A încetat ziua miracolelor?

Cu un an în urmă, în timp ce îndeplineam o însărcinare în statul California, am mers împreună cu un președinte de țăruș să îi vizităm pe Clark și Holly Fales și familia lor acasă la ei. Mi s-a spus că, în viața lor, avusese loc, de curând, un miracol. Când am ajuns, Clark a făcut eforturi să stea în picioare și să ne întâmpine, deoarece purta un suport pentru spate, un suport pentru gât și suporturi pentru brațe.

Cu puțin mai mult de două luni în urmă, Clark, fiul său Ty și în jur de 30 alți tineri și conducători au pornit într-o activitate pentru cercetași, dorind să urce până la vârful de 4.322 m al Muntelui Shasta, unul dintre cele mai înalte piscuri din California. În cea de-a doua zi a traseului dificil, cei mai mulți dintre alpiniști au atins vârful – o realizare senzațională care fost posibilă datorită lunilor de pregătire.

Unul dintre primii oameni care a urcat până în vârf în acea zi a fost Clark. După o scurtă perioadă de odihnă lângă vârful muntelui, el s-a ridicat și a început să se plimbe. În timp ce mergea, s-a împiedicat și a căzut pe spate peste vârful unei stânci, în cădere liberă, aproximativ 12 metri și, apoi, a alunecat pe panta înghețată pe o distanță de încă 91 de metri. Uimitor, Clark a supraviețuit, dar era grav rănit și nu se putea mișca.

Miracolele pe care le-a trăit Clark în timpul acestui eveniment traumatic erau doar la început. Unii dintre primii care au ajuns la el, „s-a întâmplat” să fie un grup de excursioniști printre care erau ghizi de salvare montană și specialiști în urgențe medicale. Ei l-au tratat imediat pe Clark împotriva șocului și au asigurat echipamentul necesar pentru a-i menține căldura. De asemenea, „s-a întâmplat” ca acest grup să testeze un nou dispozitiv de comunicații și a trimis o solicitare urgentă de ajutor dintr-o zonă în care telefoanele mobile nu aveau semnal. Un mic elicopter a fost trimis imediat la Muntele Shasta de la o distanță de o oră. După două tentative periculoase și nereușite de a ateriza la o altitudine care punea la încercare limitele aparatului de zbor și luptându-se cu condițiile de vânt primejdios, pilotul a început a treia și ultima încercare. Când elicopterul s-a apropiat dintr-un unghi diferit, „s-a întâmplat” că vântul și-a schimbat direcția și aparatul de zbor a aterizat exact suficient timp ca grupul să-l strecoare pe Clark, rapid și provocându-i dureri, în zona din spatele scaunului pilotului.

Când Clark a fost evaluat la spital, testele au arătat că suferise fracturi multiple la gât, spate, coaste și încheieturile mâinilor și avea un plămân perforat și o mulțime de tăieturi și zgârieturi. „S-a întâmplat” ca un chirurg renumit, specializat în leziuni ale sistemului nervos să fie de gardă în acea zi; dânsul lucrează în acest spital doar de câteva ori pe an. Mai târziu, acest medic a declarat că nu a mai văzut pe cineva care să sufere atâtea vătămări la măduva spinării și arterele carotide și să supraviețuiască. Se aștepta ca fratele Clark nu numai să supraviețuiască, ci să se recupereze complet. Descriindu-se ca agnostic, chirurgul a spus despre cazul lui Clark că era împotriva a tot ce învățase din punct de vedere științific despre leziunile neurologice și nu putea fi descris decât ca un miracol.

Când Clark și Holly au terminat de relatat această povestire emoționantă, mi-a fost greu să vorbesc. Nu a fost doar datorită miracolelor evidente, ci datorită unuia mai mare. Am avut impresia profundă – o mărturie spirituală – că Holly și fiecare dintre cei cinci copii frumoși care stăteau în camera de zi, în jurul părinților lor aveau o asemenea credință încât ar fi acceptat consecințele acelei zile, oricare ar fi fost ele, și ar fi continuat să progreseze spiritual. Clark și Holly și cei doi copii ai lor mai mari, Ty și Porter, sunt astăzi cu noi în Centrul de conferințe.

Meditând asupra experienței trăite de familia Fales, m-am gândit mult la circumstanțele multor alți oameni. Cum rămâne cu nenumărații sfinți din zilele din urmă care sunt plini de credință, care au primit binecuvântări ale preoției, în numele cărora sunt oferite rugăciuni continuu, care își țin legămintele și care sunt plini de speranță, dar ale căror miracole nu se întâmplă niciodată? Cel puțin în modul în care înțeleg ei un miracol. Cel puțin în modul în care alții se pare că primesc miracole.

