Hristos Mântuitorul


Carlos H. Amado
Sacrificiul [Mântuitorului] i-a binecuvântat pe toţi, de la Adam, care a fost primul om, până la ultima fiinţă umană.

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a născut şi a murit în împrejurări unice. El a trăit şi a crescut în condiţii umile, fără bogăţii materiale. El a spus despre El Însuşi: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul” (Luca 9:58).

El nu a primit niciodată onoruri, favoruri, recunoaştere, nici tratament preferenţial din partea conducătorilor politici ai lumii şi nici din partea conducătorilor religioşi din zilele Sale. Nici nu a ocupat scaunele dintâi în sinagogi.

Modul Său de a propovădui era simplu şi, deşi mulţimile Îl urmau, slujirea Sa a constat întotdeauna în a binecuvânta oamenii unul câte unul. El a înfăptuit nenumărate miracole printre cei care L-au acceptat ca fiind Cel trimis de Dumnezeu.

El le-a oferit apostolilor Săi autoritate şi putere de a înfăptui miracole şi lucrări „şi mai mari” (Ioan14:12) decât cele pe care le înfăptuise El, dar nu le-a delegat niciodată privilegiul de a ierta păcatele. Duşmanii Săi au fost indignaţi când L-au auzit spunând: „Du-te şi să nu mai păcătuieşti” (Ioan 8:11) sau „Iertate îţi sunt păcatele!” (Luca 7:48). Acest drept Îi aparţinea numai Lui, deoarece El este Fiul lui Dumnezeu şi deoarece El avea să plătească pentru acele păcate prin ispăşirea Sa.

Puterea Sa asupra morţii

Puterea pe care o avea asupra morţii era o altă însuşire divină. Marele Iair, un conducător al sinagogii, L-a rugat „să vină până la el acasă; pentru că avea o singură copilă… care trăgea să moară” (Luca 8:41–42). Învăţătorul i-a ascultat rugămintea şi, în timp ce mergeau, un slujitor a venit la Iair şi i-a spus: „Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învăţătorul” (Luca 8:49). După ce a intrat în casă, Isus a cerut ca toată lumea să iasă şi, imediat, luând-o de mână, i-a spus: „Scoală-te!” (Luca 8:54).

În altă zi, pe când călătorea spre cetatea Nain, El a întâlnit un convoi funerar, în care o văduvă plângea din pricina morţii singurului ei fiu. Plin de milă, El a atins racla şi a spus: „Tinerelule, scoală-te, îţi spun!” (Luca 7:14). Oamenii, văzând miracolul, au exclamat: „Un mare proroc S-a ridicat între noi; şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său” (Luca 7:16). Acest miracol a fost cu atât mai remarcabil cu cât tânărul fusese deja declarat decedat oficial şi oamenii mergeau să-l înmormânteze. Readucând la viaţă doi tineri, dovada autorităţii şi puterii Sale asupra morţii i-a uimit pe credincioşi şi i-a înspăimântat pe cei care Îl defăimau.

A treia ocazie în care El a readus pe cineva la viaţă a fost cea mai impresionantă. Marta, Maria şi Lazăr erau fraţi pe care Hristos îi vizita adesea. Când oamenii L-au înştiinţat că Lazăr era bolnav, El a mai aşteptat două zile înainte să plece şi să viziteze familia. Oferindu-i alinare Martei după moartea fratelui ei, El i-a mărturisit cu fermitate: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11:25).

Când Salvatorul le-a cerut celor care jeleau să dea piatra la o parte de la intrarea în mormânt, Marta i-a şoptit cu sfială: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile” (Ioan 11:39).

Apoi, Isus i-a amintit cu blândeţe: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” (Ioan 11:40). Şi, după ce a spus aceasta, El a strigat cu glas tare:

„Lazăre, vino afară!

„Şi mortul a ieşit” (Ioan 11:43–44).

După cele patru zile ale lui Lazăr în mormânt, duşmanii Fiului lui Dumnezeu s-au confruntat cu evidenţa incontestabilă pe care nu o puteau ignora, denatura sau căreia nu-i puteau reduce importanţa şi, în mod necugetat şi cu răutate, „din ziua aceea, au hotărât să-L omoare” (Ioan 11:53).

Noua poruncă

Mai târziu, Hristosul Cel Viu sărbătorea, la Ierusalim, alături de apostolii Săi, ultimul Său praznic al Paştelor, stabilea rânduiala împărtăşaniei şi le dădea porunca de a se iubi unul pe altul prin slujire sinceră.

Agonia Sa din Ghetsimani

După aceea, ca dovadă supremă a dragostei Sale pentru omenire şi exercitându-Şi pe deplin propria voinţă, El a înaintat plin de curaj şi de hotărâre pentru a înfrunta cea mai solicitantă încercare a Sa. În Grădina Ghetsimani, fiind complet singur, El a suferit cea mai intensă agonie, sângerând din fiecare por. Supunându-Se pe deplin Tatălui Său, El a ispăşit pentru păcatele noastre şi a luat asupra Sa bolile şi suferinţele noastre pentru a şti cum să ne ajute (vezi Alma 7:11–13).

