Ajutând-o pe Violet

Emma a strâns cu putere ghiozdanul în timp ce a intrat în clasa ei nouă. Era prima zi de şcoală. Purta rochia ei preferată şi mama îi pusese în pachetul de prânz şi o gustare specială – biscuiţi în formă de animale.

Emma s-a gândit: „Astăzi va fi minunat. Atâta timp cât…”

Emma s-a oprit şi s-a uitat în clasă. Ea era acolo. Violet.

Anul trecut, Violet se jucase pe spaliere în fiecare pauză, fără a mai lăsa pe altcineva să se joace. O jignise pe Emma. Şi chiar, o furase pe prietena cea mai bună a Emmei.

Violet a văzut-o pe Emma şi a scos limba la ea. Emma s-a uitat la ea, strângând şi mai strâns ghiozdanul. Violet fusese neprietenoasă tot anul trecut şi se părea că acest an urma să fie la fel.

„Bine aţi venit în noul an şcolar!”, a spus doamna Caldwell din faţa clasei. „Haideţi să desemnăm locurile.”

Băncile erau aliniate două câte două în sala de clasă. Doamna Caldwell s-a uitat pe lista de prezenţă şi a arătat spre un grup de bănci din spate. „Emma. Tu vei sta acolo în spate.”

Emma s-a aşezat în una dintre băncile din spate. Spera ca Liselle să stea lângă ea. Sau Jamie. Sau…

„Violet.”

Emma s-a uitat dintr-o dată în sus. Auzise corect?

Da. Doamna Caldwell încă arăta la banca de lângă ea. „Vei fi colega de bancă a Emmei, Violet”, a spus ea.

Violet a mers încruntată spre Emma. Emma şi-a pus capul pe masă şi s-a uitat la perete. Urma să fie un an lung.

La ora de matematică, doamna Caldwell a scris câteva probleme pe tablă pentru ca elevii să le rezolve. „Puteţi lucra singuri sau cu colegul vostru de bancă”, a spus ea.

Emma s-a aplecat repede peste hârtie, prefăcându-se că era ocupată. Problemele erau destul de uşoare. Dar ea încerca să o evite pe Violet. Nu se uitase la ea nici măcar o dată toată dimineaţa.

Ceva a împuns-o în umăr. Parcă era un creion. Emma nu i-a dat atenţie.

Încă o împunsătură. Violet o împungea cu creionul! Emma a continuat să lucreze cu încăpăţânare.

A treia împunsătură a Violetei a fost atât de tare încât a durut-o. Emma simţea că fierbe pe dinăuntru. Tot anul urma să fie aşa? S-a gândit să ridice mâna şi să îi spună doamnei Caldwell. S-au poate era bine dacă încerca să se uite urât la Violet.

Apoi Emma a auzit un fonfăit. Plângea cineva? Creionul a împuns-o din nou. S-a uitat şi a văzut-o pe Violet care se uita fix la ea. Ţinea creionul în mână şi avea lacrimi în ochi. Foaia ei era acoperită de ştersături de gumă.

Violet a răsucit creionul în mână. „Mă poţi ajuta?”, a întrebat ea încet.

Emma s-a uitat şocată la ea câteva secunde. Violet voia ajutorul ei? După ce fusese întotdeauna aşa de rea? Emma s-a întors la foaia ei. Violet n-avea decât să lucreze singură. Nu merita ajutorul Emmei, chiar dacă era……

colega ei de bancă?

Emma s-a uitat înainte, în linişte. Putea să o audă pe Violet plângând încet lângă ea. Scripturile întotdeauna spun să-ţi iubeşti aproapele – dar situaţia cu Violet era diferită! Emma stătea lângă ea doar în clasă.

Emma s-a întors la lucrul ei. Apoi s-a oprit. Poate situaţia lui Violet nu era diferită. Poate atunci când în scripturi scrie să-ţi iubeşti aproapele se referea la toată lumea. Chiar şi la cei răi. Chiar şi dacă era greu.

Emma a oftat şi a pus creionul jos. S-a întors spre Violet şi a încercat din răsputeri să zâmbească. „Te pot ajuta?”, a întrebat ea.

Violet a dat aprobator din cap şi şi-a şters lacrimile cu mâna.

Emma s-a uitat la foaia lui Violet şi a început să o ajute cu prima problemă. Deja începuse să aibă un sentiment bun în interiorul ei. S-a întrebat dacă lui Violet îi plăceau biscuiţii în formă de animale.