Noi credem în păstrarea castităţii

Importanţa eternă a castităţii poate fi înţeleasă numai în contextul larg al planului fericirii întocmit de Tatăl Ceresc pentru copiii Săi. „Toate fiinţele umane – bărbaţi şi femei – sunt făcute după chipul lui Dumnezeu. Fiecare este în spirit un fiu sau o fiică iubită ai unor părinţi cereşti şi, datorită acestui lucru, fiecare are o natură şi un destin divin.” („Familia: o declaraţie oficială către lume”, Liahona, nov. 2010, p. 129). Toţi bărbaţii şi toate femeile au trăit alături de Dumnezeu în calitate de copiii Săi de spirit înainte de a veni pe pământ ca fiinţe muritoare. Planul Tatălui permite fiilor şi fiicelor Sale de spirit să obţină trupuri fizice, să dobândească experienţă în viaţa muritoare şi să progreseze înspre exaltare.

Trupurile noastre fizice fac posibile multe experienţe profunde şi intense pe care pur şi simplu nu le-am fi putut obţine în starea noastră premuritoare. Ca urmare, relaţiile noastre cu alţi oameni, capacitatea noastră de a recunoaşte adevărul şi de a acţiona în conformitate cu el şi capacitatea de a ne supune principiilor şi rânduielilor Evangheliei lui Isus Hristos sunt amplificate prin trupurile noastre fizice. În şcoala vieţii muritoare, noi avem parte de tandreţe, dragoste, bunătate, fericire, tristeţe, dezamăgire, durere şi chiar de provocările limitelor fizice în moduri care ne pregătesc pentru veşnicie. Simplu spus, sunt lecţii pe care trebuie să le învăţăm şi experienţe pe care trebuie să le trăim aşa cum spune scriptura „în ce priveşte trupul” (1 Nefi 19:6; Alma 7:12–13).

După ce pământul a fost creat, Adam a fost pus în Grădina Edenului. Totuşi, este important de remarcat că Dumnezeu a spus: „nu este bine ca omul să fie singur” (Moise 3:18; vezi, de asemenea, Genesa 2:18) şi Eva a devenit soţia şi ajutorul potrivit al lui Adam. A fost nevoie de combinaţia unică a capacităţilor spirituale, mentale şi emoţionale ale bărbatului şi femeii pentru a înfăptui planul fericirii. „În Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie” (1 Corinteni 11:11). Bărbatul şi femeia trebuie să înveţe unul de la altul, să se întărească, binecuvânteze şi completeze unul pe celălalt.

Viaţa pe pământ este creată prin îndrumare divină. „Prima poruncă…pe care Dumnezeu a dat-o lui Adam şi Evei a fost cu privire la capacitatea lor de a deveni părinţi ca soţ şi soţie.” (Liahona, nov. 2010, p. 129). Porunca de a se înmulţi şi a umple pământul este încă valabilă astăzi. Astfel, căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este metoda autorizată prin care spiritele din lumea premuritoare intră în viaţa muritoare. Abstinenţa sexuală completă de dinaintea căsătoriei şi fidelitatea totală în timpul căsătoriei protejează sfinţenia acestei metode.

Puterea de a procrea are semnificaţie spirituală. Întrebuinţarea greşită a acestei puteri caută să perturbe scopurile planului Tatălui şi existenţa noastră muritoare. Tatăl nostru Ceresc şi Preaiubitul Său Fiu sunt creatori şi ei ne-au încredinţat fiecăruia dintre noi o parte din puterea Lor de a crea. Îndrumările specifice despre modul corect de utilizare a capacităţii de a crea viaţă sunt elemente vitale în planul Tatălui. Modul în care înţelegem acea putere divină şi felul în care o folosim va determina, în mare măsură, fericirea noastră pe pământ şi destinul nostru în eternitate.

