2010-2019
„Nu cumva sunt eu, Doamne?”
octombrie 2014


„Nu cumva sunt eu, Doamne?”

Trebuie să ne lăsăm mândria deoparte, să privim dincolo de vanitatea noastră şi, cu umilinţă, să întrebăm: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”.

Era ultima noapte din viaţa muritoare a preaiubitului nostru Salvator, seara de dinainte de a Se da pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru toată omenirea. În timp ce rupea pâinea în prezenţa ucenicilor Săi, El a spus ceva ce i-a alarmat şi întristat foarte tare. „Unul din voi Mă va vinde”, le-a spus El.

Ucenicii nu s-au îndoit de adevărul spuselor Sale. Nu s-au uitat împrejur, nu au arătat spre altcineva şi nici nu au întrebat: „Este el?”.

În schimb, ei „s-au întristat foarte mult şi au început să-I zică unul după altul: «Nu cumva sunt eu, Doamne?»1.

Mă întreb ce am face fiecare dintre noi dacă Salvatorul ne-ar adresa acea întrebare. Ne-am uita la cei din jurul nostru şi ne-am spune în inimă: „Probabil că El vorbeşte despre fratele Johnson. Am avut mereu îndoieli în ceea ce-l priveşte” sau „Mă bucur că fratele Brown este aici. El chiar are nevoie să audă aceasta”? Sau ne-am gândi, asemenea acelor ucenici din vechime, la noi înşine şi am adresa acea întrebare profundă: „Nu cumva sunt eu?”.

În aceste cuvinte simple, „Nu cumva sunt eu, Doamne?”, găsim începutul înţelepciunii şi calea către convertirea personală şi schimbarea trainică.

Pilda păpădiilor

A fost odată un om căruia îi plăcea să se plimbe seara prin cartierul său. Îi plăcea în mod deosebit să treacă pe lângă casa vecinului său. Acel vecin avea întotdeauna iarba tunsă perfect, flori înflorite, iar pomii lui erau sănătoşi şi ofereau umbră. Era clar că vecinul făcea tot ce-i stătea în putinţă pentru a avea o grădină frumoasă.

Dar, într-o zi, în timp ce omul se plimba pe lângă casa vecinului său, a observat în mijlocul acestei grădini frumoase o păpădie mare, galbenă.

Acest lucru i s-a părut atât de ciudat, încât a fost foarte surprins. De ce vecinul său nu a smuls-o? Nu a văzut-o? Nu ştia că păpădia poate să răspândească seminţe care puteau să prindă rădăcini şi să se transforme în numeroase alte păpădii?

Acea singură păpădie l-a deranjat extrem de tare şi a vrut să facă ceva în această privinţă. S-o smulgă pur şi simplu? Sau să stropească planta cu vreun erbicid? Poate că, dacă s-ar fi dus noaptea, ar fi putut s-o smulgă fără să fie văzut.

Aceste gânduri i-au acaparat mintea în timp ce mergea spre propria-i casă. A intrat în casă fără măcar să-şi arunce privirea asupra propriei grădini – care era plină de sute de păpădii galbene.

Bârne şi paie

Ne aminteşte această povestire de cuvintele Salvatorului?

„De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău…

Scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.”2

Această chestiune legată de bârne şi paie pare să fie strâns legată de incapacitatea noastră de a ne vedea clar pe noi înşine. Nu sunt sigur de ce putem diagnostica şi recomanda remedii atât de bine pentru problemele altora, însă, adesea, ne este greu să le vedem pe ale noastre.

