Doctrina lui Hristos

Ispăşirea lui Hristos creează condiţiile datorită cărora să ne putem baza pe „meritele şi mila şi harul lui Mesia cel Sfânt”⁶, „să [ne perfecţionăm] în Hristos”⁷, să obţinem fiecare lucru bun⁸ şi să dobândim viaţă veşnică⁹.

Pe de altă parte, doctrina lui Hristos este calea – singura cale – prin care putem dobândi toate binecuvântările posibile prin ispăşirea lui Isus. Doctrina lui Hristos este cea care ne permite să avem acces la puterea spirituală care ne va ridica din starea noastră actuală la o stare în care putem fi făcuţi perfecţi asemenea Salvatorului.¹⁰ Cu privire la acest proces al renaşterii, vârstnicul D. Todd Christofferson ne-a învăţat: „Să fim născuţi din nou în alt mod decât naşterea noastră fizică este mai mult un proces decât un eveniment. Iar angajarea în acest proces este scopul central al vieţii muritoare”¹¹.

Să analizăm fiecare element al doctrinei lui Hristos.

Primul, credinţa în Isus Hristos şi în ispăşirea Sa. Profeţii ne-au învăţat despre credinţă că aceasta începe prin auzirea cuvântului lui Hristos.¹² Cuvintele lui Hristos depun mărturie despre sacrificiul Său ispăşitor şi ne spun cum să obţinem iertare, binecuvântări şi exaltare.¹³

Când auzim cuvintele lui Hristos, exercităm credinţă alegând să urmăm învăţăturile şi exemplul Salvatorului.¹⁴ Pentru a face aceasta, Nefi ne-a învăţat că trebuie să ne bazăm „cu totul pe meritele [lui Hristos] care are puterea de a salva”¹⁵. Deoarece, în existenţa premuritoare, Isus a fost un Dumnezeu¹⁶, a trăit o viaţă fără de păcat¹⁷ şi, prin ispăşirea Sa, a împlinit toate cerinţele dreptăţii pentru dumneavoastră şi pentru mine¹⁸, El are puterea şi cheile de a face posibilă învierea tuturor oamenilor¹⁹ şi El a făcut posibil ca mila să satisfacă cerinţele dreptăţii cu condiţia să existe pocăinţă²⁰. Odată ce înţelegem că putem obţine milă prin meritele lui Hristos, putem să „[avem] credinţă prin pocăinţă”²¹. Prin urmare, să ne bazăm numai pe meritele lui Hristos înseamnă să credem că El a făcut ce a fost necesar pentru a ne salva şi, apoi, să acţionăm potrivit crezurilor noastre.²²

Credinţa ne ajută să nu ne mai facem atâtea griji în legătură cu ceea ce cred alţii despre noi şi să începem să ne facem griji în legătură cu ceea ce crede Dumnezeu despre noi.

Al doilea, pocăinţa. Samuel Lamanitul ne-a învăţat: „Dacă voi credeţi în numele [lui Hristos], atunci vă veţi pocăi de toate păcatele voastre”²³. Pocăinţa este un dar preţios de la Tatăl nostru Ceresc, posibil prin sacrificiul Singurului Său Fiu Născut. Este procesul, pus la dispoziţie de Tatăl, prin care ne schimbăm sau ne transformăm gândurile, faptele şi propria fiinţă, astfel încât să devenim din ce în ce mai asemănători Salvatorului.²⁴ Nu este numai pentru păcate mai grave, ci este un proces zilnic de autoevaluare şi îmbunătăţire²⁵ care ne ajută să ne biruim păcatele, imperfecţiunile, slăbiciunile şi defectele.²⁶ Pocăinţa ne face să devenim „ucenici adevăraţi” ai lui Hristos, ceea ce ne umple de dragoste²⁷ şi ne alungă temerile.²⁸ Pocăinţa nu este doar un plan de rezervă pentru situaţia în care planul nostru de a trăi perfect eşuează.²⁹ Pocăinţa continuă este singura cale prin care putem avea bucurie de durată şi care ne poate ajuta să ne întoarcem să trăim alături de Tatăl nostru Ceresc.

