La cine să ne ducem?

Acum câţiva ani, am vizitat Ţara Sfântă împreună cu familia mea. Una dintre amintirile vii din acea călătorie a fost vizita pe care am făcut-o în camera de sus, presupusul loc din Ierusalim în care a avut loc cina cea de taină.

În timp ce ne aflam acolo, am citit familiei mele din Ioan 17, unde Isus Se roagă Tatălui Său pentru ucenicii Săi:

„Pentru ei Mă rog… ca ei să fie una, cum suntem şi Noi …

Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.

Ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi”¹.

Am fost profund emoţionat în timp ce citeam aceste cuvinte şi am început să mă rog în acel loc sacru să pot fi mereu unul cu familia mea şi cu Tatăl meu Ceresc şi cu Fiul Său.

Relaţiile noastre preţioase cu familiile, prietenii, Domnul şi Biserica Sa restaurată sunt printre lucrurile care contează cel mai mult în viaţă. Deoarece aceste relaţii sunt atât de importante, ele trebuie să fie preţuite, protejate şi îngrijite.

Una dintre relatările cele mai triste din scripturi a avut loc când „[multora dintre] ucenicii [Domnului]” le-a fost greu să accepte învăţăturile şi doctrina Sa şi „s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El”².

Când acei ucenici au plecat, Isus S-a întors către Cei Doisprezece şi a întrebat „Voi nu vreţi să vă duceţi?”³

Petru a răspuns:

„Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.

Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu”⁴.

În acel moment, în care alţii s-au concentrat pe ceea ce nu puteau accepta, apostolii au ales să se concentreze pe ceea ce au crezut şi ştiut, prin urmare, au rămas cu Hristos.

Mai târziu, în Ziua Cincizecimii, Cei Doisprezece au primit darul Duhului Sfânt. Au devenit îndrăzneţi în mărturia lor despre Hristos şi au început să înţeleagă mai pe deplin învăţăturile lui Isus.

Astăzi este la fel. Pentru unii, invitaţia lui Hristos de a crede şi a rămâne continuă să fie grea sau dificil de acceptat. Unor ucenici le este greu să înţeleagă o anumită procedură sau învăţătură a Bisericii. Alţii se îngrijorează cu privire la istoria noastră sau la imperfecţiunile unor membri şi conducători din trecut şi prezent. Iar altora le este dificil să trăiască în acord cu o religie care necesită sacrificiu. În cele din urmă, unii „[au obosit în] a face bine”⁵. Din aceste şi alte motive, unii membri ai Bisericii şovăiesc în credinţa lor, întrebându-se dacă poate ar trebui să-i urmeze pe cei care „s-au întors înapoi şi nu mai umblau” cu Isus.

Dacă unii dintre dumneavoastră se clatină în credinţa lor, adresez aceeaşi întrebare pe care a adresat-o Petru: „La cine să [vă duceţi]?” Dacă alegeţi să deveniţi inactivi sau să părăsiţi Biserica restaurată a lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, unde vă veţi duce? Ce veţi face? Hotărârea de a „nu mai [umbla]” cu membrii Bisericii şi conducătorii aleşi ai Domnului va avea un impact pe termen lung care nu poate fi mereu înţeles pe moment. Poate că există vreo doctrină, vreo procedură, vreun moment din istorie care sunt în dezacord cu credinţa dumneavoastră şi poate simţiţi să singurul mod de a scăpa de acea nelinişte sufletească este să „nu mai [umblaţi]” cu sfinţii. Dacă veţi trăi cât am trăit eu, veţi ajunge să înţelegeţi că, într-un fel, lucrurile se rezolvă de la sine. Un gând sau o revelaţie inspirate pot aduce mai multă lumină cu privire la o problemă. Reţineţi că restaurarea nu este un eveniment, ci continuă să se desfăşoare.

Nu renunţaţi niciodată la adevărurile măreţe revelate prin profetul Joseph Smith. Nu încetaţi niciodată să citiţi, să meditaţi la doctrina lui Hristos cuprinsă în Cartea lui Mormon şi să o puneţi în practică.

