Noi suntem fiice ale Tatălui nostru Ceresc

Elaine S. Dalton

recent eliberată din chemarea de preşedintă generală a Tinerelor Fete


Elaine S. Dalton
În calitate de fiice ale lui Dumnezeu, fiecare dintre noi suntem unice şi diferite prin prisma împrejurărilor şi experienţelor noastre. Şi totuşi rolul nostru este important−pentru că noi suntem importante.

În fiecare săptămână, tinere fete din întreaga lume repetă crezul Tinerelor Fete. Indiferent de limba în care sunt rostite, de fiecare dată când aud cuvintele: „Noi suntem fiice ale Tatălui nostru Ceresc, care ne iubeşte şi pe care Îl iubim”1, Spiritul îi confirmă spiritului meu că sunt adevărate. Nu este doar o afirmație despre identitatea noastră−cine suntem−ci se recunoaște și ale cui fiice suntem. Suntem fiice ale unei fiinţe exaltate!

În fiecare ţară şi pe fiecare continent, am întâlnit tinere fete încrezătoare, care se exprimă clar, pline de lumină, purificate de muncă grea şi încercări, care au credinţă pură şi simplă. Ele sunt pure. Ele ţin legămintele şi „[sunt] martorii lui Dumnezeu în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile”2. Ele ştiu cine sunt şi ştiu că au un rol important în clădirea împărăţiei lui Dumnezeu.

Când eram studentă, făceam parte din Trupa internaţională de dansatori a UBY. Într-o vară, trupa noastră a avut privilegiul unic de a merge într-un turneu prin misiunile din Europa. Această vară a fost una grea pentru mine deoarece, cu câteva luni în urmă, tatăl meu decedase în mod neaşteptat. În timp ce eram în Scoţia, m-am simţit îndeosebi de singură şi am devenit descurajată. În acea seară am dansat la capelă şi după dansul nostru am mers în apropiere la casa misiunii. Pe drum, am văzut o piatră într-o grădină bine îngrijită, lângă poartă. Pe piatră scria: „Orice parte ai avea, îndeplineşte bine partea ta”. În acel moment, cuvintele acelea m-au impresionat profund şi am simţit că puterile cerului îşi întinseseră braţele să-mi trimită un mesaj. Am ştiut că aveam un Tată Ceresc iubitor care mă cunoştea. Am simţit că nu eram singură. Am stat în grădina aceea cu ochii plini de lacrimi. „Orice parte ai avea, îndeplineşte bine partea ta.” Acea declaraţie simplă mi-a reînnoit viziunea că Tatăl Ceresc mă cunoştea şi avea un plan pentru viaţa mea şi Spiritul pe care L-am simţit m-a ajutat să înţeleg că partea mea era importantă.

Mai târziu, am aflat că acest proverb l-a motivat cândva pe profetul David O. McKay, în timp ce slujea în calitate de tânăr misionar în Scoţia. Îl văzuse scris pe o piatră de pe o clădire într-un moment descurajator din timpul vieţii şi misiunii sale şi cuvintele îl influenţaseră. Mulţi ani mai târziu, când clădirea aceea urma să fie demolată, el a reuşit să obţină piatra şi a aşezat-o în grădina casei misiunii.3

În calitate de fiice ale lui Dumnezeu, fiecare dintre noi suntem unice şi diferite prin prisma împrejurărilor şi experienţelor noastre. Şi totuşi rolul nostru este important−pentru că noi suntem importante. Sarcinile noastre zilnice de a hrăni, a învăţa şi a purta de grijă celorlalţi pot chiar să pară pământeşti, minimalizate, dificile şi înjositoare uneori, şi totuşi, dacă ne amintim acea frază de la începutul crezului Tinerelor Fete−„Noi suntem fiice ale Tatălui nostru Ceresc, care ne iubeşte”−acest lucru va schimba atitudinea noastră şi calitatea relaţiilor noastre cu ceilalţi.

