Cheile şi autoritatea preoţiei


Dallin H. Oaks
Cheile preoţiei îndrumă atât femeile, cât şi bărbaţii, iar rânduielile preoţiei şi autoritatea preoţiei aparţin atât femeilor, cât şi bărbaţilor.

I.

La această conferinţă, am asistat la eliberarea unor fraţi credincioşi şi am susţinut pe alţii în noile lor chemări. Prin această rotaţie – atât de obişnuită în Biserică – noi nu suntem demişi când suntem eliberaţi şi nu suntem promovaţi când suntem chemaţi. Nu există promovare sau demitere în slujba Domnului. Există numai „înainte sau înapoi”, iar acest lucru depinde de cum acceptăm şi acţionăm în ceea ce priveşte eliberările şi chemările noastre. Am prezidat odată o adunare în care a fost eliberat un tânăr preşedinte de ţăruş din chemarea sa în care slujise foarte bine timp de nouă ani şi care se bucura de eliberarea sa şi de noua chemare pe care o primise împreună cu soţia sa. Fuseseră chemaţi să slujească în calitate de conducători ai clasei de creşă din episcopia lor. Numai în această Biserică, aceste responsabilităţi pot fi considerate la fel de onorabile!

II.

Adresându-se în cadrul unei conferinţe a femeilor, preşedinta generală a Societăţii de Alinare, Linda K. Burton, a spus: „Sperăm ca în fiecare dintre noi să fie cultivată o dorinţă mai puternică de a înţelege mai bine preoţia”1. Acest lucru este valabil pentru fiecare dintre noi, iar eu voi căuta să fac acest lucru vorbind despre cheile şi autoritatea preoţiei. Deoarece aceste subiecte sunt la fel de importante atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, mă bucură faptul că aceste cuvântări sunt transmise şi publicate pentru toţi membrii Bisericii. Puterea preoţiei ne binecuvântează pe toţi. Cheile preoţiei îndrumă atât femeile, cât şi bărbaţii, iar rânduielile preoţiei şi autoritatea preoţiei aparţin atât femeilor, cât şi bărbaţilor.

III.

Preşedintele Joseph F. Smith a descris preoţia ca fiind „puterea lui Dumnezeu delegată omului, prin care acesta poate acţiona pe pământ pentru salvarea familiei umane”2. Alţi conducători ne-au învăţat că preoţia „este puterea supremă de pe acest pământ. Este puterea prin care pământul a fost creat”3. Scripturile ne învaţă că „această aceeaşi preoţie, care a fost la început, va fi, de asemenea, la sfârşitul lumii” (Moise 6:7). Aşadar, preoţia este puterea prin care vom fi înviaţi şi ne vom îndrepta spre viaţa veşnică.

Înţelegerea pe care o căutăm începe cu o înţelegere legată de cheile preoţiei. „Cheile preoţiei reprezintă autoritatea pe care Dumnezeu a dat-o [deţinătorilor] preoţiei pentru a conduce, controla şi guverna folosirea preoţiei Sale pe pământ.”4 Fiecare lucru sau rânduială înfăptuită în Biserică are loc prin autorizarea directă sau indirectă din partea celui care deţine cheile necesare. Vârstnicul M. Russell Ballard a explicat: „Aceia care deţin cheile preoţiei… fac, cu adevărat, posibil ca toţi cei care slujesc cu credinţă sub îndrumarea lor să exercite autoritatea preoţiei şi să aibă acces la puterea preoţiei”5.

În controlarea exercitării autorităţii preoţiei, cheile preoţiei, prin scopul lor, duc la progres, dar şi limitează. Duc la progres prin faptul că fac posibil ca autoritatea şi binecuvântările preoţiei să fie disponibile tuturor copiilor lui Dumnezeu. Limitează prin faptul că îndrumă cine va primi autoritatea preoţiei, cine va deţine oficiile sale şi cum vor fi conferite drepturile şi puterile sale. De exemplu, un bărbat care deţine preoţia nu poate să confere oficiul sau autoritatea lui altuia decât dacă este autorizat de către cel care deţine cheile. Fără acea autorizare, rânduirea nu ar fi valabilă. Acest lucru explică de ce un deţinător al preoţiei – indiferent de oficiul pe care îl deţine – nu poate rândui un membru al familiei sale sau administra împărtăşania în căminul său fără autorizare din partea celui care deţine cheile corespunzătoare.

