Să trăim conform Evangheliei cu bucurie

Sunt încântat să mă aflu în mijlocul atâtor fiice ale lui Dumnezeu. Când intonăm imnul „Copil al Domnului”, cuvintele pătrund în inimile noastre. Gândul la acest adevăr – că suntem copii ai părinţilor cereşti¹ – ne face să înţelegem de unde am venit, de ce suntem aici şi ce ne rezervă viitorul.

Este bine să vă amintiţi că sunteţi totdeauna o fiică a lui Dumnezeu. Această cunoaştere vă va da putere în cele mai grele momente din viaţa dumneavoastră şi vă va inspira să realizaţi lucruri remarcabile. Totuşi, este important, de asemenea, să vă amintiţi că faptul de a fi o fiică a părinţilor eterni nu este o distincţie pe care aţi câştigat-o sau pe care o veţi pierde vreodată. Veţi rămâne întotdeauna şi pentru totdeauna o fiică a lui Dumnezeu. Tatăl Ceresc are mari aspiraţii pentru dumneavoastră, dar originea divină singură nu vă garantează o moştenire divină. Dumnezeu v-a trimis aici să vă pregătiţi pentru un viitor mai măreţ decât orice vă puteţi imagina.

Binecuvântările promise de Dumnezeu celor credincioşi sunt glorioase şi înălţătoare. Printre acestea sunt „tronuri, împărăţii, principate şi puteri, stăpâniri, toate înălţimile şi adâncurile”². Şi este necesar mai mult decât un certificat de naştere spiritual sau o „Dovadă privind calitatea de copil al lui Dumnezeu” pentru a fi demn de aceste binecuvântări de neînţeles.

Dar cum reuşim să le obţinem?

Salvatorul a răspuns la această întrebare în timpurile noastre:

„Nu poţi obţine această slavă, decât dacă te supui legii Mele.

Pentru că strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la exaltare …

… Primiţi, deci, voi legea Mea”³.

Din acest motiv, noi vorbim despre mersul pe cărarea uceniciei.

Vorbim despre supunerea faţă de poruncile lui Dumnezeu.

Vorbim despre faptul de a trăi conform Evangheliei cu bucurie, cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată puterea noastră.

Cu toate acestea, pentru unii dintre noi, supunerea faţă de poruncile lui Dumnezeu nu este considerată totdeauna o fericire. Să admitem: pot fi unele care par mai mult sau mai puţin atrăgătoare – porunci pe care le tratăm cu entuziasmul unui copil care stă în faţa unei farfurii cu zarzavaturi sănătoase, dar pe care nu le place. Scrâşnim din dinţi şi ne forţăm să ne supunem, astfel încât să mergem mai departe spre activităţi mai plăcute.

În asemenea momente, am putea să ne întrebăm: „Este într-adevăr necesar să ne supunem tuturor poruncilor lui Dumnezeu?”.

Răspunsul meu la această întrebare este simplu:

Eu cred că Dumnezeu ştie ceva ce noi nu ştim – lucruri care sunt mai presus de capacitatea noastră de înţelegere! Tatăl nostru din Cer este o fiinţă eternă a cărui experienţă, înţelepciune şi inteligenţă sunt infinit mai mari decât ale noastre.⁴ Nu numai aceasta, dar El este, de asemenea, iubitor, milos şi concentrat asupra unui scop binecuvântat: de a realiza nemurirea şi viaţa veşnică a omului.⁵

Cu alte cuvinte, El nu ştie doar ceea ce este mai bine pentru dumneavoastră; El, de asemenea, cu nerăbdare, doreşte ca dumneavoastră să alegeţi ceea ce este cel mai bine pentru dumneavoastră.

Dacă dumneavoastră credeţi aceasta în inima dumneavoastră – dacă, într-adevăr, credeţi că misiunea importantă a Tatălui Ceresc este de a-i exalta şi a-i slăvi pe copiii Săi şi că El ştie cel mai bine cum să o facă – nu are sens să acceptăm şi să urmăm poruncile Sale, chiar şi pe cele care par a fi dificile? Nu trebuie să preţuim indicatorii pe care El ni i-a dat pentru a arăta direcţia pe care o persoană trebuie să o urmeze prin întunericul şi încercările din timpul vieţii muritoare? Aceştia marchează drumul înapoi către casa noastră cerească! Urmând calea Tatălui Ceresc, dumneavoastră stabiliţi o bază divină pentru progresul personal ca fiică a lui Dumnezeu, care vă va binecuvânta de-a lungul vieţii.

Eu cred că o parte din încercarea noastră o reprezintă faptul că noi ne imaginăm că Dumnezeu are toate binecuvântările încuiate într-un nor imens, sus în cer, refuzând să ni le acorde, dacă nu ne supunem unor cerinţe stricte şi protectoare pe care El le-a stabilit. Poruncile nu sunt deloc aşa. În realitate, Tatăl Ceresc revarsă, asupra noastră, în mod constant, o ploaie de binecuvântări. Dar teama noastră, îndoiala şi păcatul, la fel ca o umbrelă, blochează aceste binecuvântări să ajungă la noi.

Poruncile Sale sunt instrucţiuni drăgăstoase şi ajutoare divine pentru a închide umbrela, astfel încât să primim, în mod constant, abundenţa binecuvântărilor cereşti.

Noi trebuie să acceptăm că poruncile lui Dumnezeu nu sunt doar o listă lungă de idei bune. Ele nu sunt „artificii ale vieţii” dintr-un blog de Internet sau citate motivaţionale dintr-un panou Pinterest. Ele sunt sfaturi divine, clădite pe adevăruri divine, date pentru a aduce „pace în această lume şi viaţă veşnică în lumea care va veni”⁶.

Astfel, noi avem o alternativă. Pe de o parte, există opinia lumii cu teoriile ei în continuă schimbare şi motive discutabile. Pe de altă parte, există cuvântul lui Dumnezeu către copiii Săi – înţelepciunea Lui eternă, promisiunile Sale certe şi instrucţiunile Sale făcute cu dragoste pentru întoarcerea în prezenţa Lui, în slavă, dragoste şi măreţie.

Alegerea vă aparţine!

Creatorul mărilor, nisipurilor şi stelelor fără sfârşit vă înconjoară cu dragoste în fiecare zi! El oferă marea reţetă pentru fericire, pace şi viaţă eternă!

Pentru a fi demne de aceste binecuvântări glorioase, trebuie să fiţi umile, să vă exercitaţi credinţa, să luaţi asupra dumneavoastră numele lui Hristos, să-L căutaţi prin cuvinte şi fapte şi, cu hotărâre, „să fiţi [martore ale] lui Dumnezeu în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile”⁷.

Din momentul în care înţelegeţi adevărata natură a lui Dumnezeu şi a poruncilor Sale, vă veţi înţelege, de asemenea, mai bine persoana dumneavoastră şi scopul divin al existenţei dumneavoastră. Odată cu aceasta, motivarea dumneavoastră de a urma poruncile se schimbă şi devine mai uşor să trăiţi conform principiilor Evangheliei cu bucurie.

De exemplu, cei care văd prezenţa la adunările Bisericii ca un mijloc de a-şi dezvolta dragostea faţă de Dumnezeu, găsesc pace, îi înalţă pe ceilalţi, caută Spiritul şi îşi reînnoiesc legământul de a-L urma pe Isus Hristos, vor găsi o experienţă mult mai bogată decât cei care participă la adunări, pur şi simplu, fără dorinţa de a fi acolo. Dragi surori, este foarte important să participăm la adunările de duminica, dar sunt cât se poate de sigur că Tatăl Ceresc este mai preocupat de credinţa şi pocăinţa noastră, decât de statisticile de prezenţă.

Iată, un alt exemplu:

O mamă singură, având doi copii mici, s-a îmbolnăvit, recent, de varicelă. Desigur, nu după mult timp, copiii ei s-au îmbolnăvit şi ei. Sarcina de a se îngriji de ea şi de cei mici era aproape imposibil de îndeplinit pentru tânăra mamă. Şi, drept rezultat, căminul ei, în mod normal perfect curat, a devenit dezordonat şi murdar. Farfuriile murdare umpluseră chiuveta şi rufele murdare erau adunate prin toate locurile.

În timp ce se străduia cu plânsetele copiilor – dorind ea însăşi să plângă – a bătut cineva la uşă. Erau învăţătoarele ei vizitatoare. Ele au putut vedea suferinţa tinerei mame. Au putut vedea casa ei, bucătăria ei. Au putut auzi ţipetele copiilor.

Dacă aceste surori ar fi fost preocupate doar de îndeplinirea vizitei lor ca şi când ar fi fost o sarcină de rutină, ar fi putut oferi mamei pachetul cu prăjituri, menţionând că ele îi simţiseră lipsa la Societatea de Alinare şi spunând ceva, cum ar fi: „Să ne spui dacă putem să facem ceva pentru tine!” Apoi, ar fi plecat bucuroase, mulţumite că şi-au „îndeplinit” sută la sută misiunea lor de învăţătoare vizitatoare în luna respectivă.

Din fericire, aceste surori erau adevărate ucenice ale lui Hristos. Ele au observat nevoile surorii lor şi şi-au folosit multele lor talente şi experienţe. Ele au făcut curat, au adus lumină şi ordine în casă şi au chemat o prietenă ca să aducă unele lucruri necesare de la băcănie. La sfârşit, când şi-au terminat munca şi şi-au luat rămas bun, ele au lăsat-o pe tânăra mamă cu lacrimi în ochi – lacrimi de recunoştinţă şi dragoste.

Din acel moment, părerea tinerei mame despre învăţătoarele vizitatoare s-a schimbat. „Ştiu”, a spus ea, „că nu sunt doar o poziţie de bifat pe lista de lucruri care trebuie făcute de către cineva”.

