Să trăim fideli credinţei


Să trăim fideli credinţei
Fiecare dintre noi va fi binecuvântat din belşug, dacă va cunoaşte povestirile de credinţă şi curaj care i-au condus pe strămoşii noştri să se alăture Bisericii Domnului.

Îmi place foarte mult istoria Bisericii. Poate la fel ca în cazul multora dintre dumneavoastră, credinţa mea se întăreşte când aflu despre devotamentul remarcabil al strămoşilor noştri care au acceptat Evanghelia şi au trăit fideli credinţei.

În urmă cu o lună, 12.000 de tineri minunaţi din Districtul Templului Gilbert, Arizona, au celebrat noul lor templu cu un spectacol impresionant de teatru şi dansuri demonstrând angajamentul lor de a trăi în mod neprihănit. Tema celebrării a fost „Să trăim fideli credinţei”.

La fel cum au făcut acei tineri sfinţi credincioşi din Arizona, fiecare sfânt din zilele din urmă trebuie să se angajeze să „trăiască fideli credinţei”.

Cuvintele imnului spun: „Fideli credinţei ce părinţii-au preţuit” („Fideli credinţei”, Imnuri, nr. 163).

Noi putem adăuga: „Fideli credinţei ce bunicii-au preţuit”.

Mă-ntreb dacă fiecare dintre acei tineri entuziaşti din Arizona cunoşteau istoria propriei lor Biserici – dacă ei cunoşteau modul în care familia lor s-a alăturat Bisericii. Ar fi minunat dacă fiecare sfânt al zilelor din urmă ar cunoaşte povestea convertirii strămoşilor lor.

Fie că sunteţi sau nu un descendent al pionierilor, moştenirea de credinţă şi sacrificiu a pionierilor mormoni este moştenirea dumneavoastră. Este moştenirea nobilă a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.

Unul dintre evenimentele cele mai minunate din istoria Bisericii a avut loc atunci când Wilford Woodruff, un apostol al Domnului, propovăduia Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos în Marea Britanie în anul 1840 – exact la 10 ani după înfiinţarea Bisericii.

Wilford Woodruff şi alţi apostoli şi-au concentrat munca lor în zonele din Liverpool şi Preston, Anglia, având un succes considerabil. Vârstnicul Woodruff, care mai târziu a devenit preşedinte al Bisericii, s-a rugat în mod constant lui Dumnezeu să-l îndrume în această lucrare foarte importantă. Rugăciunile sale l-au condus spre diferite locuri pentru a preda Evanghelia.

Preşedintele Monson ne-a învăţat că atunci când primim inspiraţie din cer să facem ceva – să facem imediat – să nu amânăm. Acest lucru este exact ceea ce a făcut Wilford Woodruff. Primind îndrumare clară din partea Spiritului de a „merge… în sud”, vârstnicul Woodruff a plecat imediat şi a călătorit către o parte a Angliei numită Herefordshire – un ţinut agricol din sud-vestul Angliei. Aici, el a întâlnit un fermier prosper, pe nume John Benbow, fiind întâmpinat „cu bucurie şi recunoştinţă” (Wilford Woodruff, în Matthias F. Cowley, Wilford Woodruff: History of His Life and Labors as Recorded in His Daily Journals [1909], p. 117).

Un grup de peste 600 de oameni, care erau cunoscuţi sub numele de United Brethren (Frăţia unită), „se rugase pentru lumină şi adevăr” (Wilford Woodruff, în Teachings of Presidents of the Church: Wilford Woodruff [2004], p. 91.) Domnul l-a trimis pe Wilford Woodruff ca răspuns la rugăciunile lor.

Învăţăturile vârstnicul Woodruff au dat roade imediat şi mulţi au fost botezaţi. Brigham Young şi Willard Richards i s-au alăturat în Herefordshire şi cei trei apostoli au avut succes remarcabil.

