Să le fim alături conducătorilor Bisericii
Le sunteţi dumneavoastră alături conducătorilor Bisericii într-o lume din ce în ce mai întunecată, astfel încât să puteţi răspândi lumina lui Hristos?
Le urăm un călduros bun venit noilor autorităţi generale, noilor autorităţi ale zonei-Cei Şaptezeci şi minunatei noi Preşedinţii generale a Societăţii Primare. Şi, cu profund respect, le mulţumim celor care au fost eliberaţi. Vă iubim, pe fiecare în parte!
Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, tocmai am luat parte la una dintre cele mai binecuvântate experienţe atunci când ne-am ridicat mâna pentru a susţine profeţi, văzători şi revelatori, precum şi alţi conducători şi oficianţi generali chemaţi de Dumnezeu în aceste zile. Nu am tratat niciodată cu uşurinţă sau cu indiferenţă ocazia de a susţine şi de a fi îndrumat de slujitorii Domnului. Şi, fiind chemat cu doar câteva luni în urmă în noua mea chemare de membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, mă simt umil datorită votului dumneavoastră de susţinere şi a încrederii dumneavoastră. Preţuiesc dorinţa dumneavoastră de a ne fi alături, mie şi tuturor acestor conducători măreţi.
La scurt timp după ce am fost susţinut în luna octombrie a anului trecut, am călătorit în Pakistan cu o însărcinare şi, în timp ce mă aflam acolo, i-am întâlnit pe sfinţii nemaipomeniţi şi devotaţi din acea ţară. Ei sunt puţini, dar foarte spirituali. Nu după mult timp de la întoarcerea mea acasă, am primit următorul mesaj de la fratele Shakeel Arshad, un membru drag pe care îl întâlnisem în vizita mea: „Vă mulţumesc, stimate vârstnic Rasband, pentru că aţi venit în Pakistan. Doresc să vă spun că noi… membrii Bisericii… vă susţinem şi vă iubim. [Suntem] atât de norocoşi că aţi fost aici şi că v-am putut auzi. A fost o zi memorabilă în viaţa familiei mele pentru că am putut întâlni un apostol”1.
Faptul că am întâlnit sfinţi precum fratele Arshad a reprezentat o experienţă minunată care m-a făcut să fiu umil şi, folosind cuvintele sale, a fost „o zi memorabilă” şi pentru mine.
În luna ianuarie, conducători ai Bisericii au participat la transmisiunea Face to Face (Faţă în faţă) alături de tineri, conducători ai acestora şi părinţi din întreaga lume. Transmisiunea a fost în direct, pe Internet, către multe locuri din 146 de ţări; în unele locuri, au fost mulţi oameni în capele, iar în altele, a fost un singur tânăr care a urmărit transmisiunea de acasă. În total, sute de mii de oameni au vizionat-o.
În prezenţa vastului nostru auditoriu, sora Bonnie Oscarson, preşedinta generală a Tinerelor Fete, fratele Stephen W. Owen, preşedintele general al Tinerilor Băieţi şi cu mine – având ajutorul tinerilor care au găzduit întâlnirea, al muzicienilor şi al altora – am răspuns întrebărilor adresate de tinerii noştri.
Scopul nostru a fost acela de a prezenta tema activităţilor comune ale Tinerilor Băieţi şi Tinerelor Fete pentru anul 2016, „Înaintaţi cu fermitate în Hristos”, din 2 Nefi, în care se spune: „Prin urmare, trebuie să înaintaţi cu fermitate în Hristos, având o strălucire perfectă a speranţei şi o iubire de Dumnezeu şi de toţi oamenii. Prin urmare, dacă înaintaţi ospătându-vă din cuvântul lui Hristos şi înduraţi până la sfârşit, iată, astfel a spus Tatăl: Voi veţi avea viaţă veşnică”2.
Citind sute dintre întrebările tinerilor noştri, ce am aflat? Am aflat că tinerii noştri Îl iubesc pe Domnul, îşi susţin conducătorii şi doresc să li se răspundă la întrebări! Întrebările sunt un indicator al dorinţei mai mari de a învăţa, de a adăuga la acele adevăruri care se regăsesc în mărturiile noastre şi de a fi mai bine pregătiţi să „[înaintăm] cu fermitate în Hristos”.
Restaurarea Evangheliei a început cu un tânăr, Joseph Smith, care a adresat o întrebare. Multe dintre învăţăturile Salvatorului din timpul slujirii Sale au început cu o întrebare. Aduceţi-vă aminte de întrebarea Sa către Petru: „Cine ziceţi că sunt?”3. Şi răspunsul lui Petru: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu”4. Trebuie să ne ajutăm unul pe altul să găsim răspunsurile Tatălui Ceresc cu ajutorul îndrumării Spiritului.
