Acolo unde sunt comorile voastre


Michael John U. Teh
Dacă nu suntem atenţi, vom începe să alergăm după lucrurile lumeşti mai mult decât după cele spirituale.

La scurt timp după ce am vorbit în cadrul conferinţei generale din octombrie 2007, unul dintre fraţii mei mi-a spus că vor trece aproximativ şapte ani până să am din nou această experienţă dificilă. Am fost uşurat şi i-am spus că îi voi considera a fi „[cei] şapte ani de mare belşug” pentru mine. Ei bine, iată-mă! Cei şapte ani de belşug s-au sfârşit.

În luna ianuarie, eu şi draga mea soţie, Grace, am primit însărcinarea de a vizita membrii din Insulele Filipine care au fost ruinaţi financiar în urma unui cutremur de mare magnitudine şi a unui taifun devastator. Ne-am bucurat deoarece însărcinarea era un răspuns la rugăciunile noastre şi o mărturie privind mila şi bunătatea unui Tată iubitor din Cer. Acest lucru ne-a îndeplinit dorinţa de a ne exprima în mod personal dragostea şi grija faţă de aceşti oameni.

Majoritatea membrilor pe care i-am întâlnit încă trăiau în adăposturi temporare precum corturi, centre comunitare şi case de întrunire. Casele pe care le-am vizitat aveau fie doar o parte din acoperiş, fie nu aveau acoperiş deloc. Oameni nu aveau prea multe lucruri înainte de această calamitate, iar puţinul pe care l-au avut fusese pierdut. Era noroi şi moloz pretutindeni. Totuşi, ei erau plini de recunoştinţă pentru puţinul ajutor primit şi erau fericiţi şi într-o stare de spirit bună, în ciuda faptului că se aflau în împrejurări dificile. Când îi întrebam cum fac faţă, toţi ne răspundeau hotărât: „Suntem bine!”. În mod evident, credinţa lor în Isus Hristos le-a dat speranţă că, în final, totul va fi bine. În fiecare casă, în fiecare cort, sora Teh şi cu mine am învăţat din exemplul acestor sfinţi credincioşi.

În vremuri de calamitate sau tragedie, Domnul ne ajută să ne reorientăm şi să ne schimbăm priorităţile. Dintr-o dată, toate lucrurile materiale pentru care am muncit din greu să le dobândim, nu contează. Tot ceea ce contează sunt familia noastră şi relaţia noastră cu alţii. O soră dragă a spus următorul lucru: „După ce apa s-a retras şi a venit timpul să încep curăţenia, am privit peste tot în casă şi m-am gândit: «Vai, cât de multe lucruri inutile am acumulat în toţi aceşti ani!»”.

Bănuiesc că această soră a dobândit o perspectivă mai bună şi, de acum înainte, va avea foarte multă grijă când va decide care lucruri sunt necesare şi de care se poate lipsi.

De-a lungul anilor, intrând în contact cu mulţi membri, ne-am bucurat să vedem cum aceştia au fost binecuvântaţi din belşug cu tărie spirituală. De asemenea, am văzut că unii dintre aceşti membri credincioşi au dobândit bunuri materiale din belşug, iar alţii nu.

De nevoie, majoritatea dintre noi suntem implicaţi în câştigarea banilor şi achiziţionarea câtorva dintre bunurile lumii pentru a ne putea întreţine familia. Acest lucru ne solicită o bună parte din timpul şi atenţia noastră. Nu există sfârşit al lucrurilor pe care lumea le are de oferit, aşadar, este important să învăţăm să ne dăm seama când avem destul. Dacă nu suntem atenţi, vom începe să alergăm după lucrurile lumeşti mai mult decât după cele spirituale. Atunci, obţinerea lucrurilor spirituale şi veşnice va ocupa locul doi în viaţa noastră, în loc să fie o prioritate. Din păcate, există o dorinţă puternică de a dobândi din ce în ce mai mult şi de a deţine cele mai noi şi mai sofisticate lucruri.

Cum ne asigurăm că nu suntem tentaţi să cedăm acestei ispite? Iacov oferă următorul îndemn: „Prin urmare, nu cheltuiţi bani pe ceea ce nu are nicio valoare, nici munca voastră pe ceea ce nu aduce satisfacţii. Ascultaţi-mă cu sârguinţă şi aduceţi-vă aminte de cuvintele pe care le-am spus; şi veniţi către Cel Sfânt al lui Israel şi îndestulaţi-vă cu ceea ce nu piere şi nici nu poate fi corupt şi lăsaţi-vă sufletul să se bucure în abundenţă”1.

Sper că niciunul dintre noi nu cheltuie bani pe ceea ce nu are nicio valoare, nici nu munceşte pe ceea ce nu aduce satisfacţii.

Salvatorul a propovăduit atât iudeilor cât şi nefiţilor următoarele lucruri:

„Nu vă aşterneţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le distrug şi hoţii pătrund şi le fură;

Ci aşterneţi-vă comori în ceruri, unde nici moliile şi nici rugina nu le distrug, şi unde hoţii nu pătrund şi nici nu le fură.

Căci acolo unde sunt comorile voastre, tot acolo sunt şi inimile voastre”2.

Într-o altă împrejurare, Salvatorul a rostit următoarea pildă:

„Ţarina unui om bogat rodise mult.

Şi el se gândea în sine şi zicea: «Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.

Iată», a zis el, «ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele;

şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!”.

Dar Dumnezeu i-a zis: «Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?»

Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu”3.

Cu puţin timp în urmă, Preşedintele Dieter F. Uchtdorf a oferit următoarea îndrumare:

„Tatăl nostru Ceresc vede adevăratul nostru potenţial. El ştie lucruri despre noi pe care noi nu le ştim. El ne îndrumă în timpul vieţii să îndeplinim scopul creării noastre, să ducem o viaţă dreaptă şi să ne întoarcem în prezenţa Sa.

Atunci, de ce acordăm atât de mult timp şi energie pentru lucruri care sunt temporare, neimportante şi superficiale? Refuzăm să vedem absurditatea goanei după lucruri fără importanţă şi efemere?”4.

Noi toţi ştim că lista noastră de comori lumeşti cuprinde mândria, bogăţia, lucrurile materiale, puterea şi onorurile oamenilor. Acestea nu merită mai mult din timpul şi atenţia noastră, aşadar mă voi concentra, în schimb, pe lucrurile care reprezintă comorile noastre din cer.

Care sunt unele dintre comorile din cer pe care le putem aşterne pentru noi? În primul rând, ar fi bine pentru noi să dobândim însuşirile asemănătoare lui Hristos: credinţă, speranţă, smerenie şi caritate. Am fost îndrumaţi, în mod repetat, [să înlăturăm] omul firesc şi [să devenim]… ca un copil.5 Salvatorul ne îndeamnă să ne străduim să fim perfecţi precum sunt El şi Tatăl nostru Ceresc.6

În al doilea rând, trebuie să petrecem mai mult timp de calitate şi să depunem mai mult efort pentru întărirea relaţiilor de familie. La urma urmelor, „familia este rânduită de Dumnezeu. Ea este cea mai importantă unitate în viaţa muritoare şi în eternitate”7.

În al treilea rând, să slujim altora este o caracteristică a unui adevărat ucenic al lui Hristos. El a spus: „Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut”8.

În al patrulea rând, înţelegerea doctrinei lui Hristos şi întărirea mărturiei noastre este o muncă ce ne va oferi bucurie şi satisfacţie adevărate. Noi trebuie să studiem în mod constant cuvintele lui Hristos aşa cum se găsesc în scripturi şi cuvintele profeţilor în viaţă. „Căci iată, cuvintele lui Hristos vă vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le faceţi.”9

Voi încheia cu povestea unei văduve în vârstă de 73 de ani pe care am întâlnit-o în timpul călătoriei noastre în Filipine:

Când cutremurul a lovit Insula Bohol, casa pentru care ea împreună cu răposatul ei soţ munciseră din greu să o construiască s-a prăbuşit, omorându-i fiica şi nepotul. Rămasă acum singură, ea trebuie să muncească pentru a se întreţine. Ea a început să spele rufe (cu mâna) şi trebuie să urce şi să coboare un deal destul de mare de câteva ori pe zi pentru a lua apă. Când am vizitat-o, încă locuia într-un cort.

Acestea sunt cuvintele ei: „Stimate vârstnic, accept tot ceea ce Domnul mi-a cerut să îndur. Nu am resentimente. Îmi preţuiesc recomandarea pentru templu şi o păstrez sub pernă. Doresc să ştiţi că plătesc zeciuiala integral din venitul meu modest câştigat din spălatul rufelor. Indiferent de ceea ce se întâmplă, eu întotdeauna îmi voi plăti zeciuiala”.

Eu depun mărturie că priorităţile, tendinţele, obiceiurile, dorinţele, poftele şi pasiunile noastre vor avea un impact direct asupra condiţiei noastre dincolo de această viaţă. Fie ca noi să ne amintim întotdeauna vorbele Salvatorului: „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”. Fie ca inima noastră să fie îndreptată către aceste lucruri, este rugăciunea mea, în numele lui Isus Hristos, amin.

Afişează referinţe

  1.  

    1.  2 Nefi 9:51.

  2.  

    2.  Matei 6:19–21; vezi, de asemenea, 3 Nefi 13:19–21.

  3.  

    3.  Luca 12:16–21.

  4.  

    4. Dieter F. Uchtdorf, „Despre regrete şi decizii”, Liahona, nov. 2012, p. 22.

  5.  

    5. Vezi Mosia 3:19.

  6.  

    6. Vezi 3 Nefi 12:48.

  7.  

    7.  Manualul 2: Administrarea Bisericii [2010], 1.1.1.

  8.  

    8.  Matei 25:40.

  9.  

    9.  2 Nefi 32:3.