Nu încetaţi niciodată să-I acordaţi Domnului timp încercând în mod sincer să înţelegeţi ceea ce El a revelat. După cum a spus dragul meu prieten şi fost coleg, vârstnicul Neal A. Maxwell: „Nu trebuie să presupunem… că, deoarece un lucru este inexplicabil pentru noi, el este inexplicabil”⁶.

Aşadar, înainte de a lua acea hotărâre riscantă din punct de vedere spiritual, de a pleca, vă îndemn să vă opriţi şi să vă gândiţi cu grijă înainte să renunţaţi la ceea ce v-a făcut să aveţi în primul rând o mărturie despre Biserica lui Isus Hristos. Opriţi-vă şi gândiţi-vă la ceea ce aţi simţit aici şi de ce. Gândiţi-vă la momentele în care Duhul Sfânt v-a depus mărturie despre adevăruri eterne.

Unde vă veţi duce să găsiţi oameni care vă împărtăşesc credinţa în Părinţi Cereşti iubitori, reali, care ne învaţă cum să ne întoarcem în prezenţa Lor eternă?

Unde vă veţi duce să fiţi învăţaţi despre un Salvator care vă este cel mai bun prieten, care nu doar a suferit pentru păcatele dumneavoastră, ci care a suferit „dureri şi suferinţe şi ispite de toate felurile” astfel încât „inima Lui să fie inundată de milă, în ce priveşte trupul, ca El să ştie, în ce priveşte trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmităţile lor”⁷ inclusiv, cred eu, infirmitatea pierderii credinţei?

Unde vă veţi duce să învăţaţi mai multe despre planul Tatălui Ceresc pentru fericirea şi pacea noastră eterne, un plan care este plin de posibilităţi, învăţături şi îndrumări minunate pentru viaţa muritoare şi cea eternă? Amintiţi-vă că planul salvării oferă însemnătate, scop şi îndrumare vieţii muritoare.

Unde vă veţi duce să găsiţi o structură oganizaţională bisericească detaliată şi inspirată prin care sunteţi învăţaţi şi sprijiniţi de bărbaţi şi femei pe deplin angajaţi să-I slujească Domnului slujindu-vă pe dumneavoastră şi familia dumneavoastră?

Unde vă veţi duce să găsiţi profeţi şi apostoli în viaţă, care sunt chemaţi de Dumnezeu pentru a vă oferi o altă resursă cu sfaturi, înţelegere, alinare şi inspiraţie pentru provocările din zilele noastre?

Unde vă veţi duce să găsiţi oameni care trăiesc după un set de valori şi standarde prestabilite pe care le împărtăşiţi şi pe care doriţi să le transmiteţi mai departe copiilor şi nepoţilor dumneavoastră?

Şi unde vă veţi duce să trăţi bucuria care se simte prin rânduielile şi legămintele salvatoare din templu?

Fraţi şi surori, faptul de a accepta şi a trăi în acord cu Evanghelia lui Hristos poate fi dificil. Aşa a fost mereu şi aşa va fi tot timpul. Noi putem fi asemenea drumeţilor care urcă pe o cărare abruptă şi dificilă. Este firesc şi normal ca, din când în când, să ne oprim pe cărare să ne tragem suflarea, să ne reevaluăm direcţia în care mergem şi să ne ajustăm ritmul. Nu toată lumea trebuie să se oprească pe cărare, dar nu este nimic greşit să faceţi aceasta când circumstanţele dumneavoastră o cer. De fapt, poate fi un lucru pozitiv pentru cei care profită din plin de pe urma ocaziei de a-şi recăpăta energia bând din apa vie a Evangheliei lui Hristos.

Pericolul apare atunci când cineva alege să se depărteze de cărarea care duce la pomul vieţii.⁸ Uneori putem învăţa, studia şi cunoaşte, iar alteori trebuie să credem, să avem încredere şi să sperăm.

