O responsabilitate sacră

Preaiubiţii mei fraţi, mă rog ca Spiritul să îndrume cuvintele mele în această seară. Noi, deţinătorii preoţiei, avem ceva în comun. Ni s-a dat responsabilitatea de a deţine preoţia lui Dumnezeu şi de a acţiona în numele Său. Noi suntem beneficiarii unei responsabilităţi sacre. Se aşteaptă mult de la noi.

Citim în Doctrină şi legăminte, secţiunea 121, versetul 36: „Drepturile preoţiei sunt legate inseparabil de puterile cerului”. Ce dar minunat ni s-a dat. Noi avem responsabilitatea să apărăm şi să păzim această preoţie şi să fim demni de toate binecuvântările glorioase pe care Tatăl nostru din Cer le-a pregătit pentru noi şi pentru alţii, prin noi.

Oriunde ne ducem, preoţia noastră vine cu noi. Staţi voi în locuri sfinte? Înainte să vă expuneţi, atât pe dumneavoastră, cât şi preoţia pe care o deţineţi, riscului de a vă aventura în locuri nepotrivite sau de a participa la activităţi care nu vă fac cinste dumneavoastră sau preoţiei pe care o deţineţi, opriţi-vă pentru a vă gândi la consecinţe. Amintiţi-vă cine sunteţi şi ce aşteaptă Dumnezeu de la voi. Sunteţi un copil al promisiunii. Sunteţi un bărbat puternic. Sunteţi un fiu al lui Dumnezeu.

Acest preţios dar al puterii preoţiei aduce cu sine nu doar responsabilităţi sacre, ci şi binecuvântări speciale pentru noi şi pentru alţii. Sper ca noi, în orice loc ne-am afla, să fim întotdeauna demni de a apela la puterea preoţiei, pentru că nu ştim niciodată când va veni momentul în care trebuie şi avem ocazia de a face astfel.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un prieten de-al meu lupta în Pacificul de Sud, atunci când avionul său a fost doborât deasupra oceanului. El şi ceilalţi membri ai echipajului s-au paraşutat cu succes din avionul care ardea, şi-au umflat plutele şi s-au ţinut strâns de ele timp de trei zile.

În cea de-a treia zi, ei au observat ceva ce ştiau că trebuie să fie un vas de salvare. A trecut pe lângă ei. În dimineaţa următoare, a trecut iar pe lângă ei. Au început să dispere când şi-au dat seama că aceasta era ultima zi în care vasul de salvare s-ar mai fi aflat în zonă.

Atunci, Spiritul Sfânt i-a spus prietenului meu: „Voi aveţi preoţia. Porunciţi salvatorilor să vină să vă ia”.

A făcut aşa cum a fost îndemnat: „În numele lui Isus Hristos şi prin puterea preoţiei, întoarceţi-vă şi luaţi-ne”.

În câteva minute, vasul era lângă ei şi au fost ajutaţi să se urce pe punte. Un deţinător credincios şi demn al preoţiei, aflat într-o situaţie dificilă, îşi exercitase acea preoţie şi a binecuvântat viaţa lui şi a altora.

Sper să ne hotărâm, aici şi acum, să fim întotdeauna pregătiţi pentru momentele în care ne vom afla în nevoie, în care vom sluji şi în cele de binecuvântare.

Acum, când încheiem această adunare generală a preoţiei, vă spun că sunteţi „o „[generaţie] aleasă, o preoţie împărătească” (1 Petru 2:9). Sper să fim demni de aceste onoruri divine, mă rog în numele lui Isus Hristos, Salvatorul nostru, amin.