În urmă cu mulţi ani, a fost scris un articol despre un bărbat care credea că, dacă îşi punea suc de lămâie pe faţă, devenea invizibil în faţa camerelor de filmat. Aşadar, şi-a pus suc de lămâie pe toată faţa, a ieşit şi a jefuit două bănci. Nu după mult timp, a fost arestat după ce chipul său a fost arătat în cadrul buletinelor de ştiri din cursul serii. Când poliţiştii i-au arătat bărbatului înregistrările cu el făcute de camerele de securitate, el a rămas uimit. „Dar am avut suc de lămâie pe faţă!”, a spus el.3

Când un savant de la Universitatea Cornell a auzit despre această întâmplare, a fost uimit de faptul că un om poate fi atât de inconştient de propria incompetenţă. Pentru a vedea dacă aceasta este o problemă generală, doi cercetători i-au invitat pe studenţi să participe la o serie de teste legate de diverse aptitudini privind viaţa şi, apoi, le-au cerut să evalueze cum s-au descurcat. Studenţii care au obţinut note proaste au fost cei care şi-au evaluat cel mai greşit modul în care s-au descurcat – unii dintre ei estimându-şi notele ca fiind de cinci ori mai mari decât erau de fapt.4

Acest studiu a fost făcut în multe alte moduri, confirmând din nou şi din nou aceeaşi concluzie: mulţi dintre noi au probleme în a se vedea aşa cum sunt cu adevărat şi chiar şi oamenii de succes îşi supraestimează contribuţia şi subestimează contribuţia celorlalţi.5

Poate că nu este important să supraestimăm cât de bine conducem o maşină sau cât de departe putem trimite cu crosa o minge de golf. Dar când începem să credem că propriile contribuţii acasă, la muncă şi în cadrul Bisericii sunt mai mari decât în realitate, ne împiedicăm singuri să vedem binecuvântările şi ocaziile de a ne perfecţiona în moduri semnificative şi profunde.

Unghiuri spirituale moarte

Nişte cunoştinţe de-ale mele făceau parte dintr-o episcopie care avea unele dintre cele mai bune rapoarte din Biserică – prezenţa era foarte bună, numărul vizitelor făcute de către învăţătorii de acasă era foarte mare, copiii de la Societatea Primară erau întotdeauna liniştiţi, cinele organizate de episcopie aveau mâncare foarte bună pe care rareori membrii o vărsau pe podeaua casei de întruniri şi, cred că, niciodată nu existau certuri în timpul jocurilor sportive organizate de Biserică.

Prietenul meu şi soţia lui au fost, ulterior, chemaţi să slujească în misiune. După ce s-au întors, trei ani mai târziu, acest cuplu a fost uimit să afle că, în timpul în care ei au fost plecaţi slujind ca misionari, 11 căsnicii ajunseseră la divorţ.

Deşi episcopia avea rapoarte care indicau credinţă şi tărie, ceva nelalocul lui se întâmpla în inima şi viaţa membrilor. Şi problema este că această situaţie nu este unică. Astfel de lucruri groaznice şi, adesea, inutile se întâmplă când membri ai Bisericii neglijează principiile Evangheliei. În exterior, ei pot părea a fi ucenici ai lui Isus Hristos, însă, în interior, în inima lor s-au îndepărtat de Salvatorul lor şi de învăţăturile Sale. Ei s-au întors treptat de la lucrurile Spiritului şi s-au îndreptat către lucrurile lumii.

Deţinători ai preoţiei care obişnuiau să fie demni încep să-şi spună că Biserica este ceva bun pentru femei şi copii, dar nu şi pentru ei. Sau alţii sunt convinşi că programul lor aglomerat sau circumstanţele lor unice îi scutesc de la faptele zilnice de devoţiune şi slujire care i-ar menţine aproape de Spirit. În aceste vremuri de autojustificare şi narcisism, este uşor să devii foarte creativ în a găsi scuze pentru a nu te ruga la Dumnezeu, a amâna studiul din scripturi, a evita frecventarea adunărilor Bisericii şi serilor în familie sau a nu plăti o zeciuială cinstită şi a nu face alte donaţii.

Dragii mei fraţi, vă veţi uita, vă rog, în inima dumneavoastră şi vă veţi adresa simpla întrebare: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”.

V-aţi îndepărtat – chiar şi puţin – de la „Evanghelia… fericitului Dumnezeu care [v-a] fost încredinţată”6? I-aţi permis „[dumnezeului acestei lumi]” să vă întunece mintea faţă de „lumina [glorioasei Evanghelii a lui] Hristos”7?

