La ce te gândeşti?


W. Craig Zwick
Vă implor să începeţi să adresaţi, cu deosebită consideraţie faţă de experienţa altuia, această întrebare: „La ce te gândeşti?”

Cu patruzeci şi unu de ani în urmă, m-am suit la volanul unui camion alături de frumoasa mea soţie, Jan, şi de fiul nostru Scotty, care era bebeluş. Urma să trecem prin mai multe state pentru a transporta o încărcătură mare de materiale de construcţii.

În acele vremuri, nu existau restricţii privind centura de siguranţă, nici scaune de maşină pentru copii. Soţia mea îl ţinea pe fiul nostru preţios în braţe. Remarca ei: „Suntem la înălţime cam mare faţă de sol” ar fi trebuit să îmi ofere un indiciu privind teama ei.

În timp ce coboram prin Trecătoarea Donner, o secţiune abruptă a autostrăzii, cabina camionului s-a umplut brusc de un fum gros. S-a îngreunat vizibilitatea şi abia puteam respira.

La un camion mare, frânele nu sunt suficiente pentru a reduce rapid viteza. Panicat, am încercat să opresc utilizând frânele de motor şi folosind schimbătorul de viteză pentru a reduce viteza.

În timp ce încercam să opresc pe marginea drumului, dar înainte de a opri complet, soţia mea a deschis uşa cabinei şi a sărit afară cu copilul nostru în braţe. Am privit neputincios cum s-au rostogolit pe pământ.

Imediat ce am oprit camionul, am sărit din cabina plină de fum. Plin de adrenalină, am alergat printre pietre şi buruieni şi i-am ţinut în braţe. Antebraţele şi coatele Janei erau rănite şi sângerau, însă din fericire ea şi fiul nostru erau încă în viaţă. În timp ce praful se aşeza, îi ţineam strâns în braţe, acolo, pe marginea autostrăzii.

După ce m-am liniştit şi am putut respira normal, am spus fără să mă gândesc: „De ce ai făcut asta? Ştii cât de periculos a fost? Puteaţi muri!”

Cu obrajii pătaţi de fum şi lacrimi în ochi m-a privit şi a spus un lucru care m-a afectat foarte mult şi pe care încă mi-l amintesc foarte clar: „Încercam să îl salvez pe fiul nostru”.

În acel moment, mi-am dat seama că ea crezuse că motorul luase foc, se temuse că vehiculul va exploda şi că vom muri. Pe de altă parte, eu am ştiut că era o problemă electrică – riscantă, dar nu fatală. M-am uitat la draga mea soţie, care mângâia încet capul fiului nostru, şi m-am întrebat ce fel de femeie ar face un lucru atât de curajos.

Această situaţie ar fi putut fi la fel de riscantă din punct de vedere emoţional precum faptul că motorul nostru a cedat. Din fericire, după ce nu ne-am vorbit o perioadă, amândoi considerând că celălalt este de vină, în cele din urmă, ne-am exprimat sentimente diferite de cele pe care le exprimasem din pricina răbufnirilor noastre emoţionale. Împărtăşirea sentimentelor de dragoste şi de teamă pentru siguranţa celuilalt a împiedicat ca acest incident riscant să fie fatal pentru căsătoria noastră preţioasă.

Apostolul Pavel ne-a atras atenţia: „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci [doar] unul bun [şi] pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” (Efeseni 4:29). Cuvintele lui reflectă o anumită puritate.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră expresia „niciun cuvânt stricat”? Adesea, noi toţi vedem rezultatele sentimentelor intense de furie – ale noastre sau ale altora. Am văzut furie necontrolată răbufnind în locuri publice. Am văzut cum acest lucru s-a produs ca un fel de „scurt circuit” emoţional în cadrul evenimentelor sportive, în arena politică şi chiar în căminele noastre.

Uneori, copiii se adresează părinţilor dragi folosind vorbe tăioase precum lama unui cuţit. Soţii sau soţiile, care au împărtăşit unele dintre cele mai bogate şi sensibile experienţe ale vieţii, îşi pierd direcţia şi răbdarea unul cu celălalt şi vorbesc cu mânie, ridicând tonul. În ciuda faptului că suntem copii de legământ ai unui Tată Ceresc iubitor, noi toţi am regretat momentele în care am judecat prea repede o persoană şi ne-am adresat folosind cuvinte grele înainte de a înţelege o situaţie din perspectiva celuilalt. Noi toţi am avut ocazia să învăţăm cum cuvinte distructive pot transforma o situaţie riscantă într-una fatală.

Recent, într-o scrisoare, Prima Preşedinţie a declarat în mod clar: „Evanghelia lui Isus Hristos ne învaţă să îi iubim şi să îi tratăm pe toţi oamenii cu bunătate şi amabilitate – chiar şi atunci când nu suntem de acord cu ei” (Scrisoare din partea Primei Preşedinţii, 6 martie 2014). Ce mod minunat de a ne reaminti faptul că noi putem şi trebuie să participăm la un dialog civil continuu, mai ales când privim lumea din perspective diferite!

Autorul Proverbelor ne oferă următorul sfat: „Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia” (Proverbele 15:1). Un „răspuns blând” constă dintr-un răspuns raţional – vorbe disciplinate venite dintr-o inimă umilă. Acest lucru nu înseamnă că niciodată nu vom vorbi direct sau că vom compromite adevărul doctrinal. Vorbele care sunt directe din punct de vedere al informaţiei pot fi blânde din punct de vedere spiritual.

