2012
Să ne cinstim legămintele
Octombrie 2012


Mesajul învăţătoarele vizitatoare

Să ne cinstim legămintele

Studiaţi acest material, rugându-vă, şi, după cum este potrivit, discutaţi-l împreună cu surorile pe care le vizitaţi. Adresaţi întrebările pentru a vă ajuta să le întăriţi pe surori şi pentru a face ca Societatea de Alinare să devină o parte activă în propria dumneavoastră viaţa.

Imagine
Emblema Societăţii de Alinare

Credinţă, familie, alinare

Învăţământul prin vizite reprezintă o expresie a calităţii noastre de ucenice şi un mod de a ne cinsti legămintele în timp ce ne slujim şi ne întărim reciproc. Un legământ este o promisiune sacră şi de durată dintre Dumnezeu şi copiii Săi. „Când înţelegem că suntem copii ai legământului, ştim cine suntem şi ce vrea Dumnezeu de la noi”, a spus vârstnicul Russell M. Nelson din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. „Legea Sa este întipărită în inimile noastre. El este Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Său.”1

Ca învăţătoare vizitatoare, îi putem ajuta pe aceia pe care îi vizităm în eforturile lor de a-şi ţine legămintele sacre. Făcând acest lucru, îi ajutăm să se pregătească pentru binecuvântările vieţii veşnice. „Fiecare soră din această Biserică care a făcut legăminte cu Domnul are o responsabilitate divină de a ajuta la salvarea sufletelor, de a conduce femeile din lume, de a întări căminele din Sion şi de a clădi împărăţia lui Dumnezeu”2, a spus vârstnicul M. Russell Ballard din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli.

Pe măsură ce facem şi ţinem legăminte, devenim instrumente în mâinile lui Dumnezeu. Vom putea să ne exprimăm crezurile şi să ne întărim reciproc credinţa în Tatăl Ceresc şi în Isus Hristos.

Din scripturi

1 Nefi 14:14; Mosia 5:5–7; 18:8–13; Doctrină şi legăminte 42:78; 84:106

Din istoria noastră

În 1833, Domnul i-a revelat profetului Joseph Smith că templul este un loc „în care toţi sfinţii să aducă mulţumiri”. Este un loc „de instruire pentru toţi aceia care sunt chemaţi în lucrarea de slujire în toate diferitele lor chemări şi oficii; pentru ca ei să poată deveni perfecţi în înţelegerea slujirii lor, în teorie, în principii şi în doctrină, în toate lucrurile care privesc împărăţia lui Dumnezeu pe pământ” (D&L 97:13–14).

Surorile Societăţii de Alinare din Nauvoo, Illinois de la începutul anilor 1840 s-au ajutat unele pe celelalte să se pregătească pentru rânduielile din templu. În rânduielile preoţiei mai mari pe care sfinţii din zilele din urmă le-au primit în Templul din Nauvoo „[s-a manifestat] puterea divinităţii” (D&L 84:20). „Pe măsură ce sfinţii şi-au păstrat legămintele, această putere i-a întărit şi i-a susţinut în timpul încercărilor din zilele şi anii ce au urmat.”3

Astăzi, în Biserică, femei şi bărbaţi credincioşi din întreaga lume slujesc în templu şi continuă să găsească tărie în binecuvântările ce pot fi primite numai prin legămintele făcute în templu.

Note

  1. Russell M. Nelson, „Legăminte”, Liahona, nov. 2011, p. 88.

  2. M. Russell Ballard, „Women of Righteousness”, Liahona, dec. 2002, p. 39.

  3. Daughters in My Kingdom: The History and Work of Relief Society (2011), p. 133.

Nauvoo Illinois Temple, de Scott Goodwin