Prin pocăinţă, devenim supuşi şi ascultători voinţei lui Dumnezeu. Însă, acest lucru nu este suficient. Recunoaşterea bunătăţii lui Dumnezeu şi a nimicniciei noastre³⁰, alături de cele mai mari eforturi de a ne comporta conform voinţei lui Dumnezeu³¹, invită harul în viaţa noastră³². Harul este un „ajutor sau tărie divină… dată prin milostenia şi dragostea lui [Isus Hristos… pentru ca noi să facem fapte bune, fapte pe care nu le-am putea face numai prin propriile puteri]”³³. Deoarece pocăinţa chiar înseamnă faptul de a deveni asemenea Salvatorului, ceea ce ne este imposibil prin propriile puteri, avem nevoie disperată de harul Salvatorului pentru a face schimbările necesare în vieţile noastre.

Pe măsură ce ne pocăim, înlocuim comportamentele, slăbiciunile, imperfecţiunile şi temerile noastre vechi şi nepotrivite cu alte crezuri şi comportamente care ne apropie de Salvator şi ne ajută să devenim ca El.

Al treilea, botezul şi împărtăşania. Profetul Mormon ne-a învăţat că „[primul rod al] pocăinţei [este] botezul”³⁴. Pentru a fi completă, pocăinţa trebuie să fie însoţită de rânduiala botezului înfăptuită de cineva care deţine autoritatea preoţiei lui Dumnezeu. Membrii Bisericii îşi reînnoiesc legămintele făcute la botez şi cu alte ocazii atunci când iau din împărtăşanie.³⁵

În cadrul rânduielilor botezului şi împărtăşaniei, facem legământul de a ţine poruncile Tatălui şi ale Fiului, de a ne aminti întotdeauna de Hristos şi de a fi dornici să luăm asupra noastră numele lui Hristos (sau lucrarea Sa şi însuşirile Sale³⁶).³⁷ În schimb, Salvatorul face legământul de a ne ierta sau achita de păcate³⁸ şi de a „revărsa Spiritul Său mai din plin asupra [noastră]”³⁹. Hristos promite, de asemenea, să ne pregătească pentru viaţa veşnică ajutându-ne să devenim ca El.⁴⁰

Douglas D. Holmes, primul consilier în Preşedinţia generală a Tinerilor Băieţi, a scris: „Rânduielile botezului şi împărtăşaniei simbolizează atât rezultatul final, cât şi procesul renaşterii spirituale. La botez, îngropăm omul vechi, carnal, şi ieşim din apă pentru a începe o viaţă nouă.⁴¹ La împărtăşanie, învăţăm că această schimbare este un proces treptat, [prin care], puţin câte puţin, săptămână după săptămână, suntem transformaţi pe măsură ce ne pocăim, facem legăminte şi, fiind din ce în ce mai binecuvântaţi de Spirit, [devenim ca Salvatorul]”⁴².

În doctrina lui Hristos, rânduielile şi legămintele sunt esenţiale. Puterea divinităţii se manifestă în viaţa noastră atunci când primim aceste rânduieli ale preoţiei fiind demni şi când ţinem legămintele asociate.⁴³ Vârstnicul D.Todd Christofferson a explicat că „această «putere a divinităţii» vine în persoana şi prin influenţa Duhului Sfânt”⁴⁴.

Al patrulea, darul Duhului Sfânt. După botez, ni se oferă darul Duhului Sfânt prin rânduiala confirmării.⁴⁵ Dacă îl primim, acest dar ne permite să avem însoţirea constantă a unui Dumnezeu⁴⁶ şi acces continuu la harul care vine, în mod firesc, odată cu influenţa Sa.

Ca însoţitor permanent, Duhul Sfânt ne dă mai multă putere sau tărie pentru a ne ţine legămintele.⁴⁷ De asemenea, El ne sfinţeşte⁴⁸, adică ne face „[liberi] de păcat, [puri], [curaţi] şi [sfinţi] prin ispăşirea lui Isus Hristos”⁴⁹. Procesul de sfinţire nu numai că ne curăţă, dar ne şi înzestrează cu darurile spirituale de care avem nevoie sau cu însuşirile divine ale Salvatorului⁵⁰ şi ne schimbă natura⁵¹, în aşa fel încât „nu mai avem înclinare să facem rău”⁵². De fiecare dată când Îl primim pe Duhul Sfânt în viaţa noastră prin credinţă, pocăinţă, rânduieli, slujire asemănătoare celei oferite de Hristos suntem schimbaţi până când, pas cu pas, puţin câte puţin, devenim ca Hristos.⁵³

