Puterea preoţiei exercitată de un tânăr băiat

Vârstnicul Tad R. Callister

din Preşedinţia celor Şaptezeci


Tad R. Callister
Preoţia deţinută de un tânăr băiat este la fel de puternică precum cea deţinută de un bărbat, atunci când este exercitată în neprihănire.

În anul 1878, străbunicul meu, George F. Richards avea 17 ani. Precum se obişnuia, uneori, în acele vremuri, el fusese deja rânduit vârstnic. Într-o duminică, mama sa avea dureri mari. Pentru că tatăl lui nu era disponibil, episcopul şi alţi deţinători ai preoţiei au fost invitaţi să îi dea o binecuvântare, dar nu s-a simţit mai bine. În consecinţă, ea i-a cerut fiului ei, George, să-şi aşeze mânile pe capul ei. El a scris în jurnalul său: „Fiind copleşit de suferinţa mamei şi de sarcina de a efectua o rânduială pe care nu o mai făcusem vreodată, m-am retras într-o altă cameră unde am plâns şi m-am rugat”.

După ce s-a liniştit, şi-a aşezat mâinile pe capul ei şi i-a dat o binecuvântare foarte simplă. Mai târziu, el a observat: „Mama mea a încetat să geamă de durere şi a primit alinare chiar în timp ce mâinile mele erau încă aşezate pe capul ei”. A consemnat această observaţie deosebită în jurnalul său. El a spus că a simţit mereu că mama sa nu primise alinare ca urmare a binecuvântării oferite de episcop nu pentru că Domnul nu a onorat binecuvântarea episcopului, ci pentru că Domnul rezervase acea binecuvântare pentru un tânăr băiat, pentru a-l învăţa că preoţia deţinută de un tânăr băiat este la fel de puternică precum cea deţinută de un bărbat, atunci când este exercitată în neprihănire.

În această seara, aş dori să vorbesc despre acea putere. Deşi mă voi adresa preşedinţilor cvorumurilor diaconilor, principiile discutate se aplică tuturor tinerilor care deţin Preoţia aaronică şi conducătorilor lor, inclusiv preşedinţilor cvorumurilor învăţătorilor şi asistenţilor preşedinţilor cvorumurilor de preoţi.

Când am slujit ca preşedinte de misiune, am observat o creştere uimitoare a calităţilor spirituale şi de conducere ale tinerilor băieţi în timpul misiunii lor. Dacă am putea cuantifica în vreun fel aceste calităţi de-a lungul anilor petrecuţi în cadrul Preoţiei aaronice şi în misiune, probabil ar arăta asemenea liniei pe care o vedeţi în acest grafic. Consider că sunt cel puţin trei factori cheie care contribuie la creşterea uimitoare din timpul misiunii: (1) avem încredere în aceşti tineri băieţi mai mult decât am avut vreodată, (2) avem aşteptări mari şi pline de dragoste de la ei şi (3) îi instruim din nou şi din nou pentru ca ei să se ridice cu brio la nivelul acestor aşteptări.

Cineva poate întreba pe bune dreptate: „De ce nu pot fi aplicate aceste principii în cazul preşedinţilor cvorumurilor diaconilor?”. Dacă am face aceasta, probabil că dezvoltarea lor ar începe mult mai devreme şi ar arăta astfel. Pentru un moment, permiteţi-mi să vorbesc despre modul în care aceste principii se aplică în cazul unui preşedinte al cvorumului diaconilor.

Primul – încrederea. Le putem încredinţa responsabilităţi mari preşedinţilor cvorumurilor diaconilor. Domnul o face în mod sigur – precum se poate observa din faptul că El este dornic să le dea chei, însemnând dreptul de a prezida şi conduce lucrarea din cvorumurile lor. Drept dovadă a acestei încrederi, îi chemăm pe preşedinţii cvorumurilor diaconilor prin revelaţie, nu doar luând în considerare vechimea în cvorum sau alţi factori similari. Fiecare conducător din Biserică, inclusiv preşedintele cvorumului diaconilor, are dreptul de a şti şi trebuie să ştie, că a fost chemat prin revelaţie. Această asigurare îl ajută să ştie că Dumnezeu are încredere în El şi îl susţine.

A doua şi a treia calitate sunt în strânsă legătură – aşteptările mari şi instruirea necesară pentru a le atinge. Am învăţat o lecţie importantă în câmpul misiunii: de obicei, eforturile misionarilor cresc sau scad în funcţie de aşteptările preşedintelui de misiune şi la fel se întâmplă în cazul preşedinţilor cvorumurilor diaconilor. Dacă se aşteaptă de la ei doar să conducă adunările cvorumului şi să participe la adunările comitetului tinerilor cu membrii episcopatului, aceasta este tot ceea ce vor face. Dar dumneavoastră, stimaţi conducători, îi puteţi ajuta să aibă o perspectivă mai largă – perspectiva Domnului. Şi de ce este perspectiva atât de importantă? Deoarece atunci când perspectiva devine mai largă, creşte şi motivaţia.