Vârstnicul Dallin H. Oaks a explicat:

„Puterea de a crea o viaţă muritoare este puterea cea mai înălţătoare pe care Dumnezeu a dat-o copiilor Săi. Modul în care trebuie folosită a fost stabilit în prima poruncă, dar o altă poruncă importantă a fost dată pentru a interzice întrebuinţarea greşită a acesteia. Accentul pe care îl punem pe legea castităţii se explică prin înţelegerea noastră a scopului puterilor de procreare pentru realizarea planului lui Dumnezeu…

În afara legământului căsătoriei, orice întrebuinţare a puterii de procreare este, mai mult sau mai puţin, o degradare şi o pervertire a celor mai divine atribute ale bărbaţilor şi femeilor” („The Great Plan of Happiness”, Ensign, nov. 1993, p. 74).

Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă are un singur standard invariabil referitor la moralitatea sexuală: relaţiile intime sunt potrivite numai între un bărbat şi o femeie, căsătoriţi, aşa cum prevede planul lui Dumnezeu. Relaţiile intime nu sunt nicidecum o curiozitate de explorat, o poftă de satisfăcut sau un fel de recreere sau distracţie cu care să ne îndeletnicim în mod egoist. Ele nu sunt o cucerire care trebuie făcută sau un simplu fapt de îndeplinit. Ci sunt una dintre expresiile potenţialului şi naturii noastre divine din viaţa muritoare şi o cale de a întări legăturile emoţionale şi spirituale dintre soţ şi soţie. Avem puterea de a acţiona prin noi înşine şi suntem definiţi de moştenirea noastră divină în calitate de copii ai lui Dumnezeu − şi nu de comportamente sexuale, atitudini contemporane sau filozofii lumeşti.

Într-un fel, omul prin firea lui, descris de regele Beniamin trăieşte în fiecare dintre noi (vezi Mosia 3:19). Bărbaţii sau femeile, prin firea lor, sunt lipsiţi de pocăinţă, carnali şi senzuali (vezi Mosia 16:5; Alma 42:10; Moise 5:13), toleranţi şi excesivi, mândri şi egoişti. Potrivit celor spuse de preşedintele Spencer W. Kimball: „«Omul prin firea lui» este «omul pământesc», care a permis pasiunilor primitive ale animalelor să-i umbrească înclinaţiile spirituale” („Ocean Currents and Family Influences”, Ensign, nov. 1974, p. 112).

La pol opus, „omul [bărbatul sau femeia] lui Hristos” (Helaman 3:29) este spiritual şi îşi pune frâu tuturor pasiunilor (vezi Alma 38:12), este temperat şi cumpătat şi este binevoitor şi altruist. Bărbaţii şi femeile lui Hristos se ţin strâns de cuvântul lui Dumnezeu, se neagă pe sine şi iau crucea lui Isus (vezi Matei 16:24; Marcu 8:34; Luca 9:23; D&L 56:2), şi înaintează de-a lungul drumului strâmt şi îngust al credinţei, supunerii şi devotamentului faţă de Salvator şi Evanghelia Sa.

În calitate de fii şi fiice ai lui Dumnezeu, noi am moştenit de la El un potenţial divin. Dar noi trăim acum într-o lume decăzută. Chiar elementele din care sunt create trupurile noastre sunt, prin firea lor, decăzute şi mereu supuse influenţelor păcatului, corupţiei şi morţii. În consecinţă, căderea lui Adam şi consecinţele spirituale şi temporale ale acesteia ne afectează în modul cel mai direct, prin trupurile noastre fizice. Şi totuşi, suntem fiinţe duale, deoarece spiritul nostru, care este partea eternă din noi este îmbrăcat într-un trup fizic, supus căderii. După cum i-a subliniat Isus apostolului Petru: „Duhul, într-adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă” (Matei 26:41).