În doar câteva luni, ei au organizat 33 de ramuri pentru 541 de membri care se alăturaseră Bisericii. Lucrarea lor minunată a continuat şi, în cele din urmă, aproape toţi membrii din United Brethren au fost botezaţi în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.

Mama străbunicii mele, Hannah Maria Eagles Harris, a fost una dintre primele persoane care l-a ascultat pe Wilford Woodruff. Ea l-a informat pe soţul ei, Robert Harris jr., că a auzit cuvântul lui Dumnezeu şi că intenţiona să fie botezată. Robert nu a fost încântat să audă ceea ce i-a povestit soţia lui. I-a spus că o va însoţi la următoarea predică a misionarului mormon şi că îi va arăta acestuia că greşeşte.

Stând în primele rânduri la adunare, cu o hotărâre fermă de a nu fi influenţat şi poate chiar cu intenţia de a-l interpela răuvoitor pe predicator, Robert a simţit imediat Spiritul, asemenea soţiei sale. El a ştiut că mesajul restaurării era adevărat şi a fost botezat împreună cu soţia lui.

Povestea lor de credinţă şi devotament este similară cu cea a altor mii de oameni: când au auzit mesajul Evangheliei, au ştiut că era adevărat!

După cum spun scripturile: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine” (Ioan 10:27).

Auzind glasul păstorului, ei şi-au dedicat în întregime viaţa lor Evangheliei şi au urmat îndrumarea profetului Domnului. Răspunzând chemării de a aduna Sionul, ei şi-au lăsat casele în Anglia, au traversat Oceanul Atlantic şi s-au adunat cu sfinţii în Nauvoo, Illinois.

Ei au acceptat Evanghelia din toată inima. În timp ce încercau să se stabilească în noua ţară, ei au ajutat la construirea Templului Nauvoo plătind zeciuiala din munca lor – muncind odată la 10 zile la construirea templului.

Ei au fost profund întristaţi la vestea morţii iubitului lor profet, Jospeh Smith, şi a fratelui său Hyrum. Dar ei au mers înainte! Au rămas fideli credinţei.

Când sfinţii au fost persecutaţi şi goniţi din Nauvoo, Robert şi Mariah s-au simţit binecuvântaţi de primirea înzestrării lor în templu, cu puţin timp înainte de a traversa râul Mississippi şi de a se îndrepta spre vest. Deşi nu erau siguri care le va fi viitorul, ei erau siguri de credinţa şi mărturiile lor.

Având şase copii, au mers greu prin noroi când au traversat Iowa pe drumul spre vest. Ei şi-au construit un adăpost temporar pe malul râului Missouri în locul care a devenit cunoscut drept Cartierul de iarnă.

Acest grup de pioneri neînfricaţi aşteptau îndrumare din partea apostolilor privind modul în care îşi vor continua drumul spre vest şi când anume. Planurile tuturor s-au schimbat când Brigham Young, preşedintele Cvorumului Celor Doisprezece, a lansat o chemare către bărbaţi de a sluji ca voluntari în armata Statelor Unite în batalionul cunoscut ulterior sub numele de Batalionul Mormon.

Robert Harris jr., a fost unul dintre cei peste 500 de pionieri mormoni care au răspuns la chemarea lui Brigham Young. El s-a înrolat, chiar dacă aceasta însemna că urma să-şi lase în urmă soţia însărcinată şi şase copii mici.

De ce el şi alţi bărbaţi au făcut aceasta?

Răspunsul poate fi dat folosind cuvintele stră-străbunicului meu. Într-o scrisoare pe care a trimis-o soţiei sale când batalionul a făcut o scurtă oprire lângă Santa Fe, el a scris: „Credinţa mea este mai puternică decât oricând şi când mă gândesc la lucrurile pe care ni le-a spus Brigham Young, le cred ca şi cum Marele Dumnezeu mi le-ar fi spus”.

Pe scurt, el ştia, la fel cum ştiau şi ceilalţi bărbaţi, că îl urma pe profetul Domnului. De aceea au făcut ceea ce au făcut! Ei ştiau că erau conduşi de un profet al lui Dumnezeu.