Dreptul de a primi revelaţie este un lucru firesc pentru fiecare chemare din această Biserică. Astfel, aceşti preşedinţi ai cvorumurilor diaconilor trebuie să ştie că au dreptul de a primi revelaţie pentru a-şi recomanda consilierii, dreptul de a primi revelaţie cu privire la salvarea celor pierduţi şi dreptul de a primi revelaţie pentru a-i instrui pe membrii cvorumurilor lor cu privire la responsabilităţile lor.

Un conducător înţelept îl va învăţa pe preşedintele cvorumului diaconilor acele principii care îl vor ajuta să primească revelaţie. El îl poate învăţa despre promisiunea sigură a Domnului: „Dacă vei întreba, vei primi revelaţie după revelaţie” (D&L 42:61). Domnul oferă revelaţii cu multă generozitate. Nu le-a reamintit El lui Joseph Smith şi lui Oliver Cowdery: „De fiecare dată când M-ai întrebat, ai primit răspuns de la Spiritul Meu” (D&L 6:14)? Acest principiu se aplică şi în cazul preşedinţilor cvorumurilor diaconilor. Domnul vă iubeşte şi vrea să vă reveleze gândurile şi voia Sa. Vi-L puteţi imagina vreodată pe Domnul să aibă o problemă pe care să nu o poată rezolva? Eu nu pot. Datorită faptului că aveţi dreptul la revelaţie, El vă poate ajuta să rezolvaţi orice problemă pe care o aveţi ca preşedinte al cvorumului vostru, trebuie doar să Îi cereţi acest lucru.

Dumneavoastră, conducători minunaţi, trebuie să-l învăţaţi pe preşedintele cvorumului diaconilor că revelaţia nu este un înlocuitor pentru muncă şi efort personal. Preşedintele Henry B. Eyring l-a întrebat odată pe preşedintele Harold B. Lee: „Cum primesc revelaţie?”. Preşedintele Lee a răspuns: „Dacă doreşti să primeşti revelaţie, fă-ţi partea”1. Conducătorul înţelept va discuta cu preşedintele cvorumului diaconilor despre munca spirituală pe care trebuie să o facă pentru a fi pregătit să primească revelaţie cu privire la recomandarea consilierilor săi. Este posibil ca el să trebuiască să adreseze şi să răspundă la întrebări precum acestea: Cine ar putea fi un exemplu bun care să-i înalţe spiritual pe ceilalţi băieţi? Sau cine ar fi sensibil la nevoile celor care au parte de încercări speciale?

În cele din urmă, conducătorul înţelept îl va învăţa cum să recunoască revelaţia şi cum să acţioneze conform ei. Trăim într-o lume agitată şi grăbită în care luminile puternice şi volumul tare sunt ceva obişnuit. Dar acest tânăr băiat trebuie să ştie că aceasta este calea lumii şi nu a Domnului. Salvatorul s-a născut într-o anonimitate relativă oferită de o iesle; El a înfăptuit cea mai măreaţă şi incomparabilă faptă din toate timpurile, într-o grădină liniştită; iar Joseph a avut Prima sa Viziune într-o dumbravă izolată. Răspunsurile lui Dumnezeu vin prin glasul blând şi încet – sentimente de pace sau alinare, impresii de a face lucruri bune, luminare a minţii – câteodată sub forma unor gânduri mărunte, care dacă sunt îngrijite şi hrănite cu pioşenie pot deveni măreţe. Câteodată aceste impresii sau gânduri vă pot determina, dragi preşedinţi ai cvorumurilor diaconilor, să recomandaţi drept consilier sau să oferiţi o responsabilitate unui tânăr băiat care, în prezent, este mai puţin activ.

Cu ani în urmă, ca preşedinţie de ţăruş, am fost inspiraţi să chemăm un bărbat bun în calitate de funcţionar al ţăruşului. În acel moment, nu venea la Biserică în mod regulat. Cu toate aceaste, noi ştiam că dacă accepta chemarea, el urma să facă o treabă minunată.

I-am oferit chemarea, însă el a răspuns: „Nu, nu cred că pot face aceasta”.

Apoi, am avut un sentiment. Am spus: „Atunci, cred că ţăruşul Glendale nu va avea un funcţionar al ţăruşului”.

Şocat, el a răspuns: „Cum aşa? Trebuie să aveţi un funcţionar al ţăruşului”.

Am răspuns: „Doriţi să chemăm pe altcineva să slujească în calitatea de funcţionar al ţăruşului când Domnul ne-a inspirat să vă chemăm pe dumneavoastră?”.

„Bine”, a spus el, „o voi face”.

Şi a făcut-o. În rândul bărbaţilor şi al tinerilor băieţi sunt mulţi care vor accepta o chemare dacă ştiu că Domnul îi cheamă şi că Domnul are nevoie de ei.

