2017
Puterea preoţiei prin ţinerea legămintelor
June 2017


Mesajul învăţătoarelor vizitatoare, iunie 2017

Puterea preoţiei prin ţinerea legămintelor

Studiaţi, rugându-vă, acest material şi căutaţi inspiraţie ca să ştiţi ce să împărtăşiţi. În ce fel înţelegerea scopului Societăţii de Alinare le va pregăti pe fiicele lui Dumnezeu pentru binecuvântările vieţii eterne?

Imagine
Relief Society seal

Credinţă, familie, alinare

Vârstnicul Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus: „Mesajul meu către… toţi oamenii este că noi putem fi «binecuvântaţi de puterea preoţiei», oricare ne-ar fi împrejurările…

Atunci când sunteţi demni să participaţi la rânduielile preoţiei, Domnul vă va oferi mai multă putere, pace şi perspectivă veşnică. Oricare ar fi împrejurările dumneavoastră, căminul dumneavoastră va fi «binecuvântat de puterea preoţiei»1.

Cum invităm puterea preoţiei în viaţa noastră? Vârstnicul M. Russell Ballard, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne aminteşte că „oamenii care au intrat în apele botezului şi, ulterior, şi-au primit înzestrarea în Casa Domnului pot primi binecuvântări bogate şi minunate. Literalmente, înzestrarea este un dar al puterii… [şi] Tatăl nostru din Cer este generos în ceea ce priveşte puterea Lui”. Dânsul ne aminteşte că, în templu, bărbaţii şi femeile „sunt înzestraţi, în aceeaşi măsură, cu aceeaşi putere, care, prin definiţie, este puterea preoţiei”2.

Linda K. Burton, preşedinta generală a Societăţii de Alinare, a spus: „Deoarece puterea preoţiei este ceva ce noi toţi ne dorim să avem în familiile şi căminele noastre, ce trebuie să facem noi pentru a invita această putere în viaţa noastră? Neprihănirea personală este absolut necesară pentru a avea puterea preoției”3.

Preşedintele Russell M. Nelson, preşedintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli a spus: „Dacă ne vom prezenta, cu umilinţă, înaintea Domnului şi Îi vom cere să ne înveţe, El ne va arăta cum să ne sporim accesul la puterea Sa4.

Scripturi şi informaţii suplimentare

1 Nefi 14:14; Doctrină şi legăminte 121:36; 132:20; reliefsociety.lds.org

Note

  1. Neil L. Andersen, „Putere în preoţie”, Liahona, nov. 2013, p. 92, 95.

  2. M. Russell Ballard, „Men and Women and Priesthood Power”, Liahona, sept. 2014, p. 36.

  3. Linda K. Burton, „Priesthood Power – Available to All”, Liahona, iun. 2014, p. 21.

  4. Russell M. Nelson, „Preţul puterii preoţiei”, Liahona, mai 2016, p. 69.