Natura precisă a testului din viaţa muritoare poate fi, deci, rezumată prin următoarea întrebare: Voi răspunde înclinaţiilor omului firesc sau mă voi supune chemărilor Spiritului Sfânt şi voi înlătura omul firesc şi voi deveni sfânt prin ispăşirea lui Hristos Domnul (vezi Mosia 3:19)? Acesta este testul. Fiecare poftă, dorinţă, tendinţă şi impuls al omului firesc poate fi învins prin ispăşirea lui Isus Hristos. Ne aflăm aici, pe pământ, pentru a dezvolta calităţi asemănătoare cu ale lui Dumnezeu şi pentru a pune frâu tuturor pasiunilor cărnii.

Planul Tatălui este întocmit astfel încât să asigure îndrumare copiilor Săi, să-i ajute să devină fericiţi şi să-i aducă în siguranţă acasă, la El, cu trupuri înviate, exaltate. Tatăl Ceresc doreşte să fim împreună în lumină şi să avem speranţă. Spre deosebire de El, Lucifer face eforturi pentru a-i determina pe fiii şi fiicele lui Dumnezeu să fie confuzi şi nefericiţi pentru a le împiedica progresul etern. Scopul principal al tatălui minciunilor este să ne facă pe toţi să devenim „nenorociţi la fel ca şi el” (2 Nefi 2:27). Lucifer vrea să ajungem, în cele din urmă, să fim singuri în întuneric şi fără speranţă.

Satana lucrează necontenit pentru a denatura cele mai importante elemente din planul Tatălui. Satana nu are trup şi progresul său etern a fost oprit. Aşa cum apa unui râu este oprită de un baraj, tot aşa progresul etern al duşmanului este oprit pentru că el nu are un trup fizic. Din cauza rebeliunii sale, Lucifer s-a privat singur de toate binecuvântările şi experienţele vieţii muritoare devenite posibile prin intermediul unui tabernacol de carne şi oase. El nu poate învăţa lecţiile pe care numai un spirit care are un trup le poate învăţa. El nu poate accepta realitatea învierii efective şi universale a întregii omeniri. Unul dintre înţelesurile scripturale ale cuvântului blestemat este ilustrat de incapacitatea sa de a continua să se dezvolte şi să devină ca Tatăl nostru Ceresc.

Deoarece trupul fizic este atât de important pentru planul fericirii întocmit de Tatăl şi pentru evoluţia noastră spirituală, Lucifer caută să împiedice progresul nostru încercând să ne ispitească să ne folosim trupurile în mod necorespunzător. Una dintre ironiile supreme ale eternităţii este aceea că duşmanul, care este nenorocit tocmai pentru că el nu are trup fizic, ne ademeneşte să avem parte de nenorocirea sa prin folosirea nepotrivită a trupurilor noastre. Însuşi lucrul pe care nu-l are şi pe care nu-l poate folosi este astfel ţinta principală a încercărilor lui de a ne ademeni către distrugerea spirituală.

Încălcarea legii castităţii este un păcat dureros şi o folosire nepotrivită a tabernacolelor noastre fizice. Pentru cei care cunosc şi înţeleg planul salvării, defăimarea trupului este un act de răzvrătire (vezi Mosia 2:36–37; D&L 64:34–35) şi o negare a adevăratei noastre identităţi de fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Când privim dincolo de viaţa muritoare, în eternitate, este uşor să ne dăm seama că falsa tovărăşie propusă de duşman este temporară şi nesinceră.

Alma l-a sfătuit pe fiul său, Şiblon, să „[pună] frâu tuturor pasiunilor [sale] pentru ca să [fie] plin de dragoste” (Alma 38:12). În mod semnificativ, disciplinarea naturii fireşti a omului din fiecare din noi face ca dragostea pentru Dumnezeu şi pentru copiii Săi să fie mai intensă, mai profundă şi mai rezistentă. Dragostea creşte atunci când, cu neprihănire, nu ne îngăduim să păcătuim şi scade când cedăm tentaţiilor.

