Pentru ca să-şi poată purta poverile cu uşurinţă


David A. Bednar
Poverile unice din viaţa fiecăruia dintre noi ne ajută să ne încredem în meritele, mila şi harul lui Mesia cel Sfânt.

Am un prieten apropiat care, la începutul căsătoriei sale, era sigur că el şi familia lui aveau nevoie de o camionetă cu tracţiune integrală. Soţia lui era sigură că el nu avea nevoie, ci doar îşi dorea o maşină nouă. Glumele pe acest subiect au dus la o discuţie cu privire la avantajele şi dezavantajele achiziţionării unei camionete.

„Draga mea, avem nevoie de o camionetă.”

Ea l-a întrebat: „De ce crezi că avem nevoie de o camionetă nouă?”

El i-a oferit ceea ce a crezut că era răspunsul perfect: „Dacă am avea nevoie de lapte pentru copiii noştri în timpul unei furtuni violente şi singurul mod de a ajunge la magazin ar fi cu camioneta?”

Soţia i-a răspuns zâmbind: „Dacă vom cumpăra o camionetă nouă, nu vom avea bani şi pentru lapte, aşadar de ce să ne îngrijorăm că nu vom ajunge la magazin în caz de urgenţă!”

Au continuat să se sfătuiască şi, în cele din urmă, au hotărât să cumpere camioneta. La scurt timp după achiziţionarea noului autoturism, prietenul meu a vrut să demonstreze cât este de util şi să-şi justifice motivele pentru cumpărarea lui. Aşa că s-a hotărât să taie şi să transporte nişte lemne de foc pentru casă. Era toamnă şi, în munţii de unde avea de gând să taie lemnele, zăpada căzuse deja. Pe măsură ce înainta pe munte, zăpada era din ce în ce mai mare. Prietenul meu şi-a dat seama că era riscant să conducă pe drumul acela alunecos dar, având mare încredere în noua sa camionetă, şi-a continuat drumul.

Din păcate, prietenul meu a mers prea departe pe drumul înzăpezit. Când a virat camioneta spre marginea locului în care dorea să taie lemne, s-a împotmolit. Toate cele patru roţi ale camionetei s-au învârtit în gol în zăpadă. Şi-a dat seama imediat că nu ştia cum să iasă din această situaţie primejdioasă. Era stânjenit şi îngrijorat.

Prietenul meu a hotărât: „Ei bine, nu voi sta cu mâinile-n sân”. A ieşit din maşină şi a început să taie lemne. A umplut partea din spate a camionetei cu încărcătura grea. Apoi, prietenul meu şi-a spus că avea să mai încerce încă o dată să iasă din zăpadă. Când a pornit motorul şi a apăsat pe acceleraţie, a putut să înainteze câţiva centimetri. Uşor, camioneta a ieşit din zăpadă şi a revenit pe drum. Putea în sfârşit să se întoarcă acasă, fericit şi plin de umilinţă.

Povara noastră personală

Mă rog ca Spiritul Sfânt să mă ajute să subliniez lecţiile vitale pe care le putem învăţa din această istorisire despre prietenul meu, camionetă şi lemne. Încărcătura a fost soluţia! Încărcătura de lemne a fost cea care asigurat tracţiunea necesară pentru ca el să iasă din zăpadă, să se întoarcă pe drum şi să înainteze. Încărcătura a fost cea care l-a ajutat să se întoarcă la familia şi căminul său.

Fiecare dintre noi poartă o povară. Povara noastră personală este formată din cerinţe şi ocazii, obligaţii şi privilegii, tristeţi şi binecuvântări, opţiuni şi limitări. Când ne evaluăm povara periodic, există două întrebări pe care este bine să ni le adresăm: „Povara pe care o port produce tracţiunea spirituală necesară pentru ca eu să înaintez cu credinţă în Hristos pe cărarea cea strâmtă şi îngustă şi să evit să mă împotmolesc? Povara pe care o port creează suficientă tracţiune spirituală pentru ca eu să mă întorc, în cele din urmă, acasă la Tatăl Ceresc?”

