2010-2019
„Un văzător ales voi ridica Eu”
octombrie 2016


„Un văzător ales voi ridica Eu”

Pentru că Joseph a fost un profet, avem mai mult decât o fereastră spre cer – ne este deschisă chiar şi poarta spre eternităţi.

Prima dată când Moroni a venit la Joseph Smith, l-a avertizat că „numele [lui] va fi ţinut de bine şi de rău printre toate naţiunile”1. Am văzut împlinirea acestei profeţii. În lupta dintre bine şi rău, restaurarea Evangheliei prin intermediul profetului Joseph Smith i-a inspirat pe credincioşii care îl urmează şi i-a provocat, de asemenea, pe antagoniştii care luptă cu mânie împotriva cauzei Sionului şi împotriva lui Joseph. Bătălia nu este nouă. A început la scurt timp după ce tânărul Joseph a păşit în Dumbrava Sacră şi continuă astăzi cu mai multă vizibilitate pe Internet.

Domnul Însuşi i-a spus lui Joseph Smith:

„Marginile pământului vor întreba de numele tău şi proştii îşi vor bate joc de tine şi iadul se va dezlănţui împotriva ta;

În timp ce, aceia care au inima pură, şi înţelepţii, şi nobilii, şi virtuoşii vor căuta permanent sfat, şi autoritate, şi binecuvântări din mâna ta”2.

Astăzi, îmi ofer mărturia tuturor celor care caută să înţeleagă mai bine misiunea sacră a lui Joseph Smith jr., profetul restaurării.

Nu trebuie să fim timizi în a depune mărturie despre misiunea lui Joseph ca profet, văzător şi revelator, pentru că Domnul a lucrat întotdeauna prin profeţi.3 Datorită adevărurilor restaurate prin Joseph Smith, cunoaştem mult mai mult despre Tatăl nostru Ceresc şi Salvatorul, Isus Hristos. Cunoaştem atributele Lor divine, relaţia care există între Ei şi relaţia dintre noi şi ei şi marele plan al mântuirii care ne permite să ne întoarcem în prezenţa Lor.

Despre Joseph, preşedintele Brigham Young a declarat: „S-a decretat în consiliul din eternitate, cu mult timp înaintea formării pământului, că el trebuia să fie omul din ultima dispensaţie a acestei lumi, care să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu oamenilor şi să primească totalitatea cheilor şi puterea preoţiei Fiului lui Dumnezeu. Domnul l-a păzit pe el… [pentru că el] a fost prerânduit în veşnicie să prezideze asupra acestei ultime dispensaţii”4.

În vederea pregătirii pentru această lucrare măreaţă, Joseph Smith s-a născut într-o familie iubitoare care a avut parte de multe greutăţi şi încercări în viaţa de zi cu zi. Când Joseph începea să se maturizeze, sentimentele lui faţă de Dumnezeu „erau profunde şi, deseori, emoţionante”5, totuşi, el era confuz cu privire la ideile religioase în contradicţie care erau propovăduite de predicatorii din zilele lui. Din fericire, tânărul Joseph nu a permis ca întrebările lui să-i paralizeze credinţa. El a căutat răspunsuri în Biblie şi a găsit acest sfat: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată”6.

Joseph a spus: „Niciodată nu a pătruns un pasaj din scriptură în inima omului cu mai multă putere decât a pătruns acesta atunci în inima mea. Părea că intră cu putere mare în fiecare fibră a inimii mele. Am meditat iar şi iar asupra lui”7.