De curând, minunata mea mamă, în vârstă de 92 de ani, a decedat. A părăsit această existenţă muritoare tot aşa cum a trăit−în linişte. Viaţa ei nu a decurs aşa cum planificase. Soţul ei, tatăl meu, a murit când avea 45 de ani, lăsând-o singură cu trei copii− doi fraţi ai mei şi cu mine. Ea a trăit ca văduvă timp de 47 de ani. Ea şi-a întreţinut familia predând la şcoală în timpul zilei şi dând lecţii de pian în timpul serii. A avut grijă de bătrânul ei tată, bunicul meu, care a locuit vis-a-vis. S-a asigurat ca fiecare dintre noi să meargă la facultate. De fapt, a insistat pe acest lucru, astfel încât noi toţi să putem fi „contribuabili”. Şi nu s-a plâns niciodată. Şi-a ţinut legămintele şi datorită acestui fapt, a chemat puterile cerului pentru a ne binecuvânta căminul şi a trimite miracole. Ea s-a bizuit pe puterea rugăciunii, a preoţiei şi a promisiunilor făcute prin legământ. A fost credincioasă în slujirea Domnului. Devotamentul ei de neclintit ne-a întărit pe noi, copiii ei. Ne-a repetat adeseori versetul din scripturi: „Eu, Domnul, sunt obligat când faceţi ceea ce spun Eu; dar, când nu faceţi ceea ce spun, nu aveţi promisiune”4. Acesta a fost motto-ul ei şi a ştiut că era adevărat. A înţeles ce însemna să ţii legămintele. Nu a fost niciodată cunoscută de lume. Nu dorea să fie. A înţeles cine era şi a cui era−o fiică a lui Dumnezeu. Cu adevărat, se poate spune că mama mea şi-a îndeplinit bine partea ei.

Preşedintele Gordon B. Hinckley a spus cândva cu privire la femei şi mame:

„Nu trebuie să uităm puterea femeilor… Mamele sunt cele care influenţează în mod direct viaţa copiilor lor… Mamele sunt cele care îi hrănesc şi îi îndrumă pe căile Domnului. Influenta lor este suprema. …

Ele sunt creatoare de viaţă. Sunt cele care hrănesc copii. Sunt învăţătoarele tinerelor fete. Sunt tovarăşele noastre de neînlocuit. Sunt lucrătoare alături de noi în clădirea împărăţiei lui Dumnezeu. Ce măreţ este rolul lor, ce minunată este contribuţia lor”5.

Cum întipăreşte o mamă sau un tată în mintea unei fiice adevărul care înnobilează, adevărul etern că este o fiică a lui Dumnezeu? Cum o ajutăm să părăsească lumea şi să se apropie mai mult de împărăţia lui Dumnezeu?

Într-o lume în care valorile morale sunt în declin tinerele fete au nevoie să vadă femei şi bărbaţi care să „[stea] ca martori ai lui Dumnezeu în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile”. Acest lucru nu a fost niciodată mai important decât este acum. Tinerele fete au nevoie de mame şi de mentori care să exemplifice feminitatea virtuoasă. Dragi mame, relaţia dumneavoastră cu fiica dumneavoastră are o importanţă foarte mare, la fel ca şi exemplul dumneavoastră. Modul în care îl onoraţi pe tatăl ei, preoţia lui şi rolul lui divin va fi reflectat şi va fi, probabil, amplificat în atitudinea şi comportamentul fiicei dumneavoastră.

Care este acel rol pe care noi toţi trebuie să-l „îndeplinim bine”? Declaraţia oficială despre familie ne spune clar:

„Planul divin pentru taţi este de a conduce familiile lor cu dragoste şi dreptate, şi ei sunt răspunzători de satisfacerea nevoilor pentru viaţa şi protejarea familiilor lor. Mamele sunt în primul rând responsabile pentru îngrijirea copiilor lor. În aceste responsabilităţi sacre, taţii şi mamele sunt obligaţi să se ajute unii pe ceilalţi ca parteneri egali …

Noi avertizăm pe acele persoane care încalcă legămintele castităţii, care abuzează de partener ori de copii, sau care nu îşi îndeplinesc responsabilităţile faţă de familie, că vor da socoteală într-o bună zi în faţa lui Dumnezeu”6.

