Domnul conduce Biserica Sa

Dragii mei frați care dețineți preoția lui Dumnezeu, în această seară doresc să vorbesc despre minunatul mod prin care Domnul conduce împărăția Sa pe pământ. Cunoașteți deja principiile de bază. Mă rog ca Duhul Sfânt să vi le confirme.

Primul, Isus Hristos este capul Bisericii în întreaga lume.

Al doilea, El conduce Biserica Sa astăzi vorbind cu bărbați, care sunt chemați în calitate de profeți și El face aceasta prin revelație.

Al treilea, El a dat revelații profeților Săi cu mult timp în urmă, încă face acest lucru și va continua să-l facă.

Al patrulea, El dă revelație, prin care confirmă veridicitatea lucrurilor, celor care slujesc sub conducerea profeților Săi.

Din aceste principii de bază, recunoaștem că această conducere exercitată de Domnul asupra Bisericii Sale necesită credință mare și neclintită din partea tuturor celor care Îi slujesc pe pământ.

De exemplu, este nevoie de credință să credem că Domnul înviat veghează asupra detaliilor zilnice privind împărăția Sa. Este nevoie de credință să credem că El cheamă oameni imperfecți în poziții cheie. Este nevoie de credință să credem că El îi cunoaște perfect pe oamenii pe care îi cheamă, atât capacitățile, cât și potențialul lor și, prin urmare, El nu face greșeli în chemările pe care le face.

Aceasta poate să facă pe unii din auditoriu să zâmbească sau să dea din cap în semn de îndoială – atât pe cei care cred că propria chemare de a sluji a fost o greșeală, cât și pe cei care se gândesc la unii pe care îi cunosc și care li se par nepotriviți în chemările lor în împărăția Domnului. Sfatul meu pentru ambele grupuri este să se abțină de la astfel de judecăți până când vor putea vedea mai bine ceea ce Domnul vede. În schimb, judecata pe care trebuie s-o faceți este că dumneavoastră aveți capacitatea de a primi revelație și de a acționa, fără teamă, potrivit ei.

Este nevoie de credință să puteți face astfel. Este nevoie de o credință și mai mare să credeți că Domnul a chemat oameni imperfecți ca slujitori care să vă conducă. Scopul meu, în această seară, este să vă clădesc credința că Dumnezeu vă îndrumă în slujirea pe care o faceți pentru El. Și, mai important, speranța mea este să vă clădesc credința că Domnul îi inspiră pe cei imperfecți pe care El i-a chemat în calitate de conducători ai dumneavoastră.

La început, v-ați putea gândi că o astfel de credință nu este importantă pentru succesul Bisericii și împărăției Domnului. Totuși, vă puteți da seama – indiferent unde sunteți în linia slujirii din cadrul preoției, începând cu profetul Domnului și până la un nou deținător al Preoției aaronice – că acea credință este esențială.

Să începem cu ce înseamnă credința pentru președintele cvorumului învățătorilor sau președintele cvorumului diaconilor. Este important ca el să aibă credința că Domnul Însuși l-a chemat, cunoscând slăbiciunile și punctele forte ale acelui învățător. El trebuie să aibă credința că bărbatul care i-a oferit chemarea a primit revelație prin Spiritul lui Dumnezeu. Consilierii lui și membrii cvorumului său au nevoie de aceeași credință pentru a-l urma cu încredere neînfricată.

Am văzut o asemenea încredere când, într-o duminică dimineață, un băiat stătea alături de președinția cvorumului său de diaconi. El a fost chemat ca noul lor secretar. Membrii acelei tinere președinții s-au sfătuit împreună. Ei au vorbit despre mai multe modalități prin care să poată îndeplini cerința episcopului de a aduce un băiat mai puțin activ înapoi în Biserică. După rugăciune și discuție, l-au desemnat pe secretar să meargă la casa unui băiat care nu participase niciodată la vreo adunare și să-l invite.

