2013
Carol F. McConkie
Mai 2013


Carol F. McConkie

prima consilieră în Preşedinţia generală a Tinerelor Fete

Imagine
Carol F. McConkie

Încă de când era foarte tânără, Carol Foley McConkie a avut „dorinţa de a merge la templu”. Acel obiectiv i-a îndrumat acţiunile de-a lungul vieţii.

Născută în luna aprilie a anului 1952, în Spokane, Washington, SUA, avându-i ca părinţi pe Williams şi Joanne W. Foley, sora McConkie era doar un copilaş atunci când misionarii au bătut la uşa părinţilor ei în Wilmington, Delaware, şi le-a făcut cunoscută Evanghelia. Părinţii ei au acceptat foarte repede învăţăturile, în pofida opoziţiei şi a schimbărilor privind stilul de viaţă pe care au trebuit să le facă.

Pe când era copil, a călătorit cu trenul, alături de familia ei, de-a latul ţării pentru a fi pecetluiţi în Templul Manti, Utah.

„Aceea a fost o experienţă foarte dragă”, a spus ea. „Îmi amintesc că ne-am îmbrăcat în alb, precum şi ce a însemnat acel lucru pentru familia mea. A fost o experienţă extraordinară şi, chiar dacă am fost foarte tânără, îmi amintesc sentimentele pe care le-am avut, licăririle de alb şi frumuseţea acelei zile. Acea experienţă a fost prima care m-a făcut să-mi doresc ca templul să facă mereu parte din viaţa mea.”

Templul a devenit un far de speranţă în timpul perioadelor de încercare şi după ce şi-a întemeiat propria familie.

L-a cunoscut pe Oscar Walter McConkie III, cel care avea să-i devină soţ, când erau studenţi la Universitatea statului Arizona. Sora McConkie şi-a luat licenţa în pedagogia limbii engleze. S-au căsătorit la data de 22 decembrie 1973, în Templul Mesa, Arizona, şi au şapte copii.

În momentul chemării sale în calitate de prima consilieră în Preşedinţia generală a Tinerelor Fete, sora McConkie slujea în Comitetul General al Tinerelor Fete. Cea mai mare parte a slujiri ei în cadrul Bisericii a avut loc în chemări care implică predare, precum cea de preşedintă a Tinerelor Fete la nivel de episcopie şi cea de consilieră în preşedinţii ale Societăţii de Alinare şi ale Societăţii Primare la nivel de episcopie. Ea a slujit alături de soţul ei atunci când el a prezidat asupra Misiunii San Jose, California, în perioada 2005-2008.