„Vino şi urmează-Mă” acţionând cu dragoste creştină şi slujire

Laureatul premiului Nobel, Elie Wiesel, se afla în spital, recuperându-se după o intervenţie chirurgicală pe cord deschis, când a fost vizitat de nepotul său în vârstă de cinci ani. În timp ce băieţelul privea în ochii bunicului său, el a văzut durerea sa. „Bunicule”, a întrebat el, „dacă o să te iubesc mai mult, o să te doară mai puţin?”.¹ Astăzi vă adresez o întrebare similară: „Dacă Îl iubim pe Salvator mai mult, vom suferi mai puţin?”.

Când Salvatorul i-a chemat pe ucenicii Săi să-L urmeze, ei trăiau potrivit legii lui Moise, respectând inclusiv legea „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”², dar Salvatorul a venit pentru a împlini acea lege prin ispăşirea Sa. El a predicat o nouă doctrină: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc”³.

Ucenicii au fost învăţaţi să nu mai urmeze căile omului firesc şi să urmeze căile pline de dragoste şi grijă ale Salvatorului înlocuind răzbunarea cu iertarea şi cearta cu bunătatea şi compasiunea. Noua poruncă, „să vă iubiţi unii pe alţii”⁴, nu a fost mereu uşor de respectat. Când ucenicii au fost îngrijoraţi cu privire la asocierea lor cu păcătoşii şi cu anumite categorii de oameni, Salvatorul a propovăduit cu răbdare: „Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut”⁵. Sau, aşa cum a explicat un profet din Cartea lui Mormon: „Atunci când sunteţi în slujba aproapelui, sunteţi numai în slujba Dumnezeului vostru”⁶.

Ca ucenici ai Salvatorului în zilele din urmă, noi venim la El iubind şi slujind copiilor lui Dumnezeu. În timp ce facem acest lucru, noi nu putem să evităm necazurile şi suferinţele fizice, dar vom suferi mai puţin din punct de vedere spiritual. Chiar şi în încercările noastre, noi putem avea parte de bucurie şi pace.

Dragostea noastră creştină şi slujirea încep, în mod normal, acasă. Dragi părinţi, sunteţi chemaţi să fiţi învăţători iubitori şi misionari pentru copiii dumneavoastră şi pentru tineri. Ei sunt simpatizanţii dumneavoastră. Aveţi responsabilitatea de a-i ajuta să devină convertiţi. Într-adevăr, cu toţii căutăm să fim convertiţi – ceea ce însemnă să fim plini de dragostea Salvatorului.

În timp ce Îl urmăm pe Isus Hristos, dragostea Sa ne motivează să ne ajutăm unii pe alţii în călătoria noastră din viaţa muritoare. Nu putem progresa singuri.⁷ M-aţi auzit înainte împărtăşind acest proverb al quakerilor: „Tu mă încurajezi şi mă ajuţi şi eu te voi încuraja şi te voi ajuta, iar astfel vom progresa împreună”⁸. În calitate de ucenici, noi începem să facem acest lucru atunci când suntem botezaţi, arătând dorinţa noastră de a „[purta] greutăţile unul altuia, pentru ca ele să fie uşoare.”⁹

„A vă învăţa unul pe altul doctrina împărăţiei”¹⁰ este un mod de a vă iubi şi a vă sluji unii altora. Dragi părinţi şi bunici, avem tendinţa de a ne plânge în legătură cu starea lumii – de faptul că în şcoli nu se predă despre caracterul moral. Dar noi putem face mai mult. Noi putem profita de momentele de predare din familiile noastre – acum. Nu pierdeţi aceste ocazii. Când aveţi ocazia de a vă împărtăşi gândurile despre Evanghelie şi lecţiile de viaţă, opriţi-vă din ceea ce faceţi, staţi jos şi vorbiţi cu nepoţii şi copiii dumneavoastră.

Nu ar trebui să ne temem că nu suntem învăţători ai Evangheliei instruiţi în mod profesionist. Nicio instruire sau niciun manual nu va fi la fel de folositor ca studiul personal al scripturilor, rugăciunea, cugetarea şi căutarea îndrumării Spiritului Sfânt. Spiritul vă va îndruma. Vă promit că chemarea de a fi părinte include darul de a preda în moduri care sunt bune pentru dumneavoastră şi copiii dumneavoastră. Reţineţi, puterea lui Dumnezeu de a ne influenţa în mod demn este iubirea Lui. „Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.”¹¹

Dragi tineri, voi sunteţi unii dintre cei mai eficienţi învăţători ai Evangheliei. Voi veniţi la Biserică pentru a învăţa ca să puteţi merge acasă să predaţi şi să slujiţi familiilor voastre, vecinilor şi prietenilor. Să nu vă fie frică. Aveţi credinţă să depuneţi mărturie despre ceea ce ştiţi că este adevărat. Gândiţi-vă la cum progresează misionarii cu timp deplin datorită faptului că ei trăiesc o viaţă consacrată – utilizându-şi timpul şi talentele şi depunând mărturie pentru a sluji şi binecuvânta pe alţii. În timp ce vă împărtăşiţi mărturia despre Evanghelie, credinţa şi încrederea dumneavoastră vor creşte!

Unele dintre cele mai bune moduri de a sluji sunt faptul de a studia scripturile cu familia, de a ne ruga în familie şi de a avea consilii de familie. De mai bine de o sută de ani, conducătorii Bisericii ne-au îndemnat ca, în fiecare săptămână, să avem un timp pus deoparte pentru a face aceste lucruri fără a fi întrerupţi. Dar mulţi dintre noi încă nu primesc binecuvântările. Seara în familie nu reprezintă o prelegere rostită de mama şi tata. Este timpul petrecut cu familia în care împărtăşim idei spirituale simple şi experienţe pentru a-i ajuta pe copiii noştri să înveţe să le pese şi să împărtăşească, să se distreze împreună, să depună mărturii împreună, să crească şi să progreseze împreună. În timp ce, ţinem seara în familie în fiecare săptămână, dragostea noastră reciprocă va fi mai puternică, iar noi vom suferi mai puţin.

