Nu este un păcat să fii slab

Noi, de obicei, ne gândim la păcat şi slăbiciuni ca fiind pete negre de diferite dimensiuni pe ţesătura sufletelor noastre, diferite grade de gravitate ale încălcării. Dar scripturile sugerează că păcatul şi slăbiciunile sunt în mod inerent diferite, necesită diferite remedii şi au potenţialul de a produce rezultate diferite.

Mulţi dintre noi suntem mai familiarizaţi cu păcatul decât am vrea să recunoaştem, dar să recapitulăm: păcatul este alegerea de a nu ne supune poruncilor lui Dumnezeu sau de a ne răzvrăti împotriva Luminii lui Hristos din noi. Păcatul este alegerea de a avea încredere în Satana şi nu în Dumnezeu, făcându-ne duşmanul Tatălui nostru. Spre deosebire de noi, Isus Hristos a fost în totalitate fără păcate şi a putut ispăşi pentru păcatele noastre. Când ne pocăim sincer – inclusiv a ne schimba minţile, inimile şi comportamentul; a oferi scuze sau confesiuni adecvate; a repara greşelile unde este posibil; a nu repeta păcatul în viitor – noi putem accesa ispăşirea lui Isus Hristos, putem fi iertaţi de Dumnezeu şi curaţi din nou.

Să devenim curaţi este esenţial pentru că niciun lucru necurat nu poate locui în prezenţa lui Dumnezeu. Dar, dacă singurul nostru ţel ar fi să fim la fel de inocenţi ca atunci când am plecat din prezenţa lui Dumnezeu, ne-ar fi tuturor mai bine dacă am sta toţi confortabil în paturile noastre pentru tot restul vieţii. Dar am venit pe pământ pentru a învăţa din experienţe să distingem binele de rău, să creştem în înţelepciune şi pricepere, să trăim după valorile la care ţinem şi să dobândim caracteristicile evlaviei – progres pe care nu îl putem face stând confortabil în patul nostru.

Slăbiciunile umane joacă un rol important în aceste scopuri esenţiale ale vieţii muritoare. Când Moroni era îngrijorat că slăbiciunea lui în a scrie ar face ca neamurile să batjocorească lucruri sfinte, Domnul l-a liniştit cu aceste cuvinte:

„Şi dacă oamenii vin la Mine, Eu le voi arăta slăbiciunea lor. Eu le dau oamenilor slăbiciune pentru ca ei să fie umili; iar harul Meu este destul pentru toţi oamenii care se umilesc în faţa Mea; căci dacă ei se umilesc în faţa Mea şi au credinţă în Mine, atunci Eu voi face ca lucrurile slabe să devină puternice pentru ei” (Eter 12:27; vezi, de asemenea, 1 Corinteni 15:42-44; 2 Corinteni 12:7-10; 2 Nefi 3:21; şi Iacob 4:7).

Implicaţiile acestei scripturi cunoscute sunt profunde şi ne invită să deosebim păcatul (încurajat de Satana) de slăbiciuni (descrise aici ca fiind o condiţie „dată” de Dumnezeu nouă).

Putem defini slăbiciunile ca fiind o limitare a înţelepciunii, puterii şi sfinţeniei noastre care apare o dată cu faptul de a fi om. Ca muritori, noi ne naştem neajutoraţi şi dependenţi, cu diferite defecte fizice şi sensibilităţi. Suntem crescuţi şi înconjuraţi de alţi muritori slabi, iar învăţăturile, exemplele şi comportamentul lor faţă de noi sunt defectuoase şi, uneori, dăunătoare. În starea noastră muritoare şi de slăbiciune, suferim boli fizice şi emoţionale, foame şi oboseală. Experimentăm emoţii omeneşti cum ar fi furie, întristare şi frică. Ne lipsesc înţelepciunea, îndemânarea, rezistenţa şi puterea. Şi suntem supuşi multor feluri de ispite.

