2010-2019
Consilii de familie
Aprilie 2016


Consilii de familie

Când părinţii sunt pregătiţi şi copiii ascultă şi participă la discuţie, atunci consiliul de familie funcţionează cu adevărat!

Dragii mei fraţi şi dargile mele surori, ironia faptului de a fi părinţi este că tindem să devenim buni părinţi după ce copiii noştri au crescut. Vă voi împărtăşi în această după-amiază un lucru pe care aş fi dorit să-l fi înţeles mai bine când Barbara şi cu mine am început să-i creştem pe copiii noştri preţioşi.

De-a lungul slujirii mele în calitate de apostol, am subliniat în mod frecvent puterea şi importanţa consiliilor Bisericii, incluzând aici consiliile misiunii, ţăruşilor, episcopiilor şi cele ale organizaţiilor auxiliare.

Cred că aceste consilii sunt modul cel mai eficient de a obţine rezultate concrete. Mai mult, ştiu că aceste consilii reprezintă felul Domnului şi că El a creat toate lucrurile din univers prin intermediul unui consiliu în cer, după cum este consemnat în scriptura sfântă.1

Cu toate acestea, până acum, nu am vorbit niciodată în cadrul conferinţei generale despre cel mai fundamental şi de bază – şi poate că cel mai important – dintre toate consiliile: consiliul de familie.

Consiliile de familie au fost întotdeauna necesare. De fapt, ele sunt de natură eternă. Am făcut parte dintr-un consiliu de familie în existenţa premuritoare, când am trăit alături de părinţii noştri cereşti, fiind copiii lor de spirit.

Consiliul de familie, când este condus cu dragoste şi cu însuşiri asemănătoare cu cele ale lui Hristos, va reduce impactul tehnologiei moderne care, adesea, ne distrage atenţia de la faptul de a petrece timp de calitate unul cu altul şi tinde să aducă răul chiar în căminele noastre.

Vă rog, amintiţi-vă că aceste consilii de familie sunt diferite faţă de seara în familie ţinută lunea. Serile în familie se concentrează, în mod principal, asupra studiului Evangheliei şi activităţilor în familie. De cealaltă parte, consiliile de familie pot fi desfăşurate în orice zi a săptămânii şi, în mod principal, acestea sunt întâlniri în care părinţii ascultă – se ascultă unul pe altul şi-i ascultă pe copiii lor.

Cred că există cel puţin patru tipuri de consilii de familie.

Primul, consiliul de familie general care include întreaga familie.

Al doilea, consiliul de familie executiv care îi include pe mama şi pe tatăl.

Al treilea, consiliul de familie restrâns care include părinţii şi un copil.

Al patrulea, consiliul de familie unu la unu care include un părinte şi un copil.

În cadrul tuturor acestor consilii de familie, dispozitivele electronice trebuie să fie închise, astfel încât toţi participanţii să se poată vedea şi asculta unii pe alţii. În timpul consiliilor de familie şi cu alte ocazii potrivite, puteţi avea un coş pentru dispozitivele electronice, astfel încât atunci când familia se adună, toată lumea – inclusiv mama şi tatăl – să-şi poată pune, în coş, telefoanele, tabletele şi mp3 player-ele. Apoi, se pot sfătui împreună fără să fie tentaţi să răspundă la o notificare pe Facebook, la un mesaj text, pe Instagram, Snapchat sau la notificări de e-mail.

Permiteţi-mi să vă împărtăşesc, pe scurt, cum poate funcţiona fiecare tip de consiliu de familie.

Primul, consiliul de familie complet îi include pe toţi membrii familiei.

Broşura Bisericii, intitulată Our Family (Familia noastră) afirmă: „Acest consiliu se poate întruni pentru a discuta despre problemele familiei, pentru a gestiona finanţe, pentru a face planuri, pentru a se sprijini şi întări unul pe altul, pentru a se ruga unul pentru altul şi pentru întreaga familie”2.

Acest consiliu trebuie să se întâlnească la un timp prestabilit şi, de obicei, este mai oficial decât toate celelalte tipuri de consilii de familie.

Ar trebui să înceapă cu o rugăciune sau poate fi, pur şi simplu, o continuare firească a conversaţiilor deja începute în alte împrejurări. Vă rog să remarcaţi că, este posibil ca un consiliu de familie, să nu aibe întotdeauna un început sau un sfârşit oficial.

Când părinţii sunt pregătiţi şi copiii ascultă şi participă la discuţie, atunci consiliul de familie funcţionează cu adevărat!

Indiferent de situaţia în care se află familia noastră, este important să înţelegem circumstanţele unice ale fiecărui membru al familiei. Cu toate că putem avea acelaşi ADN, pot exista situaţii şi circumstanţe care să ne facă foarte diferiţi unul faţă de celălalt şi care pot să necesite colaborarea plină de compasiune a consiliului de familie.

De exemplu, toată comunicarea, exprimarea sentimentelor şi dragostea din întreaga lume nu vor putea rezolva o problemă medicală sau o încercare emoţională cu care se pot confrunta unul sau mai mulţi membri ai familiei. În astfel de momente, consiliul de familie devine un loc de unitate, loialitate şi sprijin oferit cu dragoste în timp ce familia caută soluţii prin intermediul ajutorului oferit de alte persoane şi organizaţii.

Fraţii şi surorile, mai ales cei mai în vârstă, pot fi adevăraţi îndrumători pentru copiii mici dacă părinţii vor folosi consiliul de familie pentru a cere ajutorul şi sprijinul lor în timpul dificultăţilor şi greutăţilor.

În acest mod, familia se aseamănă foarte mult cu episcopia. Când episcopul îi implică pe membrii consiliului episcopiei, el poate să rezolve probleme şi să obţină rezultate foarte bune în moduri în care nu ar fi putut niciodată fără ajutorul lor. În mod asemănător, părinţii trebuie să-i implice pe toţi membrii familiei în gestionarea provocărilor şi adversităţilor. Astfel, puterea consiliului de familie este pusă la treabă. Când membrii consiliului simt că sunt implicaţi în luarea unei hotărâri, ei devin încrezători şi, apoi, se pot obţine rezultate pozitive deosebite.

Nu fiecare consiliu de familie cuprinde doi părinţi şi copii. Consiliul dumneavoastră de familie poate să arate foarte diferit faţă de cum arăta consiliul nostru de familie când îi creşteam pe cei şapte copii ai noştri. Astăzi, consiliul nostru de familie ne cuprinde doar pe Barbara şi pe mine, cu excepţia cazului în care ţinem un consiliu de familie extins care îi include pe copiii noştri adulţi, pe soţii şi soţiile lor şi, uneori, pe nepoţii şi strănepoţii noştri.

Cei care sunt necăsătoriţi şi chiar studenţii care trăiesc departe de casă pot urma tiparul divin al desfăşurării consiliilor întâlnindu-se cu prieteni şi colegi de cameră pentru a se sfătui împreună.

Gândiţi-vă cum s-ar schimba atmosfera într-un apartament dacă acei colegi de cameră s-ar întâlni, cu regularitate, să se roage, să se asculte, să discute şi să planifice lucruri împreună.

Fiecare poate să adapteze consiliul de familie pentru a beneficia de acest tipar divin stabilit de Tatăl nostru Ceresc iubitor.

Cum am spus mai devreme, din când în când, un consiliu de familie extins poate fi de ajutor. Un consiliu de familie extins poate cuprinde bunici şi copii adulţi care nu locuiesc acasă. Chiar dacă bunicii sau copiii adulţi trăiesc departe, ei pot participa în consiliile de familie prin telefon, Skype sau FaceTime.

Puteţi avea în vedere să ţineţi consiliul de familie general duminica, adică în prima zi a săptămânii; familiile pot trece în revistă săptămâna trecută şi să facă planuri pentru săptămâna următoare. Acest lucru poate fi exact ceea ce familia dumneavoastră are nevoie pentru a face ca sabatul să fie o experienţă minunată.

Al doilea tip de consiliu de familie este consiliul de familie executiv care îi implică doar pe părinţi. În acest timp în care sunt împreună, părinţii pot discuta despre nevoile fizice, emoţionale şi spirituale ale fiecărui copil, precum şi despre progresul fiecăruia în parte.

Consiliul de familie executiv, oferă, de asemenea, un timp potrivit soţiilor şi soţilor să vorbească despre relaţia lor personală. Când vârstnicul Harold B. Lee a înfăptuit pecetluirea noastră, el ne-a învăţat un principiu pe care cred că toate cuplurile îl vor considera util. Dânsul a spus: „Niciodată să nu mergeţi la culcare fără să îngenunchiaţi împreună, ţinându-vă de mână şi rugându-vă împreună. Astfel de rugăciuni Îl invită pe Tatăl Ceresc să ne sfătuiască prin puterea Spiritului”.

