Să venim în ajutor – o putem face
Domnul ne-a oferit toate instrumentele necesare pentru ca noi să mergem în ajutorul prietenilor noştri mai puţin activi şi a celor care nu sunt membri.
Salvatorul Şi-a înţeles în mod clar misiunea de a veni în ajutorul copiilor Tatălui nostru Ceresc, deoarece El a declarat:
„Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut… …
[Tot aşa], nu este voia Tatălui vostru Celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi”1.
Iubita mea mamă, Jasmine Bennion Arnold, şi-a înţeles în mod clar rolul de a veni în ajutorul oilor rănite sau rătăcite ale Tatălui nostru Ceresc, inclusiv al propriilor copii şi nepoţi. Ce rol minunat pot avea bunicii în viaţa nepoţilor lor!
Mama era de obicei desemnată să viziteze pe cei a căror credinţă slăbise, familiile mai puţin active şi familiile în care nu toţi erau membri ai Bisericii; cu toate acestea, în grupul ei a inclus multe alte persoane pe care nimeni nu i le desemnase. În general, vizitele ei nu se limitau la o singură dată pe lună, pe măsură ce le slujea în tăcere celor bolnavi oferindu-le încurajare plină de iubire. În ultimele luni de viaţă, din motive de sănătate, ea a fost nevoită să stea acasă, aşa că a petrecut ore întregi scriindu-le scrisori, exprimându-şi dragostea, depunându-şi mărturia şi edificându-i pe cei care veneau să o viziteze.
Pe măsură ce venim în ajutor, Dumnezeu ne dă putere, încurajare şi binecuvântări. Când El i-a poruncit lui Moise să vină în ajutorul copiilor lui Israel, acesta s-a temut, la fel cum mulţi dintre noi se tem. Moise s-a scuzat spunând: „Eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară… căci vorba şi limba-mi este încurcată”2.
Domnul l-a liniştit pe Moise:
„Cine a făcut gura omului?… Oare nu Eu, Domnul?
„Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus”3.
În esenţă, Domnul i-a spus lui Moise: „Poţi s-o faci!” Şi, ştiţi ce, putem şi noi!
Permiteţi-mi să împărtăşesc patru principii care ne vor ajuta în eforturile noastre de a veni în ajutor.
Principiul 1: Nu trebuie să amânăm să venim în ajutor
Vârstnicul Alejandro Patania, o fostă autoritate de Zonă-Cei Şaptezeci, relatează povestea fratelui său mai mic, Daniel, care a navigat pe mare pentru a pescui cu echipajul său. După un timp, Daniel a primit un avertisment de urgenţă care îl anunţa că se apropia cu rapiditate o furtună puternică. De îndată, Daniel şi echipajul său au pornit către port.
Pe măsură ce furtuna s-a intensificat, motorul unei bărci de pescuit din apropiere a încetat să funcţioneze. Echipajul lui Daniel a prins barca avariată de un cablu pentru a o remorca în siguranţă. Ei au cerut ajutor prin radio, ştiind că, din pricina furtunii care se intensifica, aveau nevoie de asistenţă imediată.
În timp ce cei dragi aşteptau cu nerăbdare, reprezentanţii pazei de coastă, ai asociaţiei pescarilor şi ai marinei s-au reunit pentru a hotărî cea mai bună strategie de salvare. Unii doreau să plece imediat, dar li s-a spus să aştepte stabilirea unui plan. În timp ce cei aflaţi în mijlocul furtunii continuau să ceară ajutor, reprezentanţii au continuat întâlnirea, încercând să cadă de acord asupra unui protocol şi a unui plan.
Când, în cele din urmă, a fost organizat un grup de salvare, au primit un ultim apel disperat. Furtuna puternică a rupt cablul dintre cele două bărci, iar echipajul lui Daniel s-a întors pentru a vedea dacă i-ar putea salva pe colegii lor pescari. În cele din urmă, ambele bărci s-au scufundat, iar echipajele lor, inclusiv Daniel, fratele vârstnicului Patania, s-au înecat.
„Nu întăriţi… [şi] nu aduceţi înapoi pe cea rătăcită… [şi nici] nu căutaţi pe cea pierdută… [de aceea] îmi voi lua înapoi oile din mâinile [voastre]”4.
Vârstnicul Patania a explicat că, deşi trebuie să fim organizaţi în consiliile, cvorumurile şi în organizaţiile noastre auxiliare şi chiar în mod individual, noi nu trebuie să amânăm să venim în ajutor. Uneori, trec multe săptămâni, vorbind despre cum să ajutăm familiile sau persoanele care au nevoi speciale. Ne gândim cu atenţie la cine îi va vizita şi la abordarea cea mai bună. Între timp, fraţii şi surorile noastre care s-au rătăcit au nevoie de noi în continuare şi câteodată ne chiamă şi ne cer ajutorul. Nu trebuie să amânăm.
Principiul 2: Nu trebuie să renunţăm niciodată
Preşedintele Thomas S. Monson, care a făcut un apel clar de a veni în ajutor, a spus: „Membrilor noştri trebuie să li se reamintească faptul că niciodată nu este prea târziu, atunci când este vorba despre… membrii noştri mai puţin activi… care ar fi putut fi consideraţi o cauză pierdută”5.
La fel ca mulţi dintre dumneavoastră, câţiva dintre cei cărora le-am împărtăşit Evanghelia sunt la scurt timp botezaţi sau activaţi, iar alţii – cum ar fi prietenul meu care nu este membru, Tim, şi soţia sa mai puţin activă, Charlene, au nevoie de mult mai mult timp.
