Seminar
Unitatea 3: ziua 1 − 1 Nefi 7


Unitatea 3: ziua 1

1 Nefi 7

Introducere

Devotamentul total al lui Nefi faţă de Domnul este arătat în 1 Nefi 7. Alături de fraţii săi, el s-a supus poruncii Domnului de a se reîntoarce la Ierusalim şi de a-i aduce pe Ismael şi pe membrii familiei lui în pustiu. Pe drumul de întoarcere în pustiu, Laman, Lemuel şi unii dintre membrii familiei lui Ismael s-au răzvrătit împotriva lui Nefi şi au dorit să se întoarcă la Ierusalim. Când l-au legat şi au căutat să-l ucidă pe Nefi, el s-a rugat cu credinţă, a fost eliberat de Domnul şi i-a iertat în mod sincer pe cei care l-au persecutat. În timp ce studiaţi această lecţie, gândiţi-vă cum puteţi reacţiona cu credinţă faţă de porunci şi de greutăţi aşa cum a făcut Nefi.

1 Nefi 7:1–5

Domnul le porunceşte fiilor lui Lehi să se reîntoarcă la Ierusalim pentru a-i lua pe Ismael şi pe membrii familiei lui.

Gândiţi-vă la familia voastră şi gândiţi-vă la motivul pentru care familiile sunt importante în planul lui Dumnezeu.

Citiţi 1 Nefi 7:1–2 şi aflaţi ce i-a poruncit Domnul lui Lehi să le ceară fiilor săi să facă şi de ce dorea El ca ei să facă aceasta. (Vă poate fi util să ştiţi că termenul seminţia din 1 Nefi 7:1 se referă la copii şi posteritate.)

Unul dintre adevărurile pe care le învăţăm din aceste versete este acela că Domnul ne porunceşte să ne căsătorim şi să creştem copii pentru El. În timp ce continuaţi să studiaţi 1 Nefi 7, întrebaţi-vă de ce căsătoria şi familia sunt atât de importante încât Domnul le-a poruncit lui Nefi şi fraţilor săi să îndure numeroasele zile de călătorie dificilă prin pustiu pentru a se reîntoarce în Ierusalim.

Citiţi următoarea afirmaţie din „Familia: o declaraţie oficială către lume” şi identificaţi ce au declarat profeţii din zilele noastre cu privire la importanţa căsătoriei: „Noi, Prima Preşedinţie şi Consiliul celor Doisprezece Apostoli ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, declarăm cu solemnitate căsătoria dintre un bărbat şi o femeie ca fiind rânduită de Dumnezeu, familia fiind esenţială pentru planul Creatorului cu privire la destinul etern al copiilor Lui” (Ensign sau Liahona, nov. 2010, p. 129).

Puteţi încercui expresia „pentru Domnul” din 1 Nefi 7:1. Gândiţi-vă ce înseamnă această expresie în zilele noastre.

Căutaţi mai multe informaţii despre creşterea copiilor pentru Domnul în timp ce citiţi următoarea învăţătură din „Familia: o declaraţie oficială către lume”:

„Noi declarăm că porunca lui Dumnezeu către copiii Lui de a se înmulţi şi de a umple pământul este încă valabilă…

Părinţii au datoria sacră de a-şi creşte copiii cu dragoste şi dreptate, de a satisface nevoile lor fizice şi spirituale, de a-i învăţa să se iubească şi să se slujească unul pe altul, să respecte poruncile lui Dumnezeu şi să respecte legile ţării în care sunt cetăţeni, oriunde ar trăi. Soţii şi soţiile – mamele şi taţii – vor fi făcuţi răspunzători în faţa lui Dumnezeu pentru neîmplinirea acestor responsabilităţi” (Ensign sau Liahona, nov. 2010, p. 129).

Imagine
Familia lui Ismael

Nefi şi fraţii săi vorbindu-le membrilor familiei lui Ismael.

Citiţi 1 Nefi 7:3–5 şi aflaţi cum i-a ajutat Domnul pe fiii lui Lehi să îndeplinească poruncile Sale. Cum i-a ajutat Domnul pe Ismael şi pe membrii familiei sale să accepte invitaţia de a se alătura, în pustiu, familiei lui Lehi?

  1. Rugaţi-vă părinţii, rugaţi un conducător din cadrul Bisericii sau un învăţător să vă sugereze trei moduri prin care tinerii de azi se pot pregăti pentru căsătorie şi pentru creşterea copiilor „pentru Domnul”. Scrieţi sfatul lor în jurnalul pentru studiul scripturilor.

1 Nefi 7:6–15

Nefi încearcă să-i convingă pe fraţii săi să-şi continue călătoria prin pustiu.

Citiţi 1 Nefi 7:6–7 şi aflaţi de ce Laman, Lemuel şi unii dintre membrii familiei lui Ismael s-au răzvrătit în timpul călătoriei lor prin pustiu. Imaginaţi-vă cum ar fi să fiţi Nefi în această situaţie. Gândiţi-vă ce le-aţi spune lui Laman, Lemuel şi membrilor familiei lui Lehi pentru a încerca să-i convingeţi să-şi continue călătoria către ţara făgăduinţei.