Secretarul nu-l cunoștea pe băiat, dar știa că unul dintre părinții lui era mai puțin activ și celălalt nu era membru și nu era prietenos. Secretarul s-a simțit neliniștit, dar nu i-a fost teamă. El știa că profetul lui Dumnezeu le-a cerut deținătorilor preoției să aducă înapoi oaia pierdută. Și a auzit rugăciunea membrilor președinției sale. I-a auzit când au căzut de acord cu privire la numele băiatului care avea să fie salvat și la numele său.

M-am uitat când secretarul mergea pe stradă spre casa băiatului mai puțin activ. Mergea încet, ca și cum se îndrepta spre un mare pericol. Dar, după jumătate de oră, s-a întors împreună cu acel băiat, zâmbind fericiți. Nu sunt sigur că știa atunci, dar s-a dus având credința că el era în slujba Domnului. Acea credință a rămas cu el și a crescut de-a lungul anilor în care a fost misionar, tată, conducător al tinerilor băieți și episcop.

Să vorbim despre ce înseamnă o astfel de credință pentru un episcop. Uneori, episcopul este chemat să le slujească oamenilor care îl cunosc bine. Membrii episcopiei cunosc câte ceva despre slăbiciunile sale ca om și despre punctele sale spirituale forte și știu că alții din episcopie ar fi putut fi chemați – alții care par mai bine educați, mai experimentați, mai plăcuți sau chiar mai arătoși.

Acești membri trebuie să știe că acea chemare de a sluji în calitate de episcop a venit, prin revelație, de la Domnul. Fără credința lor, episcopului, care a fost chemat de Dumnezeu, îi va fi greu să primească revelația de care are nevoie pentru a-i ajuta. Nu va reuși fără credința membrilor care îl susțin.

Din fericire, opusul este, de asemenea, adevărat. Gândiți-vă la regele Beniamin, slujitorul Domnului, care și-a condus oamenii la pocăință. Inima oamenilor a fost înmuiată de credința lor că el a fost chemat de Dumnezeu, în pofida slăbiciunilor sale omenești, și că ale sale cuvinte au venit de la Dumnezeu. Vă aduceți aminte ce au spus oamenii: „Da, noi credem toate cuvintele pe care ni le-ai spus către noi… știm că ele sunt sigure și adevărate datorită Spiritului Domnului cel Atotputernic, care a lucrat o schimbare mare în noi sau în inimile noastre, pentru că noi nu mai avem înclinare să facem rău, ci să facem bine neîncetat” (Mosia 5:2).

Ca un conducător să aibă succes în lucrarea Domnului, încrederea oamenilor că el este chemat de Dumnezeu trebuie să fie mai puternică decât faptul că-i observă infirmitățile și slăbiciunile din viața muritoare. Vă amintiți modul în care regele Beniamin a explicat rolul său de conducător:

„Eu nu v-am poruncit să veniți aici ca să vă temeți de mine sau ca să credeți că eu, prin mine însumi, sunt mai presus decât un muritor.

Eu sunt la fel ca și voi, supus la tot felul de slăbiciuni la trup și la minte; și totuși, am fost ales de către acest popor și uns de către tatăl meu și mi s-a permis de către mâna Domnului să fiu conducător și rege peste acest popor; și am fost păstrat și apărat de către puterea Lui fără asemănare, ca să vă slujesc cu toată puterea, mintea și tăria pe care Domnul mi le-a dat” (Mosia 2:10-11).

Conducătorul dumneavoastră în Biserica Domnului poate să vă pară slab și uman sau poate să vă pară puternic și inspirat. Adevărul este că fiecare conducător este un amestec al acestor trăsături și al altora. Ceea ce îi ajută pe slujitorii Domnului care sunt chemați să ne conducă este faptul de a-i putea vedea așa cum i-a văzut Domnul când i-a chemat.

Domnul îi vede pe slujitorii Săi în mod perfect. El le vede potențialul și viitorul. Și El știe cum le poate fi schimbată firea. El știe, de asemenea, cum se pot schimba prin experiențele lor cu oamenii pe care îi vor conduce.