Apoi, îl puteţi informa pe preşedintele cvorumului diaconilor că una dintre aşteptările pe care Domnul le are de la el este să-i salveze pe cei pierduţi, atât pe membrii mai puţin activi cât şi cei care nu sunt membri. Domnul a făcut cunoscută importanţa misiunii sale folosind aceste cuvinte: „Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut” (Matei 18:11). Dacă prioritatea Salvatorului constă în salvarea celor pierduţi, dacă prioritatea preşedintelui Thomas S. Monson constă în a face acelaşi lucru, precum ne-a demonstrat toată viaţa sa, nu trebuie să fie aceasta o prioritate pentru fiecare conducător, pentru fiecare preşedinte al cvorumului diaconilor din această Biserică? Esenţa conducerii noastre, ca partea centrală a slujirii noastre, trebuie să fie dorinţa arzătoare, convingătoare şi constantă de a-i găsi pe cei pierduţi şi de a-i aduce înapoi.

Un tânăr băiat care a fost vizitat de membrii cvorumului său a spus: „Am fost surprins azi, când… 30 de persoane au venit dintr-o dată la mine acasă. Mă face să vreau să merg la Biserică acum”. Cum ar putea tinerii să refuze o asemenea demonstraţie de dragoste şi atenţie?

Sunt bucuros când aud numeroasele povestiri ale preşedinţilor cvorumurilor diaconilor care au dobândit perspectiva şi care predau o parte sau toată lecţia în cadrul adunărilor cvorumului lor. Cu câteva săptămâni în urmă, am participat la o clasă a cvorumului diaconilor. Un băiat în vârstă de 12 ani a predat o lecţie de 25 de minute despre ispăşire. El a început prin a-i întreba pe ceilalţi diaconi ce credeau că este ispăşirea. Apoi, a împărtăşit scripturi semnificative şi a pus întrebări bine gândite la care ei au răspuns. Dându-şi seama că materialul pregătit nu acoperea întreaga oră, a avut prezenţa de spirit şi, probabil anumite sfaturi din partea tatălui său, de a-i întreba pe conducătorii prezenţi care erau întrebările despre ispăşire de care avuseseră parte din partea oamenilor în timpul misiunii lor şi cum le-au răspuns. Apoi, el a încheiat depunându-şi mărturia. Am fost uimit de ceea ce am auzit. Mi-am spus: „Nu-mi amintesc să fi oferit o parte importantă a lecţiei când am fost un tânăr deţinător al Preoţiei aaronice”. Ne putem creşte aşteptările în ceea ce-i priveşte pe aceşti tineri băieţi şi le putem lărgi perspectiva, iar ei vor acţiona în consecinţă.

Dumneavoastră, dragi conducători, îi înălţaţi spiritual cel mai mult pe aceşti preşedinţi ai cvorumurilor diaconilor când îi lăsaţi să conducă şi când atenţia clasei nu este îndreptată asupra dumneavoastră. Slujiţi cel mai bine cu credinţă şi sârguinţă în chemarea dumneavoastră nu atunci când predaţi o lecţie extraordinară, ci când îi ajutaţi pe ei să predea o lecţie extraordinară; nu când salvaţi dumneavoastră pe cineva dintre ei, ci când îi ajutaţi pe ei să facă acest lucru.

Un vechi proverb spune aşa: „Nu muri până ce nu ţi-ai atins potenţialul”. În mod asemănător, vă spun dumneavoastră, stimaţi conducători adulţi, nu fiţi eliberaţi din chemările dumneavoastră fără să vă fi atins potenţialul. Folosiţi fiecare ocazie pentru a-i învăţa pe tinerii noştri; învăţaţi-i cum să pregătească o ordine de zi, cum să conducă adunări cu demnitate şi căldură, cum să salveze fiecare persoană în parte, cum să pregătească şi să predea o lecţie inspirată şi cum să primească revelaţie. Acesta este modul prin care vă puteţi măsura succesul – prin abilităţile de conducere şi moştenirea spirituală pe care le-aţi înrădăcinat în minţile şi inimile acestor tineri băieţi.

Dacă voi, dragi preşedinţi ai cvorumurilor diaconilor, vă veţi îndeplini chemarea cu credinţă şi sârguinţă, veţi fi instrumente în mâinile lui Dumnezeu chiar şi acum, deoarece preoţia deţinută de un tânăr băiat este la fel de puternică precum cea deţinută de un bărbat, atunci când este exercitată în neprihănire. Şi, apoi, când faceţi legăminte în templu şi deveniţi misionari şi viitori conducători ai acestei Biserici, veţi şti cum să primiţi revelaţie, cum să salvaţi fiecare persoană în parte şi cum să predaţi doctrina împărăţiei cu putere şi autoritate. Atunci veţi fi devenit tineri de viţă nobilă. Depun mărturie despre aceasta în numele lui Isus Hristos, care este Salvatorul şi Mântuitorul lumii, amin.

Mostrar las referencias

  1.  

    1. În Henry B. Eyring, „Waiting upon the Lord”, în Brigham Young University 1990–1991 Devotional and Fireside Speeches (1991), p. 17.