În aceeaşi scrisoare el a exprimat sentimentele sale de dragoste pentru soţia şi copiii săi şi le-a spus că se ruga constant ca ei să fie binecuvântaţi.

La sfârşitul scrisorii, a făcut această afirmaţie puternică: „Nu trebuie să uităm lucrurile pe care noi le-am auzit (le-am văzut) şi trăit în Templul Domnului”.

Împreună cu mărturia lui de dinainte în care menţiona că „noi suntem conduşi de un profet al lui Dumnezeu”, aceste două îndemnuri sacre au devenit pentru mine ca o scriptură.

La optsprezece luni după plecarea batalionului, Robert Harris s-a întors, în siguranţă, la iubita sa, Mariah. Ei au rămas fideli şi credincioşi Evangheliei restaurate de-a lungul vieţii lor. Au avut 15 copii, dintre care 13 au trăit, ajungând la maturitate. Bunica mea Fannye Walker, din Raymond, Alberta, Canada a fost una dintre cei 136 de nepoţi ai lor.

Bunica Walker a fost mândră de faptul că bunicul ei slujise în Batalionul Mormon şi dorea ca toţi nepoţii ei să ştie acest lucru. Acum, deoarece sunt bunic, înţeleg de ce era atât de important pentru ea. Ea dorea să întoarcă inimile copiilor către părinţii lor. Dorea ca nepoţii ei să cunoască moştenirea lor dreaptă – deoarece ştia că aceasta le va binecuvânta viaţa.

Cu cât simţim mai din plin legătura dintre noi şi strămoşii noştri drepţi, cu atât este mai probabil să facem alegeri înţelepte şi corecte.

Acest lucru este adevărat. Fiecare dintre noi va fi binecuvântat din belşug, dacă va cunoaşte povestirile de credinţă şi curaj care i-au condus pe strămoşii noştri să se alăture Bisericii Domnului.

De prima dată când Robert şi Mariah l-au auzit pe Wilford Woodruff propovăduind şi mărturisind despre restaurarea Evangheliei, au ştiut că Evanghelia era adevărată.

Ei au ştiut, de asemenea, că indiferent de încercările sau greutăţile prin care aveau să treacă, aveau să fie binecuvântaţi dacă rămâneau fideli credinţei. Parcă auziseră cuvintele profetului nostru de astăzi, care a spus: „Niciun sacrificiu nu este prea mare… pentru a primi binecuvântările în templu” (Thomas S. Monson, „Templul sfânt – un port pentru lume”, Liahona, mai 2011, p. 92).

Pe moneda de două livre din Regatul Unit este inscripţionat „Stăm pe umerii giganţilor”. Când mă gândesc la pionierii noştri importanţi, simt că noi toţi stăm pe umerii giganţilor.

În al doilea rând, nu trebuie să uităm că suntem conduşi de către un profet al lui Dumnezeu.

Eu depun mărturie că noi suntem conduşi de către un profet al lui Dumnezeu. Domnul a restaurat Biserica Sa în zilele din urmă prin intermediul profetului Joseph Smith şi noi nu trebuie să uităm că am fost conduşi printr-o serie neîntreruptă de profeţi ai lui Dumnezeu începând cu Joseph Smith şi continuând cu fiecare profet până la profetul nostru de astăzi –Thomas S. Monson. Îl cunosc, îl respect şi îl iubesc. Eu depun mărturie că el este profetul Domnului, astăzi, pe pământ.

Îmi doresc din toată inima ca, împreună cu copiii şi nepoţii mei să onorăm moştenirea strămoşilor noştri drepţi – acei pionieri mormoni care au dorit să sacrifice totul şi să-L apere pe Dumnezeul lor şi credinţa lor. Mă rog ca fiecare dintre noi să trăiască fideli credinţei pe care părinţii noştri au preţuit-o. În numele sfânt şi sacru al lui Isus Hristos, amin.