Cu excepţia lucrării sacre pe care o fac surorile în templu prin intermediul cheilor deţinute de preşedintele templului, şi pe care le voi descrie mai târziu, numai cineva care deţine un oficiu al preoţiei poate înfăptui o rânduială a preoţiei. Şi toate rânduielile autorizate ale preoţiei sunt consemnate în înregistrările Bisericii.

În cele din urmă, toate cheile preoţiei sunt deţinute de Domnul Isus Hristos, a Cărui preoţie este. El este Cel care hotărăşte ce chei sunt delegate muritorilor şi cum sunt folosite acele chei. Ne-am obişnuit să gândim că, în Templul Kirtland, lui Joseph Smith i-au fost conferite toate cheile preoţiei, dar scripturile afirmă că ceea ce s-a conferit acolo au fost „cheile acestei dispensaţii” (D&L 110:16). Cu mulţi ani în urmă, în cadrul unei conferinţe generale, preşedintele Spencer W. Kimball ne-a amintit că există alte chei ale preoţiei care nu au fost date omului pe pământ, inclusiv cheile creării şi învierii.6

Natura divină a limitărilor impuse asupra exercitării cheilor preoţiei explică diferenţa esenţială dintre deciziile cu privire la aspecte legate de administrarea Bisericii şi deciziile care afectează preoţia. Membrii Primei Preşedinţii şi cei ai Consiliului Primei Preşedinţii şi al Cvorumului Celor Doisprezece, care prezidează asupra Bisericii, sunt împuterniciţi să ia multe decizii referitoare la regulile şi procedurile Bisericii – cum ar fi amplasarea clădirilor Bisericii şi vârstele cu privire la slujirea misionară. Dar, deşi aceste autorităţi care prezidează deţin şi exercită toate cheile delegate oamenilor în această dispensaţie, ele nu sunt libere să modifice tiparul stabilit în mod divin – acela că doar bărbaţii vor deţine oficii în cadrul preoţiei.

IV.

Acum voi vorbi despre autoritatea preoţiei. Voi începe cu cele trei principii deja discutate: (1) preoţia este puterea lui Dumnezeu delegată oamenilor pentru salvarea întregii omeniri, (2) autoritatea preoţiei este guvernată de deţinătorii preoţiei care deţin chei ale preoţiei şi, (3) deoarece scripturile afirmă că „toate celelalte autorităţi [şi] oficii în Biserică sunt anexe ale acestei preoţii [a lui Melhisedec]” (D&L 107:5), tot ceea ce se face sub îndrumarea acestor chei ale preoţiei se face prin autoritatea preoţiei.

Cum se aplică acest lucru femeilor? Într-o cuvântare adresată Societăţii de Alinare, preşedintele Joseph Fielding Smith, pe atunci preşedinte al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a spus: „Deşi surorilor nu li s-a acordat preoţia acest lucru nu înseamnă că Domnul nu le-a dat autoritate… Unui [frate] sau unei surori i se poate acorda autoritate să facă în Biserică anumite lucruri cu caracter obligatoriu şi care sunt absolut necesare pentru salvarea noastră, cum este lucrarea pe care o fac surorile noastre în casa Domnului. Lor li s-a acordat autoritate pentru a face anumite lucruri măreţe şi minunate, sacre în ochii Domnului, şi la fel de obligatorii precum sunt binecuvântările oferite de bărbaţii care deţin preoţia”7.

În acea cuvântare remarcabilă, preşedintele Smith a spus din nou şi din nou că femeilor li s-a acordat autoritate. El le-a spus femeilor: „Puteţi vorbi cu autoritate, deoarece Domnul v-a acordat autoritate”. El a spus, de asemenea, că Societăţii de Alinare i „s-a oferit puterea şi autoritatea de a face multe lucruri minunate. Lucrarea pe care o fac [surorile] este făcută prin autoritate divină”. Şi, bineînţeles, lucrarea făcută în Biserică de către femei sau bărbaţi, fie ea în temple ori în episcopii sau ramuri, este făcută sub îndrumarea celor care deţin chei ale preoţiei. Astfel, vorbind despre Societatea de Alinare, preşedintele Smith a explicat: „[Domnul] le-a dat această organizaţie măreaţă, în care ele au autoritatea de a sluji sub îndrumarea episcopilor din episcopii… îngrijindu-se de aspectele vieţii spirituale şi temporale ale oamenilor noştri”8.