Al cincilea, îndurarea până la sfârşit. Profetul Nefi ne-a învăţat că, după ce primim darul Duhului Sfânt, trebuie „[să îndurăm] până la sfârşit, urmând exemplul Fiului Dumnezeului [Celui] Viu”⁵⁴. Vârstnicul Dale G. Renlund a descris procesul îndurării până la sfârşit astfel: „Putem fi perfecţionaţi în mod repetat şi sporit… exercitându-ne credinţa în [Hristos], pocăindu-ne, luând din împărtăşanie pentru a ne reînnoi legămintele şi binecuvântările de la botez şi primindu-L pe Duhul Sfânt drept însoţitor permanent. Când facem aceste lucruri, devenim mai asemănători lui Hristos şi suntem capabili să îndurăm până la sfârşit”⁵⁵.

Cu alte cuvinte, primirea Duhului Sfânt şi schimbarea pe care această primire o produce în noi ne clădeşte mai mult credinţa. O credinţă mai mare duce la mai multă pocăinţă. Apoi, când ne sacrificăm inima şi păcatele în mod simbolic pe altarul împărtăşaniei, Îl primim pe Duhul Sfânt într-o măsură mai mare. A-L primi pe Duhul Sfânt într-o măsură mai mare ne ajută să înaintăm pe cărarea renaşterii. Pe măsură ce continuăm acest proces şi primim toate rânduielile şi legămintele Evangheliei necesare salvării, primim „har după har” până primim plenitudinea.⁵⁶

Dragi fraţi şi surori, când punem în practică doctrina lui Hristos în vieţile noastre, suntem binecuvântaţi atât temporal, cât şi spiritual, chiar şi în mijlocul încercărilor. În cele din urmă, reuşim să „[punem] mâna pe fiecare lucru bun”⁵⁷. Depun mărturie că acest proces a avut loc şi continuă să aibă loc în propria-mi viaţă, pas cu pas, puţin câte puţin.

Dar, mai important, trebuie să punem în practică doctrina lui Hristos în vieţile noastre, deoarece ea reprezintă singura cale care ne duce înapoi la Tatăl nostru Ceresc. Este singurul mod de a-L primi pe Salvator şi de a deveni fiii şi fiicele Sale.⁵⁸ De fapt, singurul mod în care putem fi mântuiţi de păcat şi în care putem progresa spiritual este acela de a pune în practică doctrina lui Hristos în vieţile noastre.⁵⁹ De altfel, apostolul Ioan ne-a învăţat că „oricine… nu rămâne în [doctrina] lui Hristos, n-are pe Dumnezeu”⁶⁰. Iar Isus Însuşi le-a spus celor doisprezece ucenici nefiţi că, dacă nu ne exercităm credinţa în Hristos, nu ne pocăim, nu suntem botezaţi şi nu îndurăm până la sfârşit, vom fi „[doborâţi] şi [aruncaţi] în foc, de unde [nu ne vom] mai putea întoarce”⁶¹.

Aşadar, cum putem pune mai bine în practică doctrina lui Hristos în vieţile noastre? Un mod ar fi acela de a face un efort conştient, în fiecare săptămână, de a ne pregăti pentru împărtăşanie, de a avea un timp pus deoparte pentru a ne ruga să ştim ce trebuie să îmbunătăţim. Atunci, putem aduce pe altarul împărtăşaniei un sacrificiu care constă din cel puţin un lucru care ne împiedică să fim ca Isus Hristos, implorând cu credinţă ajutor, cerând darurile spirituale necesare şi făcând legământ că vom fi mai buni în săptămâna care urmează.⁶² Când facem aceasta, Duhul Sfânt va fi mai prezent în viaţa noastră şi vom avea mai multă tărie să ne biruim imperfecţiunile.

Depun mărturie că Isus Hristos este Salvatorul lumii şi că numai prin numele Lui putem fi salvaţi.⁶³ Toate lucrurile bune ne sunt disponibile doar prin El.⁶⁴ Însă, pentru a „[pune] mâna pe fiecare lucru bun”⁶⁵, inclusiv viaţa veşnică, trebuie să punem în practică doctrina lui Hristos în mod continuu în vieţile noastre. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.