2017
Într-o singură inimă
September 2017


Mesajul învățătoarelor vizitatoare, septembrie 2017

Într-o singură inimă

Studiați, rugându-vă, acest material și căutați inspirație pentru a ști ce să împărtășiți. În ce mod le va pregăti înțelegerea scopului Societății de Alinare pe fiicele lui Dumnezeu pentru binecuvântările vieții eterne?

Imagine
emblema Societății de Alinare

Credință, familie, alinare

„Și Domnul l-a numit pe poporul Său SION pentru că era într-o singură inimă și într-un singur gând și trăia în dreptate; și nu existau săraci printre ei.” (Moise 7:18) Cum putem deveni una?

Vârstnicul M. Russell Ballard, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus: „La baza cuvântului englezesc atonement (ispășire) este cuvântul one (care înseamnă „a fi una”). Dacă toată omenirea ar înțelege acest lucru, nu ar mai fi niciodată nimeni de care să nu ne pese, indiferent de vârstă, rasă, sex, religie sau poziție socială sau economică. Ne-am strădui să urmăm exemplul Salvatorului și n-am fi niciodată răi, indiferenți, nepoliticoși sau insensibili față de ceilalți”1.

Președintele Henry B. Eyring, primul consilier în Prima Președinție, ne-a învățat: „Acolo unde oamenii au [Spiritul] cu ei, [se pot] aștepta la armonie… Spiritul lui Dumnezeu nu generează niciodată ceartă (vezi 3 Nefi 11:29)… El aduce pace interioară și sentimente de înțelegere cu ceilalți”2.

Vorbind despre încercări în cadrul familiei, Carole M. Stephens, care a slujit în calitate de primă consilieră în Președinția generală a Societății de Alinare, a spus: „Eu nu a trebuit niciodată să trec printr-un divorț sau prin durerea și nesiguranța care vin când ești părăsită și nu am avut responsabilitatea unei mame care este singură. Nu am trăit experiența pierderii unui copil, a imposibilității de a avea un copil sau a atracției față de persoane de același sex. Nu am avut de îndurat vreun abuz, boală cronică sau vreo dependență. Acestea nu au fost ocaziile mele de testare…

Dar prin testele și încercările mele… am ajuns să-L cunosc pe Cel care înțelege… De asemenea, am trecut prin toate testele vieții muritoare pe care tocmai le-am menționat din perspectiva unei fiice, mame, bunici, surori, mătuși și prietene.

În calitate de fiice ale lui Dumnezeu care țin legămintele, noi avem prilejul nu doar să învățăm din încercările noastre, ci și să ne unim în empatie și compasiune când sprijinim alți membri ai familiei lui Dumnezeu în încercările lor”3.

Scripturi și informații suplimentare

Ioan 17:20-23; Efeseni 4:15; Mosia 18:21-22; 4 Nefi 1:15

reliefsociety.lds.org

Note

  1. M. Russell Ballard, „Ispășirea și valoarea fiecărui suflet”, Liahona, mai 2004, p. 86.

  2. Henry B. Eyring, „That We May Be One”, Ensign, mai 1998, p. 67.

  3. Carole M. Stephens, „Dumnezeu ne-a dat o familie”, Liahona, mai 2015, p. 11-12.