Uneori, credem, în mod greşit, că suntem fericiţi atunci când nu avem poveri. Dar purtarea unei poveri este parte necesară şi esenţială a planului fericirii. Deoarece povara noastră individuală trebuie să genereze tracţiune spirituală, trebuie să avem grijă să nu includem în viaţa noastră atât de multe lucruri drăguţe, dar care nu sunt necesare şi care ne distrag atenţia de la lucrurile care contează cu adevărat.

Puterea ispăşirii

Salvatorul a spus:

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.

Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

Căci jugul Meu este bun, şi sarcina mea este uşoară” (Matei 11:28–30).

Un jug este o bârnă din lemn, pusă de obicei între doi boi sau alte două animale, care le ajută să tragă împreună o încărcătură. Un jug le aşează pe animale unul lângă altul pentru a se putea mişca împreună şi a îndeplini o sarcină.

Gândiţi-vă la invitaţia personală unică a Domnului: „luaţi jugul Meu asupra voastră”. Când facem şi ţinem legăminte sfinte, acest lucru ne înjugă la şi cu Domnul Isus Hristos. În realitate, Salvatorul ne invită să ne încredem în El şi să tragem împreună cu El, deşi eforturile noastre cele mai bune sunt mici şi nu pot fi comparate cu ale Lui. Pe măsură ce avem încredere în El şi tragem poverile noastre împreună cu El în timpul călătoriei prin viaţa muritoare, jugul Său este cu adevărat bun şi sarcina Sa este uşoară.

Nu suntem niciodată singuri şi nici nu trebuie să fim. Putem înainta în vieţile noastre de zi cu zi având ajutor ceresc. Prin ispăşirea Salvatorului, putem primi capacitate şi tărie „dincolo de capacitatea noastră” („Doamne, Îţi voi urma calea”, Imnuri, no. 138). După cum a declarat Domnul: „De aceea, continuaţi călătoria voastră şi inima voastră să se bucure, pentru că, iată, luaţi aminte, Eu sunt cu voi până la sfârşit” (D&L 100:12).

Gândiţi-vă la exemplul din Cartea lui Mormon când Amulon i-a persecutat pe Alma şi poporul său. Glasul Domnului a venit asupra acestor ucenici în timpul suferinţei lor şi le-a spus: „Ridicaţi-vă capul şi fiţi mângâiaţi, căci Eu cunosc legamântul pe care voi l-aţi făcut cu Mine; şi Eu voi face un legământ cu poporul Meu şi îl voi elibera pe el din sclavie” (Mosia 24:13).

Observaţi că la baza legămintelor stă promisiunea eliberării. Legămintele primite şi respectate cu integritate şi rânduielile înfăptuite prin autoritatea preoţiei corespunzătoare sunt necesare pentru a primi toate binecuvântările disponibile prin ispăşirea lui Isus Hristos. Deoarece puterea divinităţii se manifestă în rânduielile preoţiei asupra bărbaţilor şi femeilor în trup, inclusiv binecuvântările ispăşirii (vezi D&L 84:20–21).

Amintiţi-vă de declaraţia Salvatorului: „Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară” (Matei 11:30), în timp ce ne gândim la următorul verset din istorisirea lui Alma şi a poporului său.

„Şi Eu, de asemenea, voi uşura poverile care sunt puse pe umerii voştri pentru ca nici măcar să nu le simţiţi pe spinările voastre” (Mosia 24:14).

Mulţi dintre noi ar putea crede că acest verset sugerează faptul că o povară va fi brusc şi permanent îndepărtată. Următorul verset descrie felul în care povara a fost făcută uşoară.