În final, fiecare dintre noi trebuie să răspundă la întrebarea Salvatorului: „Voi nu vreţi să vă duceţi?”⁹ Cu toţii trebuie să căutăm răspunsul la acea întrebare. Pentru unii, răspunsul este uşor; pentru alţii, este dificil. Nu pretind că ştiu de ce abilitatea de a crede este mai uşor de dobândit pentru unii decât pentru alţii. Sunt atât de recunoscător să ştiu că răspunsurile sunt mereu disponibile şi că, dacă le căutăm – dacă le căutăm cu intenţie adevărată şi ne rugăm cu toată dorinţa inimii – în cele din urmă, vom găsi răspunsuri la întrebările noastre pe măsură ce continuăm pe cărarea Evangheliei. În slujirea mea, am cunoscut persoane care s-au îndepărtat şi s-au întors după încercarea credinţei lor.

Speranţa mea sinceră este ca noi să invităm un număr din ce în ce mai mare de copii ai lui Dumnezeu să găsească şi să rămână pe cărarea Evangheliei, pentru ca şi ei să „ia din fructul care [este] vrednic de dorit mai presus decât orice alt fruct”¹⁰.

Rugămintea profundă a inimii mele este ca noi să-i îndemnăm, acceptăm, înţelegem şi iubim pe cei care au dificultăţi în ce priveşte credinţa lor. Nu trebuie să neglijăm niciodată pe vreunul dintre fraţii şi surorile noastre. Cu toţii ne aflăm în locuri diferite pe cărare şi trebuie să ne slujim unii altora în mod corespunzător.

Aşa cum ar trebui să ne deschidem braţele pentru a accepta nou-convertiţii, noi trebuie să-i acceptăm şi sprijinim pe cei care au întrebări şi care şovăiesc în credinţa lor.

Folosind o altă analogie cunoscută, mă rog ca oricine se gândeşte să părăsească „vechea corabie Sion”, la cârma căreia sunt Dumnezeu şi Hristos, să se oprească şi să se gândească cu grijă înainte să o facă.

Vă rog să fiţi încredinţaţi că, deşi asupra corabiei se vor abate furtuni şi vânturi puternice, Salvatorul este la bordul ei şi poate să certe furtuna poruncindu-i să se liniştească. Până atunci, trebuie să nu ne temem şi trebuie să avem credinţă de neclintit şi să ştim că „Îl ascultă chiar şi vântul şi marea”¹¹.

Fraţi şi surori, vă promit în numele Domnului că El nu-Şi va abandona niciodată Biserica şi că nu ne va abandona pe niciunul dintre noi. Reţineţi răspunsul lui Petru la întrebarea şi cuvintele Salvatorului:

„La cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.

Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu”¹².

Depun mărturie că „nu va exista niciun alt nume dat, precum şi niciun alt mijloc sau o altă cale prin care salvarea să poată veni pentru copiii oamenilor, ci numai prin şi în numele lui Hristos”¹³.

De asemenea, depun mărturie că Isus Hristos a chemat apostoli şi profeţi în zilele noastre şi a restaurat Biserica Sa, cu învăţături şi porunci, ca „refugiu împotriva furtunii şi împotriva mâniei” care vor veni cu siguranţă dacă oamenii de pe pământ nu se pocăiesc şi nu se întorc la El.¹⁴

Mai mult, depun mărturie că Domnul „cheamă pe… toţi să vină la El şi să ia parte la bunătatea Sa; şi El nu respinge pe nimeni dintre cei care vin la El, negri şi albi, sclavi şi liberi, bărbaţi şi femei… şi toţi sunt egali în faţa lui Dumnezeu”¹⁵.

Isus este Salvatorul şi Mântuitorul nostru, iar Evanghelia Sa restaurată ne va aduce în siguranţă înapoi în prezenţa Părinţilor noştri Cereşti dacă vom rămâne pe cărarea Evangheliei şi vom păşi pe urmele Sale. Depun mărturie despre aceasta în numele lui Isus Hristos, amin.