Prindeţi valul

Vârstnicul Russel M. Nelson

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli


Russel M. Nelson
Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Fiului Său, Isus Hristos, pentru restaurare şi puterea ei de a crea un val impresionant al adevărului şi neprihănirii pe întreg pământul.

Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, mă alătur preşedintelui Thomas S. Monson şi celorlalţi pentru a-i lăuda pe cei care au răspuns la cererea profetului de a avea mai mulţi misionari demni. Acum, un val de entuziasm fără precedent pentru munca misionară se răspândeşte pe întreg pământul. De la anunţul istoric al preşedintelui Monson, din luna octombrie a anului trecut, mii de vârstnici, surori şi cupluri au fost chemaţi şi mulţi alţii se pregătesc.1 Acum, oamenii ne întreabă: „Ce veţi face cu toţi aceşti misionari?”. Răspunsul este simplu. Ei vor face ceea ce misionarii au făcut întotdeauna. Vor predica Evanghelia! Îi vor binecuvânta pe copiii Dumnezeului Atotputernic!

Mulţi dintre voi, tineri băieţi şi tinere fete, veţi prinde acest val pe măsură ce vă străduiţi să fiţi demni de chemările în misiune. Acest val reprezintă răspândirea adevărului şi neprihănirii. Vedeţi ocazia de a fi pe creasta acelui val.

Dragi adolescenţi, acceptaţi noua voastră programă şi învăţaţi-vă unul pe altul doctrina lui Isus Hristos! Acum este timpul să vă pregătiţi să predaţi altora despre bunătatea lui Dumnezeu.

Dragi tineri băieţi şi tinere fete, educaţia voastră este totdeauna importantă – pentru noi, pentru voi şi pentru Dumnezeu. Dacă este posibil şi doriţi să mergeţi la colegiu sau universitate după misiunea voastră, vă încurajăm să înaintaţi cererea către instituţia aleasă înainte de a începe misiunea. Multe instituţii de învăţământ superior vor acorda viitorilor misionari o amânare de prezentare la cursuri, de 18 până la 30 de luni. Acest lucru vă permite vouă, vârstnici şi surori, să slujiţi fără să vă îngrijoraţi cu privire la institutul unde vă veţi continua educaţia. Suntem foarte recunoscători conducătorilor instituţiilor de învăţământ care fac posibile astfel de planuri.

Dumneavoastră părinţi, profesori şi alţii, prindeţi acest val în timp ce pregătiţi generaţia noastră care se ridică de a fi demnă de slujirea misionară. În acelaşi timp, vieţile dumneavoastră exemplare vor atrage interesul prietenilor şi vecinilor dumneavoastră. Fiţi pregătiţi să răspundeţi celor care vă întreabă de ce trăiţi astfel. Fiţi pregătiţi să arătaţi motivul speranţei şi bucuriei care sunt în voi.2 Când astfel de întrebări apar, puteţi răspunde spunând: „Să-i întrebăm pe misionari! Ei ne pot ajuta! Şi dacă doriţi, eu voi fi cu dumneavoastră când misionarii răspund şi vă predau”.

Dumneavoastră, adulţii, prindeţi valul ajutând la pregătirea spirituală, fizică şi financiară a viitorilor misionari. Începeţi să vă obişnuiţi să economisiţi bani pentru misiune. Dumneavoastră, cuplurile căsătorite, mai în vârstă, pregătiţi-vă pentru ziua în care veţi merge în misiune. Vom fi foarte recunoscători pentru slujirea dumneavoastră. Până atunci, poate unii dintre dumneavoastră puteţi susţine munca misionară contribuind la Fondul general pentru misionari, precum a sugerat preşedintele Monson, din nou, în această dimineaţă.3

Un număr crescând de bărbaţi aleşi şi dragile lor soţii prind valul atunci când sunt chemaţi să prezideze misiunile Bisericii. Prin acea slujire, ei vor modela destinul generaţiilor prezente şi viitoare. Preşedinţii de misiune deţin cheile responsabilităţii pentru bunăstarea, siguranţa şi succesul misionarilor lor. După consultarea cu preşedinţii de ţăruş şi de district din misiunea sa, fiecare preşedinte de misiune îi desemnează pe misionari să slujească în anumiţi ţăruşi, episcopii şi ramuri.

