2013
Revendicaţi binecuvântările legămintelor dumneavoastră
Noiembrie 2013


Revendicaţi binecuvântările legămintelor dumneavoastră

Imagine

Pe măsură ce ne reînnoim şi ne onorăm legămintele, poverile noastre sunt uşurate şi noi ne purificăm şi suntem întărite.

Dragi surori, cât de minunat este să fiu alături de dumneavoastră, din nou!

De curând, am cunoscut o femeie care se pregătea să fie botezată. În acea duminică, ea a mers 3 kilometri prin noroi pentru a veni la biserică. Imediat ce a ajuns, a mers la toaletă, şi-a dat jos hainele murdare, s-a spălat şi s-a îmbrăcat în haine curate de duminică. În cadrul adunării Societăţii de Alinare, ea a povestit despre convertirea sa. Dorinţa sa extraordinară de a fi curăţată şi purificată prin intermediul pocăinţei şi a sacrificiului ispăşitor al Salvatorului şi de a renunţa la „vechea sa viaţă” pentru a face legăminte cu Tatăl nostru din Cer m-a emoţionat. Ea s-a despărţit de prietenul ei, a învins dependenţe pentru a trăi conform Cuvântului de înţelepciune, a renunţat la slujba ei de duminica, iar prieteni şi persoane dragi au abandonat-o când le-a spus că se va boteza. Ea de abia aştepta să-şi lase în urmă păcatele pentru a putea fi curăţată şi pentru a simţi dragostea mântuitoare a Salvatorului. Am fost inspirată, în acea dimineaţă, de dorinţa ei de a deveni curată din punct de vedere fizic şi spiritual.

Ştim că multe dintre dumneavoastră aţi făcut sacrificii asemănătoare pe măsură ce aţi primit o mărturie de la Duhul Sfânt şi aţi avut dorinţa de a vă pocăi, de a fi botezate şi curăţate. Nu cred că simţim vreodată dragostea divină a Salvatorului mai din plin decât atunci când ne pocăim şi simţim braţele Sale care ne cuprind şi ne asigură de dragostea şi aprobarea Sa.

Cu câteva duminici în urmă, pe măsură ce ascultam rugăciunea de împărtăşanie, m-a emoţionat modul în care preotul a pronunţat fiecare cuvânt cu intensitate. Mai târziu, l-am sunat pe acel preot să-i mulţumesc pentru că a făcut ca împărtăşania să fie o experienţă spirituală pentru mine şi congregaţie. Am vorbit cu mama sa şi ea a spus: „Nu este acasă, dar va fi foarte fericit că aţi sunat! Aceasta a fost prima dată când a rostit rugăciunea de împărtăşanie şi ne-am pregătit împreună vorbind despre importanţa împărtăşaniei şi despre importanţa de a fi demni atunci când ne reînnoim legământul făcut la botez cu Salvatorul”. O iubesc atât de mult pe această mamă pentru că l-a învăţat pe fiul ei despre puterea legământului făcut la botez şi ocazia pe care el o are de a ajuta membrii episcopiei să simtă acea putere.

O altă mamă pe care o cunosc a stat singură la biserică, timp de mulţi ani, împreună cu cei patru copii mici ai ei. Deoarece rareori reuşea să se gândească la Salvator în timpul împărtăşaniei, ea a făcut un plan. Acum, încearcă să petreacă puţin timp în fiecare sâmbătă gândindu-se la săptămâna care a trecut, la legămintele ei şi la lucrurile pentru care trebuie să se pocăiască. „Apoi”, spune ea „indiferent de comportamentul copiilor duminica, sunt pregătită să iau din împărtăşanie, să-mi reînnoiesc legămintele şi să simt puterea de curăţare a ispăşirii”.

Dragi surori, de ce acordă Salvatorul împărtăşaniei o importanţă atât de mare? De ce este important să ne reînnoim săptămânal legământul făcut la botez? Recunoaştem puterea Salvatorului de a ne curăţa în totalitate în fiecare săptămână atunci când luăm demn şi cu intenţie din împărtăşanie? Preşedintele Boyd K. Packer a mărturisit: „Acesta este scopul Evangheliei lui Isus Hristos şi al ispăşirii… la sfârşitul [vieţii noastre să putem] trece de partea cealaltă a vălului, după ce ne-am pocăit de păcatele [noastre] şi [am fost spălaţi] prin sângele lui Hristos”1.

Preşedinţia noastră este foarte fericită atunci când surorile şi familiile lor fac şi ţin legăminte şi ne pare rău pentru dumneavoastră, cele care aveţi parte de încercări mari în vieţile dumneavoastră datorită persoanelor dragi care au încălcat legămintele. Domnul i-a poruncit profetului Iacob, fratele lui Nefi, să le vorbească fraţilor săi cu privire la femeile şi copiii credincioşi din zilele sale. Eu depun mărturie că ale sale cuvinte au fost păstrate în special pentru zilele noastre. El ne vorbeşte ca şi cum ne-ar vorbi Însuşi Salvatorul. Iacov a fost „mult… împovărat de… nelinişte” când a depus mărturie soţilor şi taţilor:

„Mă întristează că trebuie să folosesc cuvinte atât de tăioase… înaintea nevestelor voastre şi a copiilor voştri, sentimentele multora dintre ei fiind foarte gingaşe şi curate şi delicate…

Suspinele inimilor lor se înalţă până la Dumnezeu… multe inimi au murit, străpunse de răni adânci”2.

Iacov le promite femeilor şi copiilor din vremea sa, cât şi celor din zilele noastre, care ţin legămintele:

„Priviţi către Dumnezeu cu fermitatea minţii şi rugaţi-vă la El cu credinţă mare, iar El vă va consola în suferinţele voastre…

Ridicaţi-vă capul şi primiţi cuvântul plăcut al lui Dumnezeu şi ospătaţi-vă din dragostea Lui; căci voi puteţi să faceţi aceasta, dacă minţile voastre sunt neclintite, în vecii vecilor”3.

