Seminar
Unitatea 6: ziua 4 − 2 Nefi 9–10


Unitatea 6: ziua 4

2 Nefi 9–10

Introducere

În lecţia precedentă aţi studiat mărturia lui Iacov legată de ceea ce urma să facă Isus Hristos pentru noi prin intermediul ispăşirii Sale. În această lecţie, veţi termina studiul capitolului 2 Nefi 9 şi al primei zile a cuvântării lui Iacov şi veţi învăţa ce trebuie să facem pentru a primi binecuvântările ispăşirii. Iacov ne-a avertizat să nu luăm decizii care duc la îndepărtarea noastră de Dumnezeu şi ne-a invitat pe toţi să venim la Hristos şi să fim salvaţi. Veţi citi, de asemenea, din 2 Nefi 10 şi veţi studia ce le-a spus Iacov oamenilor în ziua următoare. Iacov a propovăduit din nou că, deşi cei din casa lui Israel aveau să fie împrăştiaţi din cauza păcatelor, Domnul îşi va aminti de legămintele pe care le-a făcut cu ei şi îi va aduna când ei se vor pocăi şi se vor întoarce la El. Iacov a spus că nu exista „nicio altă naţiune de pe pământ care să-L răstignească pe Dumnezeul lor” (2 Nefi 10:3). El a profeţit că America avea să fie o ţară a libertăţii, fiind protejată împotriva tuturor naţiunilor şi neavând regi. Iacov a depus mărturie că oamenii trebuie să se supună voinţei lui Dumnezeu şi să-şi aducă aminte că doar prin harul lui Dumnezeu vor fi salvaţi.

2 Nefi 9:28–54

Iacov ne avertizează cu privire la faptele şi atitudinile care ne îndepărtează de Dumnezeu şi ne invită să venim la Hristos.

Din cauza căderii şi din cauza propriilor păcate, fiecare dintre noi are nevoie de Salvator. Iacov a depus mărturie că, prin intermediul ispăşirii, noi suntem eliberaţi de efectele căderii, ne putem birui propriile păcate şi putem primi viaţa veşnică. Iacov s-a folosit de imaginea unei porţi şi a unei căi pentru a ilustra acest lucru. Citiţi 2 Nefi 9:41 şi căutaţi cum a descris Iacov calea pe care trebuie să mergem pentru a obţine viaţa veşnică. Meditaţi asupra următoarelor întrebări: Ce credeţi că înseamnă „veniţi la Domnul”? (Gândiţi-vă că vă aflaţi pe calea care vă va aduce mai aproape de Salvator.) Ce înseamnă pentru voi acest lucru: „calea [către Salvator] este strâmtă, dar se întinde dreaptă”?

Imagine
Labirint cu o cale dreaptă pe centru

Iacov L-a descris, de asemenea, pe Salvator ca fiind „păzitorul porţii”. Acest lucru este un simbol al rolului Salvatorului de judecător al nostru. El este cel care ne oferă binecuvântările ispăşirii Sale în funcţie de atitudinea şi faptele noastre. De asemenea, Iacov ne-a învăţat în mod precis modul în care atitudinea şi faptele noastre ne afectează abilitatea de a veni la Salvator.

  1. Pentru a vă ajuta să identificaţi atitudinile, gândurile şi faptele care ne pot conduce către Salvator, faceţi, în jurnalul pentru studiul scripturilor, următoarele lucruri :

    1. desenaţi o linie pe mijlocul unei pagini din jurnalul pentru studiul scripturilor şi scrieţi Ne îndepărtăm de Hristos pe o parte şi Venim la Hristos pe cealaltă parte;

    2. citiţi 2 Nefi 9:27–39 şi identificaţi toate faptele sau atitudinile despre care Iacov ne-a avertizat că ne pot îndepărta de Salvator. În jurnalul pentru studiul scripturilor, faceţi o listă cu lucrurile pe care le găsiţi şi care corespund coloanei „Ne îndepărtăm de Hristos”. Puteţi, de asemenea, să marcaţi ceea ce găsiţi în scripturile voastre. (Aveţi în vedere că 2 Nefi 9:28–29 este un fragment care conţine o scriptură de bază. Puteţi să-l marcaţi într-un mod distinct, pentru a-l putea găsi cu uşurinţă.);

    3. alegeţi una dintre faptele sau atitudinile identificate şi, în jurnalul pentru studiul scripturilor, pe o pagină separată, scrieţi răspunsul la următoarea întrebare: Cum poate această faptă sau atitudine să ne împiedice să venim la Hristos şi să primim toate binecuvântările ispăşirii Sale?

    4. pe lângă faptul că ne-a avertizat în legătură cu faptele şi atitudinile care ne îndepărtează de Domnul, Iacov a propovăduit şi despre faptele şi atitudinile care ne ajută să venim la Isus Hristos. Citiţi 2 Nefi 9:23, 42, 45–46, 49–52 şi aflaţi ce a propovăduit Iacov că ne va duce în prezenţa Domnului. Faceţi o listă cu ceea ce găsiţi în coloana „Venim la Hristos” a tabelului.

Imagine
Isus Hristos

Studiind 2 Nefi 9:28–54, aţi învăţat următorul principiu: Alegând să venim la Domnul şi să trăim conform voinţei Sale, noi putem primi toate binecuvântările ispăşirii.

  1. Pentru a vă ajuta să puneţi în practică ceea ce aţi învăţat, scrieţi, în jurnalul pentru studiul scripturilor, răspunsurile la întrebările de la două sau de la mai multe dintre exerciţiile de mai jos:

    1. În 2 Nefi 9:23, aţi citit că Domnul ne-a poruncit să ne pocăim şi să fim botezaţi. Deşi sunteţi deja botezaţi, cum vă ajută faptul că vă reînnoiţi legămintele făcute la botez luând din împărtăşanie să veniţi la Domnul şi să primiţi binecuvântările ispăşirii Sale?

    2. Ce credeţi că înseamnă să aveţi „credinţă desăvârşită în Cel Sfânt al lui Israel” (2 Nefi 9:23)? Care sunt câteva dintre modalităţile prin care vă arătaţi, în prezent, credinţa în Domnul?

    3. Ce înseamnă să „[vă îndepărtaţi] de păcatele voastre” (2 Nefi 9:45)? Ce vă poate ajuta să vă îndepărtaţi de păcatele voastre?

    4. Care ar fi câteva exemple de cheltuire a banilor „pe ceea ce nu are nicio valoare” sau de muncă „[pentru] ceea ce nu aduce satisfacţii” (2 Nefi 9:51)? Cum vă ajută evitarea răului sau a îndeplinirii ţelurilor fără importanţă să veniţi la Domnul? Cum puteţi echilibra mai bine modul în care vă petreceţi timpul în cadrul unor activităţi de la şcoală, de studiu, de la Biserică, recreative sau sociale?

    5. Care sunt unele dintre modurile prin care puteţi să „[vă îndestulaţi] cu ceea ce nu piere” (2 Nefi 9:51)?

    6. Iacov i-a îndemnat pe oameni să „[aducă] mulţumiri” şi să „[lase] inimile [lor] să se bucure” (2 Nefi 9:52). De ce credeţi că este important să urmăm acest sfat în timp ce ne străduim să venim la Salvator?

  2. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi cum una sau mai multe dintre faptele şi atitudinile studiate v-au ajutat să vă apropiaţi de Salvator.

Imagine
icon indicând scriptură de bază
Scriptură de bază – 2 Nefi 9:28–29

Ce faceţi pentru a profita la maxim de ocaziile voastre actuale de educaţie? Ce planuri aveţi în ceea ce priveşte educaţia voastră?

Citiţi următoarea declaraţie a preşedintelui Gordon B. Hinckley şi subliniaţi binecuvântările pe care le primim dacă învăţăm: „În viitor, veţi avea de înfruntat încercări dificile. Sunteţi într-o lume aflată într-o competiţie înverşunată. Trebuie să dobândiţi toată educaţia posibilă. Domnul ne-a instruit cu privire la importanţa educaţiei. Vă va deschide calea către ocazii mai mari. Vă va pregăti să faceţi ceva important în marea lume a ocaziilor care vă aşteaptă. Dacă puteţi merge la facultate şi dacă aceasta este dorinţa dumneavoastră, atunci faceţi acest lucru. Dacă nu doriţi să mergeţi la facultate, atunci mergeţi la o şcoală profesională sau la una economică pentru a vă îmbunătăţi abilităţile şi pentru a vă mări competenţele” („Converts and Young Men”, Ensign, mai 1997, p. 49–50).

Citiţi 2 Nefi 9:28 şi marcaţi ceea ce Iacov a spus că reprezintă capcanele faptului de a învăţa având o atitudine greşită.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarele întrebări:

    1. La ce credeţi că se referă afirmaţia: „atunci când sunt învăţaţi, ei cred că sunt înţelepţi”?

    2. La ce pericole ne expunem dacă credem că suntem mai înţelepţi decât părinţii, episcopul sau preşedintele nostru de ramură, decât profetul sau decât Tatăl nostru Ceresc?

Citiţi 2 Nefi 9:29 şi identificaţi ce trebuie să vă amintiţi în timp ce căutaţi să dobândiţi o educaţie.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarea întrebare: Cum vă ajută studiul sârguincios al scripturilor să trăiţi conform principiului din 2 Nefi 9:29?

2 Nefi 10

Iacov îi încurajează pe oameni să se bucure şi să vină la Domnul.

În timpul celei de-a doua zi de propovăduit, Iacov a depus din nou mărturie despre puterea pe care Domnul o are de a ne elibera de consecinţele păcatului. De asemenea, Iacov a predicat poporului său cum ar trebui să reacţioneze faţă de darul milostiv al ispăşirii. Citiţi 2 Nefi 10:20, 23–25 şi marcaţi expresiile care indică ceea ce a propovăduit Iacov că ar trebui să facem ca răspuns la sacrificiul Salvatorului pentru noi.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la una sau la mai multe dintre următoarele întrebări:

    1. Ţinând cont de lucrurile pe care le-aţi învăţat despre Salvator, de ce doriţi să vă „[aduceţi] aminte de El” întotdeauna (2 Nefi 10:20)?

    2. De ce credeţi că faptul de a ne lepăda sau pocăi de lucrul pe care îl facem greşit este o dovadă de recunoştinţă şi de dragoste faţă de Salvator?

    3. Ce aţi învăţat despre Salvator care vă ajută să simţiţi mai degrabă speranţă decât nevoia să „[vă plecaţi]” capul descurajaţi?

O expresie importantă în acest capitol este: „împăcaţi-vă cu voinţa lui Dumnezeu” (2 Nefi 10:24). Înseamnă că trebuie să stabilim din nou o relaţie apropiată cu Domnul, fiindu-I supuşi şi fiind în armonie cu voinţa Sa. Recitiţi orice verset pe care l-aţi marcat în 2 Nefi 9–10. Căutaţi îndrumarea Duhului Sfânt în timp ce găsiţi ceva ce puteţi face pentru a vă împăca pe voi înşivă cu voinţa lui Dumnezeu.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

    Am studiat 2 Nefi 9–10 şi am încheiat această lecţie în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: