Vedeţi-vă în templu
Mă rog ca fiecare dintre noi să-L cinstim pe Salvator şi să facem toate schimbările necesare pentru a ne putea „vedea în templele Sale sacre”.
Desfăşurarea planului salvării al Domnului în timpul dispensaţiei plenitudinii timpurilor este peste puterea noastră de a înţelege.1 Acest lucru este exemplificat de anunţul preşedintelui Thomas S. Monson despre 4 noi temple în cadrul acestei sesiuni a conferinţei. Când preşedintele Monson a fost chemat în calitate de apostol, în anul 1963, în lume existau 12 temple în funcţiune.2 Odată cu dedicarea Tempului Provo City Center, avem 150 şi vor fi 177 când toate templele anunţate vor fi dedicate. Acesta este pentru noi un motiv de bucurie umilă.
În urmă cu o sută optzeci de ani, chiar în această zi, 3 aprilie 1836, o viziune magnifică le-a fost arătată profetului Joseph Smith şi lui Oliver Cowdery în Templul Kirtland. Aceasta s-a întâmplat la doar o săptămână după dedicarea acelui templu. În acea viziune, ei L-au văzut pe Domnul stând pe balustrada pupitrului în templu. Printre alte lucruri, Salvatorul a declarat:
„Inimile întregului Meu popor, care, cu forţa lor, au construit această casă în numele Meu, să se bucure.
Pentru că, iată, Eu am acceptat această casă şi numele Meu va fi aici; şi Eu mă voi manifesta poporului Meu cu îndurare în această casă”3.
Cu acea ocazie sacră, şi-au făcut apariţia profeţi din vechime, inclusiv Ilie, care le-a conferit cheile necesare pentru înfăptuirea rânduielilor din templu.
Simţim oarecum bucuria care are loc în Quito, Ecuador; Harare, Zimbabwe; Belém, Brazilia; şi Lima, Peru, atât în rândul membrilor, cât şi al misionarilor, ţinând cont de ce s-a întâmplat în Bangkok, Thailanda, acum un an când acel templu a fost anunţat. Sora Shelly Senior, soţia lui David Senior, preşedintele de atunci al Misiunii Bangkok, Thailanda, a trimis un e-mail membrilor familiei şi prietenilor în care a spus că, după ce l-au auzit pe preşedintele Monson anunţând acel templu, au avut parte de „12 ore nedormite şi de multe lacrimi de bucurie”. I-au sunat pe asistenţii misiunii la ora 11:30 p.m. şi i-au informat. Asistenţii i-au sunat pe toţi misionarii. S-a raportat că „toţi misionarii erau treji în mijlocul nopţii sărind în pat de bucurie”. Sora Senior i-a îndemnat, cu umor, pe membrii familiei şi pe prieteni: „Vă rog să nu spuneţi Departmentului Misionari!”4.
Reacţia spirituală profundă a membrilor din Thailanda a fost la fel de puternică. Sunt sigur că au avut loc pregătiri spirituale în inimi şi case şi manifestări din cer care i-au pregătit pe sfinţii din locurile în care se vor afla aceste temple care tocmai au fost anunţate.
.
Sora Senior, în Thailanda, avea anumite oglinzi speciale făcute de mână pentru a le folosi în instruirile dânsei, mai ales în cele cu surorile. Pe oglindă, erau gravate un templu şi următoarele cuvinte: „Vedeţi-vă în templu”. În timp ce oamenii se uitau în oglindă, ei s-au imaginat în templu. Soţii Senior i-au învăţat pe simpatizanţi şi pe membri să se vadă în templu şi să facă schimbările necesare în stilul lor de viaţă şi pregătirile spirituale pentru a îndeplini acest obiectiv.
Provocarea mea în această dimineaţă este pentru fiecare dintre noi, oriunde am trăi, şi este aceea de a ne vedea în templu. Preşedintele Monson a declarat: „Până ce n-aţi intrat în casa Domnului şi n-aţi primit toate binecuvântările care vă aşteaptă acolo, nu aţi obţinut tot ceea ce are Biserica să ofere. Binecuvântările cele mai importante şi mai măreţe pentru calitatea de membri ai Bisericii sunt acele binecuvântări pe care le primim în templele lui Dumnezeu”5.