Cum rămâne cu cei care au suferințe profunde – fizice, mintale, emoționale – timp de ani, sau decenii, sau pentru întreaga lor viață muritoare? Cum rămâne cu cei care mor foarte tineri?

Cu doar două luni în urmă, două cupluri căsătorite care dețineau recomandări pentru templu, împreună cu trei copii misionari cu timp deplin și alți cinci copii între ei, au decolat într-un mic avion pentru un zbor scurt. Sunt sigur că s-au rugat pentru siguranța lor înainte de zbor și s-au rugat cu ardoare când avionul lor a avut probleme mecanice serioase înainte de prăbușire. Niciunul dintre ei nu a supraviețuit. Cum rămâne cu ei?

Au oamenii buni și cei dragi lor motiv să adreseze întrebarea pusă de Mormon: „A încetat ziua miracolelor?”¹.

Cunoașterea mea limitată nu poate explica de ce există uneori intervenție divină și alteori nu există. Dar, poate că nu înțelegem ce este un miracol.

Deseori, descriem un miracol ca faptul de a fi vindecat fără o explicație deplină din partea medicinei sau ca faptul de a evita un pericol catastrofal ținând seama de un îndemn clar. Totuși, definirea miracolului ca fiind „un eveniment favorabil înfăptuit prin putere divină pe care muritorii nu o înțeleg”² oferă o perspectivă extinsă în probleme de natură eternă. De asemenea, această definiție ne permite să reflectăm asupra rolului esențial pe care îl are credința în rețeta unui miracol.

Moroni ne-a învățat: „Nimeni, niciodată, nu a făcut nici un miracol decât după credința lui”³. Amon a proclamat: „Dumnezeu a oferit o posibilitate ca omul, prin credință, să poată face mari minuni”⁴. Domnul i-a revelat lui Joseph Smith: „Pentru că Eu sunt Dumnezeu… şi Eu voi arăta miracole… către toţi care cred în numele Meu”⁵.

Împăratul Nebucadnețar a cerut ca Șadrac, Meșac și Abed-Nego să se închine înaintea chipului de aur pe care el îl crease ca să fie dumnezeu, amenințându-i: „Dacă nu vă veți închina lui, veți fi aruncați… în mijlocul unui cuptor aprins”. Apoi, i-a luat în derâdere spunând: „Care este dumnezeul acela, care vă va scoate din mâna mea?”⁶.

Acești trei ucenici devotați au spus: „Iată, Dumnezeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins… Și chiar de nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi”⁷.

Ei au avut încredere deplină că Dumnezeu putea să-i salveze, „și chiar de nu”, ei au avut credință desăvârșită în planul Său.

În mod similar, vârstnicul David A. Bednar a întrebat odată un tânăr care ceruse o binecuvântare a preoției: „Dacă este voia Tatălui nostru Ceresc ca tu să treci prin moarte în tinerețea ta și să mergi în lumea spiritelor să îţi continui slujirea, ai credinţa de a te supune voinţei Lui şi de a nu fi vindecat?”⁸. Avem noi credința „de a nu fi [vindecați]” de suferințele noastre pământești, astfel încât să putem fi vindecați etern?

Întrebarea vitală asupra căreia trebuie să medităm este: „Unde situăm credința noastră?”. Este credința noastră concentrată doar asupra dorinței de a fi ușurați de durere și suferință sau este ferm concentrată asupra lui Dumnezeu Tatăl și asupra planului Său sfânt, asupra lui Isus Hristosul și asupra ispășirii Sale? Credința în Tatăl și Fiul ne permite să înțelegem și să acceptăm voința Lor pe măsură ce ne pregătim pentru eternitate.

Astăzi, depun mărturie despre miracole. A fi un copil al lui Dumnezeu este un miracol.⁹ A primi un trup după chipul și asemănarea Lui este un miracol.¹⁰ Dăruirea unui Salvator este un miracol.¹¹ Ispășirea lui Isus Hristos este un miracol.¹² Posibilitatea de a avea viață eternă este un miracol.¹³

Cu toate că este bine să ne rugăm și să lucrăm pentru protecție fizică și vindecare în cursul existenței noastre muritoare, concentrarea noastră supremă trebuie să fie asupra miracolelor spirituale, care sunt disponibile tuturor copiilor lui Dumnezeu. Indiferent de etnia noastră, indiferent de naționalitatea noastră, indiferent ce am făcut, cu condiția să ne pocăim, indiferent ce ni s-a făcut – noi, toți, avem acces egal la aceste miracole. Noi suntem un miracol viu și ne așteaptă mai multe miracole. În numele lui Isus Hristos, amin.