Cu o credinţă simplă, Joseph a acţionat potrivit acestor sentimente spirituale. El a găsit un loc retras, a îngenunchiat şi a „început să înalţe dorinţele inimii [sale] către Dumnezeu”8. Există o mare putere în descrierea lui Joseph a celor întâmplate:

„Am văzut un stâlp de lumină exact deasupra capului meu mai luminos ca strălucirea soarelui, care a coborât treptat până când a căzut deasupra mea…

Când lumina s-a oprit asupra mea, am văzut două Personaje, ale căror strălucire şi slavă întreceau orice descriere şi care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, şi a spus, arătând către celălalt: Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!9

Joseph Smith I-a văzut pe Dumnezeu, Tatăl Veşnic, şi pe Isus Hristos, Salvatorul şi Mântuitorul lumiii. Aceasta a fost Prima viziune a lui Joseph. În anii care au urmat, Joseph a tradus Cartea lui Mormon prin darul şi puterea lui Dumnezeu. Multe alte fiinţe cereşti l-au vizitat, restaurând adevărurile şi autoritatea care fuseseră pierdute de secole. Aceste conversaţii divine cu Joseph Smith au deschis zăgazurile cerului şi slava eternităţii pentru noi. Viaţa lui Joseph stă ca o mărturie că dacă vreunuia dintre noi îi lipseşte înţelepciunea, o putem cere de la Dumnezeu cu credinţă şi vom primi răspunsuri – uneori de la fiinţe cereşti dar adesea prin puterea Duhului Sfânt, care ne vorbeşte prin gânduri sau sentimente inspirate.10 Prin intermediul Duhului Sfânt putem „cunoaşte adevărul tuturor lucrurilor”.11

Pentru mulţi dintre noi, dobândirea unei mărturii despre profetul Joseph Smith începe când citim Cartea lui Mormon. Prima data când am citit Cartea lui Mormon din scoarţă în scoarţă eram cursant la seminarul ţinut dimineaţa devreme. Cu imaginaţia mea bogată şi băieţoasă, am hotărât să citesc ca şi cum aş fi fost Joseph Smith, descoperind adevărurile din Cartea lui Mormon pentru prima dată. A avut un asemenea impact asupra vieţii mele, încât şi acum citesc Cartea lui Mormon în acel mod. Când fac acest lucru, mi se întâmplă deseori să îmi măresc aprecierea pentru profetul Joseph şi pentru adevărurile restaurate în această carte preţioasă.

De exemplu, imaginaţi-vă sentimentele lui Joseph când traducea fragmentele despre botezul pentru iertarea păcatelor. Joseph, căruia i s-a spus să nu se alăture nici uneia dintre bisericile existente, avea, în mod normal, întrebări despre această rânduială necesară salvării. Întrebările lui l-au condus, din nou, să se roage, şi acea rugăciune a condus la vizita lui Ioan Botezătorul, care a restaurat Preoţia aaronică şi autoritatea de a boteza.12

Sau, gândiţi-vă cum s-ar fi putut simţi Joseph când a aflat pentru prima dată că Isus Hristos i-a vizitat pe oamenii din emisfera vestică – că El le-a propovăduit, S-a rugat pentru ei, i-a vindecat pe bolnavii lor, i-a binecuvânat pe copiii lor, le-a conferit autoritatea preoţiei şi le-a administrat împărtăşania.13 Probabil că Joseph nu şi-a dat seama atunci, dar ceea ce el a aflat despre rânduielile şi organizarea Bisericii lui Hristos din vechime l-a pregătit ca, mai târziu, să-L ajute pe Domnul în restaurarea aceleiaşi Biserici pe pământ.

Pe parcursul traducerii Cărţii lui Mormon, Joseph şi Emma au jelit moartea bebeluşului lor. În acele zile, era obişnuit ca predicatorii să propovăduiască faptul că bebeluşii care au murit fără să fie botezaţi vor fi condamnaţi pentru totdeauna. Cu acest gând în minte, imaginaţi-vă cum s-a simţit Joseph când traducea aceste cuvinte scrise de profetul Mormon: „Şi pruncii lor nu au nevoie de nici o pocăinţă şi nici de botez… [Pentru că] pruncii sunt vii în Hristos, chiar de la crearea lumii.”14

Poate că cel mai uluitor fragment din Cartea lui Mormon pentru tânărul Joseph putea fi al treilea capitol din 2 Nefi. Acest capitol conţine o profeţie din vechime despre „un văzător ales” pe care Domnul îl va ridica în zilele din urmă – un văzător pe nume Joseph (Iosif), numit după tatăl său. Acest viitor profet va fi „foarte stimat” şi va înfăptui o lucrare „de mare valoare” pentru oamenii săi. El va fi „mare, la fel ca şi Moise” şi îi va fi dată „puterea să dezvăluie cuvântul [lui Dumnezeu]”.15 Gândiţi-vă la cum s-a simţit Joseph Smith când şi-a dat seama că această profeţie era despre el! El nu traducea istorie; el traducea o viziune despre ultimele zile, despre restaurarea miraculoasă a Evangheliei lui Isus Hristos – şi Joseph însuşi avea să ajute la îndeplinirea acesteia!

