Diacon nou-nouţ

Benji stătea în faţa oglinzii aranjându-şi cravata. Cămaşa lui albă şi pantalonii bleumarin îi veneau perfect. Părul său era pieptănat. Era cu siguranţă pregătit să fie rânduit la oficiul de diacon. Atunci, de ce era atât de emoţionat?

Benji şi-a luat scripturile şi a ieşit din cameră. A încercat să nu se gândească la faptul că lucrurile urmau să fie diferite azi la Biserică. Şi apoi era noua îndatorire a preoţiei care îl făcea să se îngrijoreze de fiecare dată când se gândea la aceasta: distribuirea împărtăşaniei. Ce s-ar întâmpla dacă ar greşi când ar face aceasta pentru prima dată, săptămâna viitoare? A încercat să nu se mai gândească nici la aceasta în timp ce a plecat de acasă.

Adunarea de împărtăşanie a fost la fel ca întotdeauna. Dar după aceea, Benji a mers cu familia sa în biroul episcopului Salazar. Aceasta era ceva diferit. De obicei, acum, participa la exerciţiile de deschidere de la Societatea Primară.

Benji s-a aşezat, iar tatăl său, episcopul, preşedintele Tinerilor Băieţi şi consilierii din episcopat şi-au aşezat mâinile pe capul său. Tatăl i-a dat Preoţia aaronică. În timpul binecuvântării, emoţiile lui Benji au dispărut. El s-a simţit calm şi fericit.

Benji s-a ridicat şi a dat mâna cu toată lumea. Apoi, i-a îmbrăţişat pe mama sa, pe fratele său, Jay, şi pe sora lui mai mică, Marisol.

După aceea, a mers la Şcoala de duminica. Chiar dacă noile clase nu erau la fel ca Societatea Primară, păreau ceva cunoscut. Lecţia a fost despre rugăciune. Avusese multe lecţii despre rugăciune la Societatea Primară. Benji a răsuflat uşurat. Poate că a fi diacon nu era chiar atât de greu.

„Va fi minunat”, i-a spus Jay lui Benji după adunările Bisericii. „Eu voi binecuvânta împărtăşania şi tu o poţi distribui.”

Toate emoţiile au revenit. „Da, minunat”, a şoptit el. Lui Benji îi era cel mai teamă de distribuirea împărtăşaniei.

Mai târziu, seara, Benji l-a găsit pe tatăl său citind pe canapea. „Ce se va întâmpla dacă sar peste cineva şi nu primeşte împărtăşania?”, a întrebat el. „Ce se va întâmpla dacă mă împiedic?” Putea vedea clar în mintea sa cum tava cădea la podea şi paharele cu apă zburau pretutindeni.

Tatăl a pus mâna pe umărul lui Benji. „Îmi amintesc prima dată când am distribuit împărtăşania. Cred că eram chiar mai emoţionat decât eşti tu acum.”

Benji a clipit surprins. „Tu? Ţie nu ţi-e frică de nimic!”

Tatăl a râs. „Mi-a fost frică de multe ori. Ştii ce m-a ajutat atunci când am fost emoţionat?”

Benji s-a gândit pentru un moment. „Rugăciunea?”

Tatăl a zâmbit. „Exact. Rugăciunea. Şi tatăl meu mi-a dat o binecuvântare. Vrei să îţi dau o binecuvântare?”

Benji a dat imediat aprobator din cap. „Da! Mi-ar place foarte mult.”

Familia s-a strâns în sufragerie. Tatăl şi-a aşezat mâinile pe capul lui Benji. În timp ce tatăl vorbea, Benji a simţit lacrimi în ochi. „Aminteşte-ţi”, a spus tatăl în binecuvântare, „ai primit preoţia printr-o rânduială sacră. Tatăl Ceresc ne-a dat preoţia pentru a putea sluji altora. Dacă faci aceasta din toată inima, vei fi binecuvântat în aceasta şi în toate lucrurile”.

Benji s-a rugat toată săptămâna pentru ajutor. În următoarea duminică, s-a alăturat diaconilor în partea din faţă a capelei. A ascultat cu atenţie când Jay a rostit binecuvântarea pâinii.

Dintr-o dată s-a simţit din nou îngrijorat. Era el, cu adevărat, în stare să facă aceasta? Era atât de important! Apoi şi-a amintit promisiunea din binecuvântarea tatălui. Sentimentele de frică au dispărut pe măsură ce a început să simtă Spiritul.

A luat tava şi s-a dus cu încredere spre rândul desemnat. Cu grijă, a dat tava unei femei de pe primul rând.

Ea i-a zâmbit. Benji i-a zâmbit şi el, ştiind că Îi slujea Domnului.