Preşedinţii de ţăruş şi episcopii prind valul când petrec din ce în ce mai multe ore intervievând viitori misionari. Aceşti conducători ai preoţiei deţin cheile responsabilităţii pentru munca misionară în unităţile lor şi îi inspiră pe membri să participe.

Fraţi şi surori, în fiecare consiliu de episcopie începe să se prindă valul. În acel consiliu participă şi conducătorul muncii misionare din episcopie.4 Doresc să mă adresez în mod specific fiecăruia dintre dumneavoastră care sunteţi conducător al muncii misionare în episcopie. Aţi fost chemat de episcopul dumneavoastră pentru a conduce munca misionară în episcopie. Şi unii dintre dumneavoastră aveţi atât de mult succes, încât a fost nevoie de ajutorul unui asistent. Împreună cu alţi conducători din cadrul consiliului episcopiei, dumneavoastră identificaţi membri mai puţin activi, familiile în care numai o parte dintre membrii familiei sunt membri ai Bisericii şi vecini dornici să li se predice Evanghelia. Vă întâlniţi în mod regulat cu misionarii cu timp deplin desemnaţi. Îi sfătuiţi şi îi ajutaţi. Vă rog, ajutaţi-i să-şi ocupe timpul în fiecare zi cu ocazii de predare concrete şi pline de semnificaţie. Aceasta este responsabilitatea dumneavoastră. Rolul dumneavoastră este crucial, într-adevăr crucial pentru succesul acestei munci. Dacă prindeţi valul cu credinţă şi entuziasm, şi alţii o vor face. Dumneavoastră, în calitate de conducător al muncii misionare în episcopie, sunteţi acea verigă de legătură dintre membri şi misionari în această muncă sacră de salvare a copiilor lui Dumnezeu.4

Prietenii şi vecinii noştri care nu sunt membri ai Bisericii pot, de asemenea, să prindă valul. Noi îi îndemnăm să păstreze tot ceea ce este bun şi adevărat în vieţile lor. Şi îi invităm să primească mai mult, în special adevărul glorios că prin planul etern al lui Dumnezeu, familiile pot fi împreună pentru totdeauna.6

Acest val de adevăr şi neprihănire este minunat! El nu este creat de mâna omului! Vine de la Domnul, care a spus: „Voi grăbi lucrarea Mea, la timpul ei”7. Puterea acestui val îşi are originea într-o declaraţie divină făcută cu 193 de ani în urmă. Aceasta are numai şase cuvinte: „Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!”8. Rostită de Dumnezeul Atotputernic, această declaraţie a fost modul prin care tânărul Joseph Smith L-a cunoscut pe Domnul Isus Hristos. Acele şase cuvinte au dus la restaurarea Evangheliei Sale. De ce? Deoarece Dumnezeu nostru Cel viu este un Dumnezeu iubitor! El doreşte ca ai Săi copii să Îl cunoască pe El şi pe Isus Hristos, pe care El L-a trimis!9 Şi El doreşte ca aceşti copii ai Lui să dobândească nemurirea şi viaţa veşnică!10

Pentru acest scop glorios, misionarii noştri predau despre restaurare. Ei ştiu că, în urmă cu aproximativ 2.000 de ani, Domnul a organizat Biserica Sa. După răstignirea Sa şi moartea apostolilor Săi, oamenii au schimbat Biserica şi doctrina ei. Apoi, după generaţii de întuneric spiritual şi precum a fost prevestit de profeţii din vechime,11 Tatăl Ceresc şi Isus Hristos au restaurat Biserica, doctrinele ei şi autoritatea preoţiei. Datorită restaurării, cunoaşterea şi rânduielile esenţiale pentru salvare şi exaltare sunt din nou disponibile tuturor oamenilor.12 În cele din urmă, acea exaltare ne permite fiecăruia dintre noi să locuim veşnic împreună cu familiile noastre în prezenţa lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos!

Nu pot vorbi despre restaurare fără o oarecare emoţie. Acest eveniment din istorie este absolut remarcabil! Este incredibil! Este emoţionant! Cât de minunat este că mesageri din cer au venit să dea autoritate şi putere acestei lucrări!