Deşi era fără păcat, Isus Hristos ni S-a alăturat pe deplin în starea de muritor cu slăbiciuni (vezi 2 Corinteni 13:4). El S-a născut ca un copil neajutorat într-un trup muritor şi a fost crescut de oameni imperfecţi. El a trebuit să înveţe să meargă, să vorbească, să muncească şi să se înţeleagă cu alţii. Lui i-a fost foame, a fost obosit şi a simţit emoţii umane, el a putut să se îmbolnăvească, să sufere, să sângereze şi să moară. El a fost „în toate punctele ispitit ca şi noi, dar fără păcat”, s-a supus vieţii muritoare ca sa poată „[să] aibă milă de slăbiciunile noastre” şi să ne ajute în slăbiciunile şi infirmităţile noastre (Evrei 4:15; vezi, de asemenea, Alma 7:11-12).

Nu putem pur şi simplu să ne pocăim pentru că suntem slabi – iar slăbiciunile noastre nu ne fac necuraţi. Noi nu putem creşte spiritual decât dacă respingem păcatul şi, de asemenea, nu creştem spiritual decât dacă acceptăm starea noastră de slăbiciune umană, îi răspundem cu umilinţă şi credinţă şi învăţăm prin slăbiciunea noastră să avem încredere în Dumnezeu. Când Moroni era îngrijorat din cauza slăbiciunii scrierii sale, Domnul nu i-a spus să se pocăiască. În schimb, Domnul l-a învăţat să fie umil şi să aibă credinţă în Hristos. În timp ce suntem umili şi credincioşi, Dumnezeu ne oferă har – nu iertare – ca remediu pentru slăbiciuni. În Ghidul pentru scripturi, harul este definit ca fiind putere dată de la Dumnezeu care ne întăreşte să facem ceea ce nu putem face singuri (vezi Ghidul pentru scripturi, „Har”) – remediul dumnezeiesc corespunzător prin care El poate „face ca lucrurile slabe să devină puternice”.

De la începutul experienţei noastre în Biserică, suntem învăţaţi elementele esenţiale ale pocăinţei, dar cum putem stimula umilinţa şi credinţa? Luaţi în considerare ideile de mai jos.

• Cugetaţi şi rugaţi-vă. Pentru că suntem slabi, noi nu putem să ne dăm seama dacă avem de-a face cu păcatul (care necesită o schimbare imediată şi pătrunzătoare a minţii, a inimii şi a comportamentului) sau cu slăbiciunea (care necesită umilinţă, efort susţinut, învăţare şi îmbunătăţire). Felul în care vedem aceste lucruri poate depinde de cum am fost crescuţi şi de maturitatea noastră. Se poate să regăsim atât elemente ale slăbiciunii, cât şi ale păcatului într-un singur comportament. A spune că un păcat este, într-adevăr, o slăbiciune conduce la justificare în loc de pocăință. A spune că o slăbiciune este un păcat poate duce la rușine, vină, disperare şi renunțare la promisiunile lui Dumnezeu. A cugeta şi a ne ruga ne ajuta să facem aceste deosebiri.

• Stabiliţi priorităţi. Pentru că suntem slabi, nu putem face toate schimbările necesare dintr-o dată. În timp ce cu umilinţă şi credinţă ne străduim să depăşim slăbiciunile umane, câteva pe rând, putem reduce treptat ignoranţa, forma obiceiuri bune, creşte sănătatea şi rezistenţa noastră fizică şi emoţională şi întări încrederea noastră în Domnul. Dumnezeu ne poate ajuta să ştim de unde să începem.

• Planificaţi. Pentru că suntem slabi, pentru a deveni puternici va fi nevoie de mai mult decât o dorinţă dreaptă şi multă autodisciplină. De asemenea, noi trebuie să planificăm, să învăţăm din greşeli, să dezvoltăm mai multe strategii eficiente, să ne revizuim planurile şi să încercăm din nou. Avem nevoie de ajutor din scripturi, cărţi bune şi de la alţi oameni. Începem de jos, ne bucurăm de îmbunătăţiri şi ne asumăm riscuri (chiar dacă acestea ne fac să ne simţim vulnerabili şi slabi). Avem nevoie de sprijin pentru a lua decizii corecte chiar şi atunci când suntem obosiţi sau descurajaţi şi de planuri pentru a reveni pe drumul cel bun când greşim.