În cadrul transmisiunii, le-am spus tinerilor:
„Conducătorii acestei Biserici nu sunt străini de problemele voastre, de îngrijorările voastre şi de încercările voastre.
Şi noi avem copii. Avem nepoţi. Ne întâlnim deseori cu tineri din întreaga lume. Şi noi ne rugăm pentru voi, vorbim despre voi în cele mai sacre locuri şi vă iubim”5.
Doresc să vă împărtăşesc una dintre multele, multele reacţii pe care le-am primit ca urmare a acelui eveniment.
Lisa, din Grande Prairie, Alberta, Canada, a scris: „Acest eveniment Face to Face a fost minunat. Mi-a întărit mărturia şi convingerile despre Evanghelie. Suntem atât de binecuvântaţi să avem conducători inspiraţi care au fost chemaţi să slujească în atât de multe şi diferite funcţii”6.
Liz, din Pleasant Grove, Utah, a scris într-un mesaj anterior: „Sunt recunoscătoare pentru credinţa mea şi pentru ocazia de a-l susţine pe profetul lui Dumnezeu şi pe bărbaţii şi femeile care slujesc alături de el”7.
Astăzi, am susţinut conducători care, prin inspiraţie divină, au fost chemaţi să ne înveţe şi să ne îndrume şi care fac apel la noi să fim atenţi la pericolele pe care le înfruntăm în fiecare zi – începând cu ţinerea zilei de sabat într-un mod necorespunzător, ameninţările la care este supusă familia, atacurile asupra libertăţii religioase şi până la tăgăduirea revelaţiei din zilele din urmă. Dragi fraţi şi surori, dăm noi atenţie sfatului lor?
De multe ori, în cadrul conferinţelor, adunărilor de împărtăşanie şi al Societăţii Primare, am cântat următoarele cuvinte tandre: „Vino să fii lângă mine”8. Ce înseamnă aceste cuvinte pentru dumneavoastră? Cine vă vine în minte când vă gândiţi le ele? Aţi simţit influenţa conducătorilor neprihăniţi, a acelor ucenici ai lui Isus Hristos care au avut în trecut şi continuă şi astăzi să aibă o influenţă bună asupra vieţii dumneavoastră, care merg pe calea Domnului alături de dumneavoastră? Ei vă pot fi aproape acasă. Ei pot fi în congregaţiile dumneavoastră sau vorbind de la pupitru, în cadrul conferinţei generale. Aceşti ucenici ne împărtăşesc binecuvântarea de a avea o mărturie despre Domnul Isus Hristos, conducătorul acestei Biserici, conducătorul sufletului nostru însuşi, care a promis: „Îndrăzniţi şi nu vă temeţi, pentru că Eu, Domnul, sunt cu voi şi am să stau lângă voi”9.
Mi-l amintesc pe preşedintele Thomas S. Monson povestind despre momentul în care a fost invitat acasă la preşedintele său de ţăruş, preşedintele Paul C. Child, pentru a se pregăti să primească Preoţia lui Melhisedec. Ce binecuvântare specială a avut preşedintele Child, care nu ştia la acea vreme că îl învăţa pe un tânăr băiat, deţinător al Preoţiei aaronice, care avea să devină într-o zi profetul lui Dumnezeu!10
Am avut parte de propriile momente de învăţare de la dragul nostru profet, preşedintele Monson. Nu există nicio îndoială în mintea sau în inima mea că dânsul nu ar fi profetul Domnului pe pământ; eu am fost un destinatar umil când dânsul a primit revelaţie şi a acţionat conform ei. Dânsul ne-a învăţat să ajutăm, să ne protejăm unul pe altul, să ne salvăm unul pe altul. Aceleaşi lucruri au fost predate şi la apele lui Mormon. Cei „dornici… [să se numească] poporul lui Dumnezeu” au fost dornici să „[poarte] greutăţile unul altuia”, „să [jelească] împreună cu cei care jelesc” şi „să [fie] martorii lui Dumnezeu”11.
Eu sunt astăzi un martor al lui Dumnezeu Tatăl Etern şi al Fiului Său, Isus Hristos. Eu ştiu că Salvatorul nostru trăieşte, ne iubeşte şi îi îndrumă pe slujitorii Săi, pe dumneavoastră şi pe mine, pentru a îndeplini scopurile Sale minunate pe acest pământ.12
Când înaintăm cu fermitate alegând să urmăm sfaturile şi avertizările conducătorilor noştri, alegem să-L urmăm pe Domnul în timp ce lumea se îndreaptă într-o altă direcţie. Alegem să ne ţinem strâns de bara de fier, să fim sfinţi din zilele din urmă, să fim în slujba Domnului şi să fim plini de „o bucurie foarte mare”13.
