Ţinerea legămintelor ne protejează, ne pregăteşte şi ne dă putere


Rosemary M. Wixom
Suntem femei, de toate vârstele, care facem legăminte şi mergem pe cărarea vieţii muritoare care ne duce înapoi, în prezenţa Sa.

Dragi surori, vă iubim! În timpul unei vizite recente în Mexic, am putut simţi unitatea între surori pe care o simţim cu toate în această seară. Imaginaţi-vă această scenă: tocmai încheiasem ora Societăţii Primare, într-o duminică dimineaţa, şi copiii, învăţătoarele şi cu mine mergeam pe holul aglomerat. Chiar în acel moment, uşa de la clasa Tinerelor Fete s-a deschis şi le-am văzut pe tinerele fete şi conducătoarele lor. Ne-am apropiat pentru a ne îmbrăţişa. Copiii se ţineau de fusta mea şi femeile erau strânse în jurul meu, dar am vrut să-mi exprim sentimentele pe care le simţeam chiar în acea clipă.

Nu vorbesc limba spaniolă, aşadar mi-au venit în minte doar cuvinte în engleză. M-am uitat la ele şi am spus: „Noi suntem fiice ale Tatălui nostru Ceresc, care ne iubeşte şi pe care-L iubim”. Fetele mi s-au alăturat imediat în spaniolă. Eram acolo, într-un hol aglomerat, recitând împreună crezul Tinerelor Fete: „Noi vom fi martorii lui Dumnezeu în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile”.

În această seară, ne-am adunat în toată lumea, ca ucenici ai Săi, cu dorinţa de a apăra şi susţine împărăţia lui Dumnezeu. Noi suntem fiice ale Tatălui nostru Ceresc. Suntem femei, de toate vârstele, care facem legăminte şi mergem pe cărarea vieţii muritoare care ne duce înapoi în prezenţa Sa. Ţinerea legămintelor ne protejează, ne pregăteşte şi ne dă putere.

În această seară, printre noi sunt fete care, potrivit vârstei lor, se încadrează în programul Societăţii Primare. Unele dintre voi aţi făcut recent primul pas pe cărarea către viaţa eternă prin rânduiala botezului.

Uitaţi-vă în jurul vostru. Viitorul este plin de speranţă şi ocazii când vedeţi femei care, de asemenea, au făcut legăminte şi sunt gata să vă arate drumul de-a lungul cărării spre viitor.

Dacă aveţi vârsta de 8, 9, 10 sau 11 ani, fie că sunteţi în Centrul de conferinţe, în casa voastră sau la o casă de întruniri din toată lumea, vreţi, vă rog, să vă ridicaţi? Bine aţi venit la adunarea generală a femeilor. Acum, vă rog, rămâneţi picioare, deoarece dorim să vă invităm în seara aceasta să participaţi. Voi fredona un cântec al Societăţii Primare. Şi îndată ce recunoaşteţi melodia, vreţi să începeţi să cântaţi cu mine? Acum, trebuie să cântaţi cu voce tare pentru ca toţi să audă.

Învaţă-mă să merg în lumină,
Cum să mă rog din a mea inimă.
Învaţă-mă să ştiu calea bună;
Să merg, să merg doar în lumină.

Dragi fete, rămâneţi în picioare, în timp ce toate care aveţi 12 ani sau mai mult cântaţi acum cea de-a doua strofă.

Vino, copile, noi să învăţăm
Porunca Domnului să respectăm.
Ca noi lângă El etern să trăim.
Mereu, mereu, doar cu El să fim.1

A fost foarte frumos. Puteţi să vă aşezaţi. Vă mulţumesc.

În calitate de femei de toate vârstele noi mergem în lumina Sa. Călătoria noastră pe cărare este personală şi luminată de dragostea Salvatorului.

Noi intrăm pe cărarea care duce spre viaţa eternă odată cu rânduiala botezului, iar apoi primim darul Duhului Sfânt. Vârstnicul Robert D. Hales ne-a întrebat: „Înţelegem [noi] şi copiii [noştri] că, atunci când [ne-am botezat, ne-am schimbat] pentru totdeauna?”.

Dânsul, de asemenea, a explicat că, atunci „când vom înţelege legământul de la botezul nostru şi darul Duhului Sfânt, aceasta ne va schimba vieţile şi vom fi în totalitate loiali împărăţiei lui Dumnezeu. Când ispitele ne vor apărea în cale, dacă vom asculta, Duhul Sfânt ne va aduce aminte că am promis să ne amintim de Salvatorul nostru şi să ne supunem poruncilor lui Dumnezeu”2.

În fiecare săptămână, când luăm din simbolurile împărtăşaniei, ne înnoim legămintele făcute la botez. Vârstnicul David A. Bednar a spus: „Când suntem botezaţi, ne începem călătoria către templu. Când luăm din împărtăşanie, ne gândim la templu. Ca pregătire pentru a lua parte la rânduielile sacre înfăptuite în templu, noi promitem să ne amintim totdeauna de Salvator şi să ţinem poruncile Sale”3.

Rânduielile înfăptuite în templu ne aduc cele mai mari binecuvântări care sunt posibile prin ispăşirea lui Isus Hristos. Ele sunt acele rânduieli necesare pentru exaltarea noastră în împărăţia celestială. Când ne străduim să ne ţinem legămintele, sentimentele noastre de nepotrivire şi imperfecţiune, încep să dispară, iar rânduielile şi legămintele din templu încep să prindă viaţă. Toată lumea este binevenită să meargă pe cărarea spre viaţa eternă.