• Exersaţi răbdarea. Pentru că suntem slabi, schimbarea poate dura mai mult timp. Noi nu renunţăm, pur şi simplu, la slăbiciunea noastră aşa cum renunţăm la păcat. Ucenicii supuşi fac de bună voie ceea ce este necesar, învaţă să fie rezistenţi, continuă să încerce şi nu renunţă. Umilinţa ne ajută să avem răbdare cu noi înşine şi cu cei din jurul nostru care sunt slabi, de asemenea. Răbdarea este o manifestare a credinţei noastre în Domnul, a recunoştinţei pentru încrederea Sa în noi şi a încrederii în promisiunile Sale.

Chiar şi atunci când ne pocăim cu sinceritate de păcatele noastre, obţinem iertare şi devenim din nou curaţi, noi rămânem slabi. Suferim, în continuare, din cauza bolilor, emoţiilor, ignoranţei, sensibilităţilor, oboselii şi ispitelor. Dar limitările şi deficienţele nu sunt păcate şi nu ne împiedică să fim curaţi şi demni de a avea Spiritul.

Imagine

composite of young man in sillouette and landscape

Fotografie de iStock/Thinkstock

În timp ce Satana este nerăbdător să se folosească de slăbiciunile noastre pentru a ne atrage spre păcat, Dumnezeu poate folosi slăbiciunile umane pentru a ne învăţa, întări şi binecuvânta. Contrar a ceea ce ne-am putea aştepta sau spera, Dumnezeu nu „face [întotdeauna] ca lucrurile slabe să devină puternice”, pentru noi prin îndepărtarea slăbiciunilor noastre. Când apostolul Pavel s-a rugat în mod repetat ca Dumnezeu să îndepărteze „un ţepuş în carne” cu care Satana îl lovea, Dumnezeu i-a spus lui Pavel: „Harul meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:7, 9).

Sunt multe feluri în care Domnul face ca „lucrurile slabe să devină puternice”. Cu toate că El poate îndepărta slăbiciunile printr-un leac miraculos la care noi sperăm, din experiența mea, acest lucru este oarecum rar. De exemplu, nu văd nicio dovadă a faptului că Dumnezeu a îndepărtat slăbiciunea lui Moroni în a scrie după faimosul verset din Eter 12. Dumnezeu poate, de asemenea, face ca lucrurile slabe să devină puternice prin a ne ajuta să evităm slăbiciunile noastre, să căpătăm un simţ al umorului adecvat sau o perspectivă asupra lor şi să le transformăm în puncte forte, treptat, de-a lungul timpului. De asemenea, între punctele forte şi punctele slabe există adesea o legătură (cum ar fi puterea de a fi perseverent şi slăbiciunea de a fi încăpăţânat) şi putem învăţa să apreciem punctul forte şi să controlăm punctul slab care vine cu el.

Mai există un alt mod, chiar mai puternic, în care Dumnezeu face ca lucrurile slabe să fie puternice pentru noi. Domnul îi spune lui Moroni în Eter 12:37: „Deoarece tu ai văzut slăbiciunile tale, tu vei fi întărit într-atât, încât tu vei sta jos în locul pe care l-am pregătit în locaşurile Tatălui Meu”.

Aici, Dumnezeu nu propune să schimbe slăbiciunile lui Moroni, ci să îl schimbe pe Moroni. Străduindu-se să depăşească slăbiciunile sale umane, Moroni – şi noi – a putut învăţa să aibă caritate, compasiune, blândeţe, răbdare, curaj, îndelungă răbdare, înţelepciune, rezistenţă, iertare, capacitatea de a se recupera, recunoștință, creativitate, precum şi o serie de alte virtuți care ne fac mai asemănători Tatălui nostru din Cer. Acestea sunt calităţile pentru care am venit pe pământ să le perfecţionăm, însuşiri asemănătoare cu cele ale lui Hristos care ne pregătesc pentru casa din ceruri.

Nicăieri nu sunt dragostea lui Dumnezeu, înțelepciunea şi puterea Sa mântuitoare mai evidente decât în capacitatea Sa de a transforma lupta noastră cu slăbiciunile umane în nepreţuitele virtuți şi puncte forte dumnezeiești, care ne fac mai asemănători Lui.