexitatea vieţii moderne, privim spre cer când dorim să aflăm direcţia sigură, astfel încât să putem stabili şi urma o cale înţeleaptă şi corectă. Tatăl nostru Ceresc nu va lăsa ca apelul nostru onest către El să rămână fără răspuns. Dacă vom căuta ajutor ceresc, cârma noastră, spre deosebire de cea a navei Bismarck, nu va da greş.

Pe măsură ce pornim în călătoriile noastre individuale, fie ca noi să navigăm în siguranţă pe mările vieţii. Fie ca noi să avem curajul lui Daniel, ca noi să rămânem oneşti şi credincioşi în pofida păcatului şi ispitelor care ne înconjoară. Fie ca mărturiile noastre să fie la fel de profunde şi puternice ca cea a lui Iacov, fratele lui Nefi, care, atunci când s-a confruntat cu o persoană care dorea să-i distrugă credinţa în orice mod posibil, a declarat: „Nu am putut fi clintit”⁸.

Având cârma credinţei pentru a ne ghida pe drumul nostru, dragi fraţi, şi noi ne vom găsi drumul înapoi spre casă în siguranţă – casa lui Dumnezeu, pentru a trăi alături de El pentru eternitate. Fie ca acest lucru să se întâmple pentru fiecare dintre noi, mă rog în numele sacru al lui Isus Hristos, Salvatorul şi Mântuitorul nostru, amin.