Astfel, este corect spus că Societatea de Alinare nu este doar o clasă pentru femei, ci o apartenenţă – o anexă a preoţiei stabilită în mod divin.9

Nu suntem obişnuiţi să vorbim despre femei ca având autoritatea preoţiei în chemările lor din cadrul Bisericii, dar despre ce altă autoritate poate fi vorba? Când o femeie – tânără sau în vârstă – este pusă deoparte să propovăduiască Evanghelia ca misionară cu timp deplin, ei i se acordă autoritatea preoţiei pentru a îndeplini o responsabilitate a preoţiei. Acest lucru este valabil şi când o femeie este pusă deoparte pentru a acţiona în calitate de conducătoare sau învăţătoare într-o organizaţie a Bisericii sub îndrumarea celui care deţine cheile preoţiei. Oricine slujeşte într-un oficiu sau într-o chemare primită de la cel care deţine chei ale preoţiei exercită autoritatea preoţiei în îndeplinirea responsabilităţilor care i-au fost desemnate.

Oricine exercită autoritatea preoţiei trebuie să nu se concentreze pe drepturile sale, ci pe responsabilităţile sale. Acesta este un principiu de care este nevoie în societate, în general. Cunoscutul scriitor rus, Aleksandr Solzhenitsyn, a spus: „Este momentul… să se apere obligaţiile oamenilor mai mult decât drepturile oamenilor”10. Sfinţii din zilele din urmă îşi dau seama că obţinerea exaltării nu este o chestiune de revendicare a drepturilor, ci una de îndeplinire a responsabilităţilor.

V.

Domnul a decretat ca doar bărbaţii să fie rânduiţi la oficii în cadrul preoţiei. Dar, aşa cum au accentuat diferiţi conducători ai Bisericii, bărbaţii nu sunt „preoţia”11. Bărbaţii deţin preoţia, având o datorie sacră să o folosească pentru binecuvântarea tuturor copiilor lui Dumnezeu.

Cea mai mare putere pe care a oferit-o Dumnezeu fiilor Săi nu poate fi exercitată fără ajutorul fiicelor Sale, deoarece Dumnezeu a oferit doar fiicelor Sale puterea „de a fi creatoare de trupuri… astfel încât scopul lui Dumnezeu şi marele plan să poată fi îndeplinite”12. Acestea sunt cuvintele preşedintelui J. Reuben Clark.

El a continuat: „Acesta este rolul soţiilor şi mamelor noastre în planul etern. Ele nu sunt deţinătoare ale preoţiei; ele nu au obligaţia de a îndeplini îndatoririle şi rolurile preoţiei; nici nu sunt împovărate cu responsabilităţile preoţiei; ele sunt ziditoare şi organizatoare sub îndrumarea puterii preoţiei şi beneficiare ale binecuvântărilor ei având sprijinul puterilor preoţiei şi un rol la fel de divin şi la fel de important în eternitate precum însăşi preoţia”13.

Folosind aceste cuvinte inspirate, preşedintele Clark vorbea despre familie. După cum s-a afirmat în declaraţia despre familie, tatăl prezidează asupra familiei, iar el şi mama au responsabilităţi separate, dar sunt „obligaţi să se ajute unul pe celălalt ca parteneri egali”14. Cu câţiva ani înainte de declaraţia despre familie, preşedintele Spencer W. Kimball a oferit următoarea explicaţie inspirată: „Când vorbim de căsătorie ca despre un parteneriat, să vorbim ca despre un parteneriat deplin. Nu vrem ca femeile SZU să fie partenere tăcute sau partenere cu drepturi limitate privind deciziile în acea responsabilitate eternă! Vă rugăm să fiţi partenere implicate şi depline15.

În ochii lui Dumnezeu, femeile şi bărbaţii sunt egali, cu responsabilităţi diferite, fie în Biserică, fie în familie.

Închei cu câteva adevăruri despre binecuvântările preoţiei. Spre deosebire de cheile preoţiei şi rânduirile în cadrul preoţiei, binecuvântările preoţiei sunt disponibile, în aceleaşi condiţii, atât femeilor, cât şi bărbaţilor. Darul Duhului Sfânt şi binecuvântările templului sunt exemple grăitoare cu privire la acest adevăr.

În pătrunzătoarea cuvântare a vârstnicului M. Russell Ballard, rostită vara trecută în cadrul Săptămânii educaţionale a UBY, dânsul a oferit următoarele învăţături:

„[Doctrina] Bisericii noastre consideră că femeile sunt egale cu bărbaţii şi, totuşi, diferite de ei. Dumnezeu nu consideră vreunul dintre genuri ca fiind mai bun sau mai important decât celălalt…

Când bărbaţii şi femeile merg la templu, ei sunt înzestraţi, în aceeaşi măsură, cu aceeaşi putere, care este puterea preoţiei… Accesul la puterea şi binecuvântările preoţiei este permis tuturor copiilor lui Dumnezeu”16.