Dragi surori, depun mărturie că primim tărie şi putere când îi spunem Tatălui nostru Ceresc despre durerile şi dorinţele noastre cele mai profunde şi că primim răspunsuri când ne „ospătăm” din scripturi şi din cuvintele profeţilor în viaţă.

Cu aproximativ trei ani în urmă un incendiu devastator a distrus interiorul îndrăgitului tabernacol istoric din Provo, Utah. Pierderea sa a fost considerată de comunitate şi de membrii Bisericii o tragedie. Mulţi s-au întrebat: „De ce a permis Domnul ca aceasta să se întâmple? El, cu siguranţă, ar fi putut preveni incendiul sau opri distrugerea”.

La zece luni după, în timpul conferinţei generale din luna octombrie 2011, toată lumea a fost surprinsă când preşedintele Thomas S. Monson a anunţat că tabernacolul, care fusese distrus aproape în întregime, urma să devină un templu sfânt – o casă a Domnului! Deodată, am putut vedea ceea ce Domnul a ştiut întotdeauna! El nu a provocat incendiul, dar El a permis ca focul să distrugă interiorul. El a văzut tabernacolul ca fiind un templu măreţ – o casă în care se pot face legăminte sacre şi eterne.4

Dragele mele surori, Domnul permite, câteodată, ca noi să fim încercate şi testate la capacitate maximă. Am văzut că vieţile celor dragi – şi poate chiar ale noastre – au fost distruse şi ne-am întrebat de ce permite Tatăl Ceresc, care este iubitor şi bun, ca aceste lucruri să se întâmple. Dar El nu ne lasă fără ajutor; El are braţele deschise şi ne invită cu nerăbdare să venim la El. El face din vieţile noastre temple măreţe în care Spiritul Său să poată dăinui veşnic.

În Doctrină şi legăminte 58:3–4, Domnul ne spune:

„Voi nu puteţi vedea, în prezent, cu ochii voştri naturali, planul Dumnezeului vostru cu privire la acele lucruri care vor veni mai târziu şi slava care va urma după multă suferinţă.

Pentru că, după multă suferinţă vin binecuvântările. De aceea, vine ziua în care veţi fi încoronaţi cu multă slavă”.

Dragi surori, depun mărturie că Domnul are un plan pentru fiecare dintre noi. Nimic din ceea ce se întâmplă nu este surprinzător pentru El. El este atotcunoscător şi atotiubitor. El este nerăbdător să ne ajute, să ne aline şi să ne uşureze durerile atunci când ne bazăm pe puterea ispăşirii şi ne onorăm legămintele. Încercările şi suferinţele noastre pot fi exact lucrul care să ne facă să venim la El şi să ne ţinem strâns de legămintele noastre pentru a ne întoarce în prezenţa Sa şi pentru a primi tot ceea ce Tatăl are.

Anul trecut am avut nevoie şi am dorit să simt mai din plin dragostea Domnului, să primesc revelaţie personală, să înţeleg mai bine legămintele pe care le-am făcut în templu şi ca poverile să-mi fie uşurate. Pe măsură ce m-am rugat pentru aceste binecuvântări, am simţit că Spiritul mă îndruma să merg la templu şi să ascult cu atenţie fiecare cuvânt al binecuvântărilor care îmi erau promise. Depun mărturie că, pe măsură ce am ascultat mai cu atenţie şi am încercat să-mi exercit credinţa, Domnul a fost milostiv cu mine şi mi-a uşurat poverile. El m-a ajutat să simt o mare pace cu privire la rugăciunile pentru care încă nu am primit un răspuns. Domnul este obligat să Îşi ţină promisiunile Sale atunci când ne ţinem legămintele şi dăm dovadă de credinţă.5 Dragi surori, veniţi la templu şi revendicaţi-vă binecuvântările!

Aş dori să vorbesc despre un alt lucru care ne ajută să avem încredere şi credinţă. Câteodată, ca femei, avem tendinţa de a ne autocritica. În acele momente trebuie să căutăm Spiritul şi să întrebăm: „Sunt aceste gânduri în acord cu ceea ce Domnul doreşte ca eu să gândesc despre mine sau încearcă Satana să mă doboare?”. Amintiţi-vă de natura Tatălui nostru Ceresc, care este plin de dragoste şi compasiune infinite.6 El doreşte să ne înalţe, nu să ne doboare.

În calitate de membre ale Bisericii, câteodată, considerăm că trebuie să facem parte dintr-o „familie SZU perfectă” pentru a fi acceptate de Domnul. Câteodată simţim că nu suntem îndeajuns de bune sau că nu suntem demne de împărăţie dacă nu avem o familie perfectă. Dragi surori, la sfârşit, ceea ce va conta pentru Tatăl nostru Ceresc va fi felul în care ne-am ţinut legămintele şi cât de mult am încercat să urmăm exemplul Salvatorului, Isus Hristos.

Depun mărturie că Isus Hristos este Salvatorul şi Mântuitorul nostru. Datorită sacrificiului Său ispăşitor, noi putem fi curăţate săptămânal atunci când luăm demn din împărtăşania Sa. Pe măsură ce ne reînnoim şi ne onorăm legămintele, poverile noastre sunt uşurate şi noi ne purificăm şi suntem întărite astfel încât, la sfârşitul vieţii noastre, să fim considerate demne de a primi exaltarea şi viaţa veşnică. Depun mărturie despre aceste lucruri în numele preaiubitului nostru Salvator, Isus Hristos, amin.