2015
A înviat!
Aprilie 2015


Clasici ai Evangheliei

A înviat!

David O. McKay s-a născut la data de 8 septembrie 1873. A fost rânduit apostol la data de 9 aprilie 1906, la vârsta de 32 de ani iar, la data de 9 aprilie 1951, a fost susţinut în calitate de al nouălea preşedinte al Bisericii. Următorul fragment este luat dintr-o cuvântare rostită în cadrul Conferinţei Generale din luna aprilie a anului 1966. Pentru a accesa întreaga cuvântare, vezi Conference Report, apr. 1966, p. 55-59.

Cel mai important lucru de care are lumea nevoie astăzi este credinţa neclintită în Hristos.

Dacă un miracol este un eveniment supranatural, ale cărui cauze nu pot fi înţelese de om cu înţelepciunea sa limitată, atunci învierea lui Isus Hristos este cel mai uluitor miracol al tuturor timpurilor. Prin aceasta este revelată omnipotenţa lui Dumnezeu şi natura nemuritoare a omului.

Învierea este un miracol totuşi doar în sensul că depăşeşte puterea de înţelegere a omului. Pentru toţi cei care o acceptă ca pe un fapt este doar o manifestare a unei legi fireşti a vieţii …

Dacă stabiliţi că este un eveniment recunoscut faptul că Hristos a înviat şi a apărut ca personaj glorificat şi înviat, veţi răspunde celei mai importante întrebări din toate timpurile: „Dacă omul odată mort ar putea să mai învie?” (Iov 14:14).

Martori ai învierii lui Hristos

Imagine
Two Apostles looking at the wounds in Jesus' hand and wrist.

Faptul că învierea lui Hristos din mormânt, în adevăratul sens al cuvântului, a fost o realitate pentru ucenicii care Îl cunoşteau personal este o certitudine. În mintea lor nu exista absolut nicio îndoială. Ei au fost martori ai acelui eveniment; ei au ştiut pentru că ochii lor au văzut, urechile lor au auzit, mâinile lor au simţit prezenţa fizică a Mântuitorului înviat.

Cu ocazia întâlnirii celor unsprezece pentru a-l alege pe cel care urma să îi ia locul lui Iuda Iscarioteanul, Petru, apostolul senior, a spus: „Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit… să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui” (Faptele apostolilor 1:21-22) …

Cu o altă ocazie, Petru a declarat în faţa duşmanilor săi, chiar acei bărbaţi care L-au omorât pe Isus pe cruce: „Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea… Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai Lui” (Faptele apostolilor 2:22, 32) …

Martori suplimentari

Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă se alătură lui Petru, lui Pavel, lui Iacov şi tuturor apostolilor din vechime care au acceptat învierea nu numai ca fiind literalmente adevărată, dar ca împlinirea misiunii divine a lui Hristos pe pământ.

La o mie opt sute de ani după moartea lui Isus pe cruce, profetul Joseph Smith a declarat că Domnul înviat i-a apărut, spunând: „Am văzut două Personaje, ale căror strălucire şi slavă întreceau orice descriere şi care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre Ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, şi a spus, arătând către celălalt—Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!” (Joseph Smith – Istorie 1:17) …

Dacă mărturia lui Joseph Smith ar fi fost singura, ea ar fi fost, după cum Hristos a spus despre mărturia Sa atunci când vorbea despre El Însuşi, lipsită de valoare; dar Isus a avut mărturia lui Dumnezeu şi mărturia apostolilor. Şi Joseph Smith a avut alţi martori [care] au confirmat mărturia [lui], adevărul căreia i-a fost făcut cunoscut prin apariţia îngerului Moroni …

[De asemenea], Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă proclamă glorioasa viziune a profetului Joseph Smith:

„Şi acum, după numeroasele mărturii care au fost date despre El, aceasta este mărturia, ultima dintre toate, pe care o dăm despre El: Că El trăieşte!” (D&L 76:22) …

În lumina acestor mărturii de necontestat, aşa cum au fost oferite de apostolii din vechime – mărturii oferite la câţiva ani după înviere – în lumina acelei revelaţii minunate din această epocă, despre Hristosul cel Viu, într-adevăr pare dificil să înţelegem felul în care oamenii Îl pot respinge în continuare şi pot avea îndoieli despre nemurirea omului.

De ce avem nevoie astăzi

Cel mai important lucru de care are lumea nevoie astăzi este credinţa neclintită în Hristos. Aceasta este mai mult decât un sentiment. Este o putere care ne îndeamnă la acţiune şi ar trebui să fie cea mai importantă forţa motivaţională fundamentală în viaţa oamenilor …

Dacă oamenii „ar face voia Lui”, în loc să se concentreze inutil asupra morţii, ei ar privi spre cer şi ar şti că Hristos a-nviat! …

Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă declară întregii lumi că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii! Niciun ucenic adevărat nu se mulţumeşte să-l accepte doar ca pe un mare reformator, învăţător ideal sau ca pe unicul om perfect. Bărbatul din Galilea este – nu la figurat, ci literalmente – Fiul Dumnezeului cel Viu …

Născuţi din nou cu adevărat

Niciun om nu poate decide în mod sincer să pună în practică învăţăturile lui Isus din Nazaret în viaţa sa de zi cu zi fără să simtă o schimbare în întreaga sa fiinţă. Expresia „născuţi din nou” are o însemnătate mai profundă decât i-o acordă mulţi oameni… Fericită este acea persoană care a simţit cu adevărat puterea înălţătoare şi transformatoare care vine datorită acestei apropieri de Salvator, acestei relaţii apropiate cu Hristosul cel Viu. Sunt recunoscător să ştiu că Hristos este Mântuitorul meu …

Mesajul învierii… este cel mai alinător, cel mai glorios mesaj oferit vreodată omului, pentru că, atunci când moartea ne desparte de cineva drag nouă, inimile noastre îndurerate sunt alinate de speranţa şi de încredinţarea divină exprimată prin aceste cuvinte: „Nu este aici; a înviat!” [vezi Matei 28:6; Marcu 16:6].

Ştiu din tot sufletul că moartea este învinsă de Isus Hristos şi, pentru că Mântuitorul nostru trăieşte, şi noi vom trăi.