Eu mă minunez de tăria fetiţelor, a tinerelor fete şi a femeilor, pe care le-am întâlnit în toată lumea, care trăiesc potrivit legămintelor pe care le-au făcut. Permiteţi-mi să vă povestesc despre câteva fete şi femei pe care le-am cunoscut şi care au făcut legăminte.

Luana avea 11 ani când am vizitat familia ei în Buenos Aires, Argentina. Din cauza unui traumatism suferit în copilărie, Luana nu putea să vorbească. Ea nu vorbise de ani de zile. Ea stătea liniştită în timp ce noi toţi conversam. Speram să aud măcar o şoaptă din partea ei. Se uita la mine cu atenţie ca şi când nu era nevoie de cuvinte pentru ca să ştiu ce simţea. După o rugăciune, ne-am ridicat să plecăm şi Luana mi-a dat un desen. Ea Îl desenase pe Isus Hristos în Grădina Ghetsimani. Atunci am înţeles mărturia ei foarte clar. La botez, Luana făcuse legământul de a fi martor al lui Dumnezeu „în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile”4. Ea a înţeles ispăşirea lui Isus Hristos, mărturisită prin desenul ei. Oare ştia că prin puterea întăritoare şi sporită a ispăşirii, ea putea fi vindecată şi vorbi din nou? De atunci, în ultimii trei ani, Luana a progresat în eforturile ei de a vorbi. Acum, ea participă la programul Tinerelor Fete împreună cu prietenele ei. Credincioasă legământului pe care l-a făcut la botez, ea a continuat să-şi împărtăşească mărturia despre Salvator.

Tinerii din toată lumea sunt atraşi de temple. În Lima, Peru, în faţa intrării în templu am întâlnit un tată împreună cu trei dintre fiicele sale. Am văzut lumina de pe feţele lor. Două dintre fiice aveau dizabilităţi severe şi stăteau în scaune cu rotile. A treia fiică, în timp ce avea grijă de surorile ei, a explicat că mai avea două surori care erau acasă. Ele erau, de asemenea, în scaune cu rotile. Ele nu puteau călători 14 ore pentru a ajunge la templu. Templul însemna foarte mult pentru acest tată şi fiicele sale astfel încât ei patru au venit la templu în acea zi – două dintre ele pur şi simplu pentru a privi pe cei care puteau să fie botezaţi pentru cei decedaţi şi înfăptui această sacră rânduială. La fel ca Nefi, ei „se [desfătau] în legămintele Domnului”5.

Cunosc o femeie necăsătorită care preţuieşte rânduiala săptămânală a împărtăşaniei şi promisiunea sacră de a „[putea] avea totdeauna Spiritul Său cu [ea]”6. Acel tovarăş constant este o promisiune care o ajută să facă faţă singurătăţii. Îi dă tărie să se concentreze asupra dezvoltării talentelor sale şi a dorinţei de a-I sluji Domnului. Ea a descoperit mare bucurie arătând dragoste tuturor copiilor din viaţa ei, iar când ea caută pacea liniştită, o veţi găsi în templu.

În ultimul rând, o femeie care are în jur de 90 de ani, a avut grijă de copiii şi nepoţii săi şi a fost martoră la venirea pe lume a strănepoţilor ei. La fel ca multe dintre noi, a avut o viaţă plină de suferinţe, dureri şi bucurii de nedescris. Ea a mărturisit că dacă ar fi să rescrie povestea vieţii sale, n-ar include unele dintre capitole care au fost scrise. Totuşi, cu un zâmbet, a spus: „Trebuie doar să mai trăiesc puţin, să văd cum se încheie povestea!” Ea continuă să trăiască potrivit legămintelor pe care le-a făcut.

Nefi ne-a învăţat:

„După ce aţi intrat pe această cale strâmtă şi îngustă, v-aş întreba dacă totul este împlinit? Iată, vă spun: Nu…

Prin urmare, trebuie să înaintaţi cu fermitate în Hristos, având o strălucire perfectă a speranţei şi o iubire de Dumnezeu şi de toţi oamenii. Prin urmare, dacă înaintaţi ospătându-vă din cuvântul lui Hristos şi înduraţi până la sfârşit, iată, astfel a spus Tatăl: Voi veţi avea viaţă veşnică”7.

Fiecare dintre noi este pe acea cărare. În această seară, am cântat despre modul în care mergem pe această cărare în lumină. Ca persoane individuale, suntem puternice. Împreună cu Dumnezeu, suntem de neoprit.

Domnul i-a spus Emmei Smith: „Înalţă-ţi capul şi bucură-te şi lipeşte-te de legămintele pe care le-ai făcut”8.

Noi ne bucurăm că, prin ţinerea legămintelor noastre, putem să simţim dragostea Tatălui nostru Ceresc şi a Salvatorului nostru, Isus Hristos. Eu depun mărturie că Ei trăiesc. În numele lui Isus Hristos, amin.

Afişează referinţe

  1.  

    1. „Învaţă-mă să merg în lumină”, Imnuri, nr. 194 sau Children’s Songbook, p.177.

  2.  

    2. Robert D. Hales, „Legământul botezului: a fi în împărăţie şi din împărăţie”, Liahona, ianuarie 2001, p. 8, 7.

  3.  

    3. David A. Bednar, „Să deţinem onorabil un nume şi o poziţie”, Liahona, mai 2009, p. 98.

  4.  

    4.  Mosia 18:9.

  5.  

    5.  2 Nefi 11:5.

  6.  

    6.  Doctrină şi legăminte 20:77.

  7.  

    7.  2 Nefi 31:19–20.

  8.  

    8.  Doctrină şi legăminte 25:13.