Depun mărturie despre puterea şi binecuvântările preoţiei lui Dumnezeu, disponibile atât fiilor, cât şi fiicelor Sale. Depun mărturie despre autoritatea preoţiei, care se exercită în toate oficiile şi activităţile Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Depun mărturie despre rolul stabilit în mod divin al cheilor preoţiei, deţinute şi exercitate în deplinătatea lor de profetul şi preşedintele nostru, Thomas S. Monson. În cele din urmă şi cel mai important, depun mărturie despre Domnul şi Salvatorul nostru, Isus Hristos, a Cărui preoţie este şi ai Cărui slujitori suntem, în numele lui Isus Hristos, amin.

Afişează referinţe

  1.  

    1. Linda K. Burton, „Priesthood: «A Sacred Trust to Be Used for the Benefit of Men, Women, and Children»” (Cuvântare rostită în cadrul Conferinţei femeilor, la Universitatea Brigham Young, 3 mai 2013), p. 1; ce.byu.edu/cw/womensconference/transcripts.php.

  2.  

    2. Joseph F. Smith, Gospel Doctrine, a 5-a ed. (1939), p. 139.

  3.  

    3. Boyd K. Packer, „Puterea preoţiei în cadrul căminului” (Adunarea de instruire a conducătorilor din întreaga lume);  lds.org/broadcasts; vezi, de asemenea, James E. Faust, „Power of the Priesthood”, Ensign, mai 1997, p. 41–43.

  4.  

    4.  Manualul 2: Administrarea Bisericii [2010], 2.1.1).

  5.  

    5. M. Russell Ballard, „Bărbaţi şi femei în lucrarea Domnului”, Liahona, apr. 2014, p. 48; vezi, de asemenea, Daughters in My Kingdom: The History and Work of Relief Society (2011), p. 138.

  6.  

    6. Vezi Spencer W. Kimball, „Our Great Potential”, Ensign, mai 1977, p. 49.

  7.  

    7. Joseph Fielding Smith, „Relief Society – an Aid to the Priesthood”, Relief Society Magazine, ian. 1959, p. 4.

  8.  

    8. Joseph Fielding Smith, „Relief Society – an Aid to the Priesthood”, p. 4, 5; vezi, de asemenea, Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Fielding Smith (2013), p. 317.

  9.  

    9. Vezi Boyd K. Packer, „The Relief Society”, Ensign, mai 1998, p. 72; vezi, de asemenea, Daughters in My Kingdom, p. 138.

  10.  

    10. Aleksandr Solzhenitsyn, „A World Split Apart” (cuvântare din cadrul ceremoniei de deschidere – Universitatea Harvard, 8 iunie 1978); vezi, de asemenea, Patricia T. Holland, „A Woman’s Perspective on the Priesthood”, Ensign, iulie 1980, p. 25; Tambuli, iunie 1982, p. 23; Dallin H. Oaks, „Rights and Responsibilities”, Mercer Law Review, vol. 36, nr. 2 (iarna lui 1985), p. 427–442.

  11.  

    11. Vezi James E. Faust, „You Are All Heaven Sent”, Liahona, nov. 2002, p. 113; M. Russell Ballard, „Aceasta este lucrarea Mea şi slava Mea”, Liahona, mai 2013, p. 19; Dallin H. Oaks, „Autoritatea preoţiei în familie şi în Biserică”, Liahona, nov. 2005, p. 26. Uneori spunem că Societatea de Alinare este „parteneră preoţiei”. Ar fi mai corect să spunem că, în lucrarea Domnului, Societatea de Alinare şi femeile din Biserică sunt „partenere cu deţinătorii preoţiei”.

  12.  

    12. J. Reuben Clark jr., „Our Wives and Our Mothers in the Eternal Plan”, Relief Society Magazine, dec. 1946, p. 800.

  13.  

    13. J. Reuben Clark Jr., „Our Wives and Our Mothers”, p. 801.

  14.  

    14. „Familia: o declaraţie oficială către lume”, Liahona, nov. 2010, p. 129.

  15.  

    15. Spencer W. Kimball, „Privileges and Responsibilities of Sisters”, Ensign, nov. 1978, p. 106.

  16.  

    16. M. Russell Ballard, Liahona, apr. 2014, p. 48; vezi, de asemenea, Sheri L. Dew, Women and the Priesthood (2013), în special capitolul 6 pentru o elaborare mai amplă cu privire la doctrinele afirmate aici.