Să reţinem: cea mai importantă muncă pe care o facem în cadrul familiilor noastre este prin puterea Duhului Sfânt. De câte ori ridicăm tonul vocii cu mânie, Spiritul pleacă din prezenţa noastră şi a familiilor noastre. Când vorbim cu dragoste, Spiritul poate fi cu noi. Să ne amintim că nepoţii şi copiii noştri măsoară dragostea noastră prin timpul pe care li-l oferim. Mai presus de toate, nu vă pierdeţi răbdarea şi nu renunţaţi!

Scripturile ne spun că, atunci când unii dintre copiii de spirit ai Tatălui Ceresc au ales să nu urmeze planul Său, cerurile au plâns.¹² Unii părinţi care şi-au iubit şi şi-au învăţat copiii plâng, de asemenea, atunci când copiii lor care au crescut aleg să nu urmeze planul Domnului. Ce pot face părinţii? Nu ne putem ruga pentru a lua libertatea de a alege a cuiva. Amintiţi-vă de tatăl fiului risipitor, care a aşteptat cu răbdare ca fiul său „[să-şi vină] în fire”, în acelaşi timp, având grijă de el. Şi „când era încă departe”, el a alergat spre fiul său.¹³ Ne putem ruga pentru îndrumarea de a şti când să vorbim, ce să spunem şi, în unele cazuri, când să nu spunem nimic. Amintiţi-vă că familia şi copiii noştri au ales deja să-L urmeze pe Salvator în timpul vieţii premuritoare. Uneori, ei vor simţi acele sentimente sacre din nou doar prin experienţele din viaţa lor. În cele din urmă, alegerea de a-L iubi şi urma pe Domnul trebuie să fie a lor.

Există o altă modalitate specială prin care ucenicii îşi arată dragostea faţă de Salvator. Astăzi, am să aduc un omagiu tuturor persoanelor care Îl slujesc pe Domnul lucrând ca îngrijitori. Cât de mult vă iubeşte Domnul! În slujirea dumneavoastră liniştită şi neobservată, îl urmaţi pe Cel ce a promis: „Tatăl vostru care vede în ascuns, El Însuşi vă va răsplăti pe faţă”¹⁴.

Mă gândesc la soţia vecinului meu, care suferea de Alzheimer. În fiecare săptămână, el o ajuta să se îmbrace pentru adunările de la Biserică, îi pieptăna părul, o machia şi îi punea cercei. Făcând această slujire, el era un exemplu pentru fiecare bărbat şi femeie din ţăruşul nostru – de fapt, pentru toată lumea. Într-o zi, soţia sa i-a spus: „Vreau doar să îmi văd din nou soţul şi să fiu cu el”.

El i-a răspuns: „Eu sunt soţul tău”.

Şi ea i-a răspuns cu dragoste: „O, bine!”.

Nu pot vorbi despre oferirea de îngrijire fără să recunosc îngrijitorul special din viaţa mea – discipolul special al Salvatorului dăruit mie – soţia mea eternă, Mary. Ea a oferit totul cu dragoste şi compasiune. Mâinile ei îmi amintesc de atingerea Sa blândă şi care susţine. Nu aş fi astăzi aici fără ea. Şi alături de ea, voi fi capabil să îndur până la sfârşit şi voi fi alături de ea în viaţa veşnică.

Dacă suferiţi profund alături de alţii sau în singurătate, vă îndemn să Îl lăsaţi pe Salvator să fie îngrijitorul dumneavoastră. Bazaţi-vă pe dragostea Sa.¹⁵ Acceptaţi încredinţarea Sa. El a promis: „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi”¹⁶.

Dragi fraţi şi surori, dacă nu am simţit pe deplin acest lucru încă, să ne îndreptăm mai mult spre iertare, bunătate şi dragoste. Să renunţăm la războiul care se dezlănţuie atât de des în inima omului firesc şi să proclamăm grija, dragostea şi pacea lui Hristos.¹⁷

Dacă „aţi ajuns la cunoaşterea slăvii [şi bunătăţii] lui Dumnezeu” ¹⁸ şi, de asemenea, a „[ispăşirii] care a fost pregătită încă de la crearea lumii”¹⁹ „nu veţi avea dorinţa să vă faceţi rău unul altuia, ci să trăiţi în pace… Şi nu veţi îngădui copiilor voştri… să încalce legile lui Dumnezeu şi să se bată şi să se certe unul cu altul… dar îi veţi… învăţa să se iubească unul pe altul şi să se slujească unul pe altul.”²⁰

Chiar înainte ca Salvatorul să fie răstignit, El le-a propovăduit apostolilor Săi: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii”²¹ şi „dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”²².

Depun mărturie că atitudinea adevărată a Salvatorului faţă de noi este cea descrisă de braţele întinse ale statuii Christus a lui Thorvaldsen. El continuă să Îşi întindă mâinile,²³ făcându-ne semn: „Vino şi urmează-Mă”. Noi Îl urmăm iubind şi slujind unii altora şi ţinând poruncile Sale.

Îmi depun mărturia specială că El trăieşte şi ne iubeşte cu o dragoste perfectă. Aceasta este Biserica Sa. Thomas S. Monson este profetul Său pe pământ astăzi. Este rugăciunea mea ca noi să-I iubim pe Tatăl Ceresc şi pe Fiul Său mai mult şi să suferim mai puţin. În numele lui Isus Hristos, amin.