În pofida lipsei de neprihănire din lumea de azi, noi trăim într-o perioadă sacră, sfântă. Profeţi, cu inimi pline de dragoste şi de ardoare, au descris zilele noastre timp de secole.6
Profetul Joseph Smith, citând atât din Obadia7, din Vechiul Testament, cât şi din 1 Petru8, din Noul Testament, a recunoscut scopul măreţ al lui Dumnezeu în a asigura botezul pentru cei morţi şi a ne permite să fim izbăvitori pe muntele Sion9.
Domnul a făcut ca oamenii noştri să prospere şi ne-a asigurat resursele şi îndrumarea profetică, astfel încât să putem fi cutezători în îndeplinirea responsabilităţilor noastre din templu, atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi.
Datorită Evangheliei restaurate a lui Isus Hristos, înţelegem scopul vieţii, planul salvării întocmit de Tatăl pentru copiii Săi, sacrificiul mântuitor al Salvatorului şi rolul central al familiilor în modul de organizare a cerului.10
Combinaţia dintre numărul în creştere de temple şi tehnologia avansată pentru a ne îndeplini responsabilităţile sacre legate de istoria familiei pentru strămoşii noştri face ca acest timp să fie cel mai binecuvântat din întreaga istorie. Mă bucur pentru devotamentul extraordinar al tinerilor noştri privind indexarea şi găsirea propriilor strămoşi, precum şi înfăptuirea botezurilor şi confirmărilor în templu. Sunteţi, într-adevăr, printre izbăvitorii profeţiţi de pe muntele Sion.
Cum ne pregătim pentru templu?
Ştim că neprihănirea şi sfinţirea sunt părţi esenţiale ale pregătirii pentru templu.
În Doctrină şi legăminte secţiunea 97, citim: „Şi, în măsura în care poporul Meu construieşte o casă pentru Mine, în numele Domnului, şi nu permite niciunui lucru care nu este curat să intre în ea pentru a nu fi pângărită, slava Mea va rămâne acolo”11.
Până în anul 1891, preşedintele Bisericii a semnat fiecare recomandare pentru templu pentru a proteja caracterul sfânt al templului. Apoi, această responsabilitate a fost delegată episcopilor şi preşedinţilor de ţăruş.
Marea noastră dorinţă este ca membrii Bisericii să trăiască astfel încât să fie demni să deţină o recomandare pentru templu. Vă rog să nu vă gândiţi la templu ca la un obiectiv îndepărtat şi poate de neîndeplinit. Lucrând alături de episcopii lor, cei mai mulţi membri pot îndeplini toate cerinţele neprihănite într-un timp destul de scurt, dacă sunt hotărâţi să fie demni şi să se pocăiască în totalitate de încălcări. Aici este inclus faptul de a fi dornici să ne iertăm şi să nu ne concentrăm asupra imperfecţiunilor sau păcatelor noastre care ne pot face să credem că nu vom fi niciodată demni să intrăm într-un templu sacru.
Ispăşirea Salvatorului a fost înfăptuită pentru toţi copiii lui Dumnezeu. Sacrificiul Său mântuitor îndeplineşte cerinţele dreptăţii pentru toţi cei care se pocăiesc cu adevărat. Scripturile descriu acest lucru în cel mai frumos mod.
„De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada.”12
„Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de [ele].”13
Vă asigurăm că faptul de a trăi potrivit principiilor neprihănirii va aduce, atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru membrii familiei, fericire, împlinire şi pace.14 Membrii, atât adulţi, cât şi tineri15, îşi declară demnitatea când răspund la întrebările pentru recomandarea pentru templu. Cerinţa esenţială este să ne creştem mărturia despre Dumnezeu Tatăl; Fiul Său, Isus Hristos; şi despre restaurarea Evangheliei Sale şi să avem parte de slujirea Duhului Sfânt.
Binecuvântările templului sunt numeroase
Principalele binecuvântări ale templului sunt rânduielile necesare exaltării. Planul Evangheliei este despre exaltare şi cuprinde faptul de a face legăminte sacre cu Dumnezeu şi de a le ţine. În afară de botez şi confirmare, aceste rânduieli şi legăminte sunt înfăptuite şi primite în templu pentru cei vii. Pentru cei morţi, toate rânduielile şi legămintele necesare salvării sunt primite în templu.
Brigham Young ne-a învăţat: „Nu există niciun lucru pe care Domnul l-ar putea face pentru salvarea oamenilor şi pe care El a neglijat să-l facă… tot ce se poate realiza pentru salvarea lor, care nu depinde de ei, a fost realizat în întregime de Salvator”16.
Conducătorii Bisericii organizează ţăruşi, episcopii, cvorumuri, organizaţii auxiliare ale Bisericii, misiuni, şi aşa mai departe, în capelele noastre şi în alte clădiri. Domnul organizează familii eterne doar în temple.
Este clar că cei cu inima frântă şi cu spiritul smerit care s-au pocăit cu adevărat de păcatele lor sunt acceptaţi în totalitate de Domnul în casa Sa sfântă.17 Ştim că „Dumnezeu nu este părtinitor”18. Unul dintre lucrurile preţioase pe care le îndrăgesc cu privire la templu este acela că, printre cei care merg la templu, nu se fac deosebiri în funcţie de avere, rang social sau orice altă poziţie. Suntem cu toţii egali în faţa lui Dumnezeu. Cu toţii suntem îmbrăcaţi în alb pentru a denota că suntem oameni puri şi neprihăniţi.19 Cu toţii stăm unul lângă altul având, în inimă, dorinţa de a fi fiice şi fii demni ai unui Tată Ceresc iubitor.
Gândiţi-vă doar: în întrega lume, bărbaţi şi femei pot, prin „rânduielile şi legămintele sacre ce se fac în templele sfinte… să se întoarcă în prezenţa lui Dumnezeu şi… să fie [uniţi] pentru eternitate”20. Ei fac acest lucru într-o cameră de pecetluire sacră, frumoasă, disponibilă tuturor membrilor demni de a intra în templu. După ce fac aceste legăminte, ei se pot „vedea în templu” în oglinzile care sunt puse faţă în faţă. „Împreună, oglinzile din templu reflectă înapoi şi înainte imagini care par că ajung până în eternitate.”21 Aceste reflecţii ne ajută să ne gândim la părinţi, bunici şi la toate generaţiile anterioare. Ne ajută să recunoaştem legămintele sacre care ne unesc cu toate generaţiile care vor urma. Acest lucru este foarte important şi începe când vă vedeţi în templu.
Preşedintele Howard W. Hunter ne-a sfătuit să ne gândim „la învăţăturile importante din măreaţa rugăciune de dedicare a Templului Kirtland, o rugăciune despre care profetul Joseph Smith a afirmat că i-a fost dată prin revelaţie. Este o rugăciune prin care şi noi suntem binecuvântaţi, ca indivizi, ca familii şi ca popor datorită puterii preoţiei pe care Domnul ne-a dat-o pentru a o folosi în templele Sale sfinte”22. Trebuie să studiem secţiunea 109 din Doctrină şi legăminte şi să urmăm îndemnul preşedintelui Hunter „[de a stabili] templul Domnului drept simbolul măreţ al calităţii [noastre] de membri”23.
Templul este, de asemenea, un loc de refugiu, de exprimare a recunoştinţei, de instruire şi de înţelegere „pentru ca [noi] să [putem] deveni perfecţi… în toate lucrurile care privesc împărăţia lui Dumnezeu pe pământ”24. De-a lungul vieţii mele, templul a fost un loc de linişte şi pace într-o lume cu adevărat tulburată.25 Este minunat să lăsăm grijile lumii în afara acestui loc sacru.
Adesea, în templu şi când ne implicăm în realizarea muncii de istorie a familiei, simţim îndemnuri şi impresii de la Duhul Sfânt.26 Din când în când, în templu, vălul dintre noi şi cei din partea cealaltă devine foarte subţire. Primim mai mult ajutor în eforturile noastre de a fi izbăvitori pe muntele Sion.
Cu mulţi ani în urmă, într-un templu din America Centrală, soţia unui bărbat care, acum, este autoritate generală emerită, a ajutat un tată, o mamă şi pe copiii lor să facă legăminte eterne în camera de pecetluire, acolo unde se află oglinzile din templu. În timp ce terminau şi se uitau în acele oglinzi, ea a observat că era un chip în oglindă care nu era în cameră. A întrebat-o pe mamă şi a aflat că o fiică a murit şi, astfel, nu era prezentă fizic. Apoi, fiica decedată a fost inclusă în rânduiala sacră prin intermediul altcuiva care a acţionat pentru şi în folosul ei.27 Să nu subestimaţi niciodată ajutorul oferit în temple din partea cealaltă a vălului.
