Darul de îndrumare al unui copil

Un tată tânăr se îneca literalmente. El, cei doi copii ai săi şi socrul său merseseră la o plimbare în jurul unui lac. Erau înconjuraţi de munţi maiestuoşi, acoperiţi de pini şi cerul era albastru, plin de nori albi, pufoşi, care emanau frumuseţe şi seninătate. Când copiii s-au încălzit şi au obosit, cei doi bărbaţi au decis să îi ia pe aceştia în spate şi să înoate distanţa scurtă până la celălalt mal al lacului.

Părea uşor – până când tatăl a început să simtă că este tras în jos, iar totul a devenit foarte greu. Apa l-a împins către fundul lacului şi un sentiment de disperare l-a cuprins. Cum avea să stea la suprafaţă – şi să facă aceasta având-o pe fiica sa preţioasă în spate?

Glasul său se auzea din ce în ce mai încet; socrul său era prea departe pentru a răspunde la ruga lui disperată după ajutor. S-a simţit singur şi neajutorat.

Vă puteţi imagina cum ar fi să vă simţiţi la fel de singur cum s-a simţit el, fără să puteţi atinge nimic pentru a vă susţine şi să vă luptaţi într-o situaţie disperată pentru viaţa dumneavoastră şi a copilului dumneavoastră? Din păcate, cu toţii avem parte, într-o oarecare măsură, de acest sentiment când suntem în situaţii în care avem nevoie disperată de a găsi ajutor pentru a supravieţui şi a-i salva pe cei pe care îi iubim.

Fiind pe punctul de a intra în panică, el şi-a dat seama că pantofii săi îmbibaţi cu apă îl trăgeau în jos. În timp ce se străduia să stea la suprafaţă, a început să încerce să-şi dea jos pantofii grei. Dar părea că aceştia erau prinşi cu ventuze. Şireturile erau îmbibate cu apă şi făceau ca pantofii să fie şi mai strânşi.

În ceea ce probabil a fost ultimul său moment de disperare, el a reuşit să-şi scoată cu greu pantofii din picioare şi, în sfârşit, aceştia nu l-au mai strâns, căzând rapid spre fundul lacului. Eliberat de marea greutate care îl trăsese în jos, el s-a ridicat imediat la suprafaţă împreună cu fiica sa. Acum, putea înota mai departe spre un loc în care să fie în siguranţă, spre celălalt mal al lacului.

Câteodată, cu toţii simţim ca şi cum ne-am îneca. Viaţa poate fi grea. „Lumea” în care trăim este „zgomotoasă şi aglomerată… Dacă nu suntem atenţi, lucrurile acestei lumi pot alunga lucrurile Spiritului”¹.

Cum urmăm exemplul acestui tată şi scăpăm de câteva dintre greutăţile lumii pe care le cărăm, astfel încât să putem păstra capetele copiilor noştri şi minţile noastre îngrijorate deasupra apei? Cum putem, aşa cum ne-a sfătuit Pavel, „să dăm la o parte orice piedică”²? Cum ne putem pregăti copiii pentru ziua în care nu se vor mai baza pe noi şi pe mărturiile noastre – când ei vor fi cei care înoată?

Primim un răspuns în momentul în care recunoaştem această sursă divină de putere. Este o sursă subestimată deseori, totuşi, ea poate fi folosită zilnic pentru a ne uşura poverile şi a-i îndruma pe copiii noştri preţioşi. Acea sursă este darul de îndrumare al Duhului Sfânt.

La vârsta de opt ani, copiii pot fi botezaţi. Ei învaţă despre Dumnezeu şi fac un legământ cu El. Cei pe care îi iubesc îi înconjoară când sunt scufundaţi şi ies la suprafaţă având un sentiment de mare bucurie. Apoi, ei primesc darul nespus de mare al Duhului Sfânt, un dar care îi poate îndruma constant cât timp trăiesc demni de a primi acea binecuvântare.

Vârstnicul David A. Bednar a spus: „Simplitatea [confirmării] ar putea să ne determine să trecem cu vederea semnificaţia ei. Aceste patru cuvinte – «Primeşte-L pe Duhul Sfânt» – nu sunt doar o pronunţare pasivă, ci ele constituie o poruncă a preoţiei – un îndemn autorizat pentru a acţiona, şi nu, pur şi simplu, pentru a se acţiona asupra lor”³.

Copiii au o dorinţă naturală de a face bine şi de a fi buni. Noi putem să simţim inocenţa şi puritatea lor. Ei au, de asemenea, o abilitate deosebită de a auzi glasul blând şi încet.