Preaiubiţii mei prieteni, dragii mei fraţi, întrebaţi-vă: „Unde este comoara mea?”.

Este inima dumneavoastră îndreptată asupra lucrurilor comode ale acestei lumi sau este îndreptată asupra învăţăturilor lui Isus Hristos? „Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.”8

Are loc Spiritul lui Dumnezeu în inima dumneavoastră? Aveţi „rădăcina şi temelia pusă” în dragostea faţă de Dumnezeu şi de semenii dumneavoastră? Alocaţi suficient timp şi suficientă creativitate pentru a aduce fericire căsniciei şi familiei dumneavoastră? Faceţi tot ce puteţi în vederea atingerii obiectivului suprem de a înţelege şi a trăi „lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea”9 Evangheliei restaurate a lui Isus Hristos?

Dragi fraţi, dacă a dumneavoastră este dorinţa de a cultiva atribute asemănătoare cu cele ale lui Hristos, precum „[credinţa, virtutea, cunoaşterea, cumpătarea, răbdarea, bunătatea frăţească, evlavia, caritatea, umilinţa şi slujirea]”10, Tatăl Ceresc vă va face o unealtă în mâinile Sale în vederea salvării multor suflete.11

Să ne examinăm viaţa

Dragi fraţi, niciunuia dintre noi nu-i place să admită când se abate de la calea cea dreaptă. Adesea, încercăm să evităm să ne uităm adânc în sufletul nostru şi să ne înfruntăm slăbiciunile, limitele şi temerile. Prin urmare, când ne examinăm viaţa, ne uităm prin filtrul opiniilor, scuzelor şi poveştilor pe care ni le spunem pentru a justifica gânduri şi fapte necorespunzătoare.

Însă faptul de a ne putea vedea clar pe noi înşine este vital pentru creşterea şi bunăstarea noastră spirituală. Dacă slăbiciunile şi defectele noastre rămân ascunse în întuneric, atunci puterea mântuitoare a Salvatorului nu le poate vindeca şi transforma în puncte forte.12 În mod ironic, incapacitatea noastră de a ne vedea slăbiciunile umane ne va împiedica, de asemenea, să vedem potenţialul divin pe care Tatăl nostru doreşte să-l dezvolte în fiecare dintre noi.

Deci, cum putem face ca lumina pură a adevărului lui Dumnezeu să strălucească în sufletul nostru şi să ne vedem aşa cum El ne vede?

Permiteţi-mi să vă sugerez că scripturile sfinte şi cuvântările rostite în cadrul conferinţei generale sunt o oglindă eficientă în care ne putem uita pentru autoexaminare.

Când auziţi sau citiţi cuvintele profeţilor din vechime şi pe ale celor din zilele noastre, încetaţi să vă mai gândiţi la cum se aplică acele cuvinte altcuiva şi adresaţi-vă simpla întrebare: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”.

Trebuie să comunicăm cu Tatăl nostru Etern având inima frântă şi mintea dornică să înveţe. Trebuie să fim dornici să învăţăm şi să ne schimbăm. Şi, o, cât de mult avem de câştigat dacă ne luăm angajamentul să trăim viaţa pe care Tatăl nostru Ceresc ne-o doreşte!

Cei care nu doresc să înveţe şi să se schimbe probabil că nu o vor face şi, cel mai probabil, vor începe să se întrebe dacă Biserica le este de vreun folos.

Însă cei care vor să se perfecţioneze şi să progreseze, cei care învaţă despre Salvator şi doresc să fie ca El, cei care devin umili asemenea unui prunc şi caută ca gândurile şi faptele lor să fie plăcute Tatălui nostru din Cer – ei vor avea parte de miracolul ispăşirii Salvatorului. Ei vor simţi cu siguranţă minunatul Spirit al lui Dumnezeu. Vor avea parte de bucuria indescriptibilă care este rodul unei inimi blajine şi umile. Ei vor fi binecuvântaţi cu dorinţa şi pregătirea de a deveni adevăraţi ucenici ai lui Isus Hristos.

Puterea binelui

De-a lungul vieţii, am avut ocazia de a interacţiona cu unii dintre cei mai competenţi şi inteligenţi oameni, bărbaţi şi femei deopotrivă, care trăiesc în această lume. Când am fost mai tânăr, am fost impresionat de cei care erau educaţi, realizaţi, împliniţi şi lăudaţi de lume. Însă, de-a lungul anilor, am ajuns să înţeleg că sunt cu mult mai impresionat de acele suflete minunate şi binecuvântate care sunt cu adevărat bune şi fără vicleşug.

Şi nu acesta este subiectul central al Evangheliei şi ceea ce ea ne oferă? Este vestea cea bună şi ne ajută să devenim buni.

Cuvintele apostolului Iacov sunt valabile pentru noi astăzi:

„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi…

Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa”13.

Dragi fraţi, trebuie să ne lăsăm mândria deoparte, să privim dincolo de vanitatea noastră şi, cu umilinţă, să întrebăm: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”.

Şi, dacă se întâmplă ca răspunsul Domnului să fie: „Da, fiul Meu, sunt lucruri pe care trebuie să le îmbunătăţeşti, probleme pe care Eu te pot ajuta să le depăşeşti”, mă rog ca noi să acceptăm acest răspuns, să ne recunoaştem cu umilinţă păcatele şi defectele şi, apoi, să ne schimbăm stilul de viaţă devenind soţi mai buni, taţi mai buni, fii mai buni. Fie ca noi, începând de acum, să căutăm cu toată puterea noastră să păşim cu fermitate pe calea binecuvântată a Salvatorului – căci faptul de a ne vedea clar pe noi înşine reprezintă începutul înţelepciunii.

Făcând astfel, Dumnezeul nostru generos ne va duce de mână; vom fi „întăriţi şi binecuvântaţi din cer”14.

Preaiubiţii mei prieteni, un prim pas pe această cale minunată şi plină de satisfacţii a uceniciei adevărate este acela de a ne adresa simpla întrebare:

„Nu cumva sunt eu, Doamne?”.

Despre aceasta depun mărturie şi vă las binecuvântarea mea, în numele lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Matei 26:21–22; subliniere adăugată.

  2. Matei 7:3, 5.

  3. Vezi Errol Morris, „The Anosognosic’s Dilemma: Something’s Wrong but You’ll Never Know What It Is”, New York Times, 20 iunie 2010; opinionator.blogs.nytimes.com/2010/06/20/the-anosognosics-dilemma-1.

  4. Vezi Justin Kruger şi David Dunning, „Unskilled and Unaware of It: How Difficulties in Recognizing One’s Own Incompetence Lead to Inflated Self-Assessments”, Journal of Personality and Social Psychology, dec. 1999, p. 1121–1134. „În urma a patru teste, autorii au aflat că cei care se încadrau în sfertul cu notele cele mai mici la testele legate de umor, gramatică şi logică îşi supraestimau exagerat de mult performanţa şi abilitatea la test. Deşi notele lor au fost foarte mici, ei credeau că s-au descurcat bine la test” (din rezumatul cu privire la acest studiu, găsit la psycnet.apa.org/?&fa=main.doiLanding&doi=10.1037/0022–3514.77.6.1121).

  5. Vezi Marshall Goldsmith, What Got You Here Won’t Get You There (2007), capitolul 3. Cercetătorul a rugat trei acţionari să-şi evalueze propriile contribuţii la succesul companiei. Suma procentajelor declarate de fiecare în ceea ce priveşte contribuţia personală a fost 150%.

  6. 1 Timotei 1:11.

  7. 2 Corinteni 4:4.

  8. Luca 12:34.

  9. Efeseni 3:18.

  10. Doctrină şi legăminte 4:6.

  11. Vezi Alma 17:11.

  12. Vezi Eter 12:27.

  13. Iacov 4:6, 10.

  14. Doctrină şi legăminte 1:28.