Tatăl nostru Ceresc şi Isus Hristos i-au apărut profetului Joseph Smith de mai multe ori. 13 Sub îndrumarea lor, alţi mesageri cereşti au venit, fiecare cu un scop specific. De exemplu:

  1. Îngerul Moroni a revelat Cartea lui Mormon.14
  2. Ioan Botezătorul a restaurat Preoţia aaronică.15
  3. Petru, Iacov şi Ioan au restaurat Preoţia lui Melhisedec.16
  4. Moise a încredinţat cheile pentru adunarea Israelului.17
  5. Elias a conferit cheile cunoaşterii despre Avraam.18
  6. • Ilie a restaurat cheile autorităţii de a pecetlui.19.

Pe lângă aceasta, restaurarea a adăugat cunoaşterea pe care sfinţii au avut-o în vechime. Domnul a oferit o nouă carte de scriptură. La sfânta Biblie, El a adăugat Cartea lui Mormon, un alt testament al lui Isus Hristos. Este o consemnare a profeţiilor şi a slujirii oferite de Domnul înviat locuitorilor de pe vechile meleaguri americane. Ea explică marele plan al fericirii întocmit de Dumnezeu20– planul salvării.21 Cartea lui Mormon este în deplină armonie cu Biblia. Ambele consemnări sfinte confirmă adevărul Evangheliei lui Isus Hristos şi importanţa ispăşirii Sale.22

Restaurarea împlineşte multe profeţii din Biblie. De exemplu, Isaia a profeţit despre Casa Domnului care va fi stabilită pe vârful muntelui.23 Exodul pionierilor mormoni spre munţii din vestul Americii este un eveniment plin de credinţă şi sacrificiu care împlineşte profeţia. De asemenea, Isaia a prevestit că Dumnezeu va face „minuni din ce în ce mai minunate”24. Acest lucru se îndeplineşte acum prin munca sacră făcută de armata de misionari care este în continuă creştere.

Învăţăturile din Vechiul Testament despre zeciuială au fost restaurate.25 Drept rezultat, mai mulţi plătitori de zeciuială sunt binecuvântaţi datorită supunerii lor. Referinţele la Melhisedec sunt clarificate prin scripturile restaurării.26 25 Profeţiile despre faptul că toiagul de lemn al lui Iosif (Cartea lui Mormon) şi toiagul lui Iuda (Biblia) vor fi ca una în mâna lui Dumnezeu s-au împlinit acum.27

Restaurarea clarifică, de asemenea, scripturile din Noul Testament. Acum, referinţele din această scriptură referitoare la cei morţi sunt mai bine înţelese.28 Rânduielile pentru strămoşii noştri decedaţi sunt realizate acum în 141 de temple din lume! Nu există o altă cale de a oferi salvare strămoşilor noştri care au murit fără a cunoaşte Evanghelia!29 Viziunea lui Ioan revelatorul despre „un alt înger [zburând] prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului”, prevesteşte misiunea îngerului Moroni şi a Cărţii lui Mormon.30

Cartea lui Mormon este o parte important a restaurării. Ea a fost scrisă, păstrată şi transmisă sub îndrumarea Domnului. A fost tradusă „prin harul şi puterea lui Dumnezeu”31. Cartea Doctrină şi legăminte conţine multe revelaţii suplimentare date profetului Joseph Smith. Prin intermediul său, noi am primit mai multe pagini de scriptură decât am primit de la oricare alt profet. Într-un moment de adâncă meditaţie, el a spus sfinţilor din Nauvoo, Illinois: „Niciodată nu v-am spus că sunt perfect; dar nu este nicio greşeală în revelaţiile pe care vi le-am transmis”32.

Membrii şi misionarii, împreună, îi invită pe toţi să înveţe despre Dumnezeu, despre Isus Hristos şi Evanghelia Sa. Fiecare persoană care doreşte să ştie trebuie să caute cu intenţie adevărată şi să se roage sincer pentru a primi asigurarea că aceste lucruri sunt adevărate. Adevărul se va manifesta prin puterea Duhului Sânt.33

Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Fiului Său, Isus Hristos, pentru restaurare şi puterea ei de a crea un val impresionant al adevărului şi neprihănirii pe întreg pământul. Mă rog ca noi să prindem acest val şi să îndeplinim porunca Domnului de a duce Evanghelia „tuturor naţiunilor, neamurilor, limbilor şi popoarelor”34, în numele lui Isus Hristos, amin.

Mostrar referencias

  1.  

    1. Vezi Thomas S. Monson, „Bun venit la conferinţă", Ensign sau Liahona, nov. 2012, p. 4–5.

  2.  

    2. Vezi 1 Petru 3:15.

  3.  

    3. Vezi Thomas S. Monson, „Este din nou conferinţă”, Ensign sau Liahona, mai 2011, p. 6.

  4.  

    4. Vezi Manualul 2: administrarea Bisericii (2010), 5.1.

  5.  

    5. Suntem recunoscători sfinţilor care se străduiesc cu sinceritate să fie sfinţiţi. Ei încearcă să devină mai sfinţi. Ei caută „mai întâi să [zidească] împărăţia lui Dumnezeu şi să [întemeieze] dreptatea Lui” (Ghidul pentru scripturi, Traducerea lui Joseph Smith, Matei 6:38 [în Matei 6:33, notă de subsol a]).

  6.  

    6. Vezi „Familiile pot fi împreună, azi şi mereu”, Imnuri, nr. 190. Clarificare suplimentară se găseşte în Doctrină şi legăminte 132:7, 19.

  7.  

    7. Doctrină şi legăminte 88:73.

  8.  

    8. Joseph Smith – Istorie 1:17.

  9.  

    9. Vezi Ioan 17:3.

  10.  

    10. Vezi Moise 1:39.

  11.  

    11. Vezi Matei 17:11; Faptele apostolilor 3:20–21; Efeseni 1:10; 2 Nefi 30:8; Doctrină şi legăminte 132:40, 45.

  12.  

    12. Vezi 3 Nefi 27:13–14, 21; Doctrină şi legăminte 39:6; Articolele de credinţă 1:4.

  13.  

    13. Vezi Karl R. Anderson, The Savior in Kirtland (2012), p. 228–243.

  14.  

    14. Vezi Doctrină şi legăminte 27:5;vezi, de asemenea, Joseph Smith – Istorie:33–34.

  15.  

    15. Vezi Doctrină şi legăminte 13.

  16.  

    16. Vezi Doctrină şi legăminte 20:2–3; 27:12; 128:20; vezi, de asemenea, Larry C. Porter, „Dating the Restoration of the Melchizedek Priesthood”, Ensign, iunie 1979, p. 4–10.

  17.  

    17. Vezi Doctrină şi legăminte 110:11.

  18.  

    18. Vezi Doctrină şi legăminte 110:12.

  19.  

    19. Vezi Doctrină şi legăminte 110:13–16.

  20.  

    20. Vezi Alma 42, în special versetul 8.

  21.  

    21. Vezi, de exemplu, Alma 12:28–30.

  22.  

    22. Vezi, de exemplu, 1 Corinteni 15:22; Alma 34:9.

  23.  

    23. Vezi Isaia 2:2.

  24.  

    24. Isaia 29:14.

  25.  

    25. Vezi Genesa 14:18–20; Maleahi 3:8–10; Doctrină şi legăminte 119–20.

  26.  

    26. Vezi Genesa 14:18; Psalmii 110:4; vezi, de asemenea, Alma 13:14–18; Doctrină şi legăminte 84:14–22.

  27.  

    27. Vezi Ezechiel 37:16, 19; Doctrină şi legăminte 27:5.

  28.  

    28. Vezi 1 Corinteni 15:29; Doctrină şi legăminte 128.

  29.  

    29. Vezi Doctrină şi legăminte 137:7; 138:31–34.

  30.  

    30. Apocalipsa 14:6; vezi, de asemenea, Doctrină şi legăminte 133:36–39.

  31.  

    31. Pagina de titlu a Cărţii lui Mormon, scrisă de Moroni; Doctrină şi legăminte 135:3.

  32.  

    32.  Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith (2007), 550.

  33.  

    33. Vezi Moroni 10:4–5.

  34.  

    34. Apocalipsa 14:6; vezi, de asemenea, 1 Nefi 19:17; Doctrină şi legăminte 133:37.