În societatea decăzută din timpul lui Moroni, el a fost întristat că femeilor li se luase ceea ce era mai drag şi mai preţios deasupra tuturor lucrurilor−virtutea şi castitatea lor.7

Înnoiesc, încă o dată, chemarea de a ne întoarce la virtute. Virtutea este tăria şi puterea fiicelor lui Dumnezeu. Cum ar fi această lume dacă virtutea−un model de gândire şi comportament bazat pe standarde morale înalte, inclusiv castitatea8−ar fi reinstalată în societatea noastră ca fiind o valoare extrem de preţuită? Dacă imoralitatea, pornografia şi abuzul s-ar reduce, nu ar fi mai puţine căsnicii destrămate, mai puţine vieţi sfărâmate şi mai puţine inimi frânte? Nu le-ar înnobila mass media pe preţioasele fiice ale lui Dumnezeu în loc să le trateze ca pe nişte obiecte şi să le degradeze? Dacă întreaga umanitate ar înţelege cu adevărat importanţa declaraţiei „noi suntem fiice ale Tatălui nostru Ceresc, care ne iubeşte”, cum ar fi privite şi tratate femeile?

Acum câţiva ani, când Centrul pentru Conferinţe era aproape finalizat, am intrat în această clădire sacră, la etaj, purtând o cască şi ochelari de protecţie, pregătită să aspir covorul pe care soţul meu îl monta împreună cu alţi bărbaţi. Pe locul pupitrului, era un mic încărcător pentru transportat gunoiul iar praful din această clădire era mare. Atunci când se depunea, se aşeza pe covorul cel nou. Sarcina mea era să aspir. Şi astfel, am aspirat, şi-am aspirat şi iarăşi am aspirat. După trei zile, micul meu aspirator s-a stricat!

În după-amiaza dinaintea primei conferinţe generale care s-a desfăşurat în această clădire frumoasă, soţul meu m-a sunat. Era pe cale să monteze ultima bucată de covor−sub acest pupitru istoric.

El a întrebat: „Ce verset să scriu pe spatele acestei mochete?”

Iar eu i-am spus: „Mosia 18:9: «[fii martorul] lui Dumnezeu în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile»”.

Eu văd că acest lucru este exact ceea ce fac tinerele fete şi toate femeile din această Biserică într-o perioadă extrem de plină de provocări. Ele influenţează în bine. Ele sunt virtuoase şi modele de urmat, inteligente şi muncitoare. Ele tratează în mod diferit lucrurile, pentru că ele sunt diferite. Ele îşi îndeplinesc partea bine.

Cu mulţi ani în urmă, când aspiram mocheta aceasta−încercând să-mi îndeplinesc bine partea mea modestă−nu ştiam că voi sta într-o zi cu tălpile pe mocheta de sub acest amvon.

Astăzi, în calitate de fiică a lui Dumnezeu, sunt martoră El trăieşte. Isus este Hristosul. El este Mântuitorul nostru. Prin sacrificiul Său ispăşitor infinit, mă voi întoarce într-o zi să locuiesc lângă El−fiind trecută prin încercări, pură şi pecetluită într-o familie eternă. Îi voi aduce mereu laude pentru privilegiul de a fi femeie, soţie şi mamă. Depun mărturie că suntem conduşi de un profet al lui Dumnezeu, preşedintele Thomas S. Monson, şi sunt recunoscătoare pentru bărbaţii neprihăniţi a căror putere a preoţiei îmi binecuvântează viaţa. Şi voi fi mereu recunoscătoare pentru tăria pe care o primesc prin puterea sporită a ispăşirii infinite a Salvatorului pe măsură ce continui să „[îmi îndeplinesc] bine parte [mea]”. În numele lui Isus Hristos, amin.

Mostrar referencias

  1.  

    1. Progresul personal al Tinerelor Fete (broşură, 2009), p. 3.

  2.  

    2. Mosia 18:9.

  3.  

    3. Vezi Matthew O. Richardson, „«What E‘er Thou Art, Act Well Thy Part»: John Allan’s Albany Crescent Stone”, Journal of Mormon History, vol. 33 (toamna 2007), p. 31–61; Francis M. Gibbons, David O. McKay: Apostle to the World, Prophet of God (1986), p. 45.

  4.  

    4. Doctrină şi legăminte 82:10.

  5.  

    5. Gordon B. Hinckley, „Standing Strong and Immovable”, Worldwide Leadership Training Meeting, 10 ian. 2004, p. 21.

  6.  

    6. „Familia: O declaraţie oficială către lume”, Ensign sau Liahona, nov. 2010, p. 129.

  7.  

    7. Vezi Moroni 9:9.

  8.  

    8. Vezi Progresul personal al Tinerelor Fete, p. 70.