Actele noastre personale de slujire

În Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă ni se oferă ocazia şi binecuvântarea personală de a sluji. De când sunt membru, am slujit în multe moduri. Fratele Udine Falabella, tatăl vârstnicului Enrique R. Falabella, obişnuia să spună: „Cine slujeşte este bun de ceva; cel care nu slujeşte este inutil”. Acestea sunt cuvinte pe care trebuie să le păstrăm în mintea şi inima noastră.

Când am căutat îndrumare în timpul slujirii mele, am găsit alinare amintindu-mi că Salvatorul Se concentrează asupra oamenilor, în mod individual, şi asupra familiei. Dragostea Sa şi atenţia Lui tandră faţă de fiecare persoană m-au învăţat că El recunoaşte valoarea mare a fiecărui copil al Tatălui Ceresc, precum şi faptul că este esenţial ca noi să ne asigurăm că fiecare persoană are parte de slujire şi că este întărită de Evanghelia lui Isus Hristos.

În scripturi, citim:

„Amintiţi-vă că valoarea sufletelor este mare înaintea lui Dumnezeu…

Şi dacă va fi ca voi să lucraţi toate zilele… şi veţi aduce chiar numai un suflet la Mine, ce mare va fi bucuria voastră cu el în împărăţia Tatălui Meu!”¹.

Fiecare suflet are o mare valoare înaintea lui Dumnezeu, căci noi suntem copiii Lui şi avem potenţialul de a deveni aşa cum este El.²

Dragostea lui Isus Hristos trebuie să fie ghidul nostru dacă dorim să ajungem să fim conştienţi de nevoile celor pe care-i putem ajuta în vreun fel. Învăţăturile Domnului nostru, Isus Hristos, ne arată calea. Şi astfel încep actele noastre personale de slujire: descoperind nevoile, iar apoi rezolvându-le. Sora Linda K. Burton, preşedinta generală a Societăţii de Alinare, a spus: „Mai întâi observaţi, apoi slujiţi”³.

Preşedintele Thomas S. Monson este un exemplu foarte bun al acestui principiu. În luna ianuarie a anului 2005, dânsul a prezidat asupra unei conferinţe a conducătorilor preoţiei desfăşurate în Porto Rico şi a demonstrat modul în care Salvatorul şi slujitorii Săi fac acte personale de slujire. La încheierea acelei adunări minunate, preşedintele Monson a început să dea mâna cu toţi conducătorii preoţiei din auditoriu. Dintr-o dată, dânsul a observat că unul dintre ei stătea izolat, observând totul de la distanţă.

Preşedintele Monson s-a îndepărtat de grup mergând spre acel frate şi i-a vorbit. Emoţionat, José R. Zayas i-a spus că era un miracol faptul că dânsul a venit la el şi un răspuns la rugăciunile pe care el şi soţia lui, Yolanda, le spuseseră înainte de adunare. El i-a spus preşedintelui Monson că fiica lui era foarte bolnavă şi că avea cu el o scrisoare de la soţia lui pe care ea dorea ca el s-o înmâneze preşedintelui Monson. Fratele Zayas îi spusese soţiei sale că acel lucru urma să fie imposibil, deoarece preşedintele Monson avea să fie foarte ocupat. Preşedintele Monson a ascultat povestirea şi a cerut scrisoarea pe care a citit-o în gând. Apoi, a băgat-o în buzunarul hainei sale şi i-a spus fratelui Zayas că se va ocupa de solicitarea lor.

Astfel, acea familie a avut parte de influenţa Domnului nostru, Isus Hristos, prin intermediul slujitorului Său. Eu cred că spusele Salvatorului din pilda bunului samaritean sunt valabile şi pentru noi: „Du-te de fă şi tu la fel”⁴.

La data de 21 septembrie 1998, uraganul George a lovit Porto Rico provocând pagube uriaşe. Sora Martinez, cei cinci copii ai noştri şi cu mine am reuşit să supravieţuim acelei mari furtuni şi vânturilor sale extrem de puternice stând în casă. Timp de două săptămâni, alimentarea cu apă şi curent electric a fost oprită.

După ce ni s-a epuizat rezerva de apă, obţinerea ei a fost dificilă. Nu-i voi uita niciodată pe fraţii care ne-au slujit oferindu-ne acel lichid preţios, nici modul plin de dragoste în care şi surorile ne-au slujit.

Germán Colón a venit la noi acasă cu un recipient mare de plastic plin cu apă transportat într-o camionetă. El ne-a spus că făcea acel lucru deoarece, în cuvintele sale, „ştiu că aveţi copii mici care au nevoie de apă”. După câteva zile, fraţii Noel Muñoz şi Herminio Gómez au încărcat trei bidoane mari cu apă într-o furgonetă. Au venit la noi acasă pe neaşteptate şi au umplut toate sticlele de apă disponibile cu apă potabilă invitând-i şi pe vecinii noştri să-şi umple sticlele.

Rugăciunile noastre îşi primiseră răspunsul prin intermediul actelor personale de slujire ale acelor oameni. Chipurile acelor trei fraţi au reflectat dragostea pe care Isus Hristos o are pentru noi, iar slujirea lor – cu alte cuvinte, actul lor personal de slujire – a adus cu sine în viaţa noastră mult mai mult decât apă potabilă. Pentru fiecare fiu sau fiică a lui Dumnezeu, cunoaşterea faptului că oamenii sunt interesaţi de bunăstarea lui sau a ei şi că veghează asupra acesteia este un lucru esenţial.

Vă depun mărturie că Tatăl Ceresc şi Domnul nostru, Isus Hristos, ne cunosc în mod individual şi personal. Din acest motiv, Ei ne oferă ce avem nevoie pentru ca noi să avem ocazia de a ne atinge potenţialul divin. De-a lungul cărării, Ei plasează oameni care ne vor ajuta. Aşadar, când devenim instrumente în mâinile Lor, le putem sluji şi îi putem ajuta pe cei pe care Ei ni-i arată prin revelaţie.

Astfel, Domnul Isus Hristos va ajunge la toţi copiii Tatălui Ceresc. Păstorul cel bun va aduna toate oile Sale. El va face acest lucru adunându-le una câte una, pe măsură ce ele îşi folosesc cum se cuvine libertatea morală de a alege – după ce aud glasul slujitorilor Săi şi după ce au parte de actele lor de slujire. Atunci, ele vor recunoaşte glasul Său şi-L vor urma. Un astfel de act personal de slujire face parte din ţinerea legămintelor pe care le-am făcut la botez.

În mod asemănător, faptul de a fi un bun exemplu în calitate de ucenic al lui Isus Hristos este cea mai bună scrisoare de recomandare a noastră către cei cărora le putem împărtăşi Evanghelia Sa. Când ne deschidem gura şi împărtăşim Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos, devenim „ajutoarele Sale, însărcinaţi cu hrănirea oilor păşunii Sale şi mieilor turmei Lui”⁵; devenim „cei slabi şi simpli”⁶, „pescari de oameni”⁷.

Slujirea şi actele personale de slujire nu se limitează la cei vii de pe acest pământ. Putem, de asemenea, să facem lucrarea pentru cei morţi – pentru cei care trăiesc în lumea spiritelor şi care, în timpul vieţii lor muritoare, nu au avut ocazia să primească rânduielile necesare salvării ale Evangheliei lui Isus Hristos. Putem, de asemenea, să ţinem un jurnal şi să scriem istoria familiei noastre pentru a întoarce inimile celor vii către cei vii – precum şi inimile celor vii către strămoşii lor. Totul are legătură cu unirea familiei noastre, generaţie după generaţie, cu legături eterne. Făcând astfel, devenim „[izbăvitori]… pe muntele Sionului”⁸.

Avem ocazia specială de a fi instrumente în mâinile Sale. Putem fi astfel în căsniciile noastre, în familiile noastre, cu prietenii şi cu semenii noştri. Aceasta reprezintă actele noastre personale de slujire în calitate de adevăraţi ucenici ai lui Isus Hristos.

„Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;

şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.

Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.

Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;

am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine».

Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: «Doamne, când Te-am văzut noi flămând, şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut?

Când Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat?

Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?».

Drept răspuns, Împăratul le va zice: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut».”⁹

Mă rog ca noi să facem astfel, în numele lui Isus Hristos, amin.