De asemenea, Cartea lui Mormon cuprinde un exemplu uimitor de vorbire directă în contextul unei neînţelegeri între soţi. Fii Sariei şi a lui Lehi fuseseră trimişi înapoi în Ierusalim pentru a obţine plăcile de alamă şi încă nu se întorseseră. Saria a crezut că fiii ei se aflau în pericol şi ea era plină de furie şi dorea să învinuiască pe cineva.

Ascultaţi povestea privită din perspectiva fiului ei, Nefi: „Căci [mama mea] a crezut că noi am pierit în pustiu; şi s-a plâns de tatăl meu, spunându-i că el era un vizionar, astfel: Iată, tu ne-ai condus să plecăm din ţara moştenirii noastre şi fiii mei nu mai sunt, iar noi pierim în pustiu” (1 Nefi 5:2).

Acum, haideţi să ne gândim la ceea ce ar fi putut fi în mintea Sariei. Îi era teamă gândindu-se că fiii ei, care aveau spiritul de ceartă, trebuiau să se întoarcă în locul în care viaţa soţului ei fusese ameninţată. Ea renunţase la căminul ei frumos şi la prietenii ei în schimbul unui cort, într-un pustiu izolat, în timp ce încă putea purta copii în pântece. În această situaţie în care neliniştea ei ajunsese la punctul maxim din pricina fricii putem spune că Saria a încercat să sară dintr-un camion condus cu viteză mare, în încercarea de a-şi proteja familia. Ea şi-a exprimat îngrijorările justificate către soţul ei folosind un limbaj acuzator, de furie şi îndoială – limbaj la care întreaga omenire este surprinzător de pricepută.

Profetul Lehi a ascultat temerile care erau sursa furiei soţiei lui. Apoi a oferit un răspuns disciplinat într-un limbaj plin de compasiune. În primul rând, el a acceptat felul în care era privită situaţia din perspectiva ei: „Şi… tatăl meu a vorbit către ea, zicând: Eu ştiu că sunt un vizionar; … dar [dacă] aş fi rămas în Ierusalim, … [am] fi pierit laolaltă cu fraţii mei” (1 Nefi 5:4).

Apoi, soţul ei s-a concentrat asupra temerilor ei cu privire la fiii lor, după cum Duhul Sfânt, fără îndoială, i-a mărturisit, spunând:

„Dar iată, eu am dobândit un pământ al făgăduinţei, lucru de care într-adevăr mă bucur; da, şi ştiu că Domnul îi va salva pe fiii mei din mâinile lui Laban…

Şi în felul acesta a liniştit-o tatăl meu, Lehi pe mama mea, … de grija pentru noi” (1 Nefi 5:5–6).

Astăzi este mare nevoie ca bărbaţii şi femeile să dezvolte respect reciproc unul pentru celălalt chiar şi atunci când crezurile şi acţiunile lor sunt diferite şi chiar şi atunci când motivaţiile lor sunt diferite. Este imposibil să cunoaştem toate gândurile şi sentimentele ascunse din mintea şi inima noastră sau chiar să înţelegem pe deplin contextul încercărilor şi a alegerilor cu care se confruntă fiecare dintre noi.

Totuşi, ce s-ar întâmpla cu acel „cuvânt stricat” despre care a vorbit Pavel dacă, mai întâi, am da dovadă de empatie faţă de experienţa altuia? Recunoscând pe deplin propriile mele imperfecţiuni şi limite, vă implor să începeţi să adresaţi, cu deosebită consideraţie faţă de experienţa altuia, această întrebare: „La ce te gândeşti?”

Vă amintiţi când Domnul i-a surprins pe Samuel şi pe Saul alegând un mic băiat, păstor, pe David din Betleem, să fie rege al Israelului? Profetul Său a explicat: „Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16:7).

Când cabina camionului s-a umplut de fum, soţia mea a acţionat în cel mai curajos mod la care s-a putut gândi pentru a-l proteja pe fiul nostru. De asemenea, eu am acţionat ca apărător când am pus la îndoială alegerea ei. În mod surprinzător, nu a contat cine a avut mai multă dreptate. Ceea ce a contat a fost să ne ascultăm unul pe altul şi să înţelegem punctul de vedere al celuilalt.

Bunăvoinţa de a privi lucrurile din punctul de vedere al celuilalt va transforma acel „cuvânt stricat” în „har [pentru cei] ce-l aud”. Apostolul Pavel a înţeles acest lucru şi, într-o anumită măsură, fiecare dintre noi poate face acest lucru. Poate nu va schimba sau rezolva problema dar, cel mai probabil, acest har ne va schimba pe noi.

Depun mărturie, umil, că putem primi „har” printr-un limbaj plin de compasiune când darul Duhului Sfânt, dacă îl dezvoltăm, ne atinge inima pentru a avea empatie faţă de sentimentele şi circumstanţele altora. Ne ajută să transformăm situaţii riscante în locuri sfinte. Depun mărturie despre un Salvator iubitor care „se uită la [inima noastră]” şi îi pasă despre ceea ce gândim. În numele lui Isus Hristos, amin.