Noi Le suntem îndatoraţi Lui şi Tatălui nostru Ceresc, deoarece sacrificiul Său i-a binecuvântat pe toţi, de la Adam, care a fost primul om, până la ultima fiinţă umană.

Condamnarea şi răstignirea Salvatorului

Odată ce agonia Sa din Ghetsimani a luat sfârşit, El S-a predat de bunăvoie celor care căutau să-L distrugă. Trădat de unul dintre ai Săi, El a fost condamnat în grabă, atât pe nedrept cât şi ilegal, într-un proces care a fost manipulat şi incomplet. În aceeaşi noapte, el a fost acuzat de infracţiunea de blasfemie şi condamnat la moarte. În ura şi setea lor de răzbunare – deoarece El le mărturisise că era Fiul lui Dumnezeu – duşmanii Săi au complotat pentru ca Pilat să-L condamne. În acest scop, ei au schimbat capul de acuzare din blasfemie în trădare pentru ca moartea Sa să aibă loc prin răstignire.

Condamnarea Sa printre romani a fost şi mai crudă: batjocurile şi dispreţul acestora cu privire la împărăţia Sa spirituală, încoronarea umilitoare cu o coroană de spini, biciuirea Sa dureroasă şi agonia prelungită a răstignirii Sale publice au reprezentat avertismente clare pentru fiecare om care ar fi îndrăznit să se declare ucenic al Său.

În fiecare moment al suferinţei Sale, Mântuitorul lumii a dat dovadă de autocontrol excepţional. El S-a gândit întotdeauna să-i binecuvânteze pe ceilalţi; cu bunătate şi afecţiune, El l-a rugat pe Ioan să aibă grijă de mama Sa, Maria. El L-a rugat pe Tatăl Său din Cer să-i ierte pe cei care L-au răstignit. Lucrarea Sa de pe pământ fiind îndeplinită, El Şi-a încredinţat spiritul în mâinile lui Dumnezeu şi Şi-a dat ultima suflare. Trupul fizic al lui Hristos a fost pus în mormânt, unde a rămas trei zile.

Lucrarea Mântuitorului printre cei morţi

În timp ce ucenicii Săi sufereau din cauza tristeţii, descurajării şi nesiguranţei, Salvatorul nostru, în altă etapă a planului glorios al Tatălui Său, Îşi extindea slujirea într-un nou mod. În perioada scurtă de trei zile, El a lucrat fără încetare pentru a organiza lucrarea imensă de salvare printre cei morţi. Aceste zile au devenit unele dintre cele mai pline de speranţă pentru toată familia lui Dumnezeu. În timpul acelei vizite, El Şi-a organizat slujitorii credincioşi astfel încât aceştia să ducă vestea bună a mântuirii celor care nu ajunseseră să cunoască planul glorios sau care îl respinseseră în viaţa muritoare. Acum, ei aveau ocazia să fie eliberaţi din robia lor şi să fie mântuiţi de Dumnezeul celor vii şi celor morţi (vezi D&L 138:19, 30–31).

Primul rod al învierii

Încheindu-Şi lucrarea în lumea spiritelor, El S-a întors pe pământ – pentru a-Şi uni spiritul cu trupul fizic pentru totdeauna. Deşi El Îşi arătase pe deplin puterea asupra morţii, relatările din scripturi cu privire la cei pe care i-a readus la viaţă înainte de învierea Sa arată că aceştia doar reveneau la o viaţă care le fusese prelungită în mod miraculos; totuşi, ei aveau să moară.

Hristos a fost primul care a înviat şi care nu mai avea să moară niciodată, primul care a avut pentru totdeauna un trup perfect şi etern. În starea Sa de fiinţă înviată, El i-a apărut Mariei, care, de îndată ce L-a recunoscut, a început să-L preaslăvească. Mântuitorul nostru, plin de bunătate, i-a atras atenţia cu privire la starea Sa nouă şi plină de slavă: „Nu mă ţine… căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu” (Ioan 20:17) – oferind încă o mărturie că slujirea Sa în lumea spiritelor a fost reală şi completă. Apoi, folosind o exprimare care confirma realitatea învierii Sale, El a spus: „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20:17). După ce S-a dus la Tatăl Său, El S-a întors şi le-a apărut apostolilor Săi. „Le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul” (Ioan 20:20).

Mântuitorul Se va întoarce

Eu depun mărturie că Hristos Se va întoarce într-un mod foarte diferit de prima Sa venire. El va veni în putere şi slavă, cu toţi sfinţii drepţi şi credincioşi. El va veni în calitate de Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor, Domn al păcii, Mesia Cel promis, Salvatorul şi Mântuitorul, pentru a-i judeca pe cei vii şi pe cei morţi. Îl iubesc şi Îi slujesc şi mă rog ca noi să slujim cu bucurie şi dăruire şi să-I rămânem credincioşi până la sfârşit. În numele Său, chiar Isus Hristos, amin.