„Şi acum, s-a întâmplat că poverile care erau puse asupra lui Alma şi a fraţilor săi s-au făcut uşoare; da, Domnul i-a întărit pe ei pentru ca să-şi poată purta poverile cu uşurinţă, iar ei s-au supus cu bucurie şi cu răbdare voinţei Domnului” (Mosia 24:15; subliniere adăugată).

Provocările şi greutăţile oamenilor nu au fost înlăturate imediat. Dar Alma şi ucenicii săi au fost întăriţi, iar capacitatea lor crescută a făcut ca poverile să fie mai uşoare. Aceşti oameni buni au primit putere prin ispăşire pentru a acţiona prin ei înşişi (vezi D&L 58:26–29) şi pentru a influenţa împrejurările în care se aflau. Şi, „în puterea Domnului” (Cuvintele lui Mormon 1:14; Mosia 9:17; 10:10; Alma 20:4), Alma şi poporul său au fost îndrumaţi spre siguranţă în ţara lui Zarahemla.

Ispăşirea nu numai că biruie efectele căderii lui Adam şi face posibilă iertarea păcatelor şi greşelilor fiecăruia dintre noi, ci, de asemenea, ne dă posibilitatea de a face bine şi de a deveni mai buni în moduri care depăşesc cu mult capacităţile noastre muritoare. Majoritatea dintre noi ştim că, atunci când facem ceva rău şi avem nevoie de ajutor pentru a birui efectele păcatului din viaţa noastră, Salvatorul a făcut posibil ca noi să devenim din nou curaţi prin puterea Sa mântuitoare. Însă înţelegem noi că ispăşirea este, de asemenea, pentru femei şi bărbaţi credincioşi care sunt supuşi, demni şi conştiincioşi şi care se străduiesc să devină mai buni şi să slujească dând dovadă de mai multă credinţă? Mă întreb dacă înţelegem în totalitate că ispăşirea ne poate da putere şi dacă nu cumva credem, în mod greşit, că trebuie să ne purtăm singuri povara – prin propria determinare, prin puterea voinţei şi disciplina pe care le avem şi folosindu-ne de capacităţile noastre limitate.

Este un lucru să ştim că Isus Hristos a venit pe pământ pentru a muri pentru noi. Dar trebuie, de asemenea, să luăm în considerare că Domnul doreşte, prin ispăşirea Sa şi prin puterea Duhului Sfânt, să ne însufleţească – nu doar pentru a ne îndruma, dar şi pentru a ne da putere şi pentru a ne vindeca.

Salvatorul Îşi ajută poporul

Alma explică de ce şi cum ne ajută Salvatorul:

„Şi El va merge înainte, răbdând dureri şi suferinţe şi ispite de toate felurile; şi aceasta pentru ca să fie împlinit cuvântul, acela care spune că El va lua asupra Lui durerile şi bolile poporului Său.

„Şi El va lua moartea asupra Lui, ca să poată dezlega legăturile morţii care leagă poporul Său; şi va lua asupra Lui infirmităţile lor, ca inima Lui să fie inundată de milă, în ce priveşte trupul, ca El să ştie, în ce priveşte trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmităţile lor” (Alma 7:11–12).

Aşadar, Salvatorul a suferit nu numai pentru păcatele şi ticăloşiile noastre – ci, de asemenea, pentru durerile şi suferinţele noastre fizice, slăbiciunile şi imperfecţiunile noastre, temerile şi frustrările noastre, dezamăgirile şi descurajările noastre, disperarea şi deznădejdea noastră, nedreptăţile şi inegalităţile la care suntem supuşi şi pericolele emoţionale care se abat asupra noastră.