Astăzi, aproape cu 200 de ani mai târziu, este uşor să vedem cum s-a împlinit această profeţie. Ştim despre lucrurile măreţe pe care Joseph le-a realizat în calitate de profet al Domnului. Dar, aduceţi-vă aminte că, atunci când Joseph a tradus această profeţie, el făcuse deja câteva dintre lucrurile pe care profeţii le-au prezis. El încă era tânăr cu vârsta puţin peste 20 de ani. Biserica încă nu fusese organizată. Nu existau episcopii sau ramuri, misionari şi temple. Foarte puţini auziseră de Joseph Smith şi unii dintre aceştia erau cei care i se opuneau cu înverşunare. Acum, uitaţi-vă la lucrarea măreaţă pe care Domnul a înfăptuit-o prin mâinile slujitorului Său Joseph, în pofida opoziţiei. Nu este oare împlinirea acestei profeţii o dovadă convingătoare privind chemarea profetică a lui Joseph Smith?

Pe cei care îşi pun la îndoială mărturia despre Joseph Smith sau se confruntă cu informaţii eronate, care induc în eroare sau incomplete despre viaţa şi slujirea sa, vă invit să vă gândiţi la roade – numeroasele binecuvântări pe care le-am primit prin misiunea miraculoasă a lui Joseph Smith, profetul restaurării.

Pentru că Joseph a fost un profet, revelaţiile şi profeţii nu mai sunt lucruri din trecut. „Ziua miracolelor” – a viziunilor, a vindecărilor şi a slujirii îngerilor – nu s-a sfârşit.16

Pentru că Joseph a fost un profet, fiecare dintre noi are acces la puterea şi binecuvântările preoţiei sfinte, inclusiv botezul, darul Duhului Sfânt şi împărtăşania.

Pentru că Joseph a fost un profet, avem binecuvântările şi rânduielile din templu care ne leagă de Dumnezeu, ne fac oamenii Săi şi ne este manifestată „puterea divinităţii”, făcând posibil ca, într-o bună zi, „să [vedem] faţa lui Dumnezeu, chiar Tatăl, şi să [trăim]”.17

Pentru că Joseph a fost un profet, ştim că familia şi căsătoria sunt părţi esenţiale ale planului lui Dumnezeu pentru fericirea noastră. Ştim că, prin intermediul rânduielilor şi legămintelor din templu, relaţiile noastre de familie, pe care le preţuim, pot rezista pentru eternitate.

Pentru că Joseph a fost un profet, avem mai mult decât o fereastră spre cer – ne este deschisă chiar şi poarta spre eternităţi. Îl putem cunoaşte pe „singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care [L-a trimis El]”.18 Viaţa eternă poate fi a noastră.

Mai presus de toate, pentru că Joseph a fost un profet, avem martori după martori, mărturie după mărturie, că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Salvatorul lumii. Avem un lanţ neîntrerupt de martori speciali ai lui Isus Hristos, inclusiv profetul nostru de astăzi, preşedintele Thomas S. Monson, consilierii din Prima Preşedinţie şi membrii Cvorumului celor Doisprezece Apostoli. Lângă mărturia lor, îmi adaug mărturia umilă, dar sigură: Isus Hristos trăieşte şi conduce Biserica Sa. Joseph Smith a fost şi este profetul restaurării. Preoţia şi autoritatea lui Dumnezeu sunt din nou pe pământ. Fie ca noi să ne declarăm fără teamă mărturia şi recunoştinţa pentru acest profet, văzător şi revelator minunat al Domnului, în numele sacru a lui Isus Hristos, amin.