Imagine

Slujirea copiilor nefiţilor

În 3 Nefi 26, Salvatorul ne-a arătat capacitatea spirituală a copiilor:

„El le-a dezlegat limbile lor, iar ei au spus către taţii lor lucruri mari şi minunate, chiar mai mari decât cele pe care El le-a dezvăluit poporului…

Ei i-au văzut şi i-au auzit pe aceşti copii; da, chiar şi pruncii şi-au deschis gurile şi au rostit lucruri minunate”⁴.

Cum putem noi, în calitate de părinţi, să creştem capacitatea spirituală a celor mici? Cum îi învăţăm să înlăture influenţele lumeşti şi să aibă încredere în Spirit atunci când nu suntem cu ei şi sunt singuri în momentele dificile din viaţa lor?

Permiteţi-mi să vă împărtăşesc câteva idei.

În primul rând, le putem atrage atenţia copiilor noştri în momentele în care ascultă şi simt Spiritul. Să ne întoarcem în perioada Vechiului Testament, să vedem cum a făcut Eli acest lucru pentru Samuel.

Tânărul Samuel a auzit de două ori un glas şi a fugit la Eli spunând: „Iată-mă!”.

„Nu te-am chemat”, a răspuns Eli.

Dar „Samuel nu cunoştea încă pe Domnul şi Cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit”.

A treia oară, Eli şi-a dat seamă că Domnul îl chemase pe Samuel şi i-a spus acestuia să zică: „Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă”⁵.

Samuel a început să simtă, să recunoască şi să se supună glasului Domnului. Dar acest tânăr băiat nu a început să înţeleagă până când Eli nu l-a ajutat să recunoască Spiritul. După ce a fost învăţat, Samuel a putut să se familiarizeze cu glasul blând şi încet.

În al doilea rând, ne putem pregăti căminele şi copiii pentru a simţi glasul blând şi încet. „Mulţi profesori de limbi străine cred că cei mici pot învăţa cel mai bine o limbă prin «programele de cufundare», în care ei sunt înconjuraţi de vorbitori ai acelei limbi şi li se cere să vorbească acea limbă. Ei nu învaţă doar să spună cuvinte, ci să vorbească fluent şi chiar să gândească în acea limbă nouă. [Cel mai bun] mediu pentru «cufundarea» în educaţia spirituală este căminul, unde principiile spirituale pot forma temelia vieţii de zi cu zi”⁶.

„Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula”⁷. Cufundarea famiilor noastre în Spirit va menţine inimile copiilor noştri deschise la influenţa Sa.

În al treilea rând, îi putem ajuta pe copiii noştri să înţeleagă cum le vorbeşte Spiritul. Joseph Smith ne-a învăţat: „Dacă vine la un copilaş, El Se va adapta limbajului şi capacităţii unui copilaş”⁸. O mamă a descoperit că, din moment ce copiii au stiluri de învăţare diferite – unii stilul vizual, alţii cel auditiv, tactil sau kinestezic – cu cât îi observa mai mult pe copiii săi, cu atât înţelegea că Duhul Sfânt îi învaţă pe copiii ei în modurile în care fiecare învaţă cel mai bine.⁹

O altă mamă a împărtăşit o experienţă în care i-a ajutat pe copiii ei să recunoască Spiritul. „Câteodată”, a scris dânsa, „[copiii] nu înţeleg că un gând care se repetă, un sentiment de alinare după ce plâng sau faptul de a-şi aminti ceva la momentul potrivit sunt moduri în care Duhul Sfânt comunică [cu ei]”. Dânsa a mai spus: „Îi învăţ pe [copiii] mei să se concentreze asupra sentimentelor lor [şi să acţioneze potrivit lor]”¹⁰.

Faptul de a simţi şi a recunoaşte Spiritul va aduce în vieţile copiilor noştri o mai mare capacitate spirituală şi glasul pe care ajung să-l cunoască va deveni din ce în ce mai clar pentru ei. Se va întâmpla aşa cum a spus vârstnicul Richard G. Scott: „Atunci când obţineţi experienţă şi succes fiind îndrumaţi de Spirit, încrederea dumneavoastră în impresiile pe care le simţiţi poate deveni mai puternică decât dependenţa dumneavoastră de ceea ce vedeţi sau auziţi”¹¹.

Nu trebuie să ne temem când îi vedem pe copiii noştri intrând în apele vieţii pentru că i-am ajutat să se elibereze de greutatea lumii. I-am învăţat să trăiască în aşa fel încât să poată avea darul de îndrumare al Spiritului. Acest dar va continua să uşureze greutatea pe care o poartă şi îi va conduce înapoi la casa lor cerească, dacă trăiesc demni de compania Spiritului şi urmează îndemnurile Sale. În numele lui Isus Hristos, amin.