Câteva sfaturi pentru cei care ezită să împărtăşească Evanghelia altora

Una dintre zicalele mele favorite, care este de multe ori atribuită Sfântului Francisc din Assisi, spune: „Propovăduiţi Evanghelia tot timpul şi, dacă este nevoie, deschideţi şi gura”.¹ Înţelesul acestei zicale este acela că, adesea, predicile cele mai puternice sunt cele exprimate fără ajutorul cuvintelor.

Atunci când dăm dovadă de integritate şi trăim permanent conform standardelor noastre, oamenii observă acest lucru. Atunci când emanăm bucurie şi fericire, ei observă mai mult.

Toţi oamenii doresc să fie fericiţi. Atunci când noi, membrii Bisericii, emanăm lumina Evangheliei, oamenii pot vedea fericirea noastră şi pot simţi modul în care dragostea lui Dumnezeu ne umple şi se revarsă în vieţile noastre. Ei doresc să cunoască motivul. Ei doresc să înţeleagă cum am obţinut acea lumină şi acea fericire.

Acest lucru îi determină să adreseze întrebări precum: „De ce eşti atât de fericit?” sau „De ce ai mereu o atitudine atât de pozitivă?”. Desigur, răspunsurile la aceste întrebări ne oferă ocazia de a discuta despre Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos.

Deschiderea subiectului despre religie – în special cu prietenii şi cei dragi ai noştri – poate fi un lucru descurajant şi dificil. Nu trebuie să fie aşa. Aducerea în discuţie a experienţelor spirituale sau menţionarea activităţilor ori a evenimentelor din cadrul Bisericii în timpul unei conversaţii ocazionale poate fi un lucru uşor şi plăcut dacă dăm dovadă de puţin curaj şi simţ practic.

Soţia mea, Harriet, este un exemplu minunat în această privinţă. În timp ce locuiam în Germania, ea găsea modul în care să pună în discuţie subiecte legate de Biserică în conversaţiile sale cu prieteni şi cunoscuţi. De exemplu, când cineva îi adresa o întrebare cu privire la sfârşitul ei de săptămână, ea obişnuia să spună: „În această duminică, noi am avut o experienţă impresionantă la biserică! Un tânăr băiat în vârstă de 16 ani a rostit o cuvântare frumoasă în faţa a 200 de persoane, din congregaţia noastră, despre a trăi o viaţă curată”. Sau: „Am aflat că o femeie în vârstă de 90 de ani a croşetat mai mult de 500 de pături, pe care le-a dat programului umanitar al Bisericii noastre pentru a fi trimise oamenilor aflaţi în nevoie din toată lumea”.

De cele mai multe ori, oamenii care au auzit aceste lucruri au dorit să afle mai multe informaţii. Ei au adresat întrebări. Şi acest lucru a oferit prilejuri de a vorbi despre Evanghelie într-un mod firesc, încrezător, fără a-i face pe cei din jur să se simtă forţaţi să asculte.

Odată cu apariţia Internetului şi mass-mediei, astăzi este mult mai uşor decât a fost vreodată în trecut să vorbeşti despre aceste lucruri purtând o discuţie colocvială. Lucrul de care avem nevoie este pur şi simplu curajul de a face acest lucru.

Din nefericire, este foarte uşor să fim dezagreabili. Se întâmplă prea des să contrazicem, să înjosim şi să condamnăm. Atunci când ne înfuriem, devenim nepoliticoşi sau jignim oamenii, ultimul lucru pe care ei şi-l doresc este să înveţe despre religia noastră. Este imposibil să ştim câţi oameni fie au părăsit Biserica, fie nu s-au alăturat niciodată acesteia ca urmare a faptului că cineva a spus ceva care i-a rănit sau i-a jignit.

Astăzi în lume, există atât de multă lipsă de respect. Din pricina anonimatului de pe Internet, este mai uşor ca oricând să spunem lucruri jignitoare sau neplăcute în timp ce suntem conectaţi. Nu ar trebui ca noi, în calitate de ucenici plini de speranţă ai Hristosului nostru blând, să avem un standard al toleranţei mai înalt? Scripturile ne învaţă: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum să răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4:6).

Îmi place ideea de a folosi cuvinte clare, asemenea cerului senin şi pline de har. Vă puteţi imagina modul în care ar arăta familiile, episcopiile, naţiunile noastre şi chiar lumea noastră dacă noi am putea să ne însuşim acest principiu simplu?

Uneori, ne fălim prea mult sau ne învinuim prea mult când vine vorba de acceptarea Evangheliei de către alţii. Este important să ne amintim că Domnul nu aşteaptă de la noi să îi convertim.

Convertirea nu este obţinută prin cuvintele noastre, ci prin ajutorul divin al Spiritului Sfânt. Uneori, este suficientă o singură frază din mărturia noastră sau împărtăşirea unei experienţe pentru a începe procesul de înmuiere a inimii sau pentru a deschide o uşă prin care alţii pot cunoaşte adevăruri sublime prin îndemnurile Spiritului.

Preşedintele Brigham Young (1801–1877) a spus că el a ştiut că Evanghelia este adevărată atunci când a „văzut un om fără elocvenţă sau fără talente de orator, care putea să spună doar: «Eu ştiu, prin puterea Duhului Sfânt, că această scriptură, Cartea lui Mormon, este adevărată, că Joseph Smith este un profet al Domnului»”. În momentul în care a auzit aceea mărturie umilă, preşedintele Young a spus: „Duhul Sfânt care radia din acea persoană mi-a luminat înţelegerea, iar lumina, gloria şi nemurirea [au fost] înaintea mea”.²

Fraţi şi surori, aveţi credinţă! Domnul poate întări cuvintele rostite de dumneavoastră şi le poate face puternice. Dumnezeu nu cere de la dumneavoastră să convertiţi, ci să vă deschideţi gurile. Sarcina convertiri nu este a dumneavoastră – aceasta aparţine persoanei care ascultă şi Spiritului Sfânt.

Dragii mei prieteni, astăzi există mai multe moduri decât oricând de a ne deschide gurile pentru a împărtăşi altora veştile pline de bucurie ale Evangheliei lui Isus Hristos. Există o cale pentru fiecare – chiar şi pentru cei care ezită să împărtăşească – pentru a participa în această mare lucrare. Fiecare dintre noi poate găsi o cale de a-şi folosi talentele speciale şi pasiunile pentru a susţine lucrarea măreaţă de a umple lumea cu lumină şi adevăr. Pe măsură ce facem acest lucru, vom găsi fericirea pe care o simt cei care sunt credincioşi şi îndeajuns de curajoşi „să [fie] martorii lui Dumnezeu în toate timpurile” (Mosia 18:9).