Al treilea tip de consiliu de familie este consiliul de familie restrâns. În timpul acestuia, ambii părinţi petrec timp cu un singur copil într-un cadru formal sau informal. Aceasta este o ocazie de a avea o discuţie privind luarea hotărârilor în prealabil despre ce va face sau nu acel copil în viitor. Când sunt luate astfel de hotărâri, ei le pot scrie pentru a face ulterior referire la ele, dacă va fi necesar. Dacă acel copil al dumneavoastră vă vede că îl sprijiniţi cu fermitate, în cadrul acestei întâlniri a consiliului puteţi stabili ţeluri şi obiective pentru viitor. De asemenea, acesta este timpul în care trebuie să ascultaţi cu atenţie îngrijorările şi provocările serioase pe care un copil le-ar putea avea cu privire la lucruri precum lipsa încrederii în sine, abuzul, ridiculizarea sau frica.

Al patrulea tip de consiliu de familie este consiliul de familie unu la unu care implică un părinte şi un copil. Acest tip de consiliu de familie se desfăşoară, de obicei, fără să fie planificat. De exemplu, părintele şi copilul pot profita de ocaziile informale pe care le au când călătoresc cu maşina sau lucrând prin casă. Timpul pe care copilul îl petrece cu mama ori cu tatăl poate asigura o legătură spirituală şi emoţională deosebită. Planificaţi aceste evenimente din timp, astfel încât copiii să planifice şi să aştepte cu nerăbdare timpul special petrecut, în particular, cu mama sau cu tata.

Acum, dragi fraţi şi surori, în trecut, pereţii căminelor noastre ne-au asigurat siguranţa necesară împotriva amestecurilor şi influenţelor din afară. Am încuiat uşile, am închis geamurile; am închis porţile căminelor noastre; şi ne-am simţit în siguranţă, feriţi şi protejaţi faţă de lumea de afară.

Acele zile au trecut. Pereţii, uşile, gardurile şi porţile căminelor noastre nu pot opri invazia nevăzută de pe Internet, wi-fi, telefoanele mobile şi reţelele. Acestea pot intra în casele noastre prin intermediul a doar câteva clicuri şi taste apăsate.

Din fericire, Domnul ne-a asigurat o cale prin care să ne împotrivim invaziei tehnologiei negative care ne poate distrage atenţia de la faptul de a petrece timp de calitate unul cu altul. El a făcut aceasta asigurându-ne un sistem de consilii pentru a ne întări, a ne proteja, a ne apăra şi a ne hrăni spiritual cele mai preţioase relaţii.

Copiii au foarte mare nevoie ca părinţii să fie dornici să-i asculte, iar consiliul de familie poate oferi timpul în care membrii familiei pot învăţa să se înţeleagă şi să se iubească.

Alma ne-a învăţat: „Sfătuieşte-te cu Domnul în toate faptele tale, iar El te va îndrepta pe tine către bine”3. Invitându-L pe Domnul să facă parte din consiliul nostru de familie, cu ajutorul rugăciunii, se vor îmbunătăţi relaţiile pe care le avem unul cu altul. Cu ajutorul Tatălui nostru Ceresc şi al Salvatorului nostru, putem deveni mai răbdători, mai buni, mai săritori, mai iertători şi mai înţelegători atunci când ne rugăm pentru ajutor. Cu ajutorul Lor, căminele noastre pot fi ca o parte mică de cer aici pe pământ.

Consiliul de familie care urmează tiparul consiliilor din cer, plin de dragoste asemănătoare cu cea a lui Hristos şi îndrumat de Spiritul Domnului, ne va ajuta să ne protejăm familia de ceea ce ne răpeşte timpul preţios petrecut împreună şi ne protejează de relele lumii.

Dacă include rugăciune, consiliul de familie va invita prezenţa Salvatorului, aşa cum El a promis: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor”4. Invitarea Spiritului Domnului în consiliul dumneavoastră de familie aduce cu sine binecuvântări mai presus de orice descriere.

În cele din urmă, vă rog, amintiţi-vă că un consiliu de familie ţinut cu regularitate ne va ajuta să depistăm din timp problemele din familie şi să le rezolvăm înainte să devină prea mari; consiliile vor oferi fiecărui membru al familiei sentimentul de valoare şi importanţă; şi, mai presus de toate, ne vor ajuta să avem mai mult succes şi fericire în relaţiile noastre preţioase şi între pereţii căminului nostru. Mă rog cu umilinţă ca Tatăl Ceresc să ne binecuvânteze familiile în timp ce ne sfătuim împreună, în numele Domnului Isus Hristos, amin.