Preşedintele Marion G. Romney a declarat:

„Nu există binecuvântări mai puternic dorite decât acelea promise celor puri şi virtuoşi. Isus a vorbit despre recompense specifice pentru diferite virtuţi, dar a păstrat-o pe cea mai mare, după părerea mea, pentru cei cu inima curată, «căci ei», a spus El, «vor vedea pe Dumnezeu» (Matei 5:8). Şi nu numai că-L vor vedea pe Domnul, ci se vor simţi confortabil în prezenţa Lui.

Iată… promisiunea Salvatorului: «Virtutea să înfrumuseţeze, fără încetare, gândurile tale; atunci, încrederea ta va creşte puternic în prezenţa lui Dumnezeu» (D&L 121:45)” („Trust in the Lord,” Ensign, mai 1979, p. 42).

Ni se promite, de asemenea, că, dacă urmăm calea virtuţii, „Duhul Sfânt va fi tovarăşul [nostru] permanent” (D&L 121:46). Prin urmare, când trăim potrivit legii castităţii, invităm unele dintre cele mai mari binecuvântări pe care bărbaţii şi femeile le pot primi în viaţa muritoare: încredere spirituală adecvată în prezenţa membrilor familiei, prietenilor, cunoştinţelor de la Biserică şi, în cele din urmă, în prezenţa Salvatorului. Dorinţa noastră firească de a aparţine unui grup este împlinită în neprihănire atunci când păşim cu speranţă în lumină.

Unii dintre dumneavoastră, cei care primiţi acest mesaj, aveţi nevoie să vă pocăiţi de păcatul sexual sau de o altă natură. Salvatorul este deseori numit Marele Doctor şi acest titlu are atât semnificaţie simbolică, cât şi semnificaţie concretă. Cu toţii am experimentat durerea cauzată de o lovitură sau o rană fizică. Când ne doare ceva, în mod normal, căutăm alinare şi suntem recunoscători pentru medicamentele şi tratamentele care ajută la uşurarea suferinţei noastre. Gândiţi-vă la păcat ca la o rană care cauzează vină sau, după cum i-a descris Alma fiului său, Corianton, „remuşcări de conştiinţă” (Alma 42:18). Efectul vinei asupra spiritelor noastre este asemănător cu efectul durerii asupra trupurilor noastre – un avertisment în faţa unui pericol şi o protecţie împotriva unui rău suplimentar. Ispăşirea Salvatorului este ca un unguent care vindecă rănile noastre spirituale şi înlătură vina. Totuşi, acest unguent poate fi aplicat numai prin principiile credinţei în Domnul Isus Hristos, pocăinţei şi supunerii consecvente. Rezultatele pocăinţei sincere sunt o conştiinţă împăcată, alinare şi vindecare şi reînnoire spirituală.

Episcopul sau preşedintele dumneavoastră de ramură este asistentul spiritual al medicului, care este autorizat să vă ajute să vă pocăiţi şi să vă vindecaţi. Vă rog să ţineţi minte totuşi că dimensiunea şi intensitatea pocăinţei dumneavoastră trebuie să fie pe măsura naturii şi gravităţii păcatelor dumneavoastră − în special în cazul sfinţilor din zilele din urmă care se află sub legământ sacru. Rănile spirituale grave necesită tratament serios şi timp pentru a se vindeca complet şi în totalitate.

Doctrina pe care am descris-o va părea arhaică şi învechită pentru mulţi oameni din lume care îşi bat joc tot mai mult de sfinţenia procreării şi minimalizează valoarea vieţii omeneşti. Însă adevărul Domnului nu se schimbă odată cu moda, popularitatea sau sondajele de opinie ale publicului. Vă promit că supunerea faţă de legea castităţii ne va face mai fericiţi în viaţa muritoare şi va face posibil progresul nostru în eternitate. Castitatea şi virtutea au fost, sunt şi vor fi mereu „[cele] mai [dragi] şi mai [preţioase] deasupra tuturor lucrurilor” (Moroni 9:9). Mărturisesc astfel în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.