2017
Chemaţi la această lucrare
June 2017


Mesajul Primei Preşedinţii, iunie 2017

Chemaţi la această lucrare

Imagine
Preşedintele Thomas S. Monson

Când profetul Joseph Smith l-a chemat pe vârstnicul Heber C. Kimball (1801-1868), pentru a „deschide uşa salvării” ca misionar în Anglia, vârstnicul Kimball a fost copleşit de sentimentul că nu era potrivit pentru această chemare.

„O, Doamne”, a scris el, „eu sunt un om cu vorbirea bâlbâită şi complet nepotrivit pentru o astfel de lucrare”.

Cu toate acestea, vârstnicul Kimball a acceptat chemarea şi a adăugat: „Aceste motive nu m-au îndepărtat de la drumul datoriei mele; când am înţeles voia Tatălui meu Ceresc, am fost hotărât să merg, în pofida oricărei probleme sau dificultăţi, având credința că Dumnezeu cel Atotputernic mă va sprijini şi mă va înzestra cu toate aptitudinile de care aveam nevoie”1.

Tinerii mei fraţi şi surori, care sunteţi chemaţi să slujiţi ca misionari cu timp deplin, sunteţi chemaţi la această lucrare deoarece voi, la fel ca vârstnicul Kimball, „doriţi să-L slujiţi pe Dumnezeu” (D&L 4:3) şi sunteţi pregătiţi şi demni.

Cupluri de misionari seniori, sunteţi chemaţi la această lucrare din aceleaşi motive. Însă, dumneavoastră nu veniţi doar cu dorinţa de a sluji, ci şi cu înţelepciunea dobândită în ani de sacrificiu, iubire şi experienţă pe care Tatăl Ceresc o poate folosi pentru a atinge inimile fiilor şi fiicelor Sale, care sunt în căutarea adevărului. Fără îndoială, aţi învăţat faptul că noi nu-L putem iubi cu adevărat pe Domnul până când nu Îi slujim Lui slujind altora.

Pe lângă dorinţa dumneavoastră de a sluji în calitate de misionari, veţi adăuga credinţă şi tărie, curaj şi încredere, hotărâre şi capacitate de adaptare, convingere şi devotament. Misionarii devotaţi pot înfăptui miracole în câmpul misiunii.

Preşedintele John Taylor (1808-1887) a rezumat calităţile esenţiale ale misionarilor astfel: „Genul de bărbaţi [şi femei şi cupluri] pe care noi îi dorim în calitate de vestitori ai acestui mesaj al Evangheliei este acela al bărbaţilor care au credinţă în Dumnezeu; bărbaţi care cred în religia lor; bărbaţi care-şi cinstesc preoţia; bărbaţi în care… Dumnezeu are încredere… bărbaţi plini de Duhul Sfânt şi de puterea lui Dumnezeu… bărbaţi onorabili, bărbaţi integri, virtuoşi şi puri”2.

Domnul a declarat:

„Pentru că, iată, câmpul este alb, gata pentru seceriş; şi iată, cel care mânuieşte secera sa cu toată puterea lui, acela strânge ca să nu piară, dar aduce salvare pentru sufletul lui;

Şi credinţa, speranţa, caritatea şi dragostea, cu ochiul îndreptat numai către slava lui Dumnezeu, îl califică pentru această lucrare” (D&L 4:4-5).

Chemarea voastră a fost făcută prin inspiraţie. Depun mărturie că pe acela pe care îl cheamă Dumnezeu, Dumnezeu îl pregăteşte. Veţi primi ajutor ceresc pe măsură ce veţi lucra cu evlavie în via Domnului.

Promisiunea frumoasă pe care Domnul a făcut-o misionarilor la începutul acestei dispensaţii, consemnată în Doctrină şi legăminte, va fi a dumneavoastră: „Eu voi merge în faţa voastră. Voi fi la dreapta voastră şi la stânga voastră şi Spiritul Meu va fi în inima voastră şi îngerii mei în jurul vostru pentru a vă susţine” (D&L 84:88).

Pe măsură ce veţi sluji, veţi clădi prietenii eterne şi veţi avea amintiri minunate. Nu cunosc niciun loc care să aducă o recoltă mai îmbelşugată de fericire decât câmpul misiunii.

Acum, un cuvânt adresat vârstnicilor, surorilor şi cuplurilor care, dintr-un motiv oarecare, nu vor putea să rămână întregul timp alocat în câmpul misiunii: Domnul vă iubeşte. El apreciază sacrificiul dumneavoastră. El este conştient de dezamăgirea pe care o simţiţi. Să ştiţi că El încă are o lucrare pe care dumneavoastră să o duceţi la îndeplinire. Nu-i permiteţi lui Satana să vă convingă că nu este aşa. Nu fiţi deprimaţi; nu vă descurajaţi; nu disperaţi.

După cum am spus în cadrul conferinţei generale, la scurt timp după ce am fost chemat să conduc Biserica: „Nu vă temeţi. Fiţi bucuroşi. Viitorul este la fel de strălucitor precum credinţa voastră”3. Această promisiune rămâne valabilă pentru dumneavoastră. Aşadar, nu vă pierdeţi credinţa, pentru că Domnul nu şi-a pierdut încrederea în dumneavoastră. Ţineţi legămintele pe care le-aţi făcut şi mergeţi mai departe!

Lumea are nevoie de Evanghelia lui Isus Hristos. Fie ca Domnul să-i binecuvânteze pe toţi sfinţii Săi – indiferent de locul în care slujim – cu o inimă misionară.

Note

  1. Heber C. Kimball, în Orson F. Whitney, Life of Heber C. Kimball, a 3-a ediţie (1967), p. 104.

  2. Teachings of Presidents of the Church: John Taylor (2001), p. 73.

  3. Thomas S. Monson, „Fiţi bucuroşi”, Liahona, mai 2009, p. 92.