Blând și cu inima smerită

În Noul Testament, învățăm despre un tânăr bogat care L-a întrebat pe Isus: „Învățătorule, ce bine să fac, ca să am viața veșnică?”². În primul rând, Salvatorul l-a îndemnat să țină poruncile. Apoi, Învățătorul i-a adresat tânărului mai multe cerințe adaptate la nevoile și circumstanțele lui.

„«Dacă vrei să fii desăvârșit», i-a zis Isus, «du-te de vinde ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer! Apoi vino, și urmează-Mă».

Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentru că avea multe avuții”³.

Comparați reacția tânărului bogat cu experiența lui Amulec, așa cum este descrisă în Cartea lui Mormon. Amulec era un bărbat harnic și prosper și avea multe rude și mulți prieteni.⁴ El s-a descris ca fiind un om care fusese chemat de multe ori, dar care nu voise să audă; un om care cunoștea lucrurile lui Dumnezeu, dar care nu voise să le știe.⁵ Deși era, în general, un om bun, Amulec a fost distras de preocupări lumești, la fel ca tânărul bogat descris în Noul Testament.

Deși inițial își împietrise inima, Amulec s-a supus glasului îngerului, l-a primit pe profetul Alma în casa lui și l-a hrănit. A fost trezit din punct de vedere spiritual în timpul vizitei lui Alma și a fost chemat să predice Evanghelia. Atunci, Amulec și-a părăsit „tot aurul său și argintul său și lucrurile sale prețioase… pentru cuvântul lui Dumnezeu… [și] a fost respins de către aceia care odată fuseseră prietenii săi”⁶.

Care credeți că a fost motivul pentru care reacția lui Amulec a fost diferită de cea a tânărului bogat?

Într-o perioadă primejdioasă de război descrisă în Cartea lui Mormon, între Moroni – căpitanul armatei nefite – și Pahoran – judecătorul-șef și guvernatorul ținutului – a avut loc o corespondență. Moroni, a cărui armată suferea din lipsa sprijinului corespunzător din partea guvernului, i-a scris lui Pahoran „într-un fel de condamnare”⁷ și i-a acuzat – pe el și pe ceilalți conducători – de nepăsare, lenevie, neglijență și i-a numit chiar trădători.⁸

Pahoran ar fi putut foarte ușor să îl deteste pe Moroni din cauza acuzațiilor sale nedrepte, dar a ales să nu o facă. El a răspuns cu compasiune și a descris o răzvrătire împotriva guvernului despre care Moroni nu știa. Și, apoi, Pahoran a declarat:

„Iată, îți spun ție, Moroni, că nu mă bucur de suferințele tale mari, da, și aceasta îmi întristează sufletul…

În epistola ta, m-ai criticat pe mine, dar aceasta nu are nici o importanță; eu nu sunt mânios, ci mă bucur de mărinimia inimii tale”⁹.

Care credeți că este motivul pentru care Pahoran a oferit un răspuns atât de temperat la acuzațiile lui Moroni?

Acum șase luni, în cadrul conferinței generale, președintele Russell M. Nelson a descris răspunsul său la invitația președintelui Thomas S. Monson de a studia, a cugeta și a pune în practică adevărurile cuprinse în Cartea lui Mormon. Dumnealui a spus: „Am încercat să urmez sfatul dânsului. Printre alte lucruri, am făcut liste despre ce este Cartea lui Mormon, ceea ce afirmă, ceea ce respinge, ceea ce împlinește, ceea ce clarifică și ceea ce revelează. Examinând Cartea lui Mormon astfel, a fost un exercițiu din care am învățat multe și am fost inspirat! Vă recomand tuturor să faceți acest lucru”¹⁰.

Președintele Henry B. Eyring, a subliniat, de asemenea, importanța pe care a avut-o în viața sa îndemnul președintelui Monson. Dumnealui a spus:

„Am citit în fiecare zi din Cartea lui Mormon, timp de mai bine de 50 de ani. Pentru că am făcut acest lucru, puteam, în mod rezonabil, să mă gândesc că acele cuvinte ale președintelui Monson erau pentru altcineva. Totuși, asemenea multora dintre dumneavoastră, am simțit că încurajarea profetului și promisiunea sa mă invită să fac un efort mai mare…

Pentru mine și pentru mulți dintre dumneavoastră, rezultatul a fost cel promis de profet”¹¹.

Care credeți că este motivul pentru care acești doi conducători din Biserica Domnului au răspuns atât de prompt și sincer la invitația președintelui Monson?

Nu sugerez că reacțiile puternice din punct de vedere spiritual ale lui Amulec, Pahoran, președintelui Nelson și președintelui Eyring se explică printr-o singură calitate creștină. Cu siguranță, multe însușiri și experiențe interconectate au dus la maturitatea spirituală din viața acestor patru nobili slujitori. Dar Salvatorul și profeții Săi au subliniat o calitate esențială pe care cu toții trebuie să o înțelegem mai bine și să ne străduim să ne-o însușim în viața noastră.

Vă rog să observați însușirea pe care o folosește Domnul pentru a Se descrie în versetul următor: „Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre”¹².

Dintre toate însușirile și virtuțile pe care le-ar fi putut alege pentru a ne instrui, Salvatorul a ales să sublinieze blândețea.

Un tipar asemănător este evident într-o revelație primită de profetul Joseph Smith în anul 1829. Domnul a declarat: „Învață de la Mine și ascultă cuvintele Mele; umblă în umilința ce vine din Spiritul Meu și vei avea pace în Mine”¹³.

Blândețea este o însușire definitorie a Mântuitorului și este caracterizată prin capacitatea de a răspunde în mod drept, supunerea de bunăvoie și stăpânirea de sine neclintită. Această calitate ne ajută să înțelegem mai bine fiecare dintre reacțiile lui Amulec, Pahoran, ale președintelui Nelson și președintelui Eyring.

De exemplu, președintele Nelson și președintele Eyring au răspuns prompt și sincer la îndemnul președintelui Monson de a citi și studia Cartea lui Mormon. Deși ambii bărbați slujesc în chemări importante și vizibile în Biserică și au studiat scripturile în profunzime timp de decenii, prin reacțiile lor ei nu au dat dovadă de nicio ezitare și nu au crezut că sunt prea buni pentru sfatul profetului.

Amulec s-a supus de bună voie voinței lui Dumnezeu, a acceptat chemarea de a predica Evanghelia și a renunțat la situația sa confortabilă și la relațiile sale cu prietenii și membrii familiei. Iar Pahoran a fost binecuvântat cu perspectivă și stăpânire de sine neclintită de a acționa în loc de a reacționa în timp ce-i explica lui Moroni dificultățile apărute ca urmare a unei răzvrătiri împotriva guvernului.

Blândețea, calitatea asemănătoare celei a lui Hristos, este adesea înțeleasă greșit în lumea noastră contemporană. Blândețea este puternică, nu slabă; activă, nu pasivă; curajoasă, nu timidă; cumpătată, nu excesivă; modestă, nu îngâmfată; grațioasă, nu arogantă. O persoană blândă nu este provocată ușor, nu ridică pretenții, nu este autoritară și recunoaște repede realizările altora.

Deși umilința denotă în general dependența față de Dumnezeu și nevoia constantă de a avea îndrumarea și sprijinul Său, o trăsătură caracteristică a blândeții este receptivitatea spirituală deosebită de a învăța atât de la Duhul Sfânt, cât și de la oameni care par a fi mai puțin capabili, experimentați sau educați, care poate nu dețin poziții importante sau care, aparent, nu aduc o contribuție foarte mare. Vă amintiți cum Naaman, căpitanul armatei regelui Siriei a renunțat la mândrie și a acceptat cu umilință sfatul slujitorilor săi de a se supune profetului Elisei și a se spăla în râul Iordan de șapte ori.¹⁴ Blândețea este protectorul principal împotriva mândriei oarbe ce rezultă adesea din proeminență, poziție, putere, bogăție și adulare.

Blândețea este o însușire care se dezvoltă prin dorință, exercitarea neprihănită a libertății de a alege și străduința de a ne păstra mereu iertarea păcatelor.¹⁵ Este, de asemenea, un dar spiritual pe care este bine să îl căutăm.¹⁶ Trebuie totuși să ne amintim scopul pentru care ni se oferă o astfel de binecuvântare, anume de a ajuta și a sluji copiii lui Dumnezeu.¹⁷

Pe măsură ce venim la Salvator și Îl urmăm, putem primi pas cu pas puterea de a deveni mai asemănători Lui. Prin Spirit, putem da dovadă de stăpânire de sine riguroasă și un comportament politicos și calm. Astfel, faptul de a fi blânzi este ceea ce devenim ca ucenici ai Învățătorului, nu doar felul în care facem lucrurile.

Moise „a învățat toată înțelepciunea egiptenilor, și era puternic în cuvinte și în fapte”¹⁸. Totuși, „era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe fața pământului”¹⁹. Cunoașterea și abilitățile lui l-ar fi putut face să fie foarte mândru. În schimb, însușirea și darul spiritual de a fi blând cu care a fost binecuvântat au redus aroganța din viața sa și l-au ajutat să fie un instrument pentru a îndeplini scopurile lui Dumnezeu.

Cele mai minunate și mai pline de însemnătate exemple de blândețe se găsesc în viața Salvatorului.

Mărețul Mântuitor, care „a coborât sub toate lucrurile”²⁰, a suferit, a sângerat și a murit ca „să ne curățească de orice nelegiuire”²¹, a spălat cu blândețe picioarele prăfuite ale ucenicilor Săi.²² O astfel de dovadă de blândețe este o însușire specifică a Domnului în calitate de slujitor și conducător.

Capacitatea de a răspunde în mod drept și supunerea de bunăvoie ale lui Isus în timp ce suferea agonia intensă din Ghetsimani sunt exemplul suprem.

„Când a ajuns la locul acela, le-a zis [ucenicilor]: «Rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită»…

A îngenuncheat și a început să Se roage,

zicând: «Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta»”²³.

Blândețea Salvatorului în această experiență dureroasă și absolut esențială în eternitate ne arată importanța de a pune înțelepciunea lui Dumnezeu mai presus de propria înțelepciune.

Consecvența modului în care Domnul S-a supus de bunăvoie și în care a dat dovadă de stăpânire de Sine neclintită este atât plină de inspirație, cât și de lecții. Când un grup de gărzi de la templu și soldați romani înarmați au sosit în Ghetsimani pentru a-L reține și aresta pe Isus, Petru și-a scos sabia și a tăiat urechea dreaptă a slujitorului marelui preot.²⁴ Apoi, Salvatorul a atins urechea slujitorului și l-a vindecat.²⁵ Vă rog să observați că El l-a ajutat și binecuvântat pe cel care voia să-l captureze, folosind aceeași putere cerească ce ar fi putut împiedica prinderea și răstignirea Sa.

Gândiți-vă și la felul în care Învățătorul a fost acuzat și condamnat înaintea lui Pilat pentru a fi răstignit.²⁶ În momentul trădării Sale, Isus a declarat: „Crezi că n-aș putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?”²⁷. Totuși, „Judecătorul Veșnic al celor vii, precum și al celor morți”²⁸ a fost judecat, în mod paradoxal, de un lider politic desemnat temporar. „Isus nu i-a răspuns la niciun cuvânt, așa că se mira foarte mult dregătorul.”²⁹ Blândețea de care a dat dovadă Salvatorul iese în evidență prin reacția Sa disciplinată, stăpânirea de Sine neclintită și refuzul de a-Și folosi puterea infinită în beneficiul personal.

Mormon identifică blândețea ca fiind temelia pe care se clădesc toate abilitățile și darurile spirituale.

„De aceea, dacă un om are credință, el trebuie să aibă nădejde, căci fără credință nicio nădejde nu poate să fie.

Și iarăși, iată vă spun eu vouă că nimeni nu poate să aibă credință și nădejde dacă nu are blândețe și inima smerită.

Dacă este așa, atunci credința și nădejdea lui sunt zadarnice, niciunul nu este primit înaintea lui Dumnezeu în afară de cel blând și cu inima smerită; și dacă un om este blând și cu inima smerită și mărturisește prin puterea Duhului Sfânt că Isus este Hristosul, atunci el trebuie să aibă caritate; căci dacă el nu are caritate, atunci el este un nimic; de aceea el trebuie să aibă caritate.”³⁰

Salvatorul a declarat: „Și ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul”³¹. Blândețea este un aspect esențial al naturii divine și poate fi dobândită și dezvoltată în viața noastră datorită ispășirii Salvatorului și prin aceasta.

Depun mărturie că Isus Hristos este Mântuitorul nostru înviat care trăiește. Și vă promit că El ne va îndruma, proteja și întări pe măsură ce umblăm în blândețea sau umilința ce vine din Spiritul Său. Vă declar mărturia mea sigură despre aceste adevăruri și promisiuni, în numele sacru al Domnului Isus Hristos, amin.