De mai bine de 25 de ani l-am implicat pe Tim în conversaţii despre Evanghelie şi i-am dus pe Tim şi pe Charlene la zilele porţilor deschise ale templelor. Alte persoane mi-au venit în ajutor, dar Tim a refuzat fiecare invitaţie de a se întâlni cu misionarii.
Într-un sfârşit de săptămână, am fost desemnat să prezidez o conferinţă de ţăruş. I-am cerut preşedintelui de ţăruş să postească şi să se roage pentru a şti pe cine ar trebui să vizităm. Am fost şocat când el mi-a dat numele prietenului meu, Tim. Atunci când am bătut la uşă, împreună cu episcopul lui Tim şi preşedintele de ţăruş, Tim a deschis-o, s-a uitat la mine, s-a uitat la episcop, şi a spus: „Stimate episcop, credeam că mi-ai spus că o să aduci pe cineva special!”
Apoi, Tim a zâmbit şi a spus: „Intră, Merv”. În acea zi, a avut loc un miracol. Tim a fost botezat, iar el şi Charlene au fost pecetluiţi în templu. Nu trebuie să renunţăm niciodată
Principiul 3: Cât de mare va fi bucuria voastră dacă veţi aduce un suflet la Hristos
Cu mulţi ani în urmă am vorbit despre cum José de Souza Marques a înţeles cuvintele Mântuitorului: „Dacă vreunul dintre voi este [puternic] în Spirit, să ia cu el pe acela care este slab pentru ca el… să devină, de asemenea, puternic”6.
Fratele Marques cunoştea numele fiecărui membru din cvorumul său al preoţilor şi şi-a dat seama că Fernando lipsea. El l-a căutat pe Fernando acasă la el, apoi la casa unui prieten şi s-a dus chiar pe plajă.
În cele din urmă, l-a găsit pe Fernando făcând surf în ocean. El nu a ezitat până când barca s-a scufundat, ca în povestea lui Daniel. El a intrat imediat în apă pentru a salva oaia pierdută, aducându-o bucuros acasă.7
Apoi, s-a asigurat prin slujire neîntreruptă, că Fernando nu va mai părăsi niciodată turma.8
Permiteţi-mi să vă spun ce s-a întâmplat de când a fost salvat Fernando şi să vă împărtăşesc bucuria care a venit salvând doar o oaie pierdută. Fernando s-a căsătorit cu iubita sa, Maria, în templu. Ei au acum 5 copii şi 13 nepoţi, care sunt toţi activi în Biserică. Multe alte rude şi familiile lor, s-au alăturat, de asemenea, Bisericii. Împreună, ei au trimis mii de nume ale strămoşilor lor la templu pentru a primi rânduielile necesare, iar binecuvântările continuă să vină.
Fernando slujeşte acum ca episcop pentru a treia oară şi continuă să vină în ajutor, în acelaşi mod în care şi el a fost ajutat. El a împărtăşit de curând: „În episcopia noastră, avem 32 de tineri băieţi activi deţinători ai Preoţiei aronice, dintre care 21 au fost salvaţi în ultimele 18 luni”. În mod individual, în familii, cvorumuri, organizaţii auxiliare şi ca învăţătoare vizitatoare, o putem face!
Principiul 4: Indiferent ce vârstă avem, noi toţi suntem chemaţi să venim în ajutor
Preşedintele Henry B. Eyring a spus: „Indiferent de vârsta, competenţa, chemarea în Biserică sau de locul [în care] trăim, suntem chemaţi să conlucrăm în unitate pentru a-L ajuta [pe Salvator] în lucrarea Sa de a aduna suflete până când El va veni din nou”9.
În fiecare zi, tot mai mulţi dintre copiii şi tinerii noştri, tinerii adulţi necăsătoriţi şi membrii noştri adulţi de toate vârstele, iau în seamă apelul clar al Salvatorului de a veni în ajutor. Vă mulţumesc pentru efortul dumneavoastră! Permiteţi-mi să impartaşesc câteva exemple:
Amy, în vârstă de 7 ani, a invitat-o pe prietena ei, Arianna şi pe familia ei, la programul anual al Societăţii Primare din cadrul adunării de împărtăşanie. Câteva luni mai târziu, Arianna şi familia ei au fost botezaţi.
Allan, un tânăr adult necăsătorit, s-a simţit inspirat să împărtăşească materiale video ale Bisericii,mesaje mormone şi versete din scripturi, tuturor prietenilor săi, folosind reţele de socializare.
Sora Reeves a început să impărtăşească Evanghelia cu fiecare client pe care l-a contactat.
James l-a invitat pe prietenul său, Shane, care nu era membru, la botezul fiicei sale.
Spencer i-a trimis surorii sale, mai puţin active, un link către mesajul preşedintelui Russell M. Nelson, de la conferinţă şi, apoi, a raportat: „Ea a citit cuvântarea şi există eperanţă”.
Domnul ne-a oferit toate instrumentele necesare pentru ca noi să mergem în ajutorul prietenilor noştri mai puţin activi şi a celor care nu sunt membri. Noi toţi o putem face.
Invit pe fiecare dintre dumneavoastră să dea curs invitaţiei Salvatorului de a veni în ajutor. O putem face!
Vă mărturisesc solemn că ştiu că Isus este Păstorul cel bun, că El ne iubeşte şi ne binecuvântează pe măsură ce venim în ajutor. Ştiu că El trăieşte; Ştiu lucrul acesta. În numele lui Isus Hristos, amin.