Poate că ați avut parte de experiența de a fi întăriți de oamenii cărora ați fost chemați să le slujiți. Odată, am fost chemat să fiu episcop al unor tineri adulți necăsătoriți. Nu sunt sigur dacă scopurile Domnului au fost mai multe despre ce schimbări Îl puteam ajuta să facă în ei sau despre schimbările pe care El știa că ei le puteau face în mine.

Într-o măsură pe care nu o înțeleg, cei mai mulți dintre acei tineri din acea episcopie au acționat ca și cum fusesem chemat de Dumnezeu special pentru ei. Ei mi-au văzut slăbiciunile, dar le-au trecut cu vederea.

Îmi aduc aminte de un tânăr care mi-a cerut sfatul cu privire la opțiunile sale legate de educație. El era student în primul an la o universitate foarte bună. La o săptămână după ce am oferit sfatul, a stabilit o întâlnire cu mine.

Când a intrat în birou, m-a surprins cu întrebarea: „Stimate episcop, am putea să ne rugăm înainte să vorbim? Și am putea îngenuchea? Și aș putea să spun eu rugăciunea?”.

Cerințele lui m-au surprins. Însă rugăciunea lui m-a surprins și mai mult. În rugăciunea lui, a spus: „Tată Ceresc, Tu știi că episcopul Eyring m-a sfătuit săptămâna trecută și nu a funcționat. Te rog inspiră-l să știe ce trebuie să fac acum”.

Poate că zâmbiți, dar eu nu am făcut-o. El, deja, știa ceea ce Domnul dorea să facă. Însă, a cinstit oficiul de episcop din Biserica Domnului și, probabil, dorea să am ocazia să dobândesc mai multă încredere în a primi revelație în cadrul acelei chemări.

A funcționat! De îndată ce ne-am ridicat și ne-am așezat, am primit revelația. I-am spus ce am simțit că dorea Domnul ca el să facă. El avea doar 18 ani la acea vreme, însă era matur spiritual.

El știa deja că nu trebuia să meargă la episcop cu o asemenea problemă. Dar a învățat să-l susțină pe slujitorul Domnului chiar și în slăbiciunile sale din viața muritoare. La un moment dat, el a ajuns președinte de țăruș. El a învățat lecția pe care am deprins-o împreună: dacă ai credință că Domnul conduce Biserica Sa prin revelație dată acelor slujitori imperfecți pe care îi cheamă, Domnul va deschide zăgazurile cerului atât pentru ei, cât și pentru tine.

Din acea experiență, am învățat că credința oamenilor cărora le slujim, uneori mai mult decât credința noastră, ne aduce revelație în slujirea Domnului.

A mai existat o lecție pentru mine. Dacă acel băiat m-ar fi judecat pentru eșecul meu de a-i oferi un sfat bun prima dată, el nu ar mai fi venit niciodată să-mi ceară un alt sfat. Astfel, alegând să nu mă judece, el a primit confirmarea pe care a dorit-o.

Încă o lecție din acea experiență care mi-a fost foarte utilă. Din câte știu, el nu a spus niciodată nimănui din episcopie că nu i-am dat un sfat bun prima dată. Dacă ar fi făcut-o, poate că ar fi micșorat credința altora din episcopie de a avea încredere în inspirația episcopului.

Eu încerc să nu-i judec pe slujitorii Domnului sau să vorbesc despre slăbiciunile lor aparente. Și încerc să-i învăț acest lucru pe copiii mei, prin exemplu. Președintele James E. Faust a împărtășit un crez pe care încerc să-l pun în practică. Doresc să vi-l împărtășesc:

„Noi trebuie… să-i sprijinim și să-i susținem pe conducătorii noștri locali, pentru că… ei au fost «chemați și aleși». Fiecare membru al acestei Biserici poate primi sfat de la un episcop sau un președinte de ramură, un președinte de țăruș sau un președinte de misiune și de la președintele Bisericii și cei care slujesc alături de el. Niciunul dintre acești frați nu a cerut să primească chemarea respectivă. Niciunul nu este perfect. Totuși, ei sunt slujitorii Domnului, chemați de El prin intermediul celor care au dreptul la inspirație. Cei chemați, susținuți și puși deoparte sunt îndreptățiți să beneficieze de sprijinul și susținerea noastră…

Lipsa de respect față de conducătorii ecleziastici i-a făcut pe mulți să aibă parte de slăbiciune spirituală și decădere. Trebuie să trecem cu vederea presupusele imperfecțiuni, greșeli sau neajunsuri ale oamenilor chemați să prezideze asupra noastră și să susținem oficiul pe care îl dețin” („Chemat și ales”, Liahona, nov. 2005, p. 54-55).

Acel sfat îi binecuvântează pe slujitorii lui Dumnezeu în toate privințele.

În perioada de la început a Bisericii Domnului, conducători apropiați ai profetului Joseph Smith au început să vorbească despre slăbiciunile lui. În pofida lucrurilor pe care le-au văzut și le știau cu privire la relația lui cu Domnul, spiritul lor critic și invidia lor s-au răspândit ca molima. Unul dintre Cei Doisprezece ne-a oferit tuturor standardul de credință și de loialitate pe care trebuie să-l avem dacă dorim să slujim în împărăția Domnului.

Iată raportul: „Mai mulți vârstnici au convocat o adunare în templu pentru toți cei care l-au considerat pe Joseph Smith un profet decăzut. Au intenționat să-l desemneze pe David Whitmer ca nou conducător al Bisericii… După ce a ascultat acuzațiile aduse profetului, Brigham [Young] s-a ridicat și a depus mărturie: «Joseph este profet, și eu știu aceasta, iar ei pot să-l critice aspru și să-l defăimeze cât vor; ei nu pot să distrugă chemarea de profet al lui Dumnezeu, ei pot doar să-și distrugă autoritatea, să taie firul care îi leagă de profet și de Dumnezeu și să se cufunde în iad»” (Church History in the Fulness of Times Student Manual [manual al Sistemului Educațional al Bisericii, 2003], a doua ediție, p. 174; vezi, de asemenea Teachings of Presidents of the Church: Brigham Young [1997], p. 79).

Există un fir care ne leagă de Domnul în slujirea noastră. Începe de unde suntem chemați să slujim în împărăție, trece pe la cei care sunt chemați să prezideze asupra noastră în cadrul preoției și pe la profet, care este legat de Domnul. Avem nevoie de credință și umilință pentru a sluji acolo unde suntem chemați, pentru a avea încredere că Domnul ne-a chemat și i-a chemat pe cei care prezidează asupra noastră și pentru a-i susține cu toată credința.

Vor exista perioade, așa cum a fost în perioada Kirtland, când vom avea nevoie de credința și integritatea pe care le-a avut Brigham Young pentru a sluji în chemarea pe care ne-a dat-o Domnul, pentru a fi loiali profetului Său și conducătorilor pe care El i-a chemat.

Vă depun mărturia mea solemnă și, totodată, plină de bucurie că Domnul Isus Hristos este la cârmă. El conduce Biserica Sa și îi conduce pe slujitorii Săi. Depun mărturie că Thomas S. Monson este singurul bărbat care deține și exercită toate cheile preoției sfinte pe pământ acum. Mă rog să fie binecuvântați toți slujitorii umili care slujesc cu toată inima și atât de bine în Biserica restaurată a lui Isus Hristos, pe care El personal o conduce. Depun mărturie că Joseph Smith I-a văzut pe Dumnezeu Tatăl și pe Isus Hristos. Ei i-au vorbit. Cheile preoției au fost restaurate pentru binecuvântarea tuturor copiilor Tatălui Ceresc. Avem misiunea și ni s-a acordat încrederea de a sluji acolo unde ne aflăm în cauza Domnului. În numele lui Isus Hristos, amin.