Nu este nicio durere trupească, niciun chin al sufletului, nicio suferinţă a spiritului, nicio boală sau slăbiciune de care dumneavoastră sau eu să avem parte în această călătorie prin viaţa muritoare de care Salvatorul să nu fi avut parte. Într-un moment de slăbiciune, am putea striga: „Nimeni nu ştie cum este. Nimeni nu înţelege.” Dar Fiul lui Dumnezeu ştie şi înţelege perfect, deoarece El a simţit şi a purtat poverile noastre individuale. Şi, datorită sacrificiului Său nesfârşit şi veşnic (vezi Alma 34:14), El ne înţelege perfect sentimentele şi Îşi poate întinde braţul milei către noi. El Îşi poate întinde braţele către noi, ne poate atinge inima, ne poate ajuta, ne poate vindeca şi întări pentru a fi mai mult decât putem fi şi pentru a ne ajuta să facem ceea ce noi nu am putea face niciodată bazându-ne numai pe propria noastră putere. Într-adevăr, jugul Său este bun şi sarcina Lui este uşoară.

O invitaţie, o promisiune şi o mărturie

Vă invit să studiaţi, să vă rugaţi, să meditaţi şi să vă străduiţi să învăţaţi mai multe despre ispăşirea Salvatorului când evaluaţi povara personală. Există multe lucruri cu privire la ispăşire pe care, pur şi simplu, nu le putem înţelege cu mintea noastră muritoare. Dar sunt multe aspecte ale ispăşirii pe care le putem şi trebuie să le înţelegem.

Pentru prietenul meu, încărcătura de lemne a reprezentat tracţiunea care i-a salvat viaţa. Camioneta goală nu s-a putut mişca în zăpadă, deşi avea tracţiune integrală. A fost nevoie de o încărcătură grea pentru a produce tracţiune.

Încărcătura a fost soluţia! Încărcătura a fost cea care a produs tracţiunea care i-a permis prietenului meu să iasă din zăpadă, să revină pe drum, să înainteze şi să se întoarcă la familia lui.

Poverile unice din viaţa fiecăruia dintre noi ne ajută să ne încredem în meritele, mila şi harul lui Mesia cel Sfânt (vezi 2 Nefi 2:8). Depun mărturie şi promit că Salvatorul ne va ajuta să ne purtăm poverile cu uşurinţă (vezi Mosia 24:15). Când suntem legaţi la jug împreună cu El prin legăminte sfinte şi primim puterea ispăşirii Sale în viaţa noastră, vom căuta din ce în ce mai mult să înţelegem şi să trăim în acord cu voia Sa. De asemenea, ne vom ruga pentru tăria de a învăţa din, de a schimba sau de a accepta împrejurările noastre în loc să ne rugăm necontenit ca Dumnezeu să le schimbe după cum dorim noi. Vom deveni factori care acţionează asupra lucrurilor, nu asupra cărora se acţionează (vezi 2 Nefi 2:14). Vom fi binecuvântaţi cu tracţiune spirituală.

Fie ca fiecare dintre noi să facă mai bine şi să devină mai bun prin ispăşirea Salvatorului. Astăzi este 6 aprilie. Ştim prin revelaţie că data de 6 aprilie este data reală şi precisă a naşterii Salvatorului. 6 aprilie este, de asemenea, ziua în care Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă a fost organizată. (Vezi D&L 20:1; Harold B. Lee, „Strengthen the Stakes of Zion”, Ensign, iulie 1973, p. 2; Spencer W. Kimball, „Why Call Me Lord, Lord, and Do Not the Things Which I Say?” Ensign, mai 1975, p. 4; Spencer W. Kimball, „Remarks and Dedication of the Fayette, New York, Buildings”, Ensign, mai 1980, p. 54; Discourses of President Gordon B. Hinckley, Volumul 1: 1995–1999 [2005], p. 409.) În această zi specială şi sfântă de sabat, declar mărturia mea că Isus Hristos este Mântuitorul nostru. El trăieşte şi ne va curăti, vindeca, îndruma, proteja şi întări. Mărturisesc cu bucurie despre aceste lucruri, în numele sfânt al lui Isus Hristos, amin.