Biserica este reprezentată de oameni

În timp ce ne pregăteam pentru construirea minunatului Templu Paris, Franța, am avut o experiență pe care nu o voi uita niciodată. În anul 2010, când locul pentru templu a fost găsit, primarul orașului a cerut să aibă o întâlnire cu noi pentru a afla mai multe despre Biserica noastră. Această adunare era un pas hotărâtor pentru obținerea autorizației de construcție. Am pregătit cu deosebită grijă o prezentare care includea mai multe fotografii impresionante ale templelor sfinților din zilele din urmă. Speram din toată inima că frumusețea lor arhitecturală avea să-l convingă pe primar să sprijine proiectul nostru.

Spre surpriza mea, primarul ne-a spus că, decât să examineze prezentarea noastră, dânsul și echipa dânsului preferau să efectueze propria lor cercetare pentru a afla ce fel de oameni suntem. Luna următoare, am fost invitați înapoi pentru a asculta raportul dat de o consilieră de la primărie care, de asemenea, s-a întâmplat să fie profesoară de istoria religiei. Ea a spus: „Mai presus decât orice, noi am vrut să înțelegem cine sunt membrii Bisericii dumneavoastră. În primul rând, am participat la una dintre adunările dumneavoastră de împărtășanie. Am stat în spatele capelei și am observat cu atenție oamenii din congregație și ceea ce făceau ei. Apoi, ne-am întâlnit cu vecinii dumneavoastră – cei care locuiesc în apropierea centrului de țăruș – și i-am întrebat ce fel de oameni sunteți dumneavoastră, mormonii”.

„Deci, care sunt concluziile dumneavoastră?” Am întrebat, având un oarecare sentiment de neliniște. Dânsa a răspuns: „Am descoperit că, dintre toate bisericile pe care le cunoaștem, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este cea mai aproape de Biserica originală a lui Isus Hristos”. Era aproape să obiectez și să spun, „Nu este complet adevărat! Nu este biserica cea mai apropiată, ea este Biserica lui Isus Hristos – aceeași Biserică, adevărata Biserică!” Dar m-am abținut și, în schimb, am spus, în gând, o rugăciune de recunoștință. Apoi, primarul ne-a anunțat că, bazându-se pe ce au aflat, dânsul și echipa dânsului nu aveau obiecțiuni cu privire la construirea unui templu în comunitatea lor.

Astăzi, când mă gândesc la acea experiență miraculoasă, sunt recunoscător înțelepciunii și spiritului de discernământ de care a dat dovadă primarul. Dânsul știa că unul dintre cei mai importanți factori pentru a înțelege Biserica nu este acela de a o aprecia prin aspectul exterior al clădirilor ei sau prin faptul că este o instituție bine organizată, ci prin milioanele de membri credincioși, care se străduiesc în fiecare zi să urmeze exemplul lui Isus Hristos.

Definiția Bisericii se poate baza pe un fragment din Cartea lui Mormon care spune: „Şi ei (adică ucenicii Domnului) care au fost botezați în numele lui Isus au fost numiți Biserica lui Hristos”¹.

Cu alte cuvinte, Biserica este reprezentată de oameni. Este vorba despre dumneavoastră, ucenicii Domnului – cei care Îl iubesc și Îl urmează și care au luat asupra lor numele Său prin legământ.

Președintele Russel M. Nelson, odată, a făcut o comparație între Biserică și un automobil frumos. Nouă, tuturor, ne place când mașina noastră este curată și strălucitoare. Dar, evident, scopul mașinii nu este să fie o mașinărie atractivă; scopul ei este să-i transporte pe oamenii din mașină.² În același mod, noi, ca membri ai Bisericii, apreciem faptul că avem locuri frumoase de preaslăvire curate și bine întreținute și, de asemenea, ne bucurăm să avem programe care funcționează bine. Dar acestea sunt doar sisteme de sprijin. Singurul nostru țel este de a invita pe fiecare fiu și fiică a lui Dumnezeu să vină la Hristos și de a-i îndruma pe cărarea legământului. Nimic nu este mai important. În munca noastră este vorba de oameni și legăminte.

Nu este minunat că numele dat prin revelație Bisericii restaurate unește două elemente care sunt cele mai importante în fiecare legământ al Evangheliei? Primul este numele Isus Hristos. El este conducătorul ei și ispășirea și legămintele Sale purificatoare sunt singura cale care duce la salvare și exaltare. Al doilea nume se referă la noi: sfinții, sau cu alte cuvinte, martorii și ucenicii Săi.

Am învățat importanța faptului de a ne concentra asupra oamenilor când am slujit ca președinte de țăruș în Franța. La începutul slujirii mele, m-am gândit la unele țeluri foarte ambițioase pentru țărușul meu: crearea de noi episcopii, clădirea de noi case de întruniri și chiar construirea unui templu în zona noastră. Când am fost eliberat din chemare, șase ani mai târziu, niciunul dintre aceste obiective nu fusese îndeplinit. Acest lucru ar fi putut fi perceput ca un complet eșec, cu excepția faptului că de-a lungul celor șase ani, obiectivele mele deveniseră cu totul diferite.

În timp ce stăteam pe podium, în ziua eliberării mele, am fost copleșit de un sentiment profund de recunoștință și împlinire. Am privit fețele sutelor de membri care erau prezenți. Puteam să-mi amintesc o experiență spirituală avută, în legătură cu fiecare dintre ei.

Erau frați și surori care intraseră în apele botezului, erau cei pentru care semnasem prima lor recomandare astfel încât au putut să primească rânduielile sacre în templu și acei tineri și cupluri pe care i-am pus deoparte ca misionari cu timp deplin sau pe care i-am eliberat din slujire. Erau mulți alții cărora le-am slujit în timp ce-au trecut prin încercări și adversități în viața lor. Simțeam o dragoste frățească pentru fiecare dintre ei. Am găsit bucurie pură slujindu-le și m-am bucurat de loialitatea și credința lor în Salvator care au crescut.

Președintele M. Russell Ballard ne-a învățat: „Cel mai important lucru cu privire la responsabilitățile noastre în Biserică nu îl constituie statisticile raportate sau adunările desfășurate, ci faptul dacă fiecare persoană – căreia i s-a slujit individual așa cum a făcut Salvatorul – a fost înălțată și încurajată și, în cele din urmă, schimbată”³.

Dragii mei frați și dragile mele surori, încercăm noi în mod susținut să trăim respectând principiile Evangheliei sau suntem ocupați doar de îndeplinirea sarcinilor în Biserică? Cheia este aceea de a urma exemplul Salvatorului în toate lucrurile. Dacă facem așa, ne vom concentra în mod natural pe salvarea oamenilor și nu pe îndeplinirea sarcinilor și implementarea programelor.

V-ați întrebat vreodată cum ar fi dacă Salvatorul ar vizita episcopia sau ramura dumneavoastră duminica următoare? Ce ar face El? Și-ar face El griji pentru a ști dacă mijloacele vizuale sunt destul de bune sau dacă scaunele sunt aranjate în ordine în clasă? Sau ar găsi El pe cineva pe care să-l iubească, să-l învețe și să-l binecuvânteze? Probabil ar căuta un membru nou sau prieten căruia să-i ureze bun venit, un frate bolnav sau o soră care are nevoie de alinare sau o persoană tânără care are îndoieli și are nevoie să fie înălțată și încurajată.

Ce clase ar vizita Isus? Nu aș fi surprins dacă El ar vizita în primul rând Societatea Primară. Probabil ar îngenunchea și ar vorbi cu ei privindu-i în ochi. El le-ar exprima dragostea Sa, le-ar spune povești, i-ar felicita pentru desenele lor și le-ar mărturisi despre Tatăl Său din Cer. Atitudinea Sa ar fi simplă, sinceră, fără falsitate. Putem să facem și noi la fel?

Vă promit că, în timp ce vă străduiți să faceți ceea ce dorește Domnul să faceți, nimic nu va fi mai important decât să întâlniți acele persoane pe care le puteți ajuta și binecuvânta. La Biserică vă veți concentra să-i învățați pe oameni și să le influențați inima. Preocuparea dumneavoastră va fi de a încuraja o experiență spirituală, și nu de a organiza o zi perfectă, de a le sluji membrilor, și nu de a bifa căsuța pentru numărul de vizite pe care le-ați făcut. Nu va fi vorba de dumneavoastră, ci despre cei pe care îi numim frații noștri și surorile noastre.

Uneori, vorbim despre a merge la Biserică. Dar Biserica este mai mult decât o clădire sau un loc anume. Ea este la fel de reală și vie în cele mai umile clădiri din cele mai îndepărtate zone ale lumii, cum este aici în sediul central al Bisericii în orașul Salt Lake. Domnul Însuși ne-a spus: „Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor”⁴.

Putem crea aceeași atmosferă ca în Biserică oriunde mergem: la locul de muncă, la școală, în vacanță și, în special, în căminele noastre. Prezența și influența noastră pot fi suficiente pentru a face din orice loc în care se întâmplă să fim, un loc sfânt.

Mi-amintesc o conversație avută cu un prieten care nu este membru al Bisericii noastre. El a fost surprins să audă că orice bărbat demn din Biserica noastră putea primi preoția. A întrebat: „Dar câți deținători ai preoției aveți în episcopia voastră?”.

I-am răspuns: „Între 30 și 40”.

Surprins, a continuat: „În congregația mea, noi avem doar un preot. De ce aveți nevoie de atât de mulți preoți duminica dimineața?”.

Intrigat de întrebarea lui, m-am simțit inspirat să-i răspund: „Sunt de acord cu tine. Nu cred că avem nevoie de atât de mulți deținători ai preoției, duminica, la Biserică. Dar, avem nevoie de un deținător al preoției în fiecare cămin. Și în căminele în care nu există un deținător al preoției, alți deținători ai preoției sunt chemați să protejeze acea familie și să îi slujească”.

Noi nu avem o Biserică la care participăm doar duminica. Preaslăvirea noastră continuă în fiecare zi a săptămânii, oriunde suntem și indiferent ce facem. Căminele noastre sunt, în special, „principalele sanctuare ale credinței noastre”⁵. Căminele noastre sunt, de cele mai multe ori, locul în care ne rugăm, binecuvântăm, studiem, predicăm cuvântul lui Dumnezeu și slujim cu dragoste pură. Din experiență personală, pot depune următoarea mărturie despre căminele noastre: ele sunt locuri sfinte în care Spiritul poate fi găsit – tot atât de mult ca în locurile noastre oficiale de preaslăvire și, uneori, chiar mai mult.

Depun mărturie că această Biserică este Biserica lui Isus Hristos. Tăria și vitalitatea ei vin din acțiunile zilnice ale milioanelor de ucenici ai Săi care se străduiesc în fiecare zi să-I urmeze exemplul suprem având grijă de alții. Hristos trăiește și El conduce această Biserică. Președintele Russel M. Nelson este profetul ales de El să ne conducă și să ne îndrume în zilele noastre. Depun mărturie despre aceste lucruri, în numele lui Isus Hristos, amin.