Da, învăţătoarele vizitatoare trebuie să fie credincioase când fac vizitele lor lunare, fără să uite cel mai important de ce din spatele acestei porunci – de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe semenii tăi.

Când considerăm poruncile lui Dumnezeu şi partea noastră în clădirea împărăţiei Sale ca pe ceva care trebuie bifat pe o listă a lucrurilor care trebuie făcute, noi pierdem din vedere esenţa uceniciei. Noi omitem dezvoltarea care vine ca urmare a trăirii cu bucurie a poruncilor Tatălui nostru din Cer.

Mersul pe calea uceniciei nu trebuie să fie o experienţă amară. Este „dulce, mai presus decât orice lucru care este dulce”⁸. Nu este o povară care ne apasă. Ucenicia ne înalţă spiritele şi ne alină inimile. Ea ne inspiră, dându-ne credinţă, speranţă şi caritate. Ea ne umple spiritele cu lumină în momentele de întuneric şi cu linişte în momentele de tristeţe.

Ea ne dă putere divină şi bucurie nepieritoare.

Dragile mele surori în Evanghelie, fie că aveţi 8 ani sau 108 ani, există un lucru pe care sper că, într-adevăr, îl înţelegeţi şi îl ştiţi:

Dumneavoastră sunteţi iubite!

Sunteţi dragi părinţilor dumneavoastră cereşti.

Creatorul infinit şi etern al luminii şi al vieţii vă cunoaşte! El nu uită de dumneavoastră.

Da, El vă iubeşte chiar în această zi şi întotdeauna.

Pentru a vă iubi, El nu aşteaptă până când vă învingeţi slăbiciunile şi obiceiurile rele. El vă iubeşte astăzi înţelegând pe deplin strădaniile dumneavoastră. El ştie că vă îndreptaţi spre El în rugăciune spusă cu speranţă, din toată inima. El cunoaşte perioadele în care aţi fost ţinute în lumină slabă şi aţi crezut – chiar în mijlocul întunericului care creştea. El vă cunoaşte suferinţele. El vă cunoaşte remuşcările pe care le aveţi din cauza perioadelor în care nu aţi fost la înălţime sau nu aţi reuşit. Şi totuşi vă iubeşte.

Şi vă cunoaşte succesele; deşi acestea poate vi se par mici, El le cunoaşte şi le preţuieşte pe fiecare dintre acestea. El vă iubeşte pentru că îi ajutaţi pe alţii. El vă iubeşte pentru că îi înconjuraţi cu dragoste şi îi ajutaţi pe alţii să-şi poarte poverile – chiar când vă străduiţi cu propriile dumneavoastră poveri.

El ştie totul despre dumneavoastră. Vă vede în mod clar – El vă cunoaşte aşa cum sunteţi în realitate. Şi vă iubeşte – astăzi şi totdeauna!

Credeţi că pentru Tatăl nostru Ceresc contează dacă machiajul, hainele, părul şi unghiile dumneavoastră sunt perfecte? Credeţi că, pentru El, valoarea dumneavoastră se schimbă în funcţie de câţi prieteni aveţi pe site-urile de socializare? Credeţi că El doreşte să fiţi îngrijorate sau triste dacă cineva nu vă acceptă prietenia sau nu vă urmăreşte pe Facebook sau Twitter? Credeţi că farmecul datorat înfăţişării exterioare sau popularitatea aduc cea mai mică schimbare valorii pe care o aveţi în faţa Celui care a creat universul?

El vă iubeşte nu doar pentru ceea ce sunteţi în această zi, ci şi pentru fiinţa de slavă şi lumină care veţi deveni datorită potenţialului şi dorinţei dumneavoastră.

Mai mult decât vă puteţi imagina vreodată, El doreşte să vă îndepliniţi destinul – să vă întoarceţi la El în onoare.

Eu depun mărturie că, pentru îndeplinirea acestui lucru, trebuie să plasăm dorinţele egoiste şi ambiţiile nedemne pe altarul sacrificiului şi slujirii. Dragi surori, aveţi încredere în puterea de salvare a lui Isus Hristos; respectaţi legile şi poruncile. Cu alte cuvinte – trăiţi conform Evangheliei cu bucurie.

Mă rog să aveţi parte în viaţa dumneavoastră de dragostea lui Dumnezeu, într-o măsură reînnoită şi mai mare; să găsiţi credinţa, hotărârea şi angajamentul de a cunoaşte poruncile lui Dumnezeu, să le păstraţi ca pe o comoară în inimile dumneavoastră şi să trăiţi conform Evangheliei cu bucurie.

Vă promit că, dacă veţi face astfel, vă veţi descoperi personalitatea dumneavoastră cea mai bună – personalitatea dumneavoastră reală. Veţi descoperi ceea ce înseamnă într-adevăr să fii o fiică a Dumnezeului nepieritor, Domnul tuturor virtuţilor. Depun mărturie despre aceasta şi vă las binecuvântarea mea, în calitate de apostol al Domnului, în numele lui Isus Hristos, amin.