Vă rog să ştiţi cât de mult dorim ca toţi oamenii să facă toate schimbările necesare pentru a fi demni să intre în templu. Analizaţi-vă, cu ajutorul rugăciunii, situaţia spirituală, căutaţi îndrumarea Spiritului şi vorbiţi cu episcopul dumneavoastră despre pregătirea dumneavoastră pentru templu. Preşedintele Thomas S. Monson a spus: „Nu există ţel mai mare spre care să ţintiţi decât acela de a fi demni de a merge la templu”28.
Salvatorul este „Piatra din capul unghiului neclintită a credinţei noastre şi a Bisericii Sale”
În urmă cu două luni, am avut privilegiul să particip împreună cu preşedintele Henry B. Eyring la rededicarea Templului Suva Fiji. A fost o ocazie specială şi sacră. Curajul şi impresiile spirituale puternice ale preşedintelui Eyring au permis ca rededicarea să continue în pofida celui mai puternic ciclon înregistrat vreodată în emisfera sudică. Protecţii fizice şi spirituale au fost oferite tinerilor, misionarilor şi membrilor.29 Mâna Domnului a fost evidentă în mod clar. Rededicarea Templului Suva Fiji a fost un refugiu împotriva furtunii. Adesea, când avem parte de furtunile vieţii, vedem mâna Domnului asigurând protecţii eterne.
Dedicarea iniţială a Templului Suva Fiji, în data de 18 iunie 2000, a fost, de asemenea, remarcabilă. Aproape de finalizarea templului, membri ai parlamentului au fost luaţi ostatici de un grup de rebeli. Centrul oraşului Suva, Fiji, a fost jefuit şi incendiat. Armata a decretat legea marţială.
În calitate de preşedinte al zonei, m-am dus cu cei patru preşedinţi de ţăruşi din Fiji şi ne-am întâlnit cu conducătorii militari la cazarma Queen Elizabeth. După ce am explicat dedicarea plănuită, ei şi-au oferit sprijinul, însă erau îngrijoraţi privind siguranţa preşedintelui Gordon B. Hinckley. Ne-au recomandat să avem o dedicare restrânsă, fără evenimente în afara templului, precum ceremonia pietrei din capul unghiului. Au subliniat că oricine aflat în afara templului putea fi o posibilă ţintă a violenţei.
Preşedintele Hinckley a aprobat o sesiune scurtă de dedicare la care au participat doar preşedinţia noului templu şi câţiva conducători locali; nimeni nu a mai fost invitat din cauza pericolului. Totuşi, el a accentuat: „Dacă vom dedica templul, vom desfăşura ceremonia pietrei din capul unghiului, deoarece Isus Hristos este Piatra din capul unghiului şi aceasta este Biserica Lui”.
Când ne-am dus afară pentru a desfăşura ceremonia pietrei din capul unghiului, nu era prezent niciun simpatizant, niciun copil, niciun reprezentant al mass-mediei sau altcineva. Însă, un profet credincios şi-a demonstrat devotamentul plin de curaj şi fermitate faţă de Salvator.
Mai târziu, preşedintele Hinckley, vorbind despre Salvator, a spus: „Nu există nimeni care să-L egaleze. Niciodată nu a fost. Niciodată nu va fi. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru darul constând din Preaiubitul Său Fiu, care Şi-a dat viaţa pentru ca noi să putem trăi şi care este piatra din capul unghiului neclintită a credinţei noastre şi a Bisericii Sale”30.
Dragi fraţi şi surori, mă rog ca fiecare dintre noi să-L cinstim pe Salvator şi să facem toate schimbările necesare pentru a ne putea vedea în templele Sale sacre. Făcând aceasta, putem realiza scopurile Sale sfinte şi ne putem pregăti, noi şi familiile nostre, pentru toate binecuvântările pe care Domnul şi Biserica Sa ni le pot oferi în această viaţă şi în eternitate. Îmi depun mărturia sigură că Salvatorul trăieşte. În numele lui Isus Hristos, amin.