Citiţi 1 Nefi 7:8–12 şi identificaţi întrebările pe care Nefi le-a adresat fraţilor săi în încercarea de a-i convinge să nu se întoarcă la Ierusalim. Care sunt cele trei adevăruri despre care Nefi a spus că fraţii săi le uitaseră?

În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarea întrebare:

  1. Cum putea faptul de a-şi aduce aminte de acele trei adevăruri să-i ajute pe Laman şi Lemuel să-I fie credincioşi Domnului?

  2. Enumeraţi 4–5 binecuvântări pe care le-aţi primit de la Domnul. Cum poate faptul de a vă aduce aminte ceea ce Domnul a făcut pentru voi să vă ajute să fiţi credincioşi alegând să-L urmaţi?

Citiţi 1 Nefi 7:13–15 şi identificaţi ceea ce Nefi a spus că urma să li se întâmple lui Laman, Lemuel şi membrilor răzvrătiţi ai familiei lui Ismael dacă se întorceau la Ierusalim.

  1. Scrieţi un paragraf, în jurnalul pentru studiul scripturilor, despre motivul pentru care este esenţial să vă aduceţi aminte de ceea ce Domnul a făcut pentru voi şi să acceptaţi îndrumarea Lui.

1 Nefi 7:16–22

Domnul îl eliberează pe Nefi.

Continuaţi să vă imaginaţi că sunteţi în locul lui Nefi în situaţia descrisă în 1 Nefi 7:16. Ce aţi face?

Nefi s-a rugat. Citiţi rugăciunea sa consemnată în 1 Nefi 7:17–18 şi identificaţi pentru ce s-a rugat Nefi.

Remarcaţi că Nefi a cerut să fie eliberat „pe măsura credinţei [lui]”. Una dintre lecţiile pe care le învăţăm din aceste versete este aceea că Dumnezeu ne răspunde la rugăciuni pe măsura credinţei noastre. A te ruga cu credinţă înseamnă a te ruga având încredere în Domnul şi include întotdeauna dorinţa de a acţiona.

Studiaţi următoarea declaraţie a vârstnicului David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, despre rugăciunea lui Nefi consemnată în 1 Nefi 7:17 şi despre puterea ispăşirii de a produce o schimbare în inima noastră. Subliniaţi toate expresiile care vă ajută să înţelegeţi importanţa faptului de a fi dornici să acţionăm când ne rugăm cu credinţă.

Imagine
Vârstnicul David A. Bednar

„Ştiţi pentru ce cred că m-aş fi rugat eu dacă aş fi fost legat de fraţii mei? Rugăciunea mea ar fi inclus ca ceva rău să li se întâmple fraţilor mei şi s-ar fi încheiat cu expresia «vrei Tu să mă eliberezi din mâinile fraţilor mei», sau, cu alte cuvinte: «Te rog, scoate-mă acum din această încurcătură!». Este foarte interesant pentru mine că Nefi nu s-a rugat, aşa cum probabil că eu aş fi făcut-o, pentru ca împrejurările sale să se schimbe. În schimb, el s-a rugat să primească putere pentru a-şi schimba împrejurările. Şi cred că el s-a rugat astfel deoarece el cunoştea, înţelegea şi avusese parte de puterea sporită datorată ispăşirii…

Dragi fraţi şi surori, înţelesul acestei povestiri este simplu pentru fiecare dintre noi. Când dumneavoastră şi cu mine vom ajunge să înţelegem şi să folosim în viaţa noastră puterea sporită datorată ispăşirii, ne vom ruga şi vom căuta tăria de a ne schimba împrejurările în loc să ne rugăm ca împrejurările noastre să fie schimbate. Vom deveni factori care acţionează asupra lucrurilor, nu asupra cărora se acţionează (vezi 2 Nefi 2:14)” („«In the Strength of the Lord» (Cuvintele lui Mormon 1:14; Mosia 9:17; Mosia 10:10; Alma 20:4)”, în Brigham Young University 2001–2002 Speeches [2002], p. 124).

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la una dintre următoarele întrebări:

    1. În viaţa voastră, când v-aţi rugat cu credinţă şi aţi recunoscut răspunsul Domnului la rugăciunea voastră?

    2. Cum puteţi urma exemplul lui Nefi de a vă ruga şi de a căuta tăria de a vă schimba împrejurările şi nu de a vă ruga să vi se schimbe împrejurările în care vă aflaţi?

După ce Nefi a fost eliberat de legăturile cu care era legat, fraţii săi au încercat să-l atace din nou. Citiţi 1 Nefi 7:19–21 şi identificaţi ce vă impresionează la atitudinea lui Nefi. Gândiţi-vă la o situaţie din propria voastră familie în care a fost necesară iertarea. Gândiţi-vă de ce este atât de important ca membrii familiei să fie dornici să se ierte unii pe alţii.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

    Am studiat 1 Nefi 7 şi am încheiat această lecţie în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: