Stai în barcă şi ţine-te bine!

Recent, un prieten de-al meu s-a dus cu fiul său într-o excursie cu barca de-a lungul râului Colorado, prin canionul Cataract, situat în sud-estul statului Utah. Canionul este celebru pentru apele sale înspumate şi rapide, care străbat 23 de km şi care pot fi foarte periculoase.

Pregătindu-se pentru aventura lor, ei au citit cu atenţie site-ul National Park Service, care conţine informaţii importante despre cum să te pregăteşti şi care sunt pericolele ascunse întâlnite des.

La începutul excursiei, un ghid experimentat care cunoaşte râul a explicat instrucţiuni importante legate de siguranţă, subliniind trei reguli cheie care urmau să asigure siguranţa grupului care călătorea pe apele rapide. „Regula numărul unu: stai în barcă! Regula numărul doi: poartă întotdeauna o vestă de salvare! Regula numărul trei: ţine-te mereu cu ambele mâini!” Apoi, el a spus din nou, cu un ton şi mai apăsat: „Mai presus de toate, amintiţi-vă regula numărul unu: stai în barcă!”

Această excursie îmi aminteşte de călătoria noastră din viaţa muritoare. Cei mai mulţi dintre noi trec prin perioade în viaţă ale căror ape liniştite sunt apreciate. În alte perioade, întâlnim ape înspumate şi rapide care sunt, din punct de vedere metaforic, comparabile cu cele care se găsesc în partea lungă de 23 de km a canionului Cataract – încercări care pot include probleme de sănătate fizice sau psihice, moartea unei persoane iubite, vise şi speranţe neîmplinite şi – pentru unii – chiar o criză de credinţă apărută când trebuie să înfrunte problemele, dilemele şi îndoielile vieţii.

Domnul, în bunătatea Sa, ne-a oferit ajutor, inclusiv o barcă, lucruri esenţiale, precum vesta de salvare şi ghizi experimentaţi care cunosc râul şi ne oferă îndrumare şi instrucţiuni legate de siguranţă, pentru a ne ajuta să înaintăm pe râul vieţii către destinaţia noastră finală.

Haideţi să ne gândim la regula numărul unu: „Stai în barcă!”

Preşedintele Brigham Young folosea de obicei expresia „vechea corabie Sion” ca metaforă pentru Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.

El a spus odată: „Suntem în mijlocul oceanului. O furtună se apropie şi, precum spun marinarii, aceasta trudeşte din greu. «Nu voi rămâne aici», a spus unul; «Nu cred că aceasta este „corabia Sion”». «Dar suntem în mijlocul oceanului.» «Nu îmi pasă, nu voi rămâne aici.» Acesta îşi dă jos haina şi sare peste bord. Oare nu se va îneca? Ba da. Aşa se va întâmpla şi cu cei care părăsesc această Biserică. Este «vechea corabie Sion», să stăm în ea!”¹.

Altă dată, preşedintele Young a spus că el îşi făcea griji şi pentru oamenii care îşi pierdeau calea atunci când erau binecuvântaţi – când viaţa era bună. „Pe o vreme calmă, când vechea corabie a Sionului navighează cu o briză blândă [şi] când totul este liniştit pe punte, atunci unii dintre fraţi doresc să meargă cu bărcile de salvare pentru… a înota şi unii se îneacă, alţii se rătăcesc şi alţii se întorc la corabie. Haideţi să rămânem în vechea corabie şi ea ne va duce [în siguranţă] în port; iar voi nu trebuie să vă îngrijoraţi”².

În cele din urmă, preşedintele Young le-a amintit sfinţilor: „Noi suntem pe vechea corabie Sion… [Dumnezeu] se află la cârmă şi va rămâne acolo… Totul este bine, cântaţi aleluia, căci Domnul este aici. El dă ordine, îndrumă şi conduce. Dacă oamenii vor avea încredere totală în Dumnezeu, nu îşi vor uita legămintele şi nici pe Dumnezeu, El ne va îndruma în mod drept”³.

Date fiind încercările pe care le avem astăzi, cum facem să rămânem pe vechea corabie Sion?

Iată cum! Trebuie să trecem printr-un proces de convertire continuă mărindu-ne credinţa în Isus Hristos şi în Evanghelia Sa de-a lungul întregii noastre vieţi – nu doar o dată, ci constant. Alma a întrebat: „Şi acum iată, vă spun vouă, fraţii mei [şi surorile mele], dacă voi aţi simţit o schimbare în inima voastră şi dacă aţi simţit dorinţa să cântaţi cântecul iubirii mântuitoare, vreau să vă întreb, puteţi să simţiţi astfel acum?”⁴.

Ghizii experimentaţi care cunosc râul pot fi astăzi asemănaţi cu apostolii şi profeţii Bisericii şi cu conducătorii locali inspiraţi ai preoţiei şi ai organizaţiilor auxiliare. Ei ne ajută să ajungem în siguranţă la destinaţia noastră finală.

Recent, am ţinut o cuvântare în cadrul seminarului pentru noii preşedinţi de misiuni şi i-am sfătuit pe aceşti conducători:

„Ajutaţi-i pe cei care slujesc în misiunea dumneavoastră să acorde atenţie conducătorilor Bisericii… Noi nu vă vom conduce şi nu putem să vă conducem pe o cale greşită.

Şi, pe măsură ce îi învăţaţi pe misionarii dumneavoastră să ne acorde atenţie, învăţaţi-i să nu îi urmeze niciodată pe cei care cred că ştiu mai multe despre administrarea treburilor Bisericii decât… ştiu Tatăl Ceresc şi Domnul Isus Hristos” prin intermediul conducătorilor preoţiei care deţin cheile necesare pentru a prezida.

Am descoperit pe parcursul slujirii mele că cei care s-au pierdut [şi] au devenit confuzi sunt, de obicei, cei care au uitat cel mai des… că, atunci când Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece vorbesc într-un glas, acela este glasul Domnului care dă instrucţiuni pentru acea perioadă. Domnul ne aminteşte: «Fie prin propriul Meu glas, fie prin glasul slujitorilor Mei, este acelaşi lucru» [D&L 1:38]”⁵.

Cu alte cuvinte, ei părăsesc vechea corabie Sion – ei o părăsesc; ei devin apostaţi. Din nefericire, deseori, atât ei, cât şi familiile lor, suportă consecinţe nedorite de scurtă şi lungă durată.

Conducătorii locali ai Bisericii, asemenea ghizilor experimentaţi care cunosc râul, au învăţat din experienţele vieţii, au fost instruiţi şi au avut ca mentori apostoli şi profeţi şi alţi oficianţi generali ai Biserici şi, mai ales, au fost instruiţi de Însuşi Domnul.

Anul acesta, cu o altă ocazie, m-am adresat tinerilor adulţi ai Biserici în cadrul adunării de devoţiune organizată de SEB în luna mai. Le-am spus:

„Am auzit că unii oameni gândesc despre conducătorii Bisericii că trăiesc într-un «balon». Ceea ce ei uită este faptul că noi suntem bărbaţi şi femei care avem multă experienţă şi am trăit în vieţile noastre în multe locuri şi am lucrat cu mulţi oameni de condiţii diferite. Sarcinile noastre din prezent ne cer să călătorim pe întreg globul, unde întâlnim conducători politici, religioşi, din domeniul afacerilor sau cel umanitar. Deşi am vizitat [conducători de la] Casa Albă [din] Washington, D.C., şi conducători ai naţiunilor [şi conducători religioşi] din întreaga lume, am vizitat, de asemenea, cele mai umile [familii şi oameni] de pe pământ… 

Când vă gândiţi cu atenţie la viaţa şi slujirea noastră, veţi fi de acord, probabil, că noi vedem şi cunoaştem lumea în moduri în care puţini alţii o fac. Vă veţi da seama că noi trăim într-un «balon» mult mai puţin decât majoritatea oamenilor… 

Totuşi, există ceva cu privire la înţelepciunea personală şi combinată a [conducătorilor Bisericii] care ar trebui să vă asigure o oarecare siguranţă. Am trecut prin multe experienţe, inclusiv consecinţele diferitelor legi şi reguli, dezamăgiri, tragedii şi decese în familiile noastre. Înţelegem ceea ce se întâmplă în vieţile voastre”⁶.

Împreună cu regula numărul unu pe care am explicat-o, amintiţi-vă regulile doi şi trei: întotdeauna poartă o vestă de salvare şi ţine-te cu ambele mâini. Cuvintele Domnului se găsesc în scripturi şi în învăţăturile apostolilor şi profeţilor. Ele ne oferă sfaturi şi îndrumare care, atunci când sunt urmate, vor acţiona precum vestele de salvare spirituale şi ne vor ajuta să învăţăm cum să ne ţinem cu ambele mâini.

Ar trebui să devenim ca fiii lui Mosia care „se întăriseră în cunoaşterea adevărului”. Noi putem deveni bărbaţi şi femei „cu bună înţelegere”. Acest lucru poate fi îndeplinit doar dacă „[cercetăm] scripturile cu sârguinţă, pentru ca [noi] să [putem] cunoaşte cuvântul lui Dumnezeu”⁷.

Cercetând scripturile şi cuvintele din trecut şi prezent ale apostolilor şi profeţilor, trebuie să ne concentrăm să studiem, să trăim şi să iubim doctrina lui Hristos.

În afară de a ne dezvolta obiceiul de a studia zilnic scripturile, trebuie să fim asemenea fiilor lui Mosia şi să ne dedăm „la multă rugăciune şi post”⁸.

Se pare că aceste lucruri care nu pot fi măsurate cu uşurinţă sunt de o mare importanţă. Fiţi concentraţi asupra lucrurilor simple şi evitaţi distragerile.

Cunoscând persoane care nu au rămas în barcă şi nu s-au ţinut cu ambele mâini în perioadele de încercări şi probleme sau care nu au rămas în barcă în perioadele de relativ calm, am observat că mulţi dintre ei au pierdut din vedere principalele adevăruri ale Evangheliei – motivele pentru care ei s-au alăturat Bisericii în primul rând; motivele pentru care au rămas complet devotaţi standardelor Evangheliei, punându-le în practică în vieţile lor şi binecuvântându-i pe alţii prin slujirea făcută cu devotament şi consacrare; şi modurile în care Biserica a reprezentat pentru vieţile lor „un loc al creşterii şi hrănirii spirituale”⁹.

Joseph Smith ne-a învăţat acest adevăr esenţial: „Principiile fundamentale ale religiei noastre [sunt] mărturia apostolilor şi profeţilor cu privire la Isus Hristos, «că El a murit, a fost înmormântat şi S-a ridicat din nou, în a treia zi, şi S-a înălţat la cer»; şi toate celelalte lucruri care ţin de religia noastră sunt numai anexe ale acesteia”¹⁰.

Dacă rămânem concentraţi asupra Domnului, vom obţine promisiunea unei binecuvântări deosebite: „Prin urmare, trebuie să înaintaţi cu fermitate întru Hristos, având o strălucire perfectă a speranţei şi o iubire de Dumnezeu şi de toţi oamenii. Prin urmare, dacă înaintaţi ospătându-vă din cuvântul lui Hristos şi înduraţi până la sfârşit, iată, astfel a spus Tatăl: Voi veţi avea viaţa veşnică”¹¹.

Uneori, sfinţi din zilele din urmă credincioşi şi simpatizanţi oneşti încep să se concentreze asupra „anexelor” în loc să se concentreze asupra principiilor fundamentale. Satana ne ispiteşte să devenim distraşi de la mesajul simplu şi clar al Evangheliei restaurate. Cei care sunt distraşi în acest mod renunţă, deseori, să mai ia din împărtăşanie, deoarece devin interesaţi, chiar absorbiţi, de practicile şi învăţăturile mai puţin importante.

Alţii se concentrează asupra întrebărilor şi îndoielilor pe care le au. Desigur, o persoană care are întrebări şi îndoieli nu este opusul unui ucenic devotat. Recent, Consiliul Primei Preşedinţii şi al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli a declarat: „Înţelegem că, din când în când, membrii Bisericii vor avea întrebări despre doctrina, istoria sau practicile Bisericii. Membrii sunt totdeauna liberi să pună astfel de întrebări şi să caute cu sinceritate o înţelegere mai mare”¹².

Amintiţi-vă, însuşi Joseph Smith a avut întrebări care au dus la începerea restaurării. El a fost un căutător al adevărului şi, asemenea lui Avraam, a găsit răspunsurile la cele mai importante întrebări ale vieţii.

Întrebările importante se concentrează asupra a ceea ce contează cel mai mult – planul Tatălui Ceresc şi ispăşirea Salvatorului. Căutarea noastră ar trebui să ne facă să devenim mai buni, blânzi, iubitori, iertători, răbdători şi ucenici devotaţi. Aşa cum Pavel ne-a învăţat, trebuie să fim dispuşi să „[ne purtăm] sarcinile unii altora, şi [vom] împlini astfel legea lui Hristos”¹³.

A purta povara altcuiva include a-i ajuta, a-i sprijini şi a-i înţelege pe toţi, inclusiv pe cei bolnavi, infirmi, săraci în duh şi în trup, pe cel care caută şi pe cel tulburat şi, de asemenea, pe alţi membri care sunt ucenici – inclusiv pe conducătorii Bisericii care au fost chemaţi de Domnul să slujească o perioadă.

Dragi fraţi şi surori, staţi în barcă, folosiţi vesta dumneavoastră de salvare, ţineţi-vă cu ambele mâini. Evitaţi distragerile. Şi dacă oricare dintre dumneavoastră a căzut din barcă, noi vă vom căuta, vă vom găsi, vă vom sluji şi vă vom aduce înapoi în siguranţă pe vechea corabie Sion, unde Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnul Isus Hristos se află la cârmă şi ne vor ghida în mod drept, lucru despre care depun mărturie în numele lui Isus Hristos, amin.