Împărtăşania şi ispăşirea

În seara premergătoare evenimentelor din Ghetsimani şi de pe Căpăţâna, Isus i-a adunat pentru ultima oară pe apostolii Săi pentru a preaslăvi. Locul era odaia de sus din casa unui ucenic, în Ierusalim, iar perioada era Paştele.¹

În faţa lor se afla mâncarea tradiţională specifică Paştelui, care consta din mielul sacrificat, vin şi azime, simboluri ale salvării din vechime a Israelului de la robie şi moarte² şi ale unei mântuiri ce urma să fie împlinită³. Spre sfârşitul praznicului, Isus a luat pâine, a binecuvântat-o, a frânt-o⁴ şi le-a dat-o apostolilor Săi spunând: „Luaţi, mâncaţi”⁵. „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”⁶ Într-un mod similar, El a luat paharul cu vin, i-a binecuvântat conţinutul şi l-a dat celor din jurul Său spunând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu”⁷ „care se varsă… spre iertarea păcatelor”⁸. „Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”⁹

În acest mod simplu, dar profund, Isus a instituit o nouă rânduială pentru poporul de legământ al lui Dumnezeu. Nu mai trebuia vărsat sânge de animal sau consumată carne de animal în aşteptarea unei jertfe mântuitoare a unui Hristos care avea să vină.¹⁰ În schimb, simboluri ale trupului frânt şi ale sângelui vărsat ale lui Hristos care venise deja, aveau să fie luate şi mâncate în amintirea sacrificiului Său mântuitor.¹¹ Participarea la această rânduială nouă avea să indice tuturor o acceptare solemnă a lui Isus ca fiind Hristosul promis şi dorinţa totală de a-L urma şi de a ţine poruncile Sale. Pe cei care indică acest lucru şi-şi trăiesc astfel viaţa, moartea spirituală îi va sări şi le va fi asigurată viaţa eternă.

În orele şi zilele care au urmat, Isus a intrat în Ghetsimani, a fost dus pe Căpăţâna şi a ieşit triumfător din mormântul lui Iosif din Arimateea. După ce El a plecat dintre ei, ucenicii credincioşi ai lui Isus, din Ierusalim şi din preajma acestuia, s-au întâlnit în prima zi a săptămânii pentru a „[frânge] pâinea”¹² şi au făcut aceasta cu „[stăruinţă]”¹³. Cu siguranţă, nu au făcut astfel doar pentru a-şi aminti de Domnul lor care plecase, ci şi pentru a-şi exprima recunoştinţa şi credinţa în minunata Sa mântuire înfăptuită pentru ei.

Un lucru important este că, atunci când Isus i-a vizitat pe ucenicii Săi de pe meleagurile americane, El a instituit şi printre ei împărtăşania.¹⁴ Făcând aceasta, El a spus: „Lucrul acesta trebuie să-l faceţi voi întotdeauna”¹⁵ şi „aceasta va fi o mărturie către Tatăl, că voi vă aduceţi întotdeauna aminte de Mine”¹⁶. Încă o dată, la începutul restaurării, Domnul a instituit rânduiala împărtăşaniei, dându-ne instrucţiuni similare celor date primilor Săi ucenici.¹⁷

Rânduiala împărtăşaniei a fost numită „una dintre cele mai sfinte şi sacre rânduieli din cadrul Bisericii”¹⁸. Trebuie să devină mai sfântă şi mai sacră pentru fiecare dintre noi. Isus Hristos Însuşi a instituit această rânduială pentru a ne reaminti ce a făcut pentru a ne mântui şi pentru a ne învăţa cum putem folosi cu succes mântuirea Sa şi, astfel, să trăim din nou alături de Dumnezeu.

Prin pâinea ruptă şi frântă, noi indicăm că ne amintim de trupul fizic al lui Isus Hristos – un trup care a fost supus multor dureri, suferinţe şi ispite de toate felurile¹⁹, un trup care a purtat povara unui chin atât de mare încât L-a făcut să sângereze prin fiecare por²⁰, un trup a cărui carne a fost sfâşiată şi a cărui inimă a fost frântă prin răstignire²¹. Indicăm credinţa noastră că acelaşi trup care a fost aşezat să se odihnească în moarte, a fost ridicat în viaţă din mormânt pentru a nu mai cunoaşte niciodată boala, descompunerea sau moartea.²² Şi, luând din pâine, noi recunoaştem că, asemenea trupului muritor al lui Hristos, trupurile noastre vor fi eliberate din legăturile morţii, se vor ridica triumfător din mormânt şi vor fi restituite spiritelor noastre eterne.²³

Printr-un pahar mic de apă, noi indicăm că ne amintim de sângele vărsat de Isus şi suferinţa spirituală pe care El a îndurat-o pentru întreaga omenire. Ne amintim de agonia care a făcut ca picături mari de sânge să cadă în Ghetsimani.²⁴ Ne amintim că a îndurat să fie lovit şi biciuit de cei care L-au închis.²⁵ Ne amintim de sângele vărsat din mâinile, picioarele şi din coasta Sa cât a fost pe Căpăţâna.²⁶ Şi ne amintim de remarca Lui cu privire la suferinţele Sale: „Tu nu ştii cât de dureroase sunt, nu ştii cât de cumplite sunt, da, nu ştii cât sunt de greu de suportat”²⁷. Luând din apă, noi recunoaştem că sângele Său şi suferinţa Sa au ispăşit pentru păcatele noastre şi că El ne va ierta păcatele atunci când urmăm şi acceptăm principiile şi rânduielile Evangheliei Sale.

Astfel, prin pâine şi apă, ni se reaminteşte de mântuirea de la moarte şi păcat înfăptuită de Hristos pentru noi. Ordinea ce constă în a lua mai întâi din pâine şi, apoi, din apă, este importantă. Luând din pâine, ni se reaminteşte de inevitabila noastră înviere personală, care înseamnă mai mult decât restaurarea trupului şi a spiritului. Prin puterea învierii, toţi vom fi aduşi înaintea lui Dumnezeu.²⁸ Această certitudine ne pune în faţa celei mai importante întrebări din viaţa noastră. Cea mai importantă întrebare pe care o avem cu toţii nu este dacă vom trăi, ci în prezenţa cui vom trăi după ce vom fi murit. Chiar dacă toţi ne vom întoarce în prezenţa lui Dumnezeu, nu toţi vom rămâne cu El.

În timpul vieţii muritoare, toţi ne murdărim de păcate şi greşeli.²⁹ Vom fi avut gânduri, vom fi spus cuvinte şi vom fi făcut fapte necorespunzătoare.³⁰ Pe scurt, nu vom fi curaţi. Iar consecinţa necurăţiei în prezenţa lui Dumnezeu a fost clarificată de Isus: „Niciun lucru care nu este curat nu poate locui în prezenţa Sa”³¹. Această certitudine i-a fost clarificată lui Alma cel Tânăr care, atunci când i-a apărut acel înger sfânt, s-a simţit atât de torturat, îndurerat şi chinuit de necurăţia sa încât a dorit „să [dispară], atât în suflet, cât şi în trup, ca să nu [fie] adus ca să [stea] în prezenţa [lui Dumnezeu]”³².

Luând din apa din cadrul împărtăşaniei, suntem învăţaţi cum putem fi curăţaţi de păcate şi greşeli şi, astfel, să stăm în prezenţa lui Dumnezeu. Prin vărsarea sângelui Său nevinovat, Isus Hristos a satisfăcut cerinţele dreptăţii pentru fiecare păcat şi greşeală. Astfel, El Se oferă să ne cureţe de păcate dacă avem suficientă credinţă în El încât să ne pocăim, să acceptăm toate rânduielile şi legămintele necesare salvării, începând cu botezul şi primirea Duhului Sfânt. Când primim Duhul Sfânt, suntem curăţaţi şi purificaţi. Isus a declarat această doctrină foarte clar:

„Niciun lucru necurat nu poate intra în împărăţia [lui Dumnezeu]… nimic nu va intra în odihna Lui, în afară de aceia care şi-au spălat veşmintele în sângele Meu…

Acum, aceasta este porunca: Pocăiţi-vă, voi cei de la marginile pământului, şi veniţi la Mine şi fiţi botezaţi în numele Meu pentru ca să puteţi fi sfinţiţi prin primirea Duhului Sfânt, pentru ca să puteţi să staţi fără de pată în faţa Mea în ziua din urmă”³³.

Aceasta este doctrina lui Hristos.³⁴ Când acceptăm această doctrină şi trăim conform ei, suntem practic spălaţi în sângele lui Hristos şi curăţaţi.³⁵

Prin rugăciunile de împărtăşanie, noi exprimăm faptul că acceptăm această doctrină a lui Hristos şi că ne angajăm să trăim conform ei. În rugăciunea noastră către Dumnezeu, Tatăl nostru Etern, noi declarăm că ne vom „[aminti] totdeauna” de Fiul Său preţios. Mai întâi, noi mărturisim „[dorinţa noastră adevărată]” de a ne aminti. Apoi, mărturisim că ne amintim cu adevărat. Astfel, noi ne luăm angajamente solemne de a ne exercita credinţa în Isus Hristos şi în mântuirea noastră de la moarte şi păcat înfăptuită de El.

În continuare, declarăm că vom „[ţine] poruncile pe care El le-a dat”. Acesta este un angajament solemn de a ne pocăi. Dacă gândurile, cuvintele şi faptele noastre nu au fost aşa cum se cuvine în trecut, ne luăm din nou angajamentul ca, în viitor, viaţa noastră să fie cât mai asemănătoare cu a Lui.

Apoi, declarăm că „[dorim] cu adevărat să [luăm] asupra [noastră] numele Fiului”³⁶. Acesta este un angajament solemn de a ne supune autorităţii Sale şi de a face lucrarea Sa, care include primirea pentru noi înşine a fiecărei rânduieli şi a fiecărui legământ necesare salvării.³⁷

Când ne luăm angajamentul de a trăi conform acestor principii, ni se promite, în rugăciunea de împărtăşanie, că vom „avea… Spiritul Său cu [noi]”³⁸. Reprimirea Spiritului este una dintre cele mai mari binecuvântări, pentru că Spiritul este Cel care ne curăţă şi ne purifică de păcate şi greşeli.³⁹

Dragi fraţi şi surori, cel mai important eveniment al timpului şi eternităţii este ispăşirea lui Isus Hristos. El, Cel care a înfăptuit ispăşirea, ne-a oferit rânduiala împărtăşaniei pentru a ne ajuta nu doar să ne amintim, ci şi să cerem toate binecuvântările acestui gest suprem de îndurare. Participarea în mod regulat şi sincer la această rânduială sacră ne ajută ca, după botez, să continuăm să acceptăm şi să trăim conform doctrinei lui Hristos şi, astfel, să urmăm şi să terminăm procesul sfinţirii. Într-adevăr, rânduiala împărtăşaniei ne ajută să îndurăm cu credinţă până la sfârşit şi să primim plenitudinea Tatălui în acelaşi mod în care a primit-o Isus, har după har.⁴⁰

Depun mărturie despre puterea lui Isus Hristos de a ne mântui pe toţi de la moarte şi păcat şi despre puterea rânduielilor preoţiei Sale, inclusiv împărtăşania, de a ne pregăti „să [vedem] faţa lui Dumnezeu, chiar Tatăl, şi să [trăim]”⁴¹. Mă rog ca noi să luăm din împărtăşanie săptămâna viitoare, şi, apoi, în fiecare săptămână care urmează, cu o dorinţă mai mare şi cu o motivaţie mai sinceră, în numele Domnului Isus Hristos, amin.