Întrebarea cea mai importantă din ziua de astăzi este clară: le sunteţi dumneavoastră alături conducătorilor Bisericii într-o lume din ce în ce mai întunecată, astfel încât să puteţi răspândi lumina lui Hristos?
Relaţiile cu cei care ne conduc sunt foarte importante. Indiferent de vârsta conducătorilor noştri, de cât de aproape sau de departe sunt sau de momentul în care ne-au influenţat viaţa, influenţa lor reflectă cuvintele poetului american Edwin Markham, care a spus:
Este un destin care face fraţi,
Singur, nimeni nu merge.
Tot ce trimitem în viaţa celorlalţi,
În a noastră, se va întoarce.14
Shakeel Arshad, prietenul meu din Pakistan, mi-a transmis sprijinul său, în calitatea mea de frate şi prieten al său. La fel au făcut mulţi dintre dumneavoastră. Când ne oferim ajutorul pentru a ne înălţa spiritual unul pe altul, noi demonstrăm următoarele cuvinte puternice: „Singur, nimeni nu merge”.
Mai presus de orice, avem nevoie de Salvatorul nostru, de Domnul nostru Isus Hristos. Una dintre relatările scripturale care m-a impresionat mereu din punct de vedere spiritual este aceea în care Isus Hristos a mers pe apă pentru a-i întâlni pe ucenicii Săi care călătoreau cu acea corabie pe Marea Galileii. Ei erau conducători nou chemaţi, asemenea multora dintre noi care stăm astăzi pe podium. Relatarea este consemnată în Matei:
„În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.
Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.
Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au spăimântat… şi de frică au ţipat.
Isus le-a zis îndată: «Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!»”15.
Petru a auzit acea încurajare minunată din partea Domnului.
„«Doamne», I-a răspuns Petru, «dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape».
«Vino!», i-a zis Isus.”16
Foarte curajos. Petru era pescar şi cunoştea riscurile mării. Cu toate acestea, el era devotat faptului de a-L urma pe Isus – noapte sau zi, pe corabie sau pe pământ uscat.
Îmi pot imagina că Petru a păşit peste marginile corabiei, fără să mai aştepte să fie invitat din nou, şi a început să meargă pe apă. Într-adevăr, scriptura spune: „A început să umble pe ape ca să meargă la Isus”17. Când vântul s-a înteţit şi valurile s-au învolburat la picioarele lui, Petru s-a „temut; şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: «Doamne, scapă-mă!».
Îndată, Isus a întins mâna [şi] l-a apucat”18.
Este o lecţie atât de puternică. Domnul era acolo pentru el, tot aşa cum El este acolo pentru dumneavoastră şi pentru mine. El Şi-a întins mâna şi l-a tras pe Petru către El, către siguranţă.
Eu am avut nevoie de Salvator şi de mâna Lui salvatoare de atât de multe ori. Am nevoie de El acum mai mult ca niciodată, la fel ca fiecare dintre dumneavoastră. Uneori, m-am simţit încrezător să păşesc peste marginea corabiei, la figurat vorbind, şi să merg către locuri necunoscute dându-mi seama însă că nu puteam s-o fac singur.
Aşa cum am discutat în cadrul transmisiunii Face to Face, Domnul Îşi oferă adesea ajutorul prin intermediul familiei şi conducătorilor noştri invitându-ne să venim la El – tot aşa cum Şi-a întins mâna pentru a-l salva pe Petru.
Şi dumneavoastră veţi avea numeroase momente în care să răspundeţi la desele invitaţii de a „[veni] la Hristos”19. Nu acesta este scopul vieţii muritoare? Chemarea poate fi să veniţi să salvaţi un membru al familiei; să veniţi să slujiţi în misiune; să veniţi din nou la Biserică; să veniţi la templul sfânt şi, aşa cum am auzit recent de la tinerii noştri minunaţi în cadrul evenimentului Face to Face, să veniţi, vă rog, să mă ajutaţi să primesc răspuns la întrebarea mea. Între timp, fiecare dintre noi va auzi chemarea: „Vino acasă”.
Mă rog ca noi să ne întindem mâna – să ne întindem mâna şi să prindem mâna Salvatorului pe care ne-a întins-o, adesea prin intermediul conducătorilor pe care El i-a chemat în mod divin şi al membrilor familiei noastre – şi să dăm ascultare chemării Sale de a veni.
Eu ştiu că Isus Hristos trăieşte; Îl iubesc şi ştiu, din toată inima, că El ne iubeşte pe fiecare în parte. El este Exemplul nostru suprem şi conducătorul divin al tuturor copiilor Tatălui nostru. Despre aceasta îmi depun mărturia solemnă, în numele lui Isus Hristos, amin.