2010-2019
Să-i iubim pe ceilalţi şi să trăim acceptând diferenţele
octombrie 2014


Să-i iubim pe ceilalţi şi să trăim acceptând diferenţele

Noi, cei care Îl urmăm pe Hristos, trebuie să trăim în pace cu ceilalţi care nu împărtăşesc valorile noastre sau nu acceptă învăţăturile pe care acestea se bazează.

I.

În ultimele zile ale slujirii Sale din viaţa muritoare, Isus le-a dat ucenicilor Săi ceea ce a numit El „o nouă poruncă” (Ioan 13:34). Repetată de trei ori, această poruncă era simplă, dar dificilă: „Să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu” (Ioan 15:12; vezi, de asemenea, versetul 17). Învăţătura de a ne iubi unii pe alţii a fost o învăţătură esenţială în slujirea Salvatorului. A doua mare poruncă a fost: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:39). Isus a mai propovăduit: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” (Matei 5:44). Dar porunca de a-i iubi pe alţii cum a iubit El turma Sa a fost pentru ucenicii Săi – şi este pentru noi – o provocare unică. „De fapt”, ne-a învăţat preşedintele Thomas S. Monson în aprilie, anul acesta, „dragostea este chiar esenţa Evangheliei, iar Isus Hristos este Exemplul nostru. Viaţa Lui a fost o moştenire a dragostei”1.

De ce este atât de greu să avem, unii pentru alţii, o dragoste asemănătoare cu cea a lui Hristos? Este greu, deoarece noi trebuie să trăim printre cei care nu împărtăşesc credinţele, valorile şi obligaţiile legămintelor noastre. În importanta rugăciune spusă pentru ucenicii Săi chiar înainte de răstignirea Sa, Isus S-a rugat pentru semenii Săi: „Le-am dat cuvântul Tău; şi lumea i-a urât pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume” (Ioan17:14). Apoi, El S-a rugat Tatălui: „Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău” (versetul 15).

Noi trebuie să trăim în lume, dar nu să fim din lume. Noi trebuie să trăim în lume, deoarece aşa cum a propovăduit Isus într-o predică, Împărăţia Sa este ca „plămădeala”, al cărei rol este de a creşte tot aluatul prin influenţa ei (vezi Luca 13:21; Matei 13:33;vezi, de asemenea, 1 Corinteni 5:6–8). Cei care-L urmează nu pot face aceasta dacă se asociază doar cu cei care împărtăşesc aceleaşi crezuri şi practici. Dar Salvatorul a propovăduit, de asemenea, că dacă Îl iubim, vom păzi poruncile Sale (vezi Ioan 14:15).

II.

Evanghelia conţine multe învăţături despre ţinerea poruncilor în timp ce trăim printre oameni de diferite crezuri şi practici. Învăţăturile despre ceartă sunt foarte frecvente. Când Hristosul înviat i-a găsit pe nefiţi certându-se cu privire la felul în care trebuie să fie făcut botezul, El le-a dat îndrumări clare despre cum trebuie să fie efectuată această rânduială. Apoi, El a propovăduit acest principiu important:

„Şi nu vor fi niciun fel de certuri printre voi, aşa cum au fost până acum; şi nu vor fi nici certuri între voi despre punctele doctrinei Mele, aşa cum au fost până acum.

Căci adevărat, adevărat vă spun Eu vouă, cel care are spiritul de ceartă nu este de-al Meu, ci este de-al diavolului, care este tatăl certurilor; şi el agită inimile oamenilor ca să se certe cu mânie unul cu altul.

Iată… doctrina mea este ca asemenea lucruri să se termine”(3 Nefi 11:28–30; subliniere adăugată).

Salvatorul nu a transmis avertizarea Sa împotriva certurilor doar celor care nu ţineau legămintele cu privire la botez. El a interzis certurile între toţi oamenii. Chiar cei care ţin poruncile nu trebuie să agite inimile oamenilor ca să se certe cu mânie. „Tatăl certurilor” este diavolul; Salvatorul este Prinţul Păcii.

În mod similar, Biblia ne învaţă că „înţelepţii potolesc mânia” (Proverbele 29:8). Profeţii din vechime au propovăduit că noi trebuie „să urmărim lucrurile care duc la [pace]” (Romani 14:19) şi “[vorbesc] adevărul în dragoste” (Efeseni 4:15), „căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu” (Iacov1:20). În revelaţia modernă, Domnul a poruncit ca vestea bună despre Evanghelia restaurată să fie declarată de „fiecare către vecinul lui, cu blândeţe şi bunătate” (D&L 38:41), „cu toată umilinţa… neinsultând pe cei care te insultă” (D&L 19:30).

III.

Chiar în timp ce căutăm să fim umili şi să evităm cearta, nu trebuie să facem compromisuri sau să slăbim angajamentul nostru faţă de adevărurile pe care le înţelegem. Nu trebuie să renunţăm la poziţiile sau valorile noastre. Evanghelia lui Isus Hristos şi legămintele pe care le-am făcut ne atribuie, în mod inevitabil, rolul de combatanţi în lupta eternă dintre adevăr şi greşeală. Nu există o zonă neutră în această luptă.

Salvatorul a arătat calea când adversarii Lui I-au adus la judecată femeia care fusese „prinsă chiar când săvârşea preacurvia” (Ioan 8:4). Când au fost făcuţi de ruşine din cauza ipocriziei lor, acuzatorii au dat înapoi şi L-au lăsat pe Isus singur cu femeia. El a tratat-o cu blândeţe, renunţând s-o osândească în acel moment. Dar, de asemenea, El a îndrumat-o să „nu mai [păcătuiască]” (Ioan 8:11). Este nevoie de dragoste blândă, dar cel care-L urmează pe Hristos – asemenea Învăţătorului – va fi ferm în adevăr.

IV.

Asemenea Salvatorului, cei care-L urmează se confruntă uneori cu comportamentul păcătos iar, astăzi, când apără lucrurile bune şi greşite aşa cum le percep ei, sunt numiţi uneori „bigoţi” sau „fanatici”. Multe valori şi practici lumeşti ridică asemenea probleme sfinţilor din zilele din urmă. În ziua de astăzi, există curentul puternic format din cei care susţin legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în multe state şi provincii din Statele Unite şi Canada şi în multe ţări din lume. Trăim, de asemenea, printre cei care nu cred deloc în căsătorie. Unii nu cred că este necesar să aibă copii. Unii se opun oricăror restricţii împotriva pornografiei sau drogurilor periculoase. Un alt exemplu – cunoscut de majoritatea credincioşilor – este provocarea de a trăi cu un soţ sau o soţie sau alături de membri ai familiei care nu sunt credincioşi sau de a fi asociat cu colegi de muncă necredincioşi.

În spaţii dedicate pentru munca Domnului, cum ar fi templele, casele de preaslăvire şi căminele noastre, noi trebuie să predăm adevărul şi poruncile în mod clar şi detaliat, aşa cum le înţelegem din planul salvării revelat în Evanghelia restaurată. Dreptul nostru de a face aceasta este protejat de garanţiile constituţionale privind libertatea de exprimare şi libertatea religiilor, precum şi de dreptul la viaţa privată care este respectat chiar şi în ţările fără garanţii constituţionale.

În public, ceea ce spun şi fac persoanele religioase implică alte consideraţii. Exercitarea liberă a religiei are efect în majoritatea acţiunilor publice, dar ea necesită pregătire pentru a tolera crezurile şi practicile celorlalţi. Legile pot interzice comportamentele care sunt cunoscute, în general, ca fiind greşite şi neacceptabile, cum ar fi exploatarea sexuală, violenţa sau alte comportamente teroriste, chiar dacă sunt făcute de extremişti în numele religiei. Comportamente mai puţin grave, chiar dacă sunt inacceptabile pentru unii credincioşi, vor trebui, în mod simplu, să fie îndurate dacă sunt legalizate prin ceea ce un profet din Cartea lui Mormon numeşte „glasul poporului” (Mosia 29:26).

Cu privire la discursul public, ne dorim să se acorde o atenţie mai mare învăţăturilor Evangheliei despre dragostea faţă de aproapele nostru şi despre evitarea certurilor. Cei care-L urmează pe Hristos trebuie să fie exemple de comportament respectuos. Trebuie să-i iubim pe toţi oamenii, să fim buni ascultători şi să ne arătăm interesaţi de crezurile lor sincere. Deşi putem să nu fim de acord, nu trebuie să fim dezagreabili. Poziţia noastră şi modul de comunicare nu trebuie să creeze conflicte. Trebuie să fim înţelepţi când explicăm şi ne susţinem poziţiile şi când ne manifestăm influenţa asupra altora. Făcând astfel, le cerem altora să nu fie ofensaţi de crezurile noastre religioase sincere şi de practicarea liberă a religiei noastre. Vă încurajăm pe toţi să puneţi în practică regula de aur a Salvatorului: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7:12).

Când standardele noastre nu reuşesc să convingă, trebuie să acceptăm rezultatele nefavorabile cu politeţe. Indiferent de situaţie, trebuie să fim persoane prietenoase faţă de toţi, să respingem persecuţia de orice fel, inclusiv persecuţia bazată pe diferenţe de rasă, etnie, crezuri religioase sau necredinţă şi diferenţe în orientarea sexuală.

V.

Am vorbit despre principii generale. Acum, voi vorbi despre modul în care acele principii trebuie să fie puse în practică într-o diversitate de circumstanţe familiale în care învăţăturile Salvatorului trebuie urmate cu mai multă credinţă.

Încep cu ceea ce au învăţat copiii noştri mici în timp ce se jucau. Prea des, aici în Utah, cei care nu sunt mormoni au fost jigniţi sau îndepărtaţi de unii dintre membrii noştri care nu permit copiilor lor să fie prieteni cu alţi copii de alte religii. Cu siguranţă, putem să-i învăţăm pe copiii noştri valorile şi standardele de conduită fără să-i ţinem departe de toţi care sunt diferiţi sau fără să-i lăsăm să dea dovadă de lipsă de respect faţă de aceştia.

Mulţi învăţători ai Bisericii şi de la şcoală au fost mâhniţi de modul în care unii tineri, inclusiv tinerii SZU, se tratează unii pe alţii. Porunca de a ne iubi unii pe alţii include, cu siguranţă, dragoste şi respect între religii diferite şi, de asemenea, între rase, culturi şi nivele economice diferite. Noi cerem tuturor tinerilor să evite obrăznicia, insultele sau exprimările şi practicile care, în mod deliberat, provoacă suferinţă altora. Toate acestea încalcă porunca Salvatorului de a ne iubi unii pe alţii.

Salvatorul a propovăduit că cearta este un instrument al diavolului. Limbajul şi practicile din lumea politică de astăzi contravin acestei învăţături. A trăi în mediul confruntărilor politice este esenţial pentru politicieni, dar confruntările politice nu trebuie să implice atacurile la persoană care otrăvesc procesul de guvernare şi îi pedepsesc pe participanţi. Noi, toţi, trebuie să evităm comunicarea răuvoitoare şi să dăm dovadă de politeţe faţă de diferenţele de opinii.

Cel mai important mediu pentru abţinere de la ceartă şi a da dovadă de respect faţă de diferenţe este cel care există în căminul nostru şi în cadrul relaţiilor de familie. Diferenţele sunt inevitabile – unele minore şi altele majore. Cu privire la diferenţele majore, să presupunem că un membru al familiei trăieşte cu o altă persoană în concubinaj. Acest lucru aduce două valori importante în conflict – dragostea noastră pentru acel membru al familiei şi angajamentul nostru faţă de porunci. Urmând exemplul Salvatorului, noi putem arăta dragoste blândă şi totuşi să fim fermi în adevăr prin renunţarea la acţiuni care facilitează sau par să tolereze ceea ce ştim că este greşit.

Închei cu un alt exemplu cu privire la relaţiile dintr-o familie. La o conferinţă a unui ţăruş aflat în vestul mijlociu al Statelor Unite, cu 10 ani în urmă, am întâlnit o soră care mi-a povestit că soţul ei, care nu era membru al Bisericii, o însoţise la Biserică timp de 12 ani, dar nu se alăturase niciodată Bisericii. M-a întrebat ce ar trebui să facă. Am sfătuit-o să continue să facă toate lucrurile drepte şi să dea dovadă de răbdare şi blândeţe faţă de soţul ei.

După o lună, mi-a scris următoarele: „M-am gândit că timp de 12 ani am demonstrat cât de răbdătoare am fost, dar nu ştiam dacă am fost foarte blândă în această situaţie. Dar m-am străduit din greu timp de o lună şi el a fost botezat”.

Blândeţea este puternică, mai ales în stabilirea relaţiilor din familie. Scrisoarea ei a continuat: „Chiar încerc să fiu mai blândă, deoarece ne pregătim pentru pecetluirea în templu în acest an!”

Şase ani mai târziu, ea mi-a scris o altă scrisoare: „Soţul meu [tocmai] a fost chemat şi pus deoparte ca episcop [al episcopiei noastre]”2.

VI.

În viaţă, în multe relaţii şi circumstanţe trebuie să trăim acceptând diferenţe. Acolo unde este important, opinia noastră despre aceste diferenţe nu trebuie negată sau abandonată, ci, noi, cei care Îl urmăm pe Hristos trebuie să trăim în pace cu ceilalţi care nu împărtăşesc valorile noastre sau nu acceptă învăţăturile pe care acestea se bazează. Planul salvării întocmit de Tatăl, pe care îl cunoaştem prin revelaţie profetică, ne-a plasat într-o viaţă muritoare unde trebuie să ţinem poruncile Sale. Aceasta include iubirea vecinilor noştri de diferite culturi şi crezuri aşa cum ne-a iubit El. După cum a propovăduit un profet din Cartea lui Mormon, noi trebuie să înaintăm, având „o iubire de Dumnezeu şi de toţi oamenii”(2 Nefi 31:20).

Oricât ar fi de greu să trăim în mijlocul tumultului din jurul nostru, porunca Salvatorului nostru de a ne iubi unii pe alţii cum ne iubeşte El este, probabil, cea mai mare provocare. Mă rog să înţelegem această poruncă şi să trăim conform ei în toate relaţiile şi activităţile noastre, în numele lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Thomas S. Monson, „Dragostea – esenţa Evangheliei”, Liahona, mai 2014, p. 91.

  2. Letters to Dallin